Cassation appeal rejected; hit-and-run driver's 3-year sentence upheld with driving ban.

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 416 din 07.03.2024, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. x/2020 în temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. (faptă din 21.07.2018), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 338 alin1 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii, în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunii de părăsire a locului accidentului (faptă din 21.07.2018).

Faţă de dispoziţiile art. 60 din C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 500 RON reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale. În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus virarea sumei de 400 RON din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului de Avocaţi Tulcea, cheltuieli care au rămas în sarcina statului, conform dispoziţiilor art. 275 alin. (1) teză finală din C. proc. pen.. În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus virarea sumei de 500 RON din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului de Avocaţi Tulcea, cheltuieli care au rămas în sarcina statului, conform dispoziţiilor art. 275 alin. (1) teză finală din C. proc. pen.

În esenţă, în fapt, s-a reţinut că inculpatul A., la data de 21.07.2018, a condus pe un drum public din localitatea Iazurile, judeţul Tulcea, un autoturism, fără a poseda permis de conducere şi, după ce a acroşat cu partea din faţă a autoturismului pe care îl conducea-mopedul condus regulamentar de persoana vătămată B. care, în urma impactului, a căzut la sol, suferind leziuni traumatice vizibile la membrul inferior stâng, a părăsit locul accidentului, deşi a observat faptul lezionării persoanei vătămate.

Împotriva sentinţei penale nr. 416 din data de 07.03.2024 pronunţată de Judecătoria Tulcea a declarat apel inculpatul A., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen..ă, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 416 din 07.03.2024 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. x/2020, s-a desfiinţat în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., de la 3 ani şi 9 luni închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-au înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare deciziei şi s-au menţinut celelalte dispoziţii.

Faţă de dispoziţiile art. 60 din C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat C. (236 RON) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

Decizia penală nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost comunicată, printre alţii, către inculpatul A. la data de 14.11.2024 la adresa de domiciliu şi la data de 14.11.2024 la sediul cabinetului de avocat.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 15.12.2024, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, apărarea inculpatului A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În motivare, s-a arătat de către apărare că instanţa de apel a reţinut că a avut reprezentarea urmărilor faptei de părăsire a locului accidentului. Contrar opiniei instanţei de apel, a susţinut că imediat după impact a oprit autoturismul, a întrebat victima dacă este necesară intervenţia ambulanţei sau a politiei, iar victima l-a asigurat că nu are nimic, nu vrea la spital, context în care a plecat de la faţa locului, precizând că nu ar fi părăsit locul accidentului dacă victima nu-l asigura că nu are nevoie de ambulanţă.

A arătat că nu a avut reprezentarea rănirii victimei în sensul reglementat de Decizia 5/2018 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut convingerea că nu s-au produs consecinţe asupra integrităţii corporale a victimei şi a apreciat că impactul a avut o intensitate modică, nefiind vorba despre o suferinţă fizică semnificativă. Relevant în acest sens este faptul că nu circula cu viteză, victima a fost externată în aceeaşi zi, declarând în fata organelor de politie că nu va scoate certificat medico-legal.

Prin urmare, fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală şi a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi achitarea, deoarece a fost trimis în judecată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie de faţă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, la data de 09.12.2024, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 18.02.2025, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Prin încheierea din data de 18 februarie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Astfel, în limitele menţionate prin încheierea de admitere în principiu, s-a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie, pentru termenul de judecată din data de 01.04.2025, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării, cauza fiind amânată pentru termenul din data de 13.05.2025.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 13.05.2025, s-au luat concluziile asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind consemnate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală.

În prezenta cauză, printre altele, inculpatul A. a fost condamnat, sub aspectul săvârşirii, în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunii de părăsire a locului accidentului (faptă din 21.07.2018) prev. de art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 338 alin1 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.,la o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare.

În esenţă, ca situaţie de fapt, instanţele au reţinut cu caracter definitiv că, inculpatul A., la data de 21.07.2018, a condus pe un drum public din localitatea Iazurile, judeţul Tulcea, un autoturism, fără a poseda permis de conducere şi, după ce a acroşat cu partea din faţă a autoturismului pe care îl conducea-mopedul condus regulamentar de persoana vătămată B. care, în urma impactului, a căzut la sol, suferind leziuni traumatice vizibile la membrul inferior stâng, a părăsit locul accidentului, deşi a observat faptul lezionării persoanei vătămate.

Astfel, în prezenta cauză, instanţele de fond şi apel au reţinut pe baza situaţiei de fapt rezultate din probele administrate pe parcursul urmăririi penale că, în drept, fapta inculpatului A. care la data de 21.07.2018, a părăsit locul accidentului fără a anunţa organele în drept, după ce l-a accidentat pe numitul B. cu partea din faţă a autoturismului pe care îl conducea-mopedul condus regulamentar de persoana vătămată B. şi care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen.

În baza situaţiei definitiv stabilite de instanţe, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. se circumscrie normei de incriminare prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen., existând o corespondenţă deplină cu toate cerinţele de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, instanţa supremă apreciind criticile inculpatului A. vizând greşita sa condamnare, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală ca fiind nefondate.

Critica inculpatului referitoare la lipsa cerinţei de tipicitate obiectivă a faptei, respectiv aceea de a nu fi fost implicat într-un accident de circulaţie, motiv pentru care nu s-ar putea reţine nici părăsirea locului accidentului, este apreciată ca neîntemeiată.

Sub acest aspect, sunt avute în vedere dispoziţiile art. 338 alin. (1) din C. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 75 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, acest din urmă act normativ definind accidentul de circulaţie, ca fiind un eveniment care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

Îndeplinirea ultimelor două condiţii nu este aşadar suficientă pentru a se considera că evenimentul soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a constituit un accident de circulaţie, existenţa acestei situaţii premisă depinzând decisiv de natura drumului pe care s-a produs, respectiv dacă acesta este un drum deschis circulaţiei publice, ce intră în domeniul de reglementare al O.U.G. nr. 195/2002, numai în această ipoteză putând fi reţinută în sarcina persoanelor implicate încălcarea obligaţiilor pozitive şi negative instituite de dispoziţiile art. 76-79 din acelaşi act normativ.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, inculpatul nu s-a aflat în eroare nici cu privire la rănirea victimei şi nici cu privire la existenţa stării de pericol pe care o presupune părăsirea locului accidentului înainte de sosirea organelor de poliţie, va respinge cererea inculpatului privind achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Pe de o parte, instanţa de recurs în casaţie reţine statuările în fapt ale instanţei de apel potrivit cărora instanţa de fond a făcut în mod judicios coroborarea probelor, făcând trimitere la toate mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, inculpatul nerecunoscând fapta imputată susţinând că a plecat de la locul săvârşirii faptei întrucât a fost asigurat de către victimă că nu este rănită.

În cauză, au fost apreciate şi examinate în mod corect şi celelalte elemente de tipicitate obiectivă a faptei inculpatului, cu referire la urmarea accidentului rutier, respectiv rănirea unei persoane, reţinând că potrivit certificatului medico-legal nr. 327/31.10.2018 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Tulcea, numitul B. a prezentat leziuni traumatice - excoriaţii la nivelul membrului inferior stâng, ce au putut fi produse prin lovire cu sau de corp/plan dur, posibil ca urmare a accidentului rutier, a necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Elementul material al laturii obiective constă în omisiunea inculpatului A. care, după ce a accidentat un pieton în timp ce conducea autoturismul pe un drum public, provocându-i leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, a plecat de la faţa locului şi nu a anunţat poliţia şi fără a avea încuviinţarea acesteia.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din însăşi săvârşirea faptei, aceasta fiind o infracţiune de pericol, pentru a cărei existenţă nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi a participanţilor la trafic.

Aşadar, criticile apărării recurentului inculpat A. în raport de care se solicită achitarea întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală sunt neîntemeiate.

În concluzie, în limitele criticilor admisibile în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în raport cu susţinerile recurentului şi scopul recursului în casaţie, faţă de cele anterior reţinute în cauză, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. prin hotărârea de condamnare realizează o corespondenţă deplină cu elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, reţinându-se că, în speţă, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat A. sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat în sumă de 189 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2025.