Legality of revoking suspended sentence when new offense committed within trial period under new Penal Code

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 90 din 03 aprilie 2024, Judecătoria Marghita, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că inculpatul A. la data de 24.01.2020, în jurul orelor 11:00, a condus pe strada x şi pe strada x din Marghita, judeţul Bihor, autoturismul fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita

Prin decizia penală nr. 60/A din data de 20 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita împotriva sentinţei penale nr. 90 din 03 aprilie 2024 pronunţate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. x/2021.

S-a desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând:

În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. cu referire la decizia nr. 11/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 182/A din 09 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2012.

În baza art. 96 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 182/A din 09 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2012, la pedeapsa de un an închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului în primă instanţă. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului, au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei din apel, nr. 60/A din data de 20 ianuarie 2025, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, apărarea inculpatului A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitând să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, iar în subsidiar, să se constate că decizia este nelegală, nefiind incidentă în cauză revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei şi, în consecinţă, să se dispună ca modalitate de individualizare a pedepsei închisorii, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind îndeplinite condiţiile în acest sens.

A mai invocat numeroasele erori în aprecierea probelor de către Curtea de Apel Oradea, nerespectarea principiului "in dubio pro reo", nelegalitatea modului de identificare a acestuia în calitate de inculpat, existenţa unui dubiu rezonabil privind identificarea făcută, lipsa unor probe directe şi obiective, inexistenţa unei expertize tehnice asupra autoturismului, aplicarea eronată a revocării suspendării executării pedepsei anterioare, încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO).

A făcut referire la numeroasele contradicţii în motivarea deciziei de către Curtea de Apel Oradea, raţionamentul Curţii de Apel Oradea este eronat, în sensul în care, reţinând în cauză art. 5 din C. pen., a dispus, în baza art. 861 din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit art. 862 din C. pen. din 1968.

Or, în interpretarea art. 5 din C. pen., Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Dat fiind faptul că în cauză, Curtea de Apel Oradea a stabilit ca lege mai favorabilă legea nouă, respectiv C. pen. intrat în vigoare la data de 01.02.2014, în mod greşit s-au combinat prevederile acestuia cu cele ale C. pen. din 1968.

A solicitat să se constatate că la data presupusei fapte, respectiv 24.01.2020, nu se afla în perioada termenului de încercare, pentru a fi incidenţă instituţia revocării suspendării executării pedepsei şi pentru a se proceda la aplicarea dispoziţiilor privitoare la recidiva.

Aşadar, a susţinut că prin modul în care Curtea de Apel Oradea a procedat în judecarea apelului, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului arată că este interzisă condamnarea în apel, după achitare, fără a se. administra probe noi care să răstoarne probatoriul deja judecata în fond. Mai grav este că, pe lângă faptul că nu a procedat la reaudierea martorului B., Curtea de Apel Oradea a înlăturat declaraţia acestuia fără a explica de ce procedează astfel.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie de faţă.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, la data de 17 martie 2025, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 17.04.2025, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Prin încheierea din data de 17 aprilie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 60/A/2025 din data de 20 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, însă numai în ceea ce priveşte criticile referitoare la nelegalitatea pedepsei aplicate în sensul că la data presupusei fapte, respectiv 24.01.2020 nu se afla în perioada termenului de încercare pentru a fi incidentă instituţia revocării suspendării executării pedepsei, cu excepţia criticilor referitoare la administrarea probatoriului, încadrarea juridică, situaţia de fapt reţinută, nerespectarea principiului in dubio pro reo şi a prezumţiei de nevinovăţie, nu se subsumează cazului de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

Aşadar, textul de lege invocat, prevede posibilitatea instanţei, care admite în principiu cererea de recurs în casaţie, să suspende executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei.

Astfel, în limitele menţionate prin încheierea de admitere în principiu, s-a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie, pentru termenul de judecată din data de 13.05.2025, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 13.05.2025, s-au luat concluziile asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind consemnate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei şi pentru cenzurarea legalităţii hotărârii definitive sub aspectul conformităţii acesteia cu dispoziţiile relative la regimul sancţionator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale şi al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii. (decizia nr. 522/RC/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

Astfel, problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.

În consecinţă, încălcarea condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că recurentul a susţinut că hotărârea atacată este nelegală în sensul că pedeapsa este aplicată în alte limite prevăzute de lege, întrucât nu era posibilă revocarea unei suspendări a executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile în care la data presupusei fapte, inculpatul nu s-a aflat în perioada termenului de încercare pentru a fi incidentă instituţia revocării suspendării executării pedepsei şi pentru a se proceda la aplicarea dispoziţiilor privitoare la recidiva postcondamnatorie.

Anterior, prin sentinţa penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia Curţii de Apel Oradea nr. 182/A din 09 aprilie 2014, inculpatul A. a fost condamnat, la 3 ani închisoare, dispunându-se suspenarea sub supraveghere a executării pedepsei în condiţiile art. 861 şi2 vechiul C. pen. cu un termen de încercare de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Se observă, astfel, că, inculpatul A. a săvârşit fapta dedusă judecătii în prezenta cauză în cursul termenului de încercare.

Se reţine astfel că, atunci când instanţa pronunţă o hotărâre de condamnare pentru o faptă comisă în cursul termenului de încercare stabilit potrivit art. 861 din C. pen. anterior şi constată că legea penală nouă este mai favorabilă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din C. pen., în sens contrar ajungându-se la combinarea unor prevederi legale din vechiul şi noul C. pen., încălcându-se astfel Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014.

Înalta Curte reţine că, fapta pentru care a fost condamnat prin decizia penală atacată cu recurs în casaţie a fost comisă la 24.01.2020 anterior împlinirii termenului de încercare de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune dispusă prin sentinţa penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 182/A din 09 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2012; (care s-ar fi împlinit la 9 aprilie 2020).

Instanţa de apel a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită prin decizie. Soluţia adoptată de instanţa de apel este în concordanţă cu datele de săvârşire a infracţiunii astfel că pedeapsa aplicată urmare a revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere este legală.

Conform dispoziţiilor care reglementează pedeapsa în cazul recidivei, art. 43 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată, ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Or, conform dispoziţiilor care reglementează efectele revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, art. 96 alin. (4) şi (5) din C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă.

În aceste condiţii, au devenit aplicabile dispoziţiile art. 96 alin. (4) C. pen. raportat la decizia nr. 11/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, şi, în mod corect, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1406 din 02 decembrie 2012 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia Curţii de Apel Oradea nr. 182/A din 09 aprilie 2014.

Aşa fiind, cu respectarea dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din C. pen. şi art. 43 alin. (2) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentinţa anterior menţionată, alături de pedeapsa aplicată în cauză pentru noua infracţiune, în cuantum de 1 an închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate este în limitele prevăzute de lege, iar cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu are incidenţă.

În realitate, sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., apărarea doreşte practic o reindividualizare a pedepsei, ceea ce nu este posibil pe calea recursului în casaţie.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 60/A/2025 din data de 20 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 60/A/2025 din data de 20 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2025.