Creditability and specificity of threats in public officer insult cases: when general references to imprisonment do not constitute a criminal threat

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2025

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 42 din data de 28 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. în cadrul procesului penal.

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă, de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor de judecată.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, prin adresa nr. x/20.06.2022, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş - Serviciul Intervenţie în Regim de Urgenţă - Compartimentul Abuz, Neglijare, Trafic, Migraţiune şi Repatrieri a solicitat Primăriei Comunei Ocna Şugatag efectuarea, în regim de urgenţă, a unei evaluări psihosociale la domiciliul din Ocna Şugatag, nr. 19, al familiei minorului C., în vârstă de 6 ani, deoarece, potrivit unei sesizări, exista suspiciunea că A., mama minorului, nu se ocupă corespunzător de creşterea, îngrijirea şi educarea copilului, iar minorul este folosit în disputele dintre adulţi.

În baza acestei sesizări, prin adresa nr. x din data de 05.07.2022, comuna Ocna Şugatag prin primar a solicitat Postului de Poliţie Ocna Şugatag sprijin pentru efectuarea anchetei sociale la adresa din jud. Maramureş, la care locuieşte inculpata A..

Astfel, la data de 6 iulie 2022, persoana vătămată B. - inspector de asistenţă socială în cadrul Primăriei Ocna Şugatag, desemnată pentru efectuarea anchetei sociale, însoţită de agentul şef principal de poliţie D. din cadrul Postului de Poliţie Ocna Şugatag, s-a deplasat la imobilul din Ocna Şugatag, strada x, nr. 19, jud. Maramureş, pentru efectuarea anchetei sociale solicitate prin adresa D.G.A.S.P.C. Maramureş.

Inculpata A. a ieşit la poarta de acces în curtea imobilului, iar după ce i s-a comunicat motivul prezenţei inspectorului de asistenţă socială B., inculpata a spus, pe un ton ridicat, că nu are niciun copil şi că minorul C. locuieşte în judeţul Maramureş, refuzând să poarte alte discuţii legate de situaţia minorului şi primirea acestora în curtea locuinţei.

Apoi, pe acelaşi ton ridicat, cu nervozitate, inculpata i-a adresat inspectorului de asistenţă socială B. cuvintele:

"javră, te bag în puşcărie" "te rezolv eu", "temniţa te mănâncă", "ţi-am făcut mai multe dosare penale".

Potrivit adresei nr. x/30.10.2023 emise de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş - Serviciul Intervenţie în Regim de Urgenţă - Compartimentul Abuz, Neglijare, Trafic, Migraţiune şi Repatrieri, susţinerile inculpatei A. cu privire la situaţia minorului C. au fost confirmate, ancheta socială efectuată la data de 28.07.2022 la domiciliul acestuia, situat în com. Bocicoiu Mare, relevând că minorul se simte în siguranţă în prezenţa membrilor familiei, tatăl său achitându-se corespunzător de obligaţiile părinteşti.

Cu toate acestea, prima instanţă a reţinut că inculpata a adresat persoanei vătămate cuvintele şi expresiile antemenţionate în mod nemijlocit, în timp ce aceasta se afla în exercitarea funcţiei de asistent social în cadrul Primăriei Ocna Şugatag, ce presupune exercitarea autorităţii de stat.

Potrivit fişei postului, în aplicarea prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în calitatea sa de inspector superior în cadrul compartimentului de asistenţă socială al Primăriei Ocna Şugatag, persoana vătămată B. avea, printre atribuţii, colaborarea cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în domeniul protecţiei copilului, transmiţând acesteia toate datele şi informaţiile solicitate din acest domeniu. Or, solicitarea de deplasare la domiciliul inculpatei în vederea efectuării de verificări privind situaţia minorului fusese formulată de direcţie prin adresa nr. x/20.06.2022, asistentul social fiind sprijinit în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către organul de poliţie (agentul şef principal de poliţie D.) desemnat potrivit prevederilor art. 22 alin. (1), art. 24 şi art. 26 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 218/2002, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

Sub aspectul condiţiilor de tipicitate obiectivă a faptei, curtea de apel a constatat că presupusa ameninţare adresată persoanei vătămate ar fi constat în aceea că o va rezolva, că o va băga în puşcărie şi că i-a făcut mai multe dosare penale.

Audiată fiind în cauză în faza de urmărire penală, persoana vătămată B. a arătat că s-a simţit ameninţată, cunoscând profesia de avocat a inculpatei, având convingerea că inculpata poate face rău, mai ales în contextul în care aceasta ar fi adresat mai multe plângeri şi sesizări instituţiilor statului, care s-ar fi dovedit a fi nefondate, însă care au atras controale asupra modului în care îşi desfăşoară activitatea profesională. Persoana vătămată a indicat, exemplificativ, sesizări adresate D.G.A.S.P.C. Maramureş, A.N.I, Instituţia Prefectului Maramureş, A.J.P.I.S Maramureş.

Din analiza textului legal, prima instanţă a reţinut că, în vederea realizării condiţiilor de tipicitate obiectivă, acţiunea de ameninţare se impune a avea ca obiect săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva persoanei vătămate sau a altei persoane, de natură a-i produce o stare de temere.

În cauză, inculpata, de profesie avocat, ar fi proferat ameninţarea că o va aranja pe persoana vătămată, prin aceea că i-a făcut mai multe dosare penale, astfel că "temniţa o mănâncă". Din perspectiva atribuţiilor profesionale, în mod cert inculpata, în calitate de avocat, nu deţinea, însă, capacitatea de a instrumenta vreun dosar penal sau de a dispune încarcerarea persoanei vătămate, fiind exclusă ameninţarea cu săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă sau represiune nedreaptă - infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei cu subiect activ calificat din categoria organelor judiciare.

Pe de altă parte, din perspectiva posibilei ameninţări cu săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., s-a reţinut că, în conţinutul său, ameninţarea atribuită inculpatei a fost insuficient de determinată, nefiind de natură a alarma persoana vătămată.

În acest sens, inculpata se pare că a făcut referire la o situaţie trecută, deja epuizată - exprimându-se că i-a făcut mai multe dosare penale/sesizări penale persoanei vătamate - martorul D. confirmând, cu ocazia audierii din cursul cercetării judecătoreşti, că a perceput injuriile şi ameninţările ca fiind adresate persoanei vătămate fără legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci dimpotrivă, pe fondul relaţiei tensionate anterioare, care data încă de la nivelul anului 2020, când inculpata a candidat la funcţia de primar câştigată de soţul persoanei vătămate. Martorul a mai arătat că inculpata i-a spus persoanei vătămate că o va băga la puşcărie şi a făcut referire la nişte dosare penale, fără însă a specifica obiectul acestora. În ceea ce priveşte percepţia asupra reacţiei persoanei vătămate, martorul a arătat că aceasta s-ar fi simţit jenată, mai ales că ieşirea inculpatei ar fi avut loc în prezenţa sa.

Prin urmare, instanţa de fond a concluzionat că inculpata A. a informat-o pe persoana vătămată B. - sosită, din perspectiva sa, în mod şicanator la poarta locuinţei sale (percepţie justificată prin identificarea minorului la domiciliul tatălui său din localitatea Crăciuneşti şi neconfirmarea informaţiilor de abuz sesizate de numitul E., persoană care sesizase şi anterior organele de urmărire penală pentru comiterea de către inculpată a infracţiunilor de instigare la fals intelectual şi instigare la fals în declaraţii, tot în legătură cu situaţia minorului C., cauza fiind clasată definitiv) - pe ton răstit şi stăpânită de nervozitate, că are mai multe dosare penale ca urmare a sesizărilor formulate de inculpată personal, că, prin urmare, o va aranja şi că va ajunge în detenţie.

La niciun moment nu a făcut referire inculpata la vreun fapt viitor de sesizare a organelor penale sau de ticluire a probelor în aşa fel încât răspunderea penală a persoanei vătămate să fie angajată pe nedrept, singura ipoteză care s-ar circumscrie ameninţării cu săvârşirea unei infracţiuni îndreptate împotriva acesteia din urmă.

Întrucât nici sesizările anterioare la care a făcut referire persoana vătămată în cuprinsul declaraţiei nu ar fi avut, afirmativ, această finalitate (a angajării răspunderii disciplinare sau administrative a acesteia), informarea cu privire la existenţa unor dosare penale şi a modului în care anticipa inculpata că se vor soluţiona acestea, nu era de natură a alarma persoana vătămată. Exercitarea dreptului de a sesiza organele şi instituţiile statului în vederea verificării conformităţii cu dispoziţiile legale a conduitei unei persoane nu are aptitudinea de a alarma, câtă vreme rezultatul unui astfel de demers se află în strânsă legătură cu legalitatea propriei conduite a subiectului supus anchetei (persoana ameninţată).

Pe de altă parte, supunerea la cercetari penale, administrative sau disciplinare nu constituie o faptă păgubitoare, în înţelesul art. 206 din C. pen., doctrina şi practica judiciară fiind unanime în a reţine că textul legal se referă la un prejudiciu de ordin material.

Astfel fiind, nici din punctul de vedere al capacităţii inculpatei de a duce la bun sfârşit ameninţările proferate (care dimpotrivă, necesitau deţinerea calităţii de organ judiciar), nici din perspectiva caracterului injust, serios şi determinat al conţinutului ameninţării cu un rău viitor, acestea nu erau de natură a alarma persoana vătămată, care se expunea riscului de atragere a răspunderii penale numai în măsura în care prin propria sa conduită ar fi încălcat legea penală.

De altfel, chiar dacă crearea efectivă a unei stări de temere persoanei vătămate nu constituie un element de tipicitate a faptei, relevant sub aspectul decelării sincerităţii în declaraţii a persoanei vătămate a fost apreciat faptul că martorul F. - propusă de persoana vătămată în dovedirea acţiunii civile, colegă de serviciu cu aceasta - nu a perceput nicio afectare a psihicului colegei sale din perspectiva exercitării atribuţiilor de serviciu, martora cunoscând, în schimb, că persoana vătămată este foarte afectată de comentariile făcute de inculpată cu privire la aspectul său fizic şi ţinuta vestimentară.

În acest context, prima instanţă a conchis că fapta inculpatei A. nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de ultraj prin ameninţare.

De altfel, din perspectiva primei instanţe, fapta inculpatei nu este tipică nici sub aspectul elementului subiectiv, fiind relevante soluţiile de confirmare a neregulilor semnalate de inculpata A. cu privire la activitatea Primăriei Ocna Şugatag, referitoare la încadrarea în funcţia publică a unor persoane, la organizarea prestării serviciilor publice şi la transparenţa decizională. În acest sens, exercitarea cu buna-credinţă a dreptului de sesizare a instituţiilor/autorităţilor publice competente este de natură a confirma lipsa oricărei intenţii a inculpatei A. de a profera ameninţări cu săvârşirea vreunei infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei, având ca subiect pasiv secundar pe persoana vătămată B..

Pentru considerentele expuse anterior, în baza prevederilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., prima instanţă a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a criticat soluţia dispusă pentru motive de netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Public a susţinut, în esenţă, că fapta imputată inculpatei A., de a-i adresa persoanei vătămate expresiile "javră, te bag în puşcărie", "te rezolv eu", "temniţa te mănâncă" în circumstanţele obiective specifice speţei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen., impunându-se condamnarea inculpatei la pedeapsa amenzii penale.

În acest sens, s-a apreciat că argumentele care au stat la baza soluţiei de achitare dispuse de prima instanţă sunt netemeinice, având în vedere următoarele considerente:

- afirmaţiile inculpatei A. reprezintă ameninţări cu comiterea unor infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, care urmau să conducă la privarea de libertate a persoanei vătămate, contextul în care au fost proferate aceste ameninţări determinând aptitudinea acestora de a alarma persoana vătămată, fiindu-i, astfel, încălcată libertatea psihică;

Perspectivele ipotetice de aducere la îndeplinire a infracţiunii ori a faptei păgubitoare cu care se ameninţă nu depind de măsura în care ele se circumscriu sferei atribuţiilor de serviciu ale autorului infracţiunii. Prin urmare, împrejurarea că inculpata nu deţinea o calitate care să îi permită să determine încarcerarea persoanei vătămate nu reprezintă, în sine, un impediment la angajarea răspunderii penale a acesteia, condiţia seriozităţii ameninţării fiind îndeplinită şi în ipoteza în care infracţiunea cu care se ameninţă poate fi adusă la îndeplinire prin intermediul unor terţe persoane, fie ele şi neindicate de către autor.

- utilizarea de către inculpată a timpului trecut în afirmaţiile făcute nu exclude demersurile sale viitoare, prin care aceasta să se asigure de eficienţa celor întreprinse anterior ori chiar formularea unor noi sesizări penale;

Chiar dacă inculpata nu a fost extrem de descriptivă în ceea ce priveşte indicarea modului în care se va asigura că persoana vătămată va ajunge în stare de detenţie, o astfel de condiţie nici nu este necesară pentru examinarea tipicitaţii infracţiunii de ameninţare, pentru existenţa căreia este suficient ca oricare dintre aceste demersuri - formularea unei sesizări cu privire la o faptă nereală, producerea sau ticluirea unei probe nereale cu privire la o sesizare preexistentă sau viitoare ori determinarea unei alte persoane să comită vreuna dintre infracţiunile prev. de art. 280 alin. (2) sau de art. 283 alin. (2) din C. pen. - să fie, ipotetic, la îndemâna inculpatei.

- este îndeplinită condiţia caracterului determinat al ameninţării, fiind evident, din chiar conţinutul expresiilor utilizate de către inculpată, că aceasta a ameninţat-o pe persoana vătămată cu executarea unei perioade de detenţie, în viitor (finalitate posibilă doar ca urmare a comiterii unor infracţiuni, consecutive unor demersuri ale inculpatei - "javră, te bag în puşcărie", "te rezolv eu");

Lipsa caracterului determinat al mijlocului pe care inculpata îl va folosi pentru a-şi atinge scopul, aspect reţinut, în realitate, de către prima instanţă, reprezintă o condiţie exterioară tipicitaţii infracţiunii, fiind suficient ca ameninţarea să fie doar determinabilă, cerinţă îndeplinită în speţă.

- inculpata nu a ameninţat persoana vătămată cu efectuarea unui demers judiciar, ci a ameninţat-o cu finalitatea respectivului demers judiciar, şi anume starea de detenţie în care va fi plasată la finalul procedurilor judiciare, inculpata subliniind că îşi va aduce propria contribuţie la finalitatea urmărită ("te bag în puşcărie", "te rezolv eu");

O atare ameninţare are aptitudinea de a alarma, concluzie ce se desprinde din analiza în concret a particularităţilor cauzei, respectiv: relaţia conflictuală preexistentă dintre inculpată şi familia persoanei vătămate, ce a debutat în cursul anului 2020, calitatea de avocat deţinută de inculpată (calitate de natură să creeze persoanei vătămate reprezentarea că inculpata stăpâneşte mecanismele juridice care pot conduce la încarcererea sa şi să îi creeze o stare de temere), conduita adoptată de martorul D., prezent la locul faptei, de a întocmi un proces-verbal în cuprinsul căruia a consemnat aspectele constatate.

- lipsa de relevanţă a împrejurării că martora F. nu a perceput vreo afectare a psihicului persoanei vătămate, având în vedere, pe de o parte, că ameninţarea trebuie să aibă aptitudinea de a crea o stare de temere în psihicul victimei, fără a fi necesar ca o astfel de temere să fie efectiv produsă şi, pe de altă parte, că, în măsura în care o astfel de stare de temere se produce, ea nu trebuie să fie sesizabilă de către alte persoane ori să se întindă pe o anumită perioadă de timp pentru a avea relevanţă penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 martie 2025, primul termen de judecată fiind fixat la data de 24 aprilie 2025.

În şedinţa publică de la acea dată, la solicitarea Ministerului Public, instanţa de apel a încuviinţat reaudierea persoanei vătămate B. şi a martorului D., mijloace de probă administrate nemijlocit în şedinţa publică din data de 5 iunie 2025.

Prezentă personal în şedinţa publică de la această ultimă dată şi interpelată în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., intimata inculpată A. a precizat că nu înţelege să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, optând pentru exercitarea dreptului la tăcere. În schimb, inculpata a solicitat în apărare administrarea probei cu înscrisuri, probă încuviinţată şi administrată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2025.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază nefondat apelul declarat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect particularităţile factuale ale incidentului din data de 6 iulie 2022 când, în contextul exercitării atribuţiilor de serviciu şi al deplasării persoanei vătămate B. - inspector de asistenţă socială în cadrul Primăriei Ocna Şugatag - la locuinţa inculpatei A., în vederea efectuării unei anchete sociale solicitate de D.G.A.S.P.C. Maramureş, aceasta din urmă i-a adresat persoanei vătămate cuvintele "javră, te bag în puşcărie", "te rezolv eu", "temniţa te mănâncă", "ţi-am făcut mai multe dosare penale", refuzând să îi permită accesul în curtea locuinţei.

Elementele legate de calitatea persoanei vătămate, scopul deplasării sale la locuinţa inculpatei, circumstanţele incidentului verbal desfăşurat şi persoanele prezente au fost just stabilite pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi au fost confirmate inclusiv de probatoriul readministrat în apel, nefiind contestate în cel de-al doilea grad de jurisdicţie.

Prin urmare, pentru justa soluţionare a apelului, Înalta Curte nu apreciază necesar să reevalueze detaliat aceste elemente, urmând a face trimitere la particularităţile factuale ale speţei, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, numai în măsura necesară clarificării chestiunilor de drept ce fac obiectul criticilor în apel.

În acest sens, constată că motivele de apel formulate de Ministerul Public se rezumă la netemeinicia soluţiei de achitare dispuse în primă instanţă faţă de inculpata A., soluţie întemeiată pe cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. şi argumentată, în esenţă, prin aceea că fapta imputată intimatei inculpate nu întruneşte cerinţele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ultraj, deoarece ameninţarea proferată în concret a fost insuficient determinată şi nu a avut aptitudinea de a o alarma pe persoana vătămată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că infracţiunea de ultraj este inclusă în categoria infracţiunilor contra autorităţii şi constă, potrivit art. 257 alin. (1) din C. pen., în "Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii", sancţionându-se cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Ultrajul reprezintă, aşadar, o infracţiune complexă, în al cărei conţinut intră, ca element constitutiv, una dintre acţiunile sau inacţiunile enumerate limitativ în norma de incriminare, care constituie prin ele însele fapte prevăzute de legea penală. Pentru a realiza elementul material al ultrajului, o atare acţiune sau inacţiune trebuie să întrunească, în primul rând, toate cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii absorbite, astfel cum decurg din prevederile art. 206, art. 193, art. 194, art. 195 şi, după caz, art. 188 - 189 din C. pen.

În al doilea rând, pentru existenţa ultrajului, trebuie îndeplinite, suplimentar, şi o serie de condiţii specifice referitoare la subiectul pasiv secundar şi cerinţele asociate (respectiv, un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), precum şi la contextul săvârşirii faptei (în timp ce funcţionarul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii). În cazul particular al ameninţării, ca variantă alternativă de comitere a ultrajului, este obligatoriu, în fine, ca săvârşirea faptei să se realizeze nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă.

În cauza de faţă, soluţia de achitare dispusă în primă instanţă a avut ca fundament exclusiv, astfel cum s-a menţionat în precedent, nerealizarea a două dintre cerinţele de tipicitate obiectivă circumscrise ameninţării, ca modalitate în care s-a realizat în concret elementul material al infracţiunii de ultraj deduse judecăţii, respectiv caracterul nedeterminat al ameninţării şi lipsa aptitudinii acesteia de a alarma persoana vătămată.

Dispoziţiile art. 206 alin. (1) din C. pen. prevăd că ameninţarea constă în Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a unei alte persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere" şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.

Acţiunea de ameninţare trebuie să aibă ca obiect, aşadar, fie săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute de legislaţia penală, indiferent de gravitatea acesteia, fie săvârşirea unei fapte producătoare de prejudicii materiale. În plus, pentru a constitui infracţiune, acţiunea de ameninţare trebuie să aibă aptitudinea de a produce subiectului pasiv secundar o stare de temere, ceea ce presupune, prin ipoteză, caracterul serios şi credibil al ameninţării, precum şi existenţa unor temeiuri suficiente că răul injust cu care se ameninţă se va realiza, fără a fi necesar, în schimb, ca temerea să fie efectiv produsă celui ameninţat.

Plecând de la premisa caracterului esenţial al seriozităţii ameninţării, rezultă că ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni pe care subiectul activ nu o poate comite (fie ca urmare a nedeţinerii unei calităţi impuse de lege, fie a neîndeplinirii unei alte condiţii obligatorii pentru existenţa acelei infracţiuni) ori ameninţarea cu un rău incert sau realizabil într-un viitor foarte îndepărtat nu întruneşte cerinţele de tipicitate proprii infracţiunii prevăzute de art. 206 din C. pen. şi, implicit, nici pe cele ale infracţiunii complexe de ultraj.

În orice caz, o astfel de analiză a caracterului credibil al ameninţării şi al aptitudinii sale de a produce o stare de temere victimei se impune a se realiza întotdeauna în concret, în raport cu particularităţile reale ale cauzei, dar şi cu gradul de instruire, cu vârsta şi experienţa de viaţă a victimei.

În speţă, ameninţarea adresată de inculpata A. funcţionarului public B., aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de inspector de asistenţă socială în cadrul Primăriei Ocna Şugatag, a constat în adresarea expresiilor "javră, te bag în puşcărie", "te rezolv eu", "temniţa te mănâncă", "ţi-am făcut mai multe dosare penale", expresii care, în opinia Ministerului Public, ar evidenţia ameninţarea persoanei vătămate cu executarea unei perioade de detenţie în viitor şi cu supunerea sa unei cercetări penale.

Existenţa şi conţinutul obiectiv al afirmaţiilor inculpatei au fost confirmate de declaraţiile constante ale persoanei vătămate B. şi ale martorului ocular D. care, inclusiv în declaraţiile date în apel, la data de 5 iunie 2025, au confirmat adresarea cuvintelor anterior menţionate, în cotextul factual descris.

Similar primei istanţe, Înalta Curte reţine că ameninţarea astfel proferată de inculpată ar putea fi asociată, în mod teoretic, săvârşirii posibile a unor infracţiuni de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă sau inducere în eroare a organelor judiciare, însă date fiind circumstanţele propriu-zise în care a fost adresată şi calitatea subiecţilor implicaţi, această ameninţare nu a avut, în concret, un caracter determinat, serios şi, implicit, nici credibil, lipsindu-i aptitudinea de a crea persoanei vătămate o stare de temere.

În acest sens, Înalta Curte constată că afirmaţiile imputate inculpatei au fost făcute în contextul unui istoric relaţional tensionat între părţi, la originea căruia s-au aflat evenimente care excedează specificului atribuţiilor de serviciu ale persoanei vătămate sau modului de îndeplinire a respectivelor atribuţii. Această stare conflictuală a fost confirmată atât de martorul D., cât şi de persoana vătămată B., care a arătat că rivalitatea electorală dintre soţul său şi inculpată au determinat-o pe aceasta din urmă să îi adreseze cuvinte jignitoare începând cu anul 2020 şi să formuleze o serie de sesizări nefondate, cu caracter civil sau administrativ, împotriva sa.

La rândul său, în declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpata A. a confirmat această stare conflictuală, susţinând că a fost, la rândul său, victima unor acţiuni de intimidare iniţiate, prin intermediul unor terţi, de familia persoanei vătămate.

Ansamblul probator administrat demonstrează însă că, în pofida relaţiei tensionate dintre părţi, atitudinea manifestată de inculpată la data de 6 iulie 2022 s-a limitat la adresarea verbală a unor cuvinte jignitoare şi la ameninţarea generică a persoanei vătămate cu "temniţa" sau "puşcăria", fără a exista alte afirmaţii, gesturi sau demersuri de natură a individualiza această ameninţare într-o manieră credibilă, de natură a-i produce persoanei vătămate temerea serioasă că ar putea fi încarcerată într-un viitor apropiat.

Aşa cum just a apreciat prima instanţă, expresiile utilizate de inculpată nu au fost suficient de individualizate pentru a releva, în concret, infracţiunea sau fapta păgubitoare care a constituit obiectul ameninţării. Afirmaţia că o persoană va face "puşcărie", chiar adresată pe un ton jignitor şi în mod insistent, nu permite, în sine, să se deceleze nici infracţiunea sau fapta păgubitoare care va produce un atare rău, nici caracterul injust al acestuia, câtă vreme cel care o adresează nu are vreo calitate sau competenţă de a dispune în acest sens şi nici nu întreprinde vreun demers orientat spre o atare finalitate.

Calitatea de avocat a inculpatei A. este insuficientă pentru a imprima, în sine, ameninţărilor proferate un caracter serios, de vreme ce nici cercetarea penală şi nici eventuala stare de detenţie a persoanei vătămate nu intră în atribuţiile legale ale unui avocat, ci constituie prerogative exclusive ale organelor judiciare. Faptul că intimată persoană vătămată cunoscuse, în împrejurări anterioare, calitatea de avocat a inculpatei nu conduce la o concluzie diferită de vreme ce, pe fondul propriei experienţe profesionale şi a interacţiunii cu diverse autorităţi, B. cunoştea esenţa specificului atribuţiilor unui avocat şi, implicit, imposibilitatea acestuia de a determina, în mod real, prin simpla voinţă, eventuala sa încarcerare.

Afirmaţia că inculpata "ar fi făcut" mai multe dosare penale persoanei vătămate nu este de natură să imprime nici ea un caracter credibil ameninţării adresate, deoarece o atare afirmaţie, cu un conţinut echivoc, nu poate fi examinată în mod izolat de contextul factual în care a intervenit, de a cărui esenţă este inexistenţa oricăror prerogative ale inculpatei în materia iniţierii sau derulării oricăror măsuri orientate spre privarea de libertate a unei persoane.

Posibilitatea evocată în motivele de apel ale Ministerului Public, de declanşare a unor cercetări penale împotriva persoanei vătămate prin intermediul unor terţi, reflectă o pură speculaţie, neexistând vreun element probator din care să rezulte astfel de demersuri şi să imprime, prin urmare, în mod obiectiv, un caracter serios afirmaţiilor făcute. În mod asemănător, eventualitatea unor astfel de demersuri ale inculpatei în viitor nu conferă afirmaţiilor sale propriu-zise un caracter determinat şi credibil, susceptibil în concret a alarma persoana vătămată, de vreme ce, la data incidentului, o atare eventualitate nu a fost individualizată de către inculpată, nici temporal şi nici din punct de vedere al conţinutului său injust.

Or, aşa cum s-a reţinut în mod constant în doctrină şi în jurisprudenţă, ameninţarea cu folosirea unei căi legale nu constituie infracţiune, chiar dacă aceasta l-ar expune pe cel ameninţat unei consecinţe păgubitoare. Iniţierea unor demersuri legale, fie şi de natură penală, orientate spre protejarea unor drepturi sau interese pe care autorul sesizării le consideră încălcate, constituie expresia exercitării unui drept recunoscut de lege, căruia nu i se poate atribui caracter injust doar în considerarea nemulţumirii persoanei reclamate sau a eventualei netemeinicii a sesizării.

Înalta Curte sublinază că acţiunea de ameninţare presupune în mod necesar o distincţie netă între conotaţia subiectivă dată de către victimă conduitei autorului faptei, pe de o parte, şi actul sau gestul în sine al acestuia din urmă, pe de altă parte, deoarece raportul juridic penal de conflict este generat întotdeauna de o acţiune existentă în realitatea obiectivă, iar nu de reflectarea sa subiectivă în conştiinţa victimei.

În cazul particular al ameninţării, aceasta înseamnă că infracţiunea ar putea fi reţinută numai atunci când afirmaţiile făptuitorului într-un context dat sunt neechivoc susceptibile, prin însuşi conţinutul lor obiectiv, să inducă în mod real victimei temerea serioasă că, în viitor, ar putea să suporte un rău injust ca urmare a infracţiunii sau faptei ce constituie obiectul ameninţării, astfel cum este sau poate fi ea determinată din spusele subiectului activ.

Această condiţie nu este îndeplinită în speţă, de vreme ce afirmaţiile inculpatei A., echivoce în conţinut, nu au fost însoţite de acţiuni sau demersuri de natură să le imprime un caracter serios, apt în sine a alarma persoana vătămată.

Absenţa acestei cerinţe de tipicitate obiectivă nu poate fi suplinită prin valorificarea exclusivă a unor circumstanţe exterioare anterioare, cum ar fi relaţia tensionată dintre părţi, deoarece aptitudinea unei amenininţări de a produce o stare de temere trebuie să rezulte, în principal, din conţinutul obiectiv al acţiunilor autorului, numai în raport cu acestea din urmă putând deveni relevante, eventual, şi elementele ce caracterizează persoana victimei.

Or, persoana vătămată B. este un funcţionar cu experienţă profesională, capabil să distingă între ameninţări serioase şi credibile, de natură a îngrădi libertatea sa morală, pe de-o parte, şi excesele de limbaj care aduc atingere doar atributului demnităţii persoanei, pe de altă parte. Dacă afirmaţiile jignitoare făcute de inculpata A. ar putea fi considerate, indiscutabil, astfel de excese, ele nu constituie, însă, în concret, în sensul legii penale, ameninţări credibile şi serioase cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare, de natură să producă persoanei vătămate o stare de temere.

Prin urmare, soluţia primei instanţe reflectă o temeinică evaluare a particularităţilor cauzei prin prisma probatoriului administrat şi o legală aplicare atât a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cât şi a normelor legale care reglementează, în mod corespunzător, modalitatea de soluţionare a acţiunii civile şi a chestiunilor ce ţin de cheltuielile judiciare, într-o atare ipoteză.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind nefondate criticile formulate, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 28 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 28 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, conform art. 405 alin. (1) din C. proc. pen., astăzi, 2 octombrie 2025, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.