Recognition of Austrian criminal sentence without consent due to expulsion from issuing state

Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 184/PI din data de 22 septembrie 2025 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine vizând persoana condamnată A., formulată de autorităţile judiciare din Austria.

S-a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. 37 Hv 8/25h a Tribunalului Loben, din data de 07.05.2025, rămasă definitivă la data de 13.05.2025, cu privire la persoana condamnată A., în prezent aflat în executarea pedepsei într-un penitenciar din Austria, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1278 zile (3 ani şi 6 luni) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav şi calificat prin efracţie, parţial finalizat, parţial sub formă de tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 2 şi 5, art. 129 alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) şi (3), parţial cu aplicarea art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte incriminate de legea penală română prin dispoziţiile art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că prin hotărârea nr. x/240922015 a Oficiului Federal pentru străini şi azil, din data de 03.07.2024 persoana solicitată are interdicţia de reşedinţă în Austria pe o durată de 7 ani.

În temeiul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 1278 zile (3 ani şi 6 luni) închisoare.

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 1278 zile (3 ani şi 6 luni) închisoare aplicată persoanei condamnate A. cele 350 zile închisoare deja executate până la data de 26.05.2025, precum şi perioada executată de la data de 26.05.2025 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 37 Hv 8/25h a Tribunalului Loben, din data de 07.05.2025, rămasă definitivă la data de 13.05.2025, inculpatul A. a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1278 zile (3 ani şi 6 luni) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav şi calificat prin efracţie, parţial finalizat, parţial sub formă de tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 2 şi 5, art. 129 alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) şi (3), parţial cu aplicarea art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac.

În fapt, prin hotărârea de condamnare s-a reţinut că inculpaţii B. şi A. au sustras, respectiv au încercat să sustragă de la mai multe persoane bunuri mobile, valoarea nedepăşind suma de 5.000,00 euro. Astfel:

I. La data de 04.06.2024, parţial în complicitate cu încă o făptuitoare, în St. Michael, regiunea Stina Superioară, de la C., au sustras 1.000,00 euro, precum şi bijuterii, având o valoare necunoscută, forţând o fereastră de la parter, prin care au intrat şi au sustras bunurile menţionate anterior, precum şi banii în numerar. În St. Michael, regiunea Stiria Superioară, de la D., au încercat să sustragă bani în numerar şi alte valori necunoscute, încercând să forţeze uşa de la intrare pentru a pătrunde în spaţiul rezidenţial, rămânând la stadiul de tentativă, din cauză că n-au reuşit să forţeze uşa de la intrare. In Mautern, judeţul Stiria, au încercat să sustragă de la numitul E., bani în numerar şi alte valori necunoscute, însă au observat camera instalată lângă sonerie, fugind de la locul faptei. În Grosspetersdorf, au încercat să sustragă de la F., bani în numerar şi alte valori necunoscute, încercând să forţeze uşa de la terasă cu o şurubelniţă, însă au fost surprinşi de către F. asupra faptului, motiv pentru care au fugit.

II. La data de 10.06.2024, în St. Margarethen an der Raab, de la G., au încercat să sustragă bani în numerar şi alte valori necunoscute, însă au fost surprinşi de către aceasta şi au fugit de la locul faptei. Anterior au sustras din autoturismul neîncuiat al G. suma de 10,00 euro numerar. În Nestelbach im llztal, de la H., au sustras bijuterii în valoarea de cea. 1.000,00 euro, prin aceea că au forţat cu o şurubelniţă o fereastră de la parter, prin care au intrat în casă, au cercetat casa şi au sustras bijuteriile menţionate anterior. În Autal, de la reprezentanţii bisericii Autal, au scos banii din cutia de colectă folosindu-se de o bandă adezivă. În Kirchberg an der Raab, de la reprezentanţii bisericii, au scos banii din cutia de colectă folosindu-se de o bandă adezivă. În Feldbach, de la reprezentanţii bisericii parohiale a oraşului, au scos banii din cutia de colectă folosindu-se de o bandă adezivă.

Conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere şi executare a pedepsei sau măsurii privative de libertate îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Alineatul doi al aceluiaşi articol prevede că hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută şi pusă în executare şi atunci când persoana condamnată nu are cetăţenie română, dar trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu va pierde dreptul de şedere permanentă în România. Consimţământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Curtea a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167 din aceeaşi lege necesare pentru recunoaşterea şi executarea sentinţei penale nr. 37 Hv 8/25h a Tribunalului Loben, din data de 07.05.2025, rămasă definitivă la data de 13.05.2025.

Astfel, numitul A. (în prezent încarcerat într-un penitenciar din Austria) are de executat o pedeapsă de 1278 zile (3 ani şi 6 luni) închisoare, din care a executat 350 de zile până la data de 26.05.2025, executarea acesteia fiind preconizată să fie finalizată la data de 10.12.2027. Totodată, a reţinut că faţă de sus numitul a fost emis şi un ordin de expulzare.

A mai reţinut Curtea că hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă (hotărârea a rămas definitivă la data de 13.05.2025), fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare constituie şi în România infracţiune şi autorul acesteia ar fi sancţionabil (conform C. pen. român, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (9 acte materiale, din care 5 în formă consumată şi 4 în forma tentativei), iar persoana condamnată este cetăţean român.

Curtea a constatat că este adevărat că persoana condamnată nu a consimţit la predarea sa, însă, aşa cum rezultă din certificatul emis de autorităţile judiciare din Austria, acesta are interdicţie de reşedinţă în Austria pe o durată de 7 ani, interdicţie impusă prin hotărârea nr. x/240922015 a Oficiului Federal pentru străini şi azil, din data de 03.07.2024, devenind astfel, incidente, dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Cu privire la cele invocate de către apărătorul din oficiu al persoanei solicitate respectiv că aceasta nu locuieşte şi nu s-a născut în România, fapt pentru care trebuie respinsă cererea de recunoaştere a hotărârilor penale şi transfer într-un penitenciar din România, Curtea a reţinut că, deşi persoana solicitată nu trăieşte pe teritoriul României va fi expulzată în România dacă există o hotărâre de expulzare, lucru prezent în speţă, respectiv prin hotărârea Oficiului Federal pentru Străini şi Azil persoana solicitată are interdicţie de reşedinţă în Austria pe o perioadă de şapte ani.

Referitor la faptul că hotărârea de expulzare nu se regăseşte la dosarul cauzei, Curtea a avut în vedere că în certificatul emis de autorităţile judiciare din Austria se face menţiune despre hotărârea nr. x/240922015 a Oficiului Federal pentru străini şi azil, din data de 03.07.2024 din care rezultă că persoana solicitată are interdicţie de reşedinţă în Austria pe o durată de 7 ani, existenţa hotărârii respective la dosar nefiind o condiţie de admisibilitate.

Aşadar, a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, astfel:

- numitul A. nu a fost condamnat în România pentru aceeaşi faptă şi nici nu a executat o pedeapsă aplicată de un alt stat pentru aceeaşi faptă;

- nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală,

- răspunde penal potrivit legii române,

- nu a intervenit prescripţia executării pedepsei şi nici amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptei,

- iar în cursul procesului penal desfăşurat în Austria, persoana condamnată, a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, conform menţiunilor din cuprinsul certificatului emis de autorităţile judiciare din Austria.

În acelaşi timp, a reţinut că nu se impune o adaptare a pedepsei privative de libertate aplicată de instanţa străină, în sensul art. 166 alin. (8) raportat la alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 şi art. 10 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, întrucât natura acestor pedepse corespunde, sub aspectul denumirii şi al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, iar durata pedepsei aplicate nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiuni.

Împotriva acestei sentinţe penale, persoana condamnată A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii penale atacate şi pe cale de consecinţă, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Analizând apelul formulat de persoana condamnată, atât potrivit susţinerilor orale ale apărătorului, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reţine că transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată.

Obiectul procedurii de faţă îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine de condamnare.

Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) si e din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţele române recunosc şi pun în executare hotărârile judecătoreşti de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe: hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracţiune potrivit legii penale române iar autorul ei este sancţionabil; persoana condamnată este cetăţean român şi este de acord să execute pedeapsa în România şi nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată. În cazul condamnării pentru mai multe infracţiuni verificările menţionate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracţiune în parte.

În temeiul prevederilor art. 163 din Legea 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeaşi faptă penală.

Aplicând aceste dispoziţii legale prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Aşadar, reţine Înalta Curte că sentinţa penală nr. 37 Hv 8/25h a Tribunalului Loben, din data de 07.05.2025, prin care inculpatul A. a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1278 zile (3 ani şi 6 luni) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav şi calificat prin efracţie, parţial finalizat, parţial sub formă de tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 2 şi 5, art. 129 alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) şi (3), parţial cu aplicarea art. 15 alin. (1) din C. pen. austriac, a rămasă definitivă la data de 13.05.2025.

În ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări, instanţa de control judiciar reţine că şi aceasta este îndeplinită, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare mai sus menţionată au corespondent în legislaţia penală română, în sensul că întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (9 acte materiale, din care 5 în formă consumată şi 4 în forma tentativei).

Cu ocazia recunoaşterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat şi s-a constatat, în mod explicit, că pedepsele anterior menţionate sunt compatibile cu legea penală română, atât ca natură, cât şi ca durată, acestea putând fi aplicate condamnatului, ca atare, şi în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanţă română, conform principiului personalităţii, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse.

Înalta Curte reţine din relaţiile înaintate de autoritatea emitentă rezultă că persoana condamnată nu şi-a dat consimţământul în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, însă acest aspect nu este de natură să împiedice recunoaşterea hotărârii şi admiterea solicitării autorităţii emitente, având în vedere faţă de persoana condamnată A., s-a dispus expulzarea şi interdicţia interdicţie de reşedinţă în Austria pe o durată de 7 ani.

Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

În raport de aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut la art. 163 din Legea nr. 302/2004, apelantul nu a fost condamnat definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale, răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei, amnistia sau graţierea, neconturându-se existenţa niciunui motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârea penală pronunţată de Tribunalul Loben din data de 07.05.2025.

Înalta Curte reţine că prin sentinţa penală atacată s-a dedus din pedeapsa de 1278 zile (3 ani şi 6 luni) închisoare aplicată persoanei condamnate A. cele 350 zile închisoare deja executate până la data de 26.05.2025, precum şi perioada executată de la data de 26.05.2025 la zi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 184/PI din data de 22 septembrie 2025 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală pronunţată în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană condamnată a plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 184/PI din data de 22 septembrie 2025 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală pronunţată în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul persoană condamnată a plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 octombrie 2025.