Convicted person's challenge to admissibility-stage annulment ruling held inadmissible; costs awarded against appellant.

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2025

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1114/A din 3 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2025, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 23 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2022, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi avansarea de către stat a onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 720 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 7 martie 2025 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. x/2025, contestaţia în anulare (redirecţionată, pe cale administrativă, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 23 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2022.

În motivarea căii de atac, condamnatul a invocat, în fapt, că decizia contestată este ilegală întrucât nu respectă Deciziile nr. 302/2017 şi nr. 88/2019 ale Curţii Constituţionale, prin aceasta fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil. În drept, a invocat art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Oral, în faţa instanţei de contestaţie în anulare, condamnatul a invocat ca temeiuri de drept ale cererii dispoziţiile art. 426 lit. b) şi f) C. proc. pen., susţinând, raportat la cea dintâi normă, faptul că a fost condamnat deşi exista o cauză de încetare a procesului penal, nefiind aplicate Deciziile nr. 88/2019 şi nr. 302/2017 ale Curţii Constituţionale, iar raportat la cea de a doua - că, deşi asistenţa sa juridică era obligatorie, judecata în apel a avut loc în lipsa unui avocat, întrucât persoana care l-a asistat nu avea o astfel de calitate.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., instanţa a reţinut, prioritar, că prin decizia penală contestată (nr. 99/A din 23 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2022), s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul A. împotriva sentinţei penale nr. 320 din 25 septembrie 2024, prin care Judecătoria Călăraşi a respins, în temeiul art. 459 alin. (5) raportat la alin. (3) lit. e) C. proc. pen., ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 268 din 8 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2018 (definitivă prin decizia penală nr. 794 din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală), formulată de aceeaşi parte.

Ca urmare, a constatat, că, fiind îndreptată împotriva unei decizii pronunţate în revizuire, în faza apelului, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. este inadmisibilă întrucât nu vizează o hotărâre penală definitivă prin care s-a soluţionat fondul cauzei, singurele care, potrivit art. 426 C. proc. pen., pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În al doilea rând, a constatat că în cauză nu sunt incidente cazurile de contestaţie în anulare invocate de condamnatul A., prev. de art. 426 lit. b) sau f) C. proc. pen., sens în care a reţinut că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Or, procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege. Dându-se eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor prevăzute de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în legislaţia procesual penală s-a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, context în care recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalităţii, aspect inadmisibil.

Pentru argumentele prezentate, instanţa a respins, ca inadmisibilă în principiu, calea extraordinară de atac, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

*

Împotriva deciziei sus-menţionate, la data de 14 iulie 2025, a formulat "contestaţie" condamnatul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31 iulie 2025, sub nr. x/2025, ca şi "apel-contestaţie în anulare".

La termenul fixat în cauză, 2 octombrie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, concluziile procurorului sub acest aspect, ca şi cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul lipsă, fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea căii de atac formulate de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1114/A din 3 iulie 2025, prin care, în procedura verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de aceeaşi parte împotriva deciziei penale nr. 99/A din 23 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2022.

Decizia astfel contestată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condiţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sau art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:

Dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (reflectată, exemplificativ, în deciziile nr. 599/2014, nr. 392/A/2016, nr. 313/A/2017, nr. 319/A/2018, nr. 376/A/2019 şi nr. 251/A/2020, toate ale I.C.C.J., secţia penală) a subliniat în mod constant caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

Dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că "sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015) reţinându-se explicit aplicabilitatea prevederilor art. 432 C. proc. pen. numai în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei, după admiterea acesteia în principiu.

În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată distinct prin dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.:

"calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speţă, condamnatul A. a atacat o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de reformare prin promovarea vreunei căi ordinare de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de acesta împotriva deciziei penale nr. 1114/A din data de 3 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea apelantului condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 377 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1114/A din data de 3 iulie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2025.