Typicity of fraud for EU funds based on falsely attested public tender in agricultural concession contract

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 44/S din data de 28.02.2024, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2021, instanţa a hotărât următoarele:

În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (5 acte materiale). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsa accesorie urmând a se executa în situaţia executării efective a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., l-a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., l-a obligat pe inculpat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenul de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov sau în cadrul Consiliului Judeţean Braşov, cu excepţia situaţiei în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 19 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 1357 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu sediul în mun. Bucureşti, şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1.822.644,91 RON, cu titlu de daune materiale, la care se vor adăuga accesoriile fiscale de la data efectuării fiecărei plăţi până la data plăţii integrale a debitului principal, respingând ca nefondate restul pretenţiilor formulate în cauză.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa procurorului nr. 242/P/2021 din data de 23.09.2021, constând în sechestrul asigurător cu privire la toate bunurile mobile şi imobile (construcţii, terenuri, autoturisme, obiecte de valoare, sume aflate în conturi bancare etc.), aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 1.822.644,91 RON, în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiune.

În baza art. 404 alin. (4) lit.

g) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri în vederea restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii: - contractul de concesiune nr. x din data de 09.03.2007 - copie şi original; - actul adiţional nr. x la contractul de concesiune nr. x din data de 09.03.2007, înregistrat sub numărul x/24.03.2014 - copie şi original; - contract de închiriere nr. x din data de 14.02.2014 - copie şi original; - contract de închiriere nr. x/1 din data de 14.02.2014 - copie şi original; - contract de închiriere nr. x din data de 09.01.2015 - copie şi original; - adeverinţa nr. x/10.04.2012 eliberată de Primăria Homorod, jud.

Braşov - copie; - adeverinţa nr. x/21.03.2013 eliberată de Primăria Homorod, jud. Braşov - copie; - adeverinţa nr. x/24.03.2014 eliberată de Primăria Homorod, jud. Braşov - copie; - adeverinţa nr. x/11.06.2015 eliberată de Primăria Homorod, jud. Braşov - copie;- adeverinţa nr. x/05.05.2016 eliberată de Primăria Homorod, jud. Braşov - copie;- declaraţia de suprafaţă 2012 IPA-Online, cu nr. de înregistrare x/10.04.2012; - declaraţia de suprafaţă 2013 IPA-Online, cu nr. de înregistrare x/25.03.2013; - declaraţia de suprafaţă 2014 IPA-Online, cu nr. de înregistrare x/25.03.2014; - declaraţia din data de 11.06.2015, ID Fermier-x; - declaraţia de suprafaţă 2016 IPA-Online din data de 10.05.2016, ID Fermier-x;- declaraţie de eligibilitate/conformitate pentru suprafeţele de pajişti permanente solicitate din 10.04.2012 - copie; - declaraţie de eligibilitate/conformitate GAEC pentru suprafeţele de pajişti permanente solicitate din 25.03.2013 - copie;- declaraţie de eligibilitate/conformitate GAEC pentru suprafeţele de pajişti permanente solicitate din 25.03.2014 - copie; - anexa III.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2012, depusă la data de 10.04.2012 - copie; - anexa III.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2013, depusă la data de 25.03.2013 - copie; - anexa III.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2014, depusă la data de 25.03.2014 - copie; - anexa V.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2015, depusă la data de 11.06.2015 - copie; - anexa V.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2016, depusă la data de 10.05.2016 - copie .

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 6.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 5.000 RON este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 1.500 RON este aferentă procedurii de cameră preliminară şi fazei de judecată.

În esenţă, în fapt, s-a reţinut că inculpatul A., în perioada 2012-2016, cu intenţie şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, acţionând în interes propriu, a formulat şi a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov, cererile unice de plată pe suprafaţă nr. x din 10.04.2012, x din 25.03.2013, x din 25.03.2014, x din 11.06.2015 şi nr. x din 10.05.2016, folosind documente şi declaraţii false, inexacte sau incomplete, precum şi mai multe declaraţii completate la APIA, depuse şi înregistrate la această instituţie, cu consecinţa obţinerii de către acesta a sumei de 1.822.644,91 RON din bugetul Uniunii Europene, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel în termen legal partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 836/Ap din data de 22 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură împotriva sentinţei penale nr. 44/S/28.02.2024 pronunţată de Tribunalul Braşov pe care a desfiinţat-o cu privire la înscrisurile desfiinţate în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite în sarcina inculpatului şi în favoarea părţii civile şi cu privire la suma până la concurenţa căreia se menţin măsurile asiguratorii.

Rejudecând în aceste limite, s-au înlăturat din dispozitivul sentinţei atacate menţiunile privind desfiinţarea următoarelor înscrisuri: - declaraţia de suprafaţă 2012 IPA-Online, cu nr. de înregistrare x/10.04.2012; - declaraţia de suprafaţă 2013 IPA-Online, cu nr. de înregistrare x/25.03.2013; - declaraţia de suprafaţă 2014 IPA-Online, cu nr. de înregistrare x/25.03.2014; - declaraţia din data de 11.06.2015, ID Fermier-x; - declaraţia de suprafaţă 2016 IPA-Online din data de 10.05.2016, ID Fermier-x;- declaraţie de eligibilitate/conformitate pentru suprafeţele de pajişti permanente solicitate din 10.04.2012 - copie; - declaraţie de eligibilitate/conformitate GAEC pentru suprafeţele de pajişti permanente solicitate din 25.03.2013 - copie;- declaraţie de eligibilitate/conformitate GAEC pentru suprafeţele de pajişti permanente solicitate din 25.03.2014 - copie; - anexa III.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2012, depusă la data de 10.04.2012 - copie; - anexa III.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2013, depusă la data de 25.03.2013 - copie; - anexa III.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2014, depusă la data de 25.03.2014 - copie; - anexa V.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2015, depusă la data de 11.06.2015 - copie; - anexa V.1. "Angajamente şi declaraţii" la cererea unică de plată pe suprafaţă 2016, depusă la data de 10.05.2016 - copie .

S-a majorat suma la plata căreia a fost obligat inculpatul A. în favoarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură de la 1.822.644,91 RON cu accesoriile fiscale aferente la suma de 2.182.491,4 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale de la data efectuării fiecărei plăţi până la data plăţii integrale a debitului principal. S-a majorat suma până la concurenţa căreia se menţin măsurile asiguratorii la 2.182.491,4 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale de la data efectuării fiecărei plăţi până la data plăţii integrale a debitului principal.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 836/Ap din data de 22 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală a fost comunicată către inculpatul A. la data de 27.11.2024, către Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Braşov la data de 25.11.2024 şi părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la data de 27.11.2024.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 30.12.2024, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale 836/Ap din data de 22 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 30.12.2024.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Braşov la data de 09.01.2025 şi părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la data de 13.01.2025.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18.03.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a solicitat în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) teza finală, din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv la completul specializat pentru infracţiuni de corupţie, iar în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., încetarea procesului penat, constatând intervenită prescripţia răspunderii penale, pentru faptele săvârşite în anul 2012 şi 2013, iar cu privire la restul acţiunilor reţinute în sarcina sa, aferente anilor 2014, 2015, 2016, achitarea raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., constatând că faptele nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., s-a susţinut că în cursul judecaţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioara celei legal competente, având în vedere că la nivelul Tribunalului Braşov nu a fost înfiinţat în mod legal complet specializat de corupţie, astfel cum cere legislaţia specială.

A susţinut că a fost condamnat de către completul PD1, din cadrul Tribunalului Braşov, prin sentinţa penală nr. 44/2024, pronunţată în data de 28.02.2024. Dosarul a fost înregistrat şi repartizat aleatoriu completului de judecată PD1, în data de 29.12.2021, perioadă în care s-a constatat de către Curtea de Apel Prahova, că la nivelul Tribunalului Braşov nu existau complete specializate de corupţie legal constituite:

"completurile de judecata specializate în soluţionarea cauzelor de corupţie nu au fost înfiinţate potrivit reglementarilor în vigoare în perioada de referinţa (05.06.2018-15.04.2022)"

A făcut referire la dispoziţiile art. 281 din C. proc. pen., art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 41, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Decizia CCR nr. 1137/23.09.2010, Decizia RIL nr. 17/2018, susţinând, în esenţă, că indiferent de criteriile privind numărul şi complexitatea cauzelor, la curţile de apel şi tribunale este obligatorie funcţionarea de completuri specializate care soluţionează cauze privind adopţiile, privind achiziţii publice, privind infracţiuni de corupţie sau procesele funciare.

Dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov la data de 05 iunie 2018 şi repartizat aleatoriu în sistem ECRIS, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, completului PD6, al cărui titular a fost doamna judecător B.. Urmare a promovării doamnei judecător B. la Curtea de Apel Braşov la data de 01.01.2021, completul de judecată PD6 a fost preluat de către doamna judecător C.. Cauza a fost soluţionată în primă instanţă la data de 15 aprilie 2022 de completul PD6, în componenţa căreia a intrat doamna judecător C..

Cu privire la modalitatea de îndeplinire a acestei obligaţii, instanţa de apel a constatat că dispoziţiile legale au înregistrat de-a lungul timpului mai multe modificări, pe care curtea de apel le-a analizat în raport cu data menţionată în cuprinsul adresei nr. x/07.11.2024 înaintată la dosarul cauzei de către Tribunalul Braşov, ca urmare a solicitării instanţei de apel, privind înfiinţarea completului implicat în soluţionarea cauzei, respectiv completul PD6.

Prin Hotărârea nr 3/29.01.2014 a Colegiului de Conducere a Tribunalului Braşov au fost înfiinţate completurile de fond penal cu indicativul PD. S-a ataşat în acest sens extras din hotărârea Colegiului de Conducere anterior menţionată din cuprinsul căreia rezultă în mod explicit la art. 10 că se aprobă propunerea formulată de Preşedintele secţiei Penale cu privire la înfiinţarea, începând cu data de 01.02.2014 a următoarelor completuri, cele de interes fiind enumerate Judecător de cameră preliminară JCP+JFj completuri cu indicativul PD1 până la PD7 inclusiv. Este de remarcat împrejurarea că în cuprinsul acestei hotărâri nu există nicio menţiune referitoare la specializarea acestor completuri în soluţionarea cauzelor de corupţie.

Corelând informaţiile comunicate de Tribunalul Braşov cu procedurile desfăşurate în prezentul dosar, rezultă că, în cauză, procedura de cameră preliminară a fost desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov titular al completului de judecată PD6 în perioada 05.06.2018 - 03.10.2018, iar soluţionarea în primă instanţă a aceleiaşi cauze a avut loc în perioada 22.03.2019 -15.04.2022 şi a fost realizată de titularul completului PD6.

Instanţă a constatat că această cauză a fost soluţionată atât în etapa camerei preliminare, cât şi a judecăţii în primă instanţă de completul PD6, care nu a fost înfiinţat potrivit dispoziţiilor legale incidente, câtă vreme acesta a fost înfiinţat prin Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului Braşov şi nu la propunerea acestui organ colegial de către Preşedintele Tribunalului Braşov.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penala, a susţinut că decizia instanţei de apel este criticabilă, având în vedere că instanţa de apel a reţinut în mod greşit caracterul fals al contractului de concesiune nr. x din data de 09.03.2007, pentru perioada anilor 2014-2016, prin raportare la menţiunea că acesta este câştigătorul licitaţiei, pornind de la premisa greşită că nu a avut loc o licitaţie.

Aşa cum a arătat, nu este firesc a se face abstracţie de realitatea socială şi de faptul că anumite chestiuni în mediul rural se realizează conform înţelegerilor obşteşti, care se pliază pe şabloanele instituite de lege. Astfel, declaraţiile martorilor trebuie interpretate din prisma faptului că de regulă, în mediile rurale, oamenii satului se înţeleg tacit cu privire la folosinţa păşunilor comunale conform obiceiului locului, astfel că rezultatul licitaţiilor corespunde acestei realităţi, practic nefiind o licitaţie în adevăratul sens al cuvântului.

Aşadar, cu toate că nu există un intrumentum probationis care să dovedească că a avut loc licitaţia, această chestiune nu echivalează cu faptul că nu a fost organizată o licitaţie, din punct de vedere procedural, având în vedere că a avut loc o întrunire a oamenilor, iar pentru că nu au fost contraoferte, fiecăruia i-a fost atribuită păşunea pentru care a ofertat.

Decizia instanţei de apel este criticabilă în privinţa soluţiei de respingere a solicitării inculpatului de a dispune încetarea procesului penal, şi de a nu constata ca intervenită prescripţia răspunderii penale, pentru faptele săvârşite în anul 2012 şi 2013.

Astfel, legea nu permite aplicarea niciunei sancţiuni juridice asupra actului încheiat cu nerespectarea formalităţilor de publicitate, actul continuând să producă efecte şi să fie considerat valabil.

Un alt argument pentru care instanţa de apel a constatat caracterul fals al contractului de concesiune este incertitudinea cu privire la data încheierii contractului de concesiune, neputând fi în acest caz, nici de către instanţele de judecată, nici de către organele de urmărire penală o altă dată a încheierii contractului, fiind pe deplin incident principiul "in dubio pro reo".

Tocmai faptul că această dată, 09.03.2007, corespunde datei la care s-a înregistrat cererea de către acesta cu privire la încheierea contractului de concesiune, întăreşte şi mai mult cele susţinute anterior, aceasta fiind data la care avut loc întrunirea cu privire la terenurile licitate.

Pentru aceste motive, instanţa de apel a apreciat în mod greşit că nu se impune scindarea activităţii infracţionale, dat fiind că, într-adevăr singura menţiune falsă din cuprinsul contractului de concesiune este cu privire la suprafaţă.

Deşi aparent suntem în prezenţa aceluiaşi act juridic, în realitate sunt trei acte, două false (contractele depuse la APIA anexat cererilor de subvenţie aferente anului 2012 şi 2013), aspect recunoscut de inculpat, iar unul valabil, nemodificat sau alterat în vreun fel (cel depus la APIA anexat cererilor de subvenţie aferente anilor 2014, 2015, 2016) motiv pentru care se impune scindarea activităţii infracţionale. Cel de al treilea act neavând caracter fals, nu poate fi reţinut ca o continuare a rezoluţiei infracţionale, contrar celor reţinute de instanţa de apel.

Iniţial inculpatul, a alterat conţinutul contractului de concesiune cu ocazia depunerii la APIA, ab initio trecând o suprafaţă mai mare decât cea reală, dar ulterior, la nivelul anului 2014, acesta se desistează şi depune contractul real, în care era înscrisă suprafaţa reală. Astfel, la data depunerii cererii aferente campaniilor 2014, 2015, 2016, cele cuprinse în contract corespund realităţii faptice, contractul de concesiune nefiind alterat în niciun mod. De altfel, nu există niciun dubiu cu privire la suprafaţa din contractul de concesiune, suprafaţă declarată şi la primărie şi pentru care s-a plătit de altfel şi taxa aferentă, încă de la acel moment al încheierii contractului (2007).

Folosirea acestei procuri nu prezintă o faptă care să îndeplinească condiţiile de tipicitate a infracţiunii de care este acuzat inculpatul. Astfel, pentru ca acţiunea inculpatului să fie tipică, ar fi trebuit ca acest document, procura depusă la APIA, să fie fals, incorect sau inexact, or, nu este cazul. A fost depusă o procură din care rezultă fără echivoc care sunt limitele acesteia, neinducând în eroare APIA şi neinvocând altceva decât era evident pentru toată lumea. Pentru a fi în prezenţa ipotezei reglementate de art. 18 din Legea nr. 78/2000, actul pe care l-a depus la APIA trebuie să fie apt de a induce în eroare, să creeze o aparenţă contrară realităţii. Pe de altă parte, presupunea ca inculpatul să nu folosească acest teren şi deci să nu fie îndreptăţit să obţină subvenţia aferentă deci că, pe de o parte, inculpatul nu a indus în eroare APIA prin depunerea acestui document, deoarece avea dreptul de a folosi acest teren, pe de altă parte, chiar şi în ipoteza avansată de procuror, APIA putea constata că inculpatul nu este utilizatorul acestui teren şi să nu accepte acordarea subvenţiei pentru suprafaţa aceasta, neputând fi vorba de rea credinţă sau de inducere în eroare cu intenţie a APIA.

De altfel, soluţia instanţei este eronată şi sub aspectul laturii subiective. Această infracţiune se comite cu intenţie directă, presupunând reprezentarea şi urmărirea de către inculpat a scopului, obţinerea unui folos material injust reprezentat de contravaloarea subvenţiei acordate dacă nu s-ar fi folosit aceste suprafeţe pentru păşunat.

Aşa cum se poate observa, instanţa de apel nu a constatat caracterul fals, inexact sau incomplet al procurilor date şi nu analizează înscrisurile din această perspectivă, ci, în mod greşit, analizează înscrisurile din prisma justificării dreptului de folosinţă, chestiune ce nu este vizată de norma de incriminare.

Decizia instanţei de apel este criticabilă şi din prisma faptului că instanţa de apel schimbă acuzaţia în faza de apel, cu ocazia deliberării, reţinând că actele nu sunt valabile, fiind lovite de nulitate absolută, spre deosebire de organele de urmărire care le atribuie caracterul de acte false, din prisma faptului că sunt lovite de nulitate absolută.

De altfel, din analiza raţionamentului instanţei se poate observa că din nou că este schimbată acuzaţia reţinută în sarcina inculpatului, de această dată făcându-se trimitere la falsul în declaraţii, respectiv la depunerea unei documentaţii complete şi valide, aspecte cu privire la nu a fost acuzat şi trimis în judecată, fiind evidentă depăşirea limitelor investirii instanţei, singura soluţie posibilă în acest caz fiind achitarea pentru faptele imputate în perioada anilor 2014-2016, respectiv de a constata intervenirea prescripţiei răspunderii penale, pentru faptele săvârşite în anul 2012 si 2013.

Cererea a fost comunicată către Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Braşov şi către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

În cauză, la data de 21.01.2025, au fost depuse concluzii scrise de către Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Braşov şi de către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 836/Ap din data de 22 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, însă numai în ceea ce priveşte criticile referitoare la greşita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, întrucât s-a reţinut caracterul fals al contractelor menţionate, precum şi critica ce vizează încetarea procesului penal prin raportare la intervenirea prescripţiei care se circumscriu, formal, cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor la motivele de recurs în casaţie formulate ce vizează faptul că la nivelul Tribunalului Braşov nu a fost judecat de un complet specializat de corupţie, prin invocarea cazului de recurs în casaţie prev de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., judecătorul de filtru, a constatat că, în cauză, criticile formulate vizează aspecte referitoare la înfiinţarea şi compunerea completului, şi nu aspecte ce vizează competenţa după materie sau după calitatea persoanei implicate în proces, critici ce nu se subsumează cazului prev de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 13.05.2025, s-au luat concluziile asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind consemnate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea din data de 18 martie 2025, Înalta Curte apreciază că este nefondatt, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, subliniază că natura recursului în casaţie - cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat - implică posibilitatea exercitării acestuia exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În recurs în casaţie nu se poate modifica situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanţa de apel. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele recurentului inculpat, în sensul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii comise legat de acţiunea de utilizare a contractului de concesiune nr. x/09.03.2024, utilizat de inculpat în susţinerea tuturor cererilor de plată adresate Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov în perioada 2012-2016, pentru care acesta a fost condamnat, sunt nefondate. Astfel cum s-a arăta în rechizitoriu şi în sentinţa atacată cu apel, deşi contractul are nr. x/09.03.2007 şi se pretinde a fi fost încheiat la 09.03.2007, în cuprinsul acestuia se menţionează expres că "durata concesiunii este de 20 de ani începând cu data perfectării prezentului contract, adică de la data de 19.04.2007 până la data de 19.04.2027…". Este improbabil ca înscrisul să fi fost întocmit/redactat la 09.03.2007 sau la 19.04.2007, de vreme ce acesta nu este înscris în nicio evidenţă a primăriei la vreuna din datele menţionate. Data de 09.03.2007 corespunde datei la care a fost înregistrată în Registrul de Corespondenţă 2007 - 2008 al Primăriei Homorod cererea de concesionare formulată de inculpat, numărul contractului fiind în realitate numărul de ordine al înregistrării în registrul menţionat al cererii.

În concret, în cauză Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut potrivit situaţiei de fapt expusă detaliat în conţinutul deciziei atacate, că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), constând în aceea că în perioada 2012-2016, cu intenţie şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, acţionând în interes propriu, a formulat şi a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov, cererile unice de plată pe suprafaţă nr. x din 10.04.2012, x din 25.03.2013, x din 25.03.2014, x din 11.06.2015 şi nr. x din 10.05.2016, folosind documente şi declaraţii false, inexacte sau incomplete, precum şi mai multe declaraţii completate la APIA, depuse şi înregistrate la această instituţie, cu consecinţa obţinerii de către acesta a sumei de 1.822.644,91 RON din bugetul Uniunii Europene.

O altă critică vizează tipicitatea obiectivă a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (5 acte materiale)

Recurentul A. a susţinut că nu s-a stabilit cu exactitate, dacă actele pentru care s-a dispus condamnarea sa au fost false sau inexacte. În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii comise de inculpat legat de acţiunea de utilizare a contractului de concesiune nr. x/09.03.2024 în susţinerea tuturor cererilor de plată adresate Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov în perioada 2012-2016, faţă de lipsa unei licitaţii conforme cu reglementările în materie, fără a putea asimila în acest sens obiceiurile locului invocate de recurent, în mod întemeiat instanţele de fond şi de apel au reţinut caracterul fals al contractului, întrucât acesta atestă în mod nereal că inculpatul A. este câştigătorul licitaţiei publice organizate în data de 09.03.2007, în contextul în care, din probele administrate în cauză reiese că nu a existat nicio licitaţie publică în data de 09.03.2007 şi nici la o altă dată, licitaţie în urma căreia să se atribuie în concesiune trupurile de păşune ce au aparţinut domeniului public al comunei Homorod.

Nici critica recurentului privind procurile anexate cererilor depuse de către inculpat la APIA nu poate fi primită, instanţa de apel reţinând în mod just că niciuna dintre procurile invocate de inculpat şi depuse ca documentaţie în susţinerea cererilor de plată nu conferea un drept de folosinţă asupra terenului, nefiind aplicabil principiul potrivit căruia "cine poate mai mult poate mai puţin". Procurile menţionate reprezentau înscrisuri în dovedirea existenţei unor contracte de mandat prin care proprietarii terenurilor mandatau pe inculpat, respectiv pe soţia acestuia să realizeze demersuri: În cazul procurii emise de D. împuternicirea era dată soţiei inculpatului, pentru ca în numele proprietarei şi pentru aceasta să se prezinte la punerea în posesie, să ridice titlul de proprietate pentru suprafaţa de 49,96 ha fâneaţă şi să vândă această suprafaţă de teren în cazul procurii emise de E., A. era împuternicit de proprietară să ia orice decizie privind arendarea terenului, ridicarea în numele acesteia a titlului de proprietate, vinderea terenului.

Recurentul A. a susţinut că un act este lovit de nulitate, ca urmare a faptului că a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale, în speţă art. 76 alin. (2) din Legea nr. 161/2003. Contrar susţinerii recurentului instanţa de apel a constatat că un act întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale şi constatat ulterior ca fiind lovit de nulitate, nu se încadrează în textul prevăzut de art. 181 din Legea nr. 78/2000, întrucât, un astfel de act trebuie considerat ca fiind un act fals, deoarece, dacă anterior se bucura de prezumţia de legalitate, în sensul ca a fost întocmit strict în condiţiile prevăzute de lege, odată constatat nul, prezumţia este răsturnată, confirmându-se un aspect contrar a ceea ce actul evidenţia până la acel momentul, respectiv contrar realităţii. Mai mult, în speţă, condiţiile privind legalitatea întocmirii actelor nu puteau fi verificate de către autoritatea contractantă, toate înscrisurile depuse de către fermieri bucurându-se de prezumţia de legalitate şi conformitate cu realitatea. În consecinţă, în mod corect instanţa şi-a fundamentat soluţia de condamnare inclusiv pe acest aspect de nelegalitate privind contractul de concesiune nr. x/09.03.2007.

Instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că nu se poate reţine o scindare a rezoluţiei infracţionale având în vedere caracterul fals al contractului de concesiune nr. x/09.03.2007 şi împrejurarea că, pe de o parte, menţiunile false se regăsesc în toate exemplarele acestui contract depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Braşov, şi pe de altă parte lipsa de valabilitate a acestui contract în întregime, decurgând din viciile actului care atrag nulitatea absolută, astfel cum se va sublinia şi în cele ce urmează. (Curtea nu a reţinut că ar fi intervenit vreo desistare a inculpatului, ci, dimpotrivă, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, că acesta a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale).

Examinând argumentele recurentului referitoare la infracţiunea pentru care a fost condamnat, se constată că prin decizia din apel, instanţa a evidenţiat corespondenţa între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunii (folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (5 acte materiale), din mijloacele de probă administrate rezultând că documentele întocmite au avut un caracter fals, motiv pentru care finanţarea din fondurile europene a fost obţinută pe nedrept.

Drept urmare, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate şi caracterizează, sub aspect obiectiv, infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 836/Ap din data de 22 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 836/Ap din data de 22 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2025.