Using a falsified diploma in a public employment contest: exclusion from fraud prosecution where salary is counter-prestation for labor performed

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 191 din 19.03.2024, pronunţată în dosarul cu nr. x/2023, printre altele, Judecătoria Piatra Neamţ a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pe durata căruia a obligat pe inculpată la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei cu privire la art. 96 din C. pen. care reglementează revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desfiinţat total înscrisul falsificat reprezentat de diploma de bacalaureat, aparent emisă de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Colegiului Economic Administrativ Iaşi în data de 11.08.2003, aflată în original la dosarul cauzei .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpată a unor înscrisuri originale aflate la dosar, conform dispozitivului.

În temeiul art. 19 şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357, art. 1385 şi art. 1386 din C. civ., a admis acţiunile civile exercitate de partea civilă Primăria Comunei Borleşti, prin primar, şi a obligat pe inculpată să plătească părţii civile suma de 263.939 RON constând în salariile încasate de către aceasta de la data angajării, din data de 01.05.2019, şi până la data suspendării contractului de muncă, în data de 10.03.2023, precum şi cea exercitată de partea civilă A.J.P.I.S. Neamţ şi a obligat pe inculpată la plata către aceasta a sumei de 7803 RON, încasată cu titlu de stimulent de inserţie pentru perioada 05.02.2020-04.02.2021, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptelor.

A menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, conform dispozitivului.

A obligat pe inculpată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata A..

Prin decizia penală nr. 547 din data de 27 mai 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 191 din 19.03.2024 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. x/2023, şi a obligat pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în drept că faptele inculpatei A. care, în luna aprilie 2019, a indus în eroare pe reprezentanţii Primăriei Comunei Borleşti, jud. Neamţ, cu ocazia angajării sale în funcţia de referent I la compartimentul Implementare Proiecte din această instituţie, prezentându-le necorespunzător adevărului că este absolventă a Colegiului Economic Administrativ Iaşi, utilizând în acest sens diploma de bacalaureat seria x nr. x întocmită în fals, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust constând în salariile lunare acordate şi cauzând până la data de 10.03.2023 un prejudiciu total de 263.939 RON Primăriei comunei Borleşti şi A.J.P.I.S.-ului Neamţ un prejudiciu în valoare de 7803 RON (stimulent de inserţie), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune, curtea de apel a notat dispoziţiile prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi, analizând situaţia de fapt reţinută prin raportare la norma de incriminare, contrar apelantei şi concordant instanţei de fond, a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în mod cumulativ.

În acest sens, s-a reţinut, în esenţă, că elementul material constă în acţiunea inculpatei de inducere în eroare a Primăriei Comunei Borleşti cu privire la pregătirea sa profesională, respectiv faptul că ar fi fost absolventă de studii medii cu diplomă de bacalaureat, aspect care nu corespundea însă adevărului. S-a constatat astfel că acţiunea inculpatei de a prezenta o diplomă de bacalaureat falsă a creat persoanei vătămate o reprezentare distorsionată/eronată/falsă a realităţii, ce a produs efecte în procesul decizional al acesteia, adoptând o decizie prin care i-au fost lezate drepturile patrimoniale.

Curtea de apel a arătat că nu este necesar ca activitatea de inducere în eroare să se desfăşoare în mod exclusiv asupra reprezentantului legal al instituţiei angajatoare, în cazul de faţă al primarului, aceasta putându-se realiza şi prin raportare la orice altă persoană care acţionează în baza unui mandat oferit de reprezentantul legal. În cazul de faţă, comisia de examen a fost numită prin Dispoziţia Primarului din data de 28.03.2019.

Totodată, a reţinut că împrejurarea că cererea de înscriere la concurs şi documentele aferente (inclusiv diploma de bacalaureat) au fost analizate şi verificate a priori la momentul depunerii dosarului de înscriere nu înlătură răspunderea penală a apelantei inculpate. În ipoteza în care s-ar fi constatat nereguli în ceea ce priveşte actele sale de studii, apelanta inculpată ar fi răspuns penal sub aspectul comiterii aceleiaşi infracţiuni însă în formă tentată.

Pe de altă parte, s-a constatat că una din condiţiile necesare pentru înscrierea la concurs pentru ocuparea postului de referent o constituia absolvirea de studii medii cu diploma de bacalaureat, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la fila x dup. Astfel, împrejurarea că apelanta inculpată a promovat concursul susţinut nu o absolvă de răspunderea penală atât timp cât la momentul respectiv nici măcar nu îndeplinea condiţiile pentru a participa la acesta şi cu atât mai puţin îndeplinea condiţiile pentru a ocupa postul de referent.

De asemenea, s-a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că urmarea imediată a infracţiunii de înşelăciune a constat în crearea unui prejudiciu în patrimoniul Primăriei Comunei Borleşti, respectiv contravaloarea salariilor încasate de inculpată de la data angajării şi până la data suspendării contractului de muncă, cât şi în patrimoniul AJPIS Neamţ.

Prejudiciul există şi este consecinţa directă a faptelor comise de inculpată, indiferent dacă aceasta a prestat sau nu activitate în cadrul angajatorului.

S-a mai arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că, neîndeplinind condiţiile necesare angajării, apelanta inculpată nu avea dreptul să fie remunerată, iar angajatorul, dacă ar fi cunoscut situaţia reală a studiilor, nu ar fi angajat-o şi nu ar fi remunerat-o.

În fine, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor este corectă şi sub aspectul reţinerii concursului de infracţiuni. Dispoziţiile art. 244 alin. (2) din C. pen. prevăd faptul că dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune se aplică regulile de la concursul de infracţiuni. În cauza de faţă mijlocul fraudulos a constat în folosirea de către apelanta inculpată a unei diplome false, activitate care se circumscrie infracţiunii de uz de fals.

Împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs în casaţie inculpata A., prin apărător ales, la data de 25 iunie 2024.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurenta a făcut trimitere la decizia nr. 156/A/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin care se arată faptul că prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi iese din sfera acestor relaţii protejate prin incriminarea înşelăciunii (art. 244, Titlul II), însă este proteguită în cadrul altor infracţiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra înfăptuirii justiţiei (Titlul IV) ş.a. şi a apreciat că "inducerea în eroare" a unei autorităţi aduce în discuţie alt tip de relaţii sociale nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declaraţii, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

Astfel, recurenta a susţinut că folosirea unei diplome de bacalaureat ar putea constitui o faptă prevăzută de legea penală subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz de fals, însă nu infracţiunii de înşelăciune, cu argumentarea că această concluzie rezultă din aceea că obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituie protejarea relaţiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracţiunii de fals este diferit şi se referă la proteguirea relaţiilor sociale în legătură cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri, aşa cum a statuat şi instanţa supremă în jurisprudenţa sa (decizia nr. 449/A din 8 decembrie 2015, publicată pe site-ul www.x.ro).

Analizând elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, apărarea a apreciat că lipseşte atât elementul material, cât şi urmarea imediată a infracţiunii care constă în producerea unui prejudiciu material la momentul consumării infracţiunii, cu argumentarea că fapta inculpatei de a prezenta o diplomă de bacalaureat falsă pentru a putea să participe la un concurs nu este de natură a afecta în mod direct patrimoniul persoanei vătămate şi nici aptă să conducă la angajarea acesteia în cadrul Primăriei Comunei Borleşti, decizia de angajare a inculpatei venind ca urmare a promovării concursului care a constat într-un examen scris şi un interviu, nu în baza diplomei de bacalaureat.

Totodată, apărarea a învederat că cererea de înscriere şi documentele aferente erau supuse cenzurii comisiei de concurs şi numai după validarea lor de către această comisie se putea susţine examenul scris şi interviul.

Conchizând, apărarea a apreciat că toate aceste motive se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), recurenta a susţinut că acesta vizează situaţia simetrică în care în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal în raport cu infracţiunea de uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 din C. pen., pentru care a fost condamnată prin decizia penală nr. 547 din data de 27.05.2024 a Curţii de Apel Bacău, cu argumentarea că potrivit Deciziei CCR nr. 120/2022 trebuie să existe un remediu şi pentru aprecierea greşită de către instanţa de apel a unei cauze de încetare a procesului penal.

Prin urmare, inculpata a apreciat că, în raport de decizia instanţei de contencios constituţional anterior menţionată, se impune şi analizarea cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de uz de fals şi a arătat că, în prezenta cauză, Curtea de Apel Bacău a constatat că termenul de prescripţie de 5 ani nu a suferit nicio întrerupere, însă acesta a fost suspendat pe durata stării de urgenţă instituită prin Decretele Preşedintelui României nr. 195/2020 şi 240/2020, în perioada 16.03.2020 -14.05.2020.

Făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 06.05.2020 şi la Decizia nr. 12 din 23 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală coroborat cu prevederile art. 156 din C. pen. şi având în vedere că organele de urmărire penală s-au sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de uz de fals la data de 16.06.2020, iar punerea în mişcare a acţiunii penale s-a realizat la data de 18.10.2022, adică ulterior celor două decrete care suspendă prescripţia răspunderii penale în condiţiile art. 156 din C. pen., apărarea a apreciat că, în această situaţie, în care nu exista nicio sesizare şi niciun dosar penal, Decretele Preşedintelui României nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 nu produc efecte.

Astfel, în opinia apărării, condiţiile în care aceste decrete pot să suspende cursul prescripţiei răspunderii penale sunt întrunite atunci când acestea au împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal, prin punerea organelor de urmărire penală în imposibilitatea de a efectua acte de urmărire penală în cauză, nu atunci când nu există indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptei, respectiv atunci când nu există un dosar penal în curs.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen., apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea recurentei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În drept, a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen. numai sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 03 octombrie 2024, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., o admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

În concret, s-a reţinut că recurenta critică tipicitatea obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., pentru care a fost condamnată, pe de o parte, în considerarea subiectului pasiv al infracţiunii de înşelăciune şi a modalităţii în care a fost reţinută inducerea în eroare, iar pe de altă parte, în considerarea faptului că folosirea diplomei de bacalaureat nu a avut aptitudinea de a genera prin ea însăşi o pagubă, recurenta fiind angajată subsecvent unei proceduri, iar salariul primit reprezentând contravaloarea muncii prestate.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurenta inculpată A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurenta inculpată cu privire la latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că inculpata A. a indus în eroare pe reprezentanţii Primăriei Comunei Borleşti, jud. Neamţ, cu ocazia angajării sale în funcţia de referent, prin prezentarea necorespunzătoare a adevărului privind calitatea sa de absolventă a Colegiului Economic Administrativ Iaşi şi prin utilizarea unei diplome de bacalaureat falsificate, în scopul obţinerii unui folos patrimonial necuvenit constând în salariile lunare acordate de către Primăria Comunei Borleşti, cauzând astfel o pagubă acesteia, precum şi Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ constând în contravaloarea salariilor şi a stimulentului de inserţie încasate.

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenta a susţinut, în esenţă, că, pe de o parte, faptele reţinute în sarcina sa, circumscrise infracţiunii de înşelăciune, prin modalitatea concretă de comitere, se încadrează exclusiv în sfera ilicitului penal al infracţiunilor de fals şi/sau uz de fals, întrucât simpla prezentare a unei diplome de bacalaureat falsificate, în scopul participării la un concurs, nu este de natură să aducă atingere directă patrimoniului persoanei vătămate şi nici să determine, în mod efectiv, angajarea inculpatei în cadrul Primăriei Comunei Borleşti, iar pe de altă parte, a învederat că prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi publice iese din sfera acestor relaţii protejate prin incriminarea infracţiunii de înşelăciune.

Criticile recurentei sunt întemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., "(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.".

Se constată că legiuitorul naţional a incriminat, prin conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, faptele care aduc atingere patrimoniului, având ca obiect juridic special relaţiile sociale de natură patrimonială întemeiate pe încrederea reciprocă, a căror stabilitate şi funcţionalitate presupun loialitatea şi veridicitatea comportamentului participanţilor la circuitul civil.

Sub aspectul laturii obiective, constituie element material al infracţiunii de înşelăciune acţiunea de a prezenta în mod nereal o anume situaţie, respectiv acţiunea prin care făptuitorul înfăţişează, arată, expune, descrie, aduce la cunoştinţa altei persoane o anumită situaţie de fapt căreia îi atribuie o altă aparenţă decât cea reală. Infracţiunea este una cu conţinut închis, niciun alt act de inducere în eroare nefiind apt să realizeze tipicitatea incriminării.

Prin urmare, esenţa ilicitului penal specific infracţiunii de înşelăciune rezidă în vicierea încrederii ce trebuie să guverneze raporturile patrimoniale, prin mijloace dolosive de natură să determine o persoană să adopte o conduită prejudiciabilă, susceptibilă de a produce un rezultat de natură patrimonială - respectiv, o pagubă efectivă în patrimoniul propriu sau al unei alte persoane. Din această perspectivă, infracţiunea este una de rezultat, iar consumarea ei presupune producerea efectivă a pagubei.

Aşadar, producerea unei pagube constituie o condiţie sine qua non a existenţei infracţiunii de înşelăciune, iar identificarea şi delimitarea subiectului pasiv se realizează în funcţie de prejudiciul patrimonial cauzat.

De altfel, se constată că legiuitorul a plasat reglementarea infracţiunii de înşelăciune în Partea specială, Titlul II, ce poartă denumirea marginală "Infracţiuni contra patrimoniului", Capitolul III -"Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii", evidenţiind astfel caracterul patrimonial al incriminării şi rolul încrederii reciproce în raporturile sociale protejate.

Or, în ipoteza dedusă judecăţii, fapta de a prezenta o diplomă de studii falsificată în cadrul unui concurs organizat de o autoritate publică nu generează un raport patrimonial între autor şi respectiva autoritate, întrucât prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi judiciare iese din sfera acestor relaţii protejate prin incriminarea înşelăciunii (art. 244, Titlul II din C. pen.), însă este proteguită în cadrul altor infracţiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra înfăptuirii justiţiei (Titlul IV) ş.a., care protejează relaţiile sociale în legătura cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri.

Astfel, "inducerea în eroare" a unei autorităţi aduce în discuţie alt tip de relaţii sociale nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declaraţii, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

În consecinţă, autorităţile publice nu pot fi considerate "persoane vătămate" în sensul infracţiunii de înşelăciune, întrucât acestea nu acţionează ca subiecţi ai unor raporturi patrimoniale de drept privat, ci ca entităţi învestite cu exerciţiul prerogativelor de putere publică, chemate să verifice şi să valideze conformitatea actelor depuse cu cerinţele legale.

Mai mult, se reţine că prezentarea diplomei de către recurentă nu a avut efect direct asupra angajării acesteia, nefiind un factor determinant de ocupare a postului, ci a reprezentat exclusiv o condiţie prealabilă (criteriu formal) pentru înscrierea la concursul organizat de partea civilă pentru funcţia de referent I din cadrul Compartimentul de Implementări proiecte al Primăriei Comunei Borleşti.

În ceea ce priveşte presupusa pagubă imputată recurentei, constând în contravaloarea salariilor încasate pe perioada ocupării postului de referent în cadrul părţii civile, se reţin următoarele:

Potrivit art. 10 din Codul muncii (forma în vigoare la data angajării recurentei), "Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.".

Totodată, conform art. 39 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, "Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;" iar potrivit art. 57 alin. (5) din acelaşi cod, "Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.".

Totodată, se reţine că legiuitorul a prevăzut în art. 159 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, următoarele: "(1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. (2)Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.".

Raportând aceste dispoziţii la situaţia de fapt stabilită definitiv de instanţa de apel, rezultă că presupusa pagubă cauzată părţii civile şi imputată recurentei corespunde, în realitate, contraprestaţiei muncii efectiv prestate în temeiul contractului individual de muncă în cadrul Primăriei Comunei Borleşti, la care recurenta inculpată A. avea dreptul conform legii, inclusiv în ipoteza nulităţii contractului.

În ceea ce priveşte suma încasată cu titlu de stimulent de inserţie pentru perioada 05.02.2020-04.02.2021, reprezentând presupusul prejudiciu cauzat în patrimoniul A.J.P.I.S.-ului Neamţ, se reţine, în esenţă, că indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi îndemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit art. 7 din acest act normativ (forma în vigoare la data de 05.02.2020), "Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2).".

Conform normelor fiscale în vigoare la data săvârşirii faptelor, "contribuabilii care realizează venituri din salarii datorează un impozit lunar final, calculat şi reţinut de către plătitorul de venituri", potrivit art. 14 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal din 06.01.2016, Titlul IV denumit "Impozitul pe venit", Capitolul III -"Venituri din salarii şi asimilate salariilor", Secţiunea a 3-a -"Determinarea impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor".

Or, având în vedere că persoanele care obţin venituri din salarii datorează un impozit lunar final, în situaţia particulară de faţă, recurenta era îndreptăţită şi la primirea stimulentului de inserţie, a cărui contravaloare nu poate fi considerată pagubă în sensul infracţiunii de înşelăciune.

Prin urmare, conduita concretă imputată recurentei, constând în prezentarea unei diplome falsificate în cadrul unui concurs organizat de o autoritate publică, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât lipsesc raportul patrimonial, actul de dispoziţie şi paguba -componente esenţiale pentru configurarea acestei infracţiuni.

Susţinerea apărătorului ales al recurentei, potrivit căreia ar fi necesară încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, având în vedere decizia instanţei de contencios constituţional referitoare la situaţiile în care se poate formula recurs în casaţie, raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., este neîntemeiată.

Se reţine că Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentă prin încheierea din data de 03 octombrie 2024, numai sub aspectul cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi în limitele arătate în considerente.

Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 11.04.2025, respectiv după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentă.

Potrivit art. 147 din Constituţia României, "(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.", iar conform alin. (4), "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.".

Potrivit art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., "legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute în dispoziţiile tranzitorii".

Conform art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.".

Aşadar, aplicarea în timp a legii procesual penale este guvernată de principiul activităţii legii penale, corespunzător regulii tempus regit actum, cu excepţiile expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul legii menţionate.

Or, din moment ce decizia instanţei de contencios constituţional a fost publicată în Monitorul Oficial al României după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentă, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiate criticile formulate de recurenta inculpată A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 191 din 19.03.2024 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul cu nr. x/2023, sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la infracţiunea de înşelăciune şi rejudecând exclusiv sub acest aspect:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Va înlătura pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate alături de pedeapsa principală aferentă condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Va dispune executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. ce se va executa în modalitatea şi pe durata termenului de supraveghere stabilite prin sentinţă.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Primăria Comunei Borleşti, jud. Neamţ şi de către partea civilă A.J.P.I.S. Neamţ.

În temeiul art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., va menţine măsura asigurătorie a sechestrului aplicată prin ordonanţa din data de 10.08.2022 şi menţinută de către instanţă prin încheierea nr. 9/02.02.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin încheierea nr. 19/23.02.2024 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia Penală, precum şi măsura asigurătorie a sechestrului aplicată prin încheierea nr. 19/06.03.2024 pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin necontestare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate care nu contravin prezentei.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casaţie vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 547 din data de 27 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 191 din 19.03.2024 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul cu nr. x/2023, sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la infracţiunea de înşelăciune şi rejudecând exclusiv sub acest aspect:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Înlătură pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate alături de pedeapsa principală aferentă condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Dispune executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. ce se execută în modalitatea şi pe durata termenului de supraveghere stabilite prin sentinţă.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Primăria Comunei Borleşti, jud. Neamţ şi de către partea civilă A.J.P.I.S. Neamţ.

În temeiul art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., menţine măsura asigurătorie a sechestrului aplicată prin ordonanţa din data de 10.08.2022 şi menţinută de către instanţă prin încheierea nr. 9/02.02.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin încheierea nr. 19/23.02.2024 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia Penală, precum şi măsura asigurătorie a sechestrului aplicată prin încheierea nr. 19/06.03.2024 pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin necontestare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs în casaţie rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 aprilie 2025.