Statute of limitations bars EU funds fraud conviction where factual findings satisfy elements of Art. 181 Law 78/2000

Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2024

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 164 din 06.10.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov, în baza art. 396 al 5 C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei ", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 al 5 C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei S.C B. S.R.L pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei ", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 al 5 C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a dispune achitarea inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei ", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 al 5 C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei ", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 al 5 C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei E. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei ", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 al 5 C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei ", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 al 5 C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului G. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei ", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 al 5 C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei H. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei ", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 al 5 C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului I. pentru săvârşirea infracţiunii de "folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei ", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 al 5 C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

În baza art. 404 al 4 lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 17.10.2016, 20.10.2016, 10.11.2016 şi 17.07.2017 ale D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov din dosarul nr. x/2012 relativ la conturile bancare, părţile sociale, imobilele şi sumele de bani primite cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la J. S.R.L., toate privitoare la inculpatul A..

În baza art. 404 al 4 lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 17.10.2016 şi 10.11.2016 ale D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov din dosarul nr. x/2012, asupra conturilor bancare, autoturismelor şi imobilelor aparţinând inculpatei B. S.R.L..

În baza art. 404 al 4 lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 17.10.2016, 20.10.2016, 10.11.2016 şi 17.07.2017 ale D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov din dosarul nr. x/2012 relativ la conturile bancare, părţile sociale, imobilele şi sumele de bani primite cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la Universitatea Transilvania Braşov, toate privitoare la inculpata C..

În baza art. 404 al 4 lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 17.10.2016, 20.10.2016, 10.11.2016 şi 17.07.2017 ale D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov din dosarul nr. x/2012 relativ la conturile bancare, părţile sociale, imobilele şi sumele de bani primite cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la K. S.R.L Braşov, toate privitoare la inculpatul D..

În baza art. 404 al 4 lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 6.07.2017, 7.07.2017, 13.07.2017 şi 17.07.2017 ale D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov din dosarul nr. x/2012 relativ la conturile bancare, părţile sociale, imobilele şi sumele de bani primite cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la K. S.R.L Braşov, toate privitoare la inculpata E..

În baza art. 404 al 4 lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 6.07.2017, 7.07.2017 şi 17.07.2017 ale D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov din dosarul nr. x/2012 relativ la conturile bancare, părţile sociale, imobilele şi sumele de bani primite cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la J. S.R.L. toate privitoare la inculpatul F..

În baza art. 404 al 4 lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 6.07.2017, 7.07.2017, 13.07.2017 şi 14.07.2017 ale D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov din dosarul nr. x/2012 relativ la conturile bancare, părţile sociale, imobilele şi sumele de bani primite cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la J. S.R.L. toate privitoare la inculpatul G..

În baza art. 404 al 4 lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 6.07.2017 şi 17.07.2017 ale D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov din dosarul nr. x/2012 relativ la conturile bancare, părţile sociale, imobilele şi sumele de bani primite cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la L. S.R.L toate privitoare la inculpata H..

În baza art. 404 al 4 lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 6.07.2017, 7.07.2017 şi 17.07.2017 ale D.N.A - Serviciul Teritorial Braşov din dosarul nr. x/2012 relativ la conturile bancare, autoturismul şi sumele de bani primite cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la J. S.R.L. toate privitoare la inculpatul I..

Împotriva sentinţei au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Prin decizia penală nr. 254/Ap din data de 30 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală în dosarul nr. x/2017 s-au decis următoarele:

A fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de DNA - Serviciul Teritorial Braşov.

Au fost admise apelurile formulate de DNA - Serviciul Teritorial Braşov şi partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei penale nr. 164/S/06.10.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal x/2017 care a fost desfiinţată în integralitate.

Rejudecând cauza, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 5 acte materiale, ca efect al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei S.C. B. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 5 acte materiale, ca efect al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 5 acte materiale, ca efect al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 5 acte materiale, ca efect al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 4 acte materiale, ca efect al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 2 acte materiale, ca efect al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei H. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca efect al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca efect al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca efect al intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 397 C. proc. pen., art. 25 alin. (5) C. proc. pen., art. 1357 C. civ.:

A fost obligat în solidar inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., C., D. şi E. la plata către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a sumei de 616.481,12 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererilor de rambursare nr. x, 3, 4 şi 5.

A fost obligat în solidar inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., C. şi D. la plata către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a sumei de 11.000 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererii de rambursare nr. x

A fost obligat inculpatul F. în solidar cu inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., C., D., E., H. şi I. la plata către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a sumei de 329.927,28 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererilor de rambursare nr. x şi 4, sume ce se includ în prejudiciul total.

Au fost obligaţi inculpaţii H. şi I. în solidar între ei precum şi în solidar cu inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., C., D., E. şi F. la plata către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a sumei de 155.095,49 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererii de rambursare nr. x, sume ce se includ în prejudiciul total.

A fost obligat inculpatul G. în solidar cu inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., C., D. şi E. la plata către partea civilă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a sumei de 127.047,91 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererii de rambursare nr. x, sume ce se includ în prejudiciul total.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate în faza de urmărire penală asupra bunurilor inculpaţilor, cu excepţia măsurii asigurătorii asupra contului bancar aparţinând inculpatului F., ridicată de instanţa de apel în cursul judecăţii.

Au fost obligaţi inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., C., D. şi E. la plata către stat a sumei de câte 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate la urmărire penală şi judecată, iar pe inculpaţii F., I., H. şi G. la plata fiecare a sumei de câte 2.000 de RON cu acelaşi titlu.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au formulat cereri de recurs în casaţie:

- la data de 28 aprilie 2023, prin email, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal şi în baza art. 448 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, şi în rejudecare:

- înlăturarea greşitei aplicări a legii cu privire la inexistenţa termenului special de prescripţie a răspunderii penale referitoare la infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii şi în consecinţă condamnarea acestora la o pedeapsă cu închisoarea, după cum urmează:

1. A., pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale).

2. S.C. B. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale).

3. C., pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale).

4. D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale).

5. E., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (5 acte materiale).

6. F., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

7. G., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

8. H., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

9. I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În esenţă, s-a arătat că referitor la incidenţa în cauză a prescripţiei răspunderii penale este diferit, în sensul că în fondul activ al legislaţiei penale există termen special de prescripţie a răspunderii penale care nu era împlinit la momentul pronunţării deciziei penale.

Astfel, aşa cum s-a menţionat în actul de inculpare s-a reţinut că activitatea infracţională a inculpaţilor s-a derulat în perioada 2010-2011.

Prin ordonanţa procurorului din data de 17.10.2016, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii A., S.C. B. S.R.L., C., D., iar prin ordonanţa din data de 06.07.2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii E., F., G., H., I. acestea constituind actul de procedura prin care a fost întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale, act de procedură care a fost comunicat suspecţilor.

Mai mult, actele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale au continuat a se produce în cauză până în anul 2019 întrucât dosarul s-a aflat pe rolul instanţei de fond, inculpaţii fiind prezenţi şi activi în tot cursul procesului, întrucât, conform alin. (2) al art. 155 C. pen., "După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie", în speţă ultimul act de întrerupere a cursului de prescripţie s-a produs la finalul termenului general, respectiv în anul 2019.

Prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.

Din aceste considerente rezultă că instanţa de contencios constituţional nu a constatat doar neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedura în cauză, ci a oferit şi interpretarea conformă cu normele constituţionale, prin trimiterea la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din vechiul C. pen. care prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, stabilind că, în aceste condiţii, legea devine previzibilă.

Prin raportare la aceste considerente, având în vedere că nu a fost constatată neconstituţionalitatea textului legal în integralitatea sa, se constată că întreruperea cursului prescripţiei are loc doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului.

Este de observat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 privind stabilirea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 asupra art. 155 alin. (1) din C. pen., a reţinut că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 nu se extind asupra întregii instituţii a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale, ci, potrivit considerentelor hotărârii instanţei de contencios constituţional, cauza de întrerupere este incidenţă numai în ipoteza actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. Ca atare, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au rămas în fondul activ al legislaţiei şi continuă să producă efecte, dar singurele acte care pot avea ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt cele care se comunică suspectului sau inculpatului.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, în cauză a operat întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale printr-un act de procedura care a fost comunicat suspectului/inculpatului.

Aşadar, s-a constatat faptul că instanţa de control judiciar nu a exclus posibilitatea aplicării directe a hotărârilor CJUE, ci chiar a argumentat-o pozitiv, însă, făcând o analiză a duratei de soluţionare a cauzei, a concluzionat că s-ar fi depăşit termenul rezonabil în care ar fi trebuit pronunţată o soluţie, ceea ce, din perspectiva curţii de apel, ar însemna încălcarea unui drept fundamental al inculpaţilor, respectiv dreptul de a beneficia de judecarea cauzei într-un termen rezonabil.

Însă, parchetul a opinat că, în cauză nu a fost încălcat termenul rezonabil, pentru următoarele considerente: cauza este una complexă, care a necesitat administrarea unui probatoriu amplu, iar în faza de urmărire penală, de la momentul efectuării în continuare a urmăririi penale până la sesizarea instanţei cu rechizitoriu s-a scurs o perioadă de 1 an de zile. În faţa instanţei de fond au fost contestate toate probele administrate, au fost reaudiaţi martorii propuşi prin rechizitoriu şi de asemenea a fost solicitată administrarea de probe noi de către inculpaţi, respectiv audierea unui număr de aproximativ 60 martori (din care, pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a mai renunţat). Au fost fixate termen de judecată în mod ritmic, nu au existat întreruperi nejustificate în administrarea actului de justiţie.

Aşa încât s-a considerat că, raportat la infracţiunile deduse judecăţii infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, la prejudiciul produs prin comiterea faptelor - de peste 100.000 Euro apreciat prejudiciu semnificativ inclusiv în acord cu Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, la modul de derularea a urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, la dispoziţiile legale referitoare la respectarea dreptului la apărare şi la readministrarea probelor în cazul unei situaţii de achitare, nu a fost depăşit termenul rezonabil pentru soluţionarea prezentei cauze.

De asemenea, a arătat că în măsura în care se apreciază că pentru luarea unei decizii în cauză este necesar a se obţine interpretarea conformităţii dreptului comunitar cu modul de aplicare a deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, Parchetul a solicitat ca în baza dispoziţiilor art. art. 413 alin. (1) pct. 11 coroborat cu art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea cauzei nr. 107/23, înregistrată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu termen de judecată la data de 10.05.2023.

- La data de 14 septembrie 2023, cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen. prin email, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov a depus COMPLETARE a motivelor de recurs.

În esenţă, a arătat că la data de 24 iulie 2023 C.J.U.E. a pronunţat Hotărârea Curţii (Marea Cameră) în Cauza C-107/23 PPU ("Lin").

Prezenta completare a motivelor de recurs în casaţie vizează această hotărâre, care vine să consfinţească cele menţionate deja la cap. "Dezvoltarea motivului de recurs în casaţie", respectiv faptul că hotărârea M.A.S. şi MB. (cunoscută şi ca Taricco 2) are în vedere o situaţie de excepţie, care nu se aplică prezentului dosar, iar Decizia H.P. 67/2022 a Î.C.C.J. nu are aplicabilitate în prezenta cauză. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin"), după ce a consacrat încă o dată supremaţia dreptului Uniunii, faptul că instanţele naţionale nu sunt ţinute să respecte deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi nici Decizia H.P. nr. 67/2022 a Î.C.C.J., în condiţiile în care prin respectarea acestora ar fi împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru a combate infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, creându-se astfel un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infracţiuni.

În consecinţă, obligaţia instanţelor naţionale de a lăsa neaplicate Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi Decizia nr. 67/2022 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este de natură să aducă atingere nici principiului previzibilităţii, preciziei şi neretroactivităţii infracţiunilor şi pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din cartă.

A mai arătat că având în vedere importanţa, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale, pe care o prezintă principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, care impune ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă şi neretroactivă (a se vedea Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B.,C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 51), Curtea concluzionează în primă fază la par. 118 că: "instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicată jurisprudenţa naţională menţionată la punctul 111 din prezenta hotărâre, conform articolului325 alin. (1) TFUE şi articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile menţionate la acest punct 111 se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni" (par. 118), dar ulterior stabileşte că situaţia din cauza M. A. S. şi M, B. (C-42/17, EU:C:2017:936J este diferită de cea din Hotărârea C-107/23 (ca de altfel şi de cea din prezenta speţă), că în situaţia ţării noastre se agravează riscul sistemic ca infracţiunile de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii să nu intre sub incidenţa niciunei sancţiuni penale şi astfel să se încalce dreptul Uniunii, respectiv articolului 325 alin. (1) TFUE şi a articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, prin urmare dacă se repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, este compromisă supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, aspect interzis în mod expres de Curte.

În consecinţă, s-a apreciat că este necesar să se considere că instanţele naţionale nu pot în cadrul procedurilor jurisdicţionale prin care se urmăreşte sancţionarea pe plan penal a infracţiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul naţional de protecţie referitor Ia principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este menţionat la punctul 119 din prezenta hotărâre, pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Având în vedere ansamblul consideraţiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima şi la a doua întrebare că articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF trebuie interpretate în sensul că instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile Curţii Constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. În schimb, dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

A mai arătat că în dreptul român, caracterul obligatoriu al hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se deduce indirect din dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.

Caracterul obligatoriu al hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost stabilit şi direct, de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1039/2012 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în care Curtea a reţinut că "[...] Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, având competenţa de interpretare a dreptului Uniunii Europene, hotărârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre, sub rezerva solicitării la un moment ulterior, de către instanţele judecătoreşti naţionale, a unor lămuriri suplimentare asupra respectivei interpretări a Curţii". Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie din 25 septembrie 2012, modificat, enunţă explicit la art. 91, efectul obligatoriu al deciziilor Curţii - hotărâri şi ordonanţe - în sensul în care "hotărârea este obligatorie de la data pronunţării sale" iar "ordonanţa este obligatorie de la data notificării sale".

S-a apreciat că hotărârea pronunţată de Curte are caracter obligatoriu, iar nu efect pur consultativ. O eventuală concluzie contrară ar denatura funcţia Curţii de Justiţie astfel concepută de către tratat, şi anume aceea a unei instanţe ale cărei hotărâri sunt obligatorii.

Instanţa judecătorească naţională este ţinută de o hotărâre pronunţată cu titlu preliminar de Curte, în ceea ce priveşte interpretarea sau validitatea actelor instituţiilor Uniunii în cauză, în vederea soluţionării litigiului principal. (...) Hotărârea Curţii nu leagă numai instanţa de trimitere, ci ea este obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti naţionale, inclusiv orice instanţă de apel, sesizată cu o cale de atac împotriva hotărârii pe care o pronunţă instanţa de trimitere; în acelaşi timp, însă, hotărârea nu leagă părţile litigiului principal, acestea putând, de exemplu, renunţa la acţiune în orice moment. Nesocotirea hotărârii preliminare de către instanţa de trimitere constituie o încălcare a dreptului UE şi poate genera iniţierea de Comisia Europeană a unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de către statul membru respectiv (art. 258 TFUE).

Efectele hotărârii au fost reţinute şi în dreptul român de Decizia nr. 1039/2012 a Curţii Constituţionale care a stabilit că efectele juridice ale hotărârii preliminare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au fost conturate pe cale jurisprudenţială. Astfel, Curtea de la Luxemburg a statuat că o asemenea hotărâre, purtând asupra interpretării sau a validităţii unui act al Uniunii Europene, este obligatorie pentru organul de jurisdicţie care a formulat acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare, iar interpretarea, făcând corp comun cu dispoziţiile europene pe care le interpretează, este învestită cu autoritate şi faţă de celelalte instanţe judecătoreşti naţionale, care nu pot da o interpretare proprie acelor dispoziţii. Totodată, efectul hotărârilor preliminare este unul direct, în sensul că resortisanţii statelor membre au dreptul să invoce în mod direct normele europene în faţa instanţelor naţionale şi europene şi retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămureşte şi precizează semnificaţia şi sfera de aplicare a acesteia, de la intrarea sa în vigoare.

În plus, s-a menţionat că pe rolul CJUE sunt înregistrate şi următoarele cauze:

- cauza C-131/23, cu obiect identic ca cel în care s-a pronunţat Hotărârea în Cauza C-107/23 PPU ("Lin"), (a se vedea pagina 19 din încheiere), sesizarea vizând dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Braşov, în procedura contestaţiei în anulare ce vizează infracţiuni de corupţie, respectiv abuz în serviciu, luare de mită si trafic de influentă, care a fost suspendat iniţial de CJUE până la soluţionarea dosarului nr. x, şi care, la acest moment este repus pe rol, în urma solicitării de menţinere a sesizării formulată de instanţa de trimitere (ataşează copie a încheierii din data de 27.02.2023 şi a corespondenţei dintre Curtea de Apel Braşov şi CJUE);

- cauza C-74/23, cu obiect identic ca cel în care s-a pronunţat Hotărârea în Cauza C-107/23 PPU ("Lin"), (a se vedea pagina 21-22, 47-48 din încheiere), sesizarea vizând dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Braşov (care are ca obiect soluţionarea apelului în legătură cu infracţiuni de corupţie, respectiv abuz în serviciu si luare de mită'), cauză care a fost suspendată conform dispoziţiilor art. 55 alin. (1) din Regulamentul de procedură până la soluţionarea cauzei C-107/23;

- cauza C-75/23 cu obiect identic ca cel în care s-a pronunţat Hotărârea în Cauza C-107/23 PPU ("Lin"), sesizarea vizând dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Braşov (care are ca obiect soluţionarea apelului în legătură cu infracţiuni de evaziune fiscală), cauză care a fost suspendată conform dispoziţiilor art. 55 alin. (1) din Regulamentul de procedură până la soluţionarea cauzei C-107/23 şi care, la acest moment este repus pe rol, în urma solicitării de menţinere a sesizării formulată de instanţa de trimitere, (ataşează copie a încheierii din data de 10.02.2023 şi a corespondenţei dintre Curtea de Apel Braşov şi CJUE).

Procurorul, în măsura în care instanţa apreciază că pentru luarea unei decizii în cauză este necesar a se obţine interpretarea conformităţii dreptului comunitar cu modul de aplicare a deciziilor nr. 297/2018 şi 358/2022 ale Curţii Constituţionale, respectiv cu hotărârea nr. 64/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauzele nr. 74-C/23, 75-C/23 şi respectiv 131-C/23, a solicitat ca în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 coroborat cu art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., să se dispună SUSPENDAREA prezentei cauze până la soluţionarea cauzelor indicate mai sus.

Pe fondul cauzei, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale nr. 254/A din 30.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. x/2017, în ceea ce priveşte soluţia de încetare a procesului penal privindu-i pe inculpaţii A., S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G., H., I., iar în urma rejudecării, înlăturarea greşitei aplicări a legii şi condamnarea acestora.

Totodată a solicitat menţinerea tuturor actelor de procedură îndeplinite de instanţa de apel până la momentul dezbaterilor.

Împotriva aceleaşi hotărâri (deciziei penale nr. 254/Ap din 30 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală), au formulat cerere de recurs în casaţie şi inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G., la data de 22 mai 2023 (prin email), prin avocat, invocând cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen., art. 6 CEDO şi art. 20 alin. (1) din Constituţie şi solicitând casarea hotărârii atacate atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, după cum urmează:

I. Pe latură penală, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, şi, în subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov.

II. Pe latură civilă, au solicitat modificarea cuantumului prejudiciului reţinut ca rezultat al activităţii infracţionale aferente infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Inculpaţii au mai criticat că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, că hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum şi faptul că judecata în apel a fost făcută cu încălcarea art. 371 din C. proc. pen. privind obiectul judecăţii.

În esenţă, pe latură penală a cauzei, recurenţii inculpaţi au susţinut că soluţia de încetare a procesului penal dispusă faţă de ei este greşită, cu argumentarea, în esenţă, că, în cauză:

- lipseşte elementul subiectiv al infracţiunii reţinute în sarcina fiecăruia;

- lipseşte elementul material al laturii obiective din conţinutul constitutiv al infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în modalitatea normativă alternativă reţinută de instanţa de apel;

- faptele, aşa cum au fost reţinute de instanţa de apel, se circumscriu noţiunii de "neregulă", prevăzută la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care pot atrage cel mult o răspundere de natură administrativă, noţiunile de "neregulă" şi "fraudă" având în înţeles diferit în privinţa fondurilor europene, conform O.G. nr. 79/2003;

- lipseşte cerinţa esenţială ataşată laturii obiective a infracţiunii constând în aceea ca fondurile să fi fost obţinute pe nedrept, întrucât toate activităţile asumate prin proiect au fost efectuate şi obiectivele atinse, iar documentele precum ordinele de deplasare şi fişele de prezenţă nu se circumscriu noţiunilor de "documente ori declaraţii false" din conţinutul normei de incriminare.

În concret, cu privire la cazurile de achitare inculpaţii au susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală pentru cele ce urmează:

În principal, deoarece fapta nu există, caz prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

S-a apreciat că soluţia de încetare a procesului penal este nelegală, în condiţiile în care, în cauză, se impune achitarea tuturor inculpaţilor, reţinând incidenţa următoarelor cazuri în care, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen., se pronunţa achitarea inculpatului.

De asemenea, s-a apreciat că din probele administrate nu a fost dovedită săvârşirea de către niciunul dintre inculpaţi a vreunui act material/faptă de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; astfel, o asemenea faptă nu există.

Având în vedere şi conţinutul normativ al infracţiunii deduse judecăţii, s-a reţinut că este incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.

Aşa cum s-a subliniat în doctrină, textul legal invocat nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă la inexistenţa faptei pe care, în norma de incriminare, o descrie verbum regens.

Cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale rămâne astfel incident şi când există o anumită conduită (în cazul de faţă depunerea unor cereri de rambursare, activitate care intră în sfera atribuţiilor exercitate în temeiul contractului de finanţare), dar ea nu e prevăzută ca element material al infracţiunii."Lipsa" elementului material înseamnă inexistenta faptei incriminate.

S-a arătat că, raţionamentul juridic a fost validat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în sentinţa nr. 1055/2016 din 29.11.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014 (definitivă prin respingerea apelurilor conform Deciziei nr. 80/2018 din 03.05.2018 pronunţată de ICCJ - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2017).

În consecinţă, s-a arătat că, pe latură civilă, se impune respingerea acţiunii civile, în temeiul art. 397 C. proc. pen.

În subsidiar, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, caz prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a susţinut că, în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii, pentru considerentele următoare:

În susţinerea cazurilor de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen. s-a arătat că nu există o corespondenţă deplină între conduita materială imputată inculpaţilor prin actul de acuzare şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective a infracţiunilor pentru care s-a dispus încetarea procesului penal.

În concret, s-a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, neexistând nici elementul material (folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, respectiv obţinerea pe nedrept) - după cum, nici elementul subiectiv (reaua credinţă, respectiv vinovăţia sub forma intenţiei directe), recurenţii-inculpaţi neavând niciun moment reprezentarea că ar fi ceva în neregulă, cu privire la deplasările de transport ce au format obiectul rambursărilor.

În esenţă critica inculpaţilor vizează neconcordanţa dintre starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică reţinută prin soluţia pronunţată de instanţa de apel.

Aşadar, s-a apreciat în acest sens că există o contradicţie cu privire la calitatea de subiect activ al infracţiunii deduse judecăţii în privinţa capătului de acuzare privind rambursarea nr. 5, în condiţiile în care calitatea de autor al unei infracţiuni o exclude în mod evident pe cea de complice cu privire la aceiaşi situaţie de fapt reţinută. Or, dacă instanţa de apel reţine calitatea de complice, se impunea schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu.

Astfel, lipsa calităţii de subiect activ a infracţiunii deduse judecăţii a societăţii S.C. B. în privinţa cererii de rambursare nr. x atrage nelegalitatea deciziei de încetare a procesului penal, aspect ce atrage implicit nelegalitatea în deciziei recurate.

În continuare, a făcut referire la decizia nr. 4/2016 pronunţată de I.C.C.J. într-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat că infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă "o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare, având ca obiect juridic principal ocrotirea relaţiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Pentru existenţa infracţiunii este irelevant dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracţiunea analizată ori de câte ori acţiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei dacă subiectul activ a acţionat cu rea credinţă.

Per a contrario, în situaţia prezentării de către inculpaţi a unor înscrisuri, respectiv ordine de deplasare, ce se apreciază că nu ar avea corespondent în realitate, acest aspect nu se poate circumscrie noţiunii de fraudă vizate de normele europene în materie, atât prin prisma cuantumului acestor cheltuieli prin raportare la valoarea proiectului, cât şi al lipsei relei credinţe a inculpaţilor.

Astfel, s-a arătat că se impune achitarea inculpaţilor pentru acuzaţiile prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, întrucât aspectele reţinute de instanţa de apel se subsumează noţiunii de neregulă prevăzută şi definită de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, neregulă care putea atrage cel mult o răspundere de natură administrativă.

Chestiunile ce ţin de decontarea cheltuielilor de transport ar putea reprezenta simple nereguli ale proiectului, ce exced dreptul penal. În speţă, nu poate fi reţinută în acelaşi timp frauda în materia fondurilor europene, ambele fiind reglementate de Ordonanţa nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate corespunzător.

Cu privire la condiţia legală obţinerea pe nedrept de fonduri au arătat că nelegalitatea deciziei de încetare dispuse nu se justifică în condiţiile în care toate activităţile asumate prin proiect au fost efectuate, toate obiectivele au fost atinse; indicatorii au fost depăşiţi, astfel încât chiar dacă un beneficiar sau doi ar fi fost trecuţi greşit, aceasta nu afecta îndeplinirea indicatorului.

Ordinele de deplasare nu reprezintă documente justificative pentru decontarea cheltuielilor cu deplasările; conform Codul fiscal, şi a normelor în vigoare, decontarea acestor cheltuieli se face în baza bonului fiscal şi a foii de parcurs (semnate de şoferul care a efectuat deplasarea). Totodată, fişele de prezenţă nu reprezintă documente justificative pentru decontarea cheltuielilor cu activitatea de cursuri (de altfel, aceste fişe de prezenţă nici nu au fost anexate - cererilor de rambursare); practic, în analiza încuviinţării cheltuielilor spre rambursare nu au fost avute în vedere aceste documente. Realizarea efectivă a activităţilor era susţinută de fişe de lucru, semnate de beneficiar cu ocazia desfăşurării fiecărei activităţi în parte la care acesta participa. În cererile de rambursare depuse la OIR Centru nu au fost ataşate liste de prezenţă pentru justificarea activităţilor de instruire. În plus, achiziţia bunurilor în cadrul proiectului se făcea conform regulilor privind achiziţia directă, în consecinţă, pentru achiziţia bunurilor nu erau necesare mai multe oferte; faptul că în cadrul proiectului s-au cerut mai multe oferte a fost doar pentru a se obţine cel mai bun raport calitate-preţ. Aşadar, documentele invocate în rechizitoriu şi reţinute de instanţa de apel (cum ar fi liste de prezenţă, ordine de deplasare) nu au fost documente folosite pentru decontarea cheltuielilor. Parchetul şi-a susţinut acuzaţiile pe documente care nu au fost avute în vedere de OIR la decontarea cheltuielilor, iar în mod nelegal instanţa de apel le-a reţinut în considerente.

În consecinţă, s-a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele de tipicitate privind reaua-credinţă şi decontarea pe nedrept şi, ca atare, fapta nu este prevăzută de legea penală.

Într-un alt subsidiar, au arătat că fapta nu este săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală, caz prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Sub acest aspect s-a arătat că, în cauză, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în perioada 01.02.2014-12.12.2020, latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 o reprezintă doar intenţia directa. Însă, în cauză nu a fost dovedită modalitatea intenţiei directe în sarcina niciunuia dintre inculpaţi.

De asemenea, s-a apreciat că în cauză nu a fost dovedită condiţia legală "cu rea-credinţă" - ce se circumscrie laturii subiective a intenţiei directe.

Ca atare devine incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen.. instanţa de apel, dispunând în mod eronat încetarea procesului penal ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei generale.

Cu privire la greşita soluţionare a laturii civile a cauzei sub aspectul cuantumului prejudiciului reţinut ca rezultat ai activităţii infracţionale aferente infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, critica inculpaţilor vizează greşita aplicare a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală la momentul soluţionării laturii civile ale cauzei. S-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a dispus obligarea inculpaţilor la plata prejudiciului reprezentat de contravaloarea tuturor cererilor de rambursare 2-6, mai puţin contravaloarea mobilierului.

S-a considerat că pe latură civilă sunt nelegale şi ar trebui înlăturate toate despăgubirile care sunt în legătură cu activităţi/fapte/persoane care NU au făcut obiectul acuzaţiilor penale.

De asemenea, s-a apreciat că răspunderea civilă nu se poate angaja decât pentru acele fapte/acte/activităţi/persoane care au făcut obiectul actului de acuzare. În speţă, nu au fost incriminate toate cele 14 activităţi ale contractului de finanţare şi nici nerealizarea indicatorilor ori a obiectivelor; cu privire la acestea, inclusiv cu privire la indicatori, instanţa a reţinut chiar că ar fi fost îndeplinite/realizate şi chiar depăşite.

Cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil inculpaţii au susţinut că:

- nu au fost enunţate în mod clar şi precis actele/faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii; Parchetul nu a enunţat în mod clar/concret deplasările care au fost considerate ilicite, activităţile considerate ilicite, preferând să le exprime în mod generic;

- nu au fost audiaţi toţi martorii în baza declaraţiilor cărora prima instanţa a dispus achitarea;

-nu a fost respectat principiul echităţii, proporţionalităţii, încuviinţând 11 martori la solicitarea Parchetului şi doar doi martori, la solicitarea celor 8 inculpaţi;

-instanţa a avut în vedere declaraţii ale martorilor din faza de urmărire penală (al căror conţinui a fost şi criticat, şi nu cele administrate în mod direct, nemijlocit de instanţa de judecată;

-curtea de apel a subliniat în nenumărate rânduri că în apel se vor analiza, respectiv se vor încuviinţa probe doar pe cele 3 teze probatorii/motive de apel invocate de Parchet (cursuri, deplasări şi achiziţie mobilier); cu toate acestea, în considerente, direct în apel, instanţa de apel a reţinut pentru prima oară acuzaţii extinse:

-judecătorii completului de apel nu au pus întrebări când au avut ocazia pentru a-şi lamuri anumite aspecte, pe care apoi le-au contestat;

-nu s-a ţinut cont de diferenţele între înregistrări şi cele consemnate în declaraţiile luate în faza de urmărire penală.

Cu privire la "plus petita" inculpaţii au criticat faptul că:

-instanţa a reţinut acte/fapte ce nu au făcut obiectul acuzaţiilor penale;

-instanţa a dispus obligarea inculpaţilor la plata unui prejudiciu constând în contravaloare unor cheltuieli aferente unor acte/fapte care NU au făcut obiectul actului de acuzare.

Cu privire la motive/considerente contradictorii inculpaţii au arătat că, instanţa de apel a reţinut în cazul activităţii de cursuri o depăşire a indicatorului cu 18 cursanţi (reţinând totodată, că DNA nu a demonstrat că s-a încălcat indicatorul cu mai mult de 18 cursanţi); astfel dacă la realizarea obiectivului cursuri nu s-a ţinut cont de anumiţi martori cursanţi (de ex. M. sau N.), întrucât indicatorul curs era deja depăşit, în mod nejustificat instanţa a ţinut cont de deplasările la aceşti martori (în legătură cu acele cursuri) când a reţinut realizarea unor fraude cu privire la contractul de finanţare.

Prin încheierea din 27 septembrie 2023, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G. împotriva deciziei penale nr. 254/Ap din data de 30 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017, în limitele ce vor fi arătate în continuare, dispunând trimiterea cauzei Completului nr. 8, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

În ceea ce priveşte precizările suplimentare invocate ulterior de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, în cadrul cererii completatoare din data de 14 septembrie 2023, se reţine că prevederile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. suprapun termenul în care calea de atac poate fi motivată peste termenul de exercitare a recursului în casaţie, atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă, astfel că toate cerinţele de conţinut pentru cererea de recurs în casaţie trebuie întrunite cumulativ încă de la data formulării căii de atac, în interiorul termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., textul de lege nepermiţând complinirea vreuneia dintre aceste cerinţe în afara termenului de exercitare a căii extraordinare de atac.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, rezultă că motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casaţie se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege, sub sancţiunea nulităţii acestora potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, criticile noi invocate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, în cadrul cererii completatoare transmisă prin e-mail instanţei supreme la data de 14 septembrie 2023, nu pot fi avute în vedere de către judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi, întrucât aceste completări au fost făcute ulterior datei de 15 mai 2022, dată la care s-a împlinit termenul de declarare a recursului în casaţie pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov.

Celelalte critici vizând soluţionarea laturii civile a cauzei, presupusele considerente contradictorii în motivarea deciziei şi o presupusă încălcare a dreptului la un proces echitabil, precum şi lipsa elementului subiectiv al infracţiunii pentru care s-a dispus soluţia de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii instituţiei prescripţiei iar, judecata în apel a fost făcută cu încălcarea art. 371 din C. proc. pen. privind obiectul judecăţii, nu se circumscriu nici măcar formal cazurilor de recurs în casaţie invocate sau vreunui alt caz de casare din cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., neaducând în discuţie motive de nelegalitate ale hotărârii recurate, ci de temeinicie a soluţiei pronunţate, excedând astfel limitelor în care poate fi analizată calea de atac promovată.

Astfel, în ceea ce îi priveşte pe recurenţii inculpaţi, judecătorul de filtru a reţinut că doar aspectele invocate în recurs în casaţie vizând greşita dispunere, de către instanţa de apel, a soluţiei de încetare a procesului penal faţă de aceştia, întrucât nu este întrunit din punct de vedere obiectiv conţinutul constitutiv al infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, în raport cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, pot fi circumscrise formal cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal" coroborat cu cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Analizând recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie. Aşadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea de recurs în casaţie şi care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte.

Aceeaşi concluzie rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, prin urmare motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casaţie se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

În consecinţă, completările aduse cererilor de recurs în casaţie în afara termenului de exercitare a căii de atac nu pot fi avute în vedere de către instanţa de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate.

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, pe parcursul executării contractului de finanţare nr. x încheiat cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane având ca obiect proiectul intitulat "IT pentru dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale", în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., împreună cu inculpata C., cu ocazia cererilor de rambursare nr. x (din data de 24.02.2010), nr. 3 (din data de 20.05.2010), nr. 4 (din data de 20.09.2010), nr. 5 (din data de 09.12.2010) şi nr. 6 (din data de 13.04.2011), a declarat în fals că totalul cheltuielilor solicitate prin intermediul cererilor de rambursare sunt eligibile, reale şi realizate în vederea îndeplinirii scopului proiectului, anexând pentru susţinerea acestora înscrisuri necorespunzătoare adevărului, fapte ce se circumscriu infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 5 acte materiale.

Acuzaţiile aduse inculpatei S.C. B. S.R.L. au constat în aceea că, pe parcursul executării contractului de finanţare sus indicat, în realizarea obiectului de activitate, a declarat în fals prin reprezentantul său legal, A., că totalul cheltuielilor solicitate prin cererile de rambursare nr. x, 3, 4, 5 şi 6, indicate mai sus, sunt reale şi realizate în vederea îndeplinirii scopului proiectului, anexând pentru susţinerea acestora înscrisuri necorespunzătoare adevărului, fapte ce se circumscriu infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 5 acte materiale.

S-a mai reţinut că acuzaţiile aduse inculpatei C. au constat în aceea că, împreună cu inculpatul A., pe parcursul executării contractului de finanţare sus indicat, a semnat cererile de rambursare nr. x, 3, 4, 5 şi 6, indicate mai sus, declarând în fals că totalul cheltuielilor solicitate prin cererile de rambursare sunt reale şi realizate în vederea îndeplinirii scopului proiectului, anexând pentru susţinerea acestora înscrisuri necorespunzătoare adevărului, fapte ce se circumscriu infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 5 acte materiale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., acuzaţiile au constat în aceea că, în calitate de manager de produs consultanţă privind managementul financiar contabil, cu rea credinţă, pe parcursul executării contractului de finanţare sus indicat, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C., să obţină pe nedrept fonduri europene, întocmind şi semnând înscrisuri false pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, determinând clienţii S.C. K. să semneze înscrisuri necesare justificării cheltuielilor, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererile de rambursare nr. x, 3, 4, 5 şi 6, indicate mai sus, fapte ce se circumscriu infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 5 acte materiale.

Acuzaţiile aduse inculpatei E. au constat în aceea că, cu rea credinţă, pe parcursul executării contractului de finanţare sus indicat, în calitate de angajat la S.C. B., i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C., să obţină pe nedrept fonduri europene, întocmind sau dând dispoziţii pentru întocmirea de înscrisuri false, precum ordine de deplasare, fişa de pontaj ce atestau prestarea de ore de muncă pentru activităţi din proiect nerealizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererile de rambursare nr. x, 3, 4 şi 5, indicate mai sus, fapte ce se circumscriu infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 4 acte materiale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul F., acuzaţiile au constat în aceea că, cu rea credinţă, pe parcursul executării contractului de finanţare sus indicat, în calitate de angajat la S.C. B., i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C., să obţină pe nedrept fonduri europene, punându-le la dispoziţie acestora înscrisuri false prin care se justificau pretinse cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, respectiv ordine de deplasare, foi de parcurs, ce atestau desfăşurarea de activităţi din proiect la pretinşi beneficiari, ce nu erau realizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererile de rambursare nr. x şi nr. 4 indicate mai sus, fapte ce se circumscriu infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., 2 acte materiale.

Acuzaţiile aduse inculpatei H. au constat în aceea că, în calitate de angajat la S.C. B., cu rea credinţă, pe parcursul executării contractului de finanţare sus indicat, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C., să obţină pe nedrept fonduri europene, punându-le la dispoziţie acestora înscrisuri false prin care se justificau pretinse cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, respectiv ordine de deplasare şi foi de parcurs, ce atestau desfăşurarea de activităţi din proiect la pretinşi beneficiari, ce nu erau realizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererea de rambursare nr. x indicată mai sus, fapte ce se circumscriu infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a mai reţinut că acuzaţiile aduse inculpatului G. au constat în aceea că, în calitate de angajat la S.C. B., cu rea credinţă, pe parcursul executării contractului de finanţare sus indicat, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C., să obţină pe nedrept fonduri europene, punându-le la dispoziţie acestora înscrisuri false prin care se justificau pretinse cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, respectiv ordine de deplasare şi foi de parcurs, ce atestau desfăşurarea de activităţi din proiect la pretinşi beneficiari, ce nu erau realizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererea de rambursare nr. x indicată mai sus, fapte ce se circumscriu infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I., acuzaţiile au constat în aceea că, în calitate de angajat la S.C. B., cu rea credinţă, pe parcursul executării contractului de finanţare sus indicat, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C., să obţină pe nedrept fonduri europene, punându-le la dispoziţie acestora înscrisuri false prin care se justificau pretinse cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, respectiv ordine de deplasare şi foi de parcurs, ce atestau desfăşurarea de activităţi din proiect la pretinşi beneficiari, ce nu erau realizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererea de rambursare nr. x indicată mai sus, fapte ce se circumscriu infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Curtea de Apel Braşov a reţinut că inculpaţii sunt acuzaţi de săvârşirea de infracţiuni care s-au epuizat, cel mai târziu, în anul 2011, şi, în raport cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., în aplicarea principiului legii penale mai favorabile, văzând considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022, precum şi ale Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat că termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în 2019.

Examinând critica formulată de Ministerul Public în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Braşov a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpaţilor S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani şi a început să curgă cel mai târziu în anul 2011, atunci când săvârşirea infracţiunilor imputate s-a epuizat.

De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, cel mai târziu la finalul anului 2019.

În consecinţă, în privinţa inculpaţilor S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat, iar recursul în casaţie declarat de Ministerul Public este nefondat.

Examinând, în continuare, cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie declarate de recurenţii inculpaţi S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G. ca nefiind fondate.

Prioritar, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) din C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte situaţii în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) din C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., rezultă fără putinţă de tăgadă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În sensul consideraţiilor teoretice de mai sus este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Întrucât prin prisma art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. instanţa de casare stabileşte doar dacă fapta pentru care s-a dispus condamnarea este/nu este prevăzută de legea penală, indiferent de calificarea ei corectă în drept, cazul de recurs menţionat nu poate fi folosit pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel (deciziile nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 434/RC din 19 noiembrie 2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, se constată că inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal, urmare a intervenirii prescripţiei, întrucât, în opinia acestora, faptele imputate de către instanţele inferioare nu sunt prevăzute de legea penală.

În concret, recurenţii au susţinut că în cauză prezentarea unor ordine de deplasare, precum şi a unor fişe de prezenţă, ce se apreciază că nu ar avea corespondent în realitate, nu pot fi circumscrise noţiunii de fraudă vizate de normele europene în materie, întrucât nu reprezintă documente justificative de plată. Apărarea a mai arătat că toate activităţile asumate prin proiect au fost efectuate, toate obiectivele au fost atinse, iar achiziţia bunurilor în cadrul proiectului se făcea conform regulilor privind achiziţia directă, motiv pentru care pentru achiziţia bunurilor nu erau necesare mai multe oferte.

Astfel, apărarea a apreciat că se impune achitarea inculpaţilor pentru acuzaţiile prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, întrucât aspectele reţinute de instanţa de apel se subsumează noţiunii de neregulă, prevăzută şi definită de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care ar putea atrage cel mult o răspundere de natură administrativă.

Criticile recurenţilor sunt nefondate.

Verificând, din perspectiva criticilor formulate, actele dosarului, se reţine că, instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, că, prin cererea de finanţare depusă de beneficiara S.C. B., s-a solicitat acordarea unei finanţări, precizându-se în bugetul proiectului că vor fi efectuate în vederea realizării proiectului " IT - Pentru dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale", cheltuieli cu resursele umane în valoare totală de 1.322.740 RON, alte costuri în valoare de 301.933,43 RON şi cheltuieli generale de administraţie în valoare de 218.887,57 RON. Aceste cheltuieli prezumate au fost depuse odată cu cererea de finanţare şi aprobate de POSDRU, considerându-se de către această instituţie că pentru atingerea obiectivului acestui proiect informatic se impune stabilirea unui astfel de buget.

S-a mai reţinut că prin contractul de finanţare s-a acordat o finanţare nerambursabilă de către AMPOSDRU pentru implementarea proiectului sus indicat în valoare de 1.751.371 RON, iar modalitatea în care erau plătite sume de bani de către OIRPOSDRU era reprezentată de formularea de către beneficiar a unor cereri de rambursare a cheltuielilor efectuate pe o anumită perioadă de raportare. Cheltuielile pretins efectuate de beneficiar erau justificate prin înscrisuri ce erau depuse obligatoriu odată cu cererea de rambursare, iar aceste cheltuieli erau decontate beneficiarului din bugetul aprobat la începerea proiectului, arătat mai sus.

Curtea de apel a mai reţinut, cu titlu definitiv, că, potrivit contractului de finanţare, cererile de rambursare trebuiau însoţite de evidenţa cheltuielilor, de raportul de verificare a cheltuielilor emis de auditorul financiar independent şi de raportul tehnico-financiar, în fiecare cerere de rambursare fiind precizată prima menţiune "cererea de rambursare se bazează doar pe cheltuieli efective".

Prin urmare, odată cu aprobarea finanţării în cuantumul indicat mai sus, cheltuielile efectuate de beneficiar erau decontate periodic prin intermediul cererilor de rambursare. Acest cuantum finanţat (art. 3 alin. (2) din contract) nu reprezintă deci un buget acordat încă de la bun început beneficiarului pe care acesta trebuia să-l cheltuiască şi era îndreptăţit să-l cheltuiască odată ce ar fi atins indicatorii asumaţi prin cererea de finanţare, ci era un buget din care trebuia să primească sumele de bani ce constituiau rambursarea cheltuielilor efective efectuate de beneficiar pentru implementarea acestui proiect. Prin urmare, dacă existau cheltuieli mai mici cu implementarea proiectului, atunci şi sumele ce urmau a fi rambursate din fondul european erau mai mici, iar dacă existau cheltuieli ce nu aveau legătură cu proiectul nu puteau fi decontate.

Fără a relua acuzaţiile penale reţinute în sarcina fiecărui inculpat recurent, prezentate ca atare în cele ce preced, Înalta Curte va reţine exclusiv situaţia de fapt relevantă în cauza de faţă stabilită cu titlu de către instanţa de apel.

Referitor la deconturile de transport solicitate la rambursare, cu impact asupra efectuării activităţilor ce realizau împreună obiectivul proiectului, curtea de apel a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, cu titlu definitiv, cu privire la cererea de rambursare nr. x (primul act material), următoarele:

- S-a solicitat de către inculpaţi pentru S.C. B., S.C. K. şi S.C. O. rambursarea de cheltuieli cu transportul în cuantum total de 4768,39 RON. A fost menţionat în evidenţa cheltuielilor că respectivele sume reprezintă transport persoane, a fost indicat numărul şi data documentului doveditor al efectuării cheltuielii (ordinul de deplasare), suma ce reprezintă cheltuiala şi bonul fiscal, transporturile fiind efectuate fiecare în îndeplinirea unei activităţi în cadrul proiectului, astfel cum rezultă din ordinele de deplasare aflate la dosarul de urmărire penală.

- Aceste documente ataşate cererii de rambursare trebuiau să conţină date exacte, corecte privind cheltuielile efectuate, orice inexactitate sau falsitate realizată cu intenţie reprezentând o fraudă.

În concret, curtea de apel a reţinut, din centralizatorul de delegaţii aflat la dosarul de urmărire penală că au fost solicitate la decontare deplasări efectuate de inculpatul A. în îndeplinirea unei activităţi a contractului de finanţare la societăţile P., Q. Codlea, R., K. şi O. Codlea.

Cu privire la deplasarea pretins efectuată de A. la S.C. R., din probele administrate în cauză, curtea de apel a stabilit definitiv că respectiva deplasare a inculpatului A. pretins efectuată în data de 10.08.2009 la S.C. R. nu este reală.

Curtea a constatat acelaşi caracter fictiv al deplasărilor pretins efectuate de:

- inculpatul A. în realizarea unei activităţi din proiect la sediul S.C. R., solicitate la rambursare prin cererea nr. x, astfel cum sunt indicate în centralizatorul delegaţiilor, respectiv cele pretins efectuate în datele de 24.09.2009, 21.10.2009, 10.11.2009. În tabelul centralizator depus odată cu cererea de rambursare nr. x au fost solicitate la rambursare inclusiv aceste pretinse deplasări, fiind indicate documentele nr. 444/10.09.2009 şi nr. 225/04.10.2009.

- inculpata C. la data de 17.12.2009 tot la S.C. K., considerând şi această cheltuială nereală şi solicitată prin fraudă la decontare, iar activitatea menţionată în ordinul de deplasare nerealizată.

- de inculpatul A. la sediul din Codlea al S.C. O., (pe datele de 26.08.2009, 22.09.2009, 20.10.2009, 30.11.2009, 08.12.2009 şi 21.12.2009), precum şi la S.C. P..

S-a mai reţinut că toate cheltuielile solicitate pentru transportul pretins efectuat şi de alţi inculpaţi la S.C. K., S.C. O. Codlea şi S.C. P., tot cu ocazia cererii de rambursare nr. x, au vizat deplasări fictive care fie nu au fost efectuate deloc, fie, efectuate, dar fără să se dovedească legătura cu proiectul în temeiul căruia s-a solicitat decontarea acestora.

Sub aspect factual, curtea de apel a reţinut cu titlu definitiv ca fiind fictive următoarele deplasări pretins efectuate de:

- inculpaţii A. (29.09.2009), F. (15.10.2009, 27.11.2009), I. (28.10.2009), G. (06.08.2009), C. (09.12.2009 şi 30.11.2009) şi S. (01.09.2009, 22.08.2009, 31.08.2009) la S.C. T.;

- inculpatul A., pe data de 07.08.2009 la Codlea, la sediul Q. Codlea;

- inculpatul G., pe data de 28.08.2009, la Q. Codlea;

- inculpatul S. în datele de 24.08.2009 şi 01.10.2009, la Q. Codlea.

Cu privire la deplasările solicitate a fi decontate de către S.C. K. în perioada de raportare aferentă cererii nr. x, Curtea a reţinut că, potrivit centralizatorului de delegaţii aflat la fila x din volumul 17, toate deplasările ce au fost solicitate la rambursare ar fi fost efectuate pentru S.C. K., în îndeplinirea unei activităţi din cadrul proiectului, de către angajatele U. şi V., la aceleaşi societăţi la care se deplasaseră şi ceilalţi inculpaţi indicaţi mai sus. Toate aceste cheltuieli cu presupusele deplasări au fost solicitate la rambursare de către S.C. K. prin cererea nr. x, astfel cum rezultă din evidenţa cheltuielilor ataşată cererii de rambursare, acesta fiind documentul ce conţine date inexacte privind efectuarea de deplasări nereale ce au fost solicitate la decontare.

Curtea de apel a mai reţinut, din probele administrate în cursul judecăţii, un număr de 227 de deplasări fictive ale martorelor U. şi V. la beneficiari ai proiectului sau la parteneri ai proiectului, toate pretins realizate în îndeplinirea unei activităţi a proiectului, astfel cum au fost asumate de inculpaţi prin contractul de finanţare.

În acest sens, curtea de apel a considerat că toate cheltuielile pretins efectuate de S.C. K. cu deplasările martorelor U. şi V. sunt fictive în integralitate, documentul prin care s-a solicitat rambursarea acestora cuprinzând date false, inexacte, activităţile din proiect asumate prin contractul de finanţare, ce au constituit scopul acestor deplasări fictive, nefiind realizate.

S-a statuat definitiv că, prin evidenţa cheltuielilor ataşată cererii de rambursare nr. x, inculpaţii au solicitat spre rambursare suma reprezentând salariile celor 2 martore pe perioada iulie- noiembrie 2009, deci pe toată perioada de raportare a acestei cereri de rambursare, fără ca martorele să presteze vreo activitate în interesul exclusiv al proiectului, desfăşurându-şi activitatea normală la S.C. K., ca şi contabile.

Curtea de apel a reţinut ca fiind dovedite deplasările efectuate de D. la sediul S.C. W., iar cu privire la toate celelalte deplasări pretins efectuate de inculpaţi la acest beneficiar, astfel cum rezultă din centralizatoarele delegaţiilor aflate la dosarul de urmărire penală, a apreciat că nu sunt dovedite decât formal, prin ordine de deplasare întocmite ce nu reflectă realitatea, acestea fiind dublate, în anumite cazuri, cu fişe de lucru semnate toate odată şi în necunoştinţă de cauză de martor, astfel cum a rezultat din declaraţia dată de martorul M. la urmărire penală, coroborată cu celelalte mijloace de probă analizate în cauză.

S-au mai apreciat ca fiind fictive deplasările inculpatei H. pretins efectuate la societăţile S.C. X. şi S.C. Y., iar activităţile de consultanţă din cadrul proiectului considerate nerealizate.

Cu privire la acuzaţiile aduse inculpaţilor privind decontările fictive cerute la rambursare prin cererea de rambursare nr. x, curtea a reţinut că o mare parte dintre acuzaţii vizează aceleaşi deplasări pretins efectuate de inculpaţi la societăţile Z., W., X., R. sau între societăţile partenere B. şi K..

Astfel, s-a statuat definitiv că toate deplasările decontate pentru societatea R. efectuate de orice alte persoane cu excepţia inculpaţilor D., C., E. şi F., şi solicitate la rambursare prin cererea 3, sunt fictive, sumele primite fiind rezultatul fraudei, iar activităţile din cadrul proiectului ce au constituit scopul acestor deplasări neefectuate.

În concret, curtea de apel a stabilit definitiv că, întrucât nicio persoană cu atribuţii în proiect nu a efectuat nicio vizită la sediul S.C. AA., toate deplasările solicitate a fi decontate de către societatea B. sau de partenerii acestuia S.C. K. şi S.C. O. prin cererea de rambursare nr. x sunt fictive, activităţile nerealizate, fiind folosite documente inexacte şi false constând în centralizatorul cu cheltuieli anexat cereri de rambursare.

Cu privire la cererea de rambursare nr. x, Curtea a reţinut că, în aceeaşi modalitate ca şi cea folosită de inculpaţi în cererile anterioare, s-au solicitat la rambursare cheltuieli nereale pretins efectuate cu transporturi ce în realitate nu au avut loc, către societăţile T., W., X., Q., AA., BB. sau R..

S-a stabilit definitiv că toate deplasările decontate pentru societatea R. efectuate de orice alte persoane mai puţin de inculpaţii D., C., E. şi F., şi solicitate la rambursare prin cererea 4, sunt fictive, iar activităţile din proiect ce constituiau obiectul deplasărilor sunt nerealizate.

S-a mai statuat că toate deplasările decontate pentru societatea T., astfel cum apar în centralizatoare, efectuate de orice alte persoane mai puţin de inculpaţii D. şi C., deplasările pretins a fi fost efectuate la S.C. W., cu excepţia celor realizate de inculpatul D., şi solicitate la rambursare prin cererea 4 sunt fictive, activităţile din cadrul proiectului pretins realizate prin aceste deplasări fiind false.

Astfel, s-a arătat că semnarea acestor documente de transport de către inculpaţii H., F. şi I., cu intenţie, astfel cum rezultă din ordinele de deplasare şi foile de transport aflate la dosarul de urmărire penală, consemnând deplasări fictive pretins realizate în îndeplinirea activităţilor proiectului, deplasări pe care nu le-au efectuat, aceste înscrisuri fiind folosite ca şi justificare a îndeplinirii activităţilor din cadrul proiectului şi pentru rambursarea cheltuielilor solicitate, nu numai cele referitoare la transportul propriu zis, dar mai ales cele privind salariile ce trebuiau acordate doar în măsura în care se şi prestau aceste activităţi fictive, cheltuieli solicitate prin cererea de rambursare nr. x, reprezintă acte de ajutor la săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, acte de complicitate.

Referitor la societăţile X. şi Y., s-a constatat definitiv că toate deplasările solicitate a fi decontate prin cererea nr. x de rambursare pretins a fi fost efectuate, mai puţin cele realizate de inculpaţii D., F., G. şi C. sunt fictive, activităţile din cadrul proiectului pretins realizate prin aceste deplasări sunt false, deci nerealizate.

S-a mai reţinut că toate deplasările solicitate a fi decontate de către B. sau de partenerii acestuia S.C. K. şi S.C. O. prin cererea de rambursare nr. x, astfel cum sunt consemnate aceste deplasări în centralizatoarele delegaţiilor, sunt fictive.

Referitor la societatea BB., curtea a considerat că toate deplasările decontate prin cererea de rambursare nr. x, astfel cum apar în centralizator, pretins efectuate de alte persoane decât cele 2 indicate de martor, sunt fictive şi nu dădeau drept la rambursare, iar activităţile ce reprezentau scopul deplasărilor nerealizate.

În acelaşi sens, având în vedere că şi prin cererea de rambursare nr. x au fost solicitate cheltuieli cu transportul pretins efectuate de martorele V. şi U., curtea de apel a considerat că şi toate aceste deplasări sunt fictive, martorele precizând că nu s-au deplasat niciodată la sediile beneficiarilor, ci doar la instituţii de stat, motiv pentru care şi salariul celor două martore este fictiv, nefiind plătit în scopul derulării proiectului.

Curtea de apel a stabilit ca având caracter fictiv şi pretinsele deplasări efectuate de inculpaţi către S.C. Q. în perioada de raportare aferentă cererii de rambursare nr. x, deplasările decontate pretins realizate între partenerii proiectului, (spre exemplu deplasările pretins efectuate de E. la S.C. K. în datele de 12.04.2010, 11.05.2010, 04.06.2010, 31.05.2010, CC. la K. în data de 13.04.2010), deplasările pretins efectuate de angajatul S.C. O., martorul DD., în alte localităţii decât Braşov şi Voila, deplasările pretins efectuate de DD. în îndeplinirea activităţii nr. 7, promovarea prin internet a afacerilor iniţiate în cadrul proiectului, la Codlea în datele de 13.07.2010, 15.07.2010, 20.07.2010, 21.07.2010, 28.07.2010, 29.07.2010 (beneficiarii proiectului ce nu au beneficiat de această activitate decât scriptic, nu real, sunt consemnaţi la filele x volumul 29) sau la Săcele în 29.07.2010, 27.07.2010.

Cu privire la cererea de rambursare nr. x (perioada de raportare august octombrie 2010), curtea de apel a reţinut că s-au solicitat deconturi de transport doar pentru partenerii societăţilor K. şi O., nu şi de către societatea B. şi a constatat că toate deplasările decontate de către inculpaţi ce vizau deplasări la aceste societăţi sunt fictive.

Cu privire la cererea de rambursare nr. x, curtea de apel a reţinut definitiv că în mod nelegal inculpaţii A., C., B. au depus şi semnat cu bună ştiinţă această cerere de rambursare prin care au solicitat restituirea şi a cheltuielilor cu salariile martorelor U. şi V., cunoscând că cele 2 martore nu au prestat activităţi în cadrul proiectului, o fraudă ce se include în actul material nr. 5, iar inculpatul D., în calitate de administrator al K., angajatorul celor 2 martore, a întocmit actele necesare şi a solicitat restituirea acestor cheltuieli, realizând acte de complicitate în cadrul acestui act material corespunzător cererii nr. x de rambursare.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţi, curtea de apel a reţinut că cererile de rambursare, ce aveau drept anexă evidenţa cheltuielilor ce conţine date inexacte, false, au fost însuşite prin semnare de către inculpaţii A. şi C., astfel că aceştia au săvârşit elementul material al infracţiunii de referinţă, fiind autori, alături de societatea B., cea în numele căreia s-a solicitat finanţarea şi a fost realizat acest proiect.

Cu privire la ceilalţi inculpaţi, implicaţi în proiect, s-a constatat că au săvârşit acte de complicitate, la activităţile de completare a actele false contribuind toţi inculpaţii.

Astfel, având în vedere amplitudinea activităţii infracţionale, ce a presupus din partea şi a celorlalţi inculpaţi cu o contribuţie mai mică la săvârşirea infracţiunii (G., F., H. şi I.), semnarea de ordine de deplasare false, care, alături de foile de parcurs, indiferent dacă au fost sau nu depuse odată cu cererea de rambursare, au stat la baza efectuării solicitării de rambursare a acestor cheltuieli pretins efectuate în interesul programului finanţat, ajutându-i pe inculpaţii autori în demersul lor infracţional, curtea de apel a reţinut o formă de complicitate în sarcina acestor inculpaţi, pentru anumite acte materiale.

Prin punerea la dispoziţia inculpaţilor a listelor pentru completarea ordinelor de deplasare şi darea de dispoziţii privind întocmirea de astfel de documente de transport ce atestau fictiv efectuarea de activităţi în cadrul proiectului (în acest sens declaraţia lui CC. care a arătat că primea ordine în cadrul proiectului de la inculpata E., manager financiar al proiectului), curtea de apel a considerat că şi inculpata E., prin activitatea realizată, aceasta având atribuţii cu privire şi la salarizarea angajaţilor B. implicaţi în proiect, la ştatele de plată (din moment ce activităţile din proiect ce erau consemnate în ordinele de deplasare fictive nu au fost realizate evident că nici orele muncite de experţi nu mai corespundeau cu realitatea) a efectuat acte de complicitate la realizarea documentelor false, inexacte, privind efectuarea de activităţi fictive în cadrul proiectului, astfel că şi aceasta a ajutat la săvârşirea acestei infracţiuni, în calitate de complice.

Urmare a probelor administrate în cauză, curtea de apel a apreciat că, deşi toate aceste deplasări au fost pretins efectuate în vederea îndeplinirii unei activităţi asumate prin proiect, neefectuarea deplasărilor a presupus că nici activităţile asumate nu au fost realizate şi deci că nu numai cheltuielile cu transportul au constituit sume rambursate nelegal, dar şi celelalte cheltuieli ce nu au fost justifice în lipsa atingerii obiectivului asumat prin contractul de finanţare, astfel cum a fost prevăzut în contract.

Raportat la situaţia factuală reţinută de curtea de apel, ce nu mai poate fi modificată în calea extraordinară de atac, se constată că faptele imputate inculpaţilor S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G. se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma autoratului sau complicităţii, după caz, neputând fi primite criticile formulate sub acest aspect de către recurenţi.

Astfel, potrivit normei de incriminare, infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care au fost trimişi în judecată recurenţii inculpaţi şi cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei, ulterior analizării probelor aflate la dosar şi stabilirii împrejurării că faptele, astfel cum au fost comise, se circumscriu în conţinut infracţiunii analizate, constă în folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Astfel, indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conţinutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris.

Din analiza normei de incriminare rezultă că cerinţele de tipicitate ale laturii obiective sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv înscrisurile au fost supuse unor acţiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declaraţiile sunt necorespunzătoare adevărului), inexacte (adică, fără a fi falsificate, ele nu au fost întocmite corect) sau incomplete (atunci când nu cuprind toate datele şi informaţiile necesare pentru corecta evaluare a stării de fapt).

De altfel, în mod constant, în doctrină şi jurisprudenţă s-a reţinut că această infracţiune este una complexă, întrucât ocroteşte atât relaţiile sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor europene, cât şi cele vizând încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile producătoare de efecte juridice. Fiind o infracţiune complexă, aceasta absoarbe în conţinutul ei infracţiunea de uz de fals şi falsul în declaraţii, întrucât textul de incriminare include, în mod obligatoriu, ca element al laturii obiective folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2020, a reţinut că "infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este o infracţiune complexă formă tip, care absoarbe în conţinutul său numai uzul de fals sau, după caz, falsul în declaraţii, dar nu include, în schimb, în elementul său material, şi falsul în înscrisuri, fie ele sub semnătură privată, fie oficiale.

Aşa cum s-a statuat prin decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă «o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare», având ca obiect juridic principal ocrotirea relaţiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de «documente ori declaraţii false», infracţiunea analizată cunoaşte şi un obiect juridic secundar, care include relaţiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declaraţiile producătoare de consecinţe juridice."

Prin aceeaşi decizie, s-a arătat că "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conţinutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris."

Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii este irelevant dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracţiunea analizată ori de câte ori acţiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînţeles, dacă subiectul activ a acţionat cu rea-credinţă.

În raport cu aceste particularităţi ale laturii obiective a infracţiunii analizate se desprinde concluzia că legiuitorul a considerat că, in abstracto, accesarea de fonduri comunitare prin utilizarea unor documente sau declaraţii care nu reflectă în mod complet realitatea prezintă un grad de pericol social suficient de ridicat, în sine, pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, fără a distinge după cum acele documente sau declaraţii au fost falsificate, inexacte sau incomplete.

Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite criticile recurenţilor inculpaţi, în sensul că în cauză lipseşte tipicitatea faptei reţinută în sarcina lor, atâta timp cât documentele întocmite au prezentat o situaţie neconformă cu realitatea, aşa cum a reţinut cu titlu definitiv instanţa de apel.

În concret, Înalta Curte constată că faptele imputate recurenţilor inculpaţi, astfel cum au fost reţinute cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de vreme ce, pe parcursul executării contractului de finanţare nr. x încheiat cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane având ca obiect proiectul intitulat "IT pentru dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale", în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L.;

- inculpatul A., împreună cu inculpata C., cu ocazia cererilor de rambursare nr. x (din data de 24.02.2010), nr. 3 (din data de 20.05.2010), nr. 4 (din data de 20.09.2010), nr. 5 (din data de 09.12.2010) şi nr. 6 (din data de 13.04.2011) a declarat în fals că totalul cheltuielilor solicitate prin intermediul cererilor de rambursare sunt eligibile, reale şi realizate în vederea îndeplinirii scopului proiectului, anexând pentru susţinerea acestora înscrisuri necorespunzătoare adevărului;

- inculpata S.C. B. S.R.L. a declarat în fals prin reprezentantul său legal, A., că totalul cheltuielilor solicitate prin cererile de rambursare nr. x, 3, 4, 5 şi 6, indicate mai sus, sunt reale şi realizate în vederea îndeplinirii scopului proiectului, anexând pentru susţinerea acestora înscrisuri necorespunzătoare adevărului;

- inculpata C., împreună cu inculpatul A., a semnat cererile de rambursare nr. x, 3, 4, 5 şi 6, indicate mai sus, declarând în fals că totalul cheltuielilor solicitate prin cererile de rambursare sunt reale şi realizate în vederea îndeplinirii scopului proiectului, anexând pentru susţinerea acestora înscrisuri necorespunzătoare adevărului;

- inculpatul D., în calitate de manager de produs consultanţă privind managementul financiar contabil, cu rea credinţă, i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C. să obţină pe nedrept fonduri europene, întocmind şi semnând înscrisuri false pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, determinând clienţi K. să semneze înscrisuri necesare justificării cheltuielilor, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererile de rambursare nr. x, 3, 4, 5 şi 6, indicate mai sus;

- inculpata E., cu rea credinţă, în calitate de angajat S.C. B. S.R.L., i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C., să obţină pe nedrept fonduri europene, întocmind sau dând dispoziţii pentru întocmirea de înscrisuri false, precum ordine de deplasare, fişa de pontaj ce atestau prestarea de ore de muncă pentru activităţi din proiect nerealizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererile de rambursare nr. x, 3, 4 şi 5, indicate mai sus;

- inculpatul F., cu rea credinţă, în calitate de angajat B., i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C. să obţină pe nedrept fonduri europene, punându-le la dispoziţie acestora înscrisuri false prin care se justificau pretinse cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, respectiv ordine de deplasare, foi de parcurs, ce atestau desfăşurarea de activităţi din proiect la pretinşi beneficiari, ce nu erau realizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererile de rambursare nr. x şi nr. 4 indicate mai sus;

- inculpata H., cu rea credinţă, în calitate de angajat S.C. B. S.R.L., i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C. să obţină pe nedrept fonduri europene, punându-le la dispoziţie acestora înscrisuri false prin care se justificau pretinse cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, respectiv ordine de deplasare şi foi de parcurs, ce atestau desfăşurarea de activităţi din proiect la pretinşi beneficiari, ce nu erau realizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererea de rambursare nr. x indicată mai sus;

- inculpatul G., cu rea credinţă, în calitate de angajat S.C. B. S.R.L., i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C. să obţină pe nedrept fonduri europene, punându-le la dispoziţie acestora înscrisuri false prin care se justificau pretinse cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, respectiv ordine de deplasare şi foi de parcurs, ce atestau desfăşurarea de activităţi din proiect la pretinşi beneficiari, ce nu erau realizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererea de rambursare nr. x indicată mai sus;

- inculpatul I., cu rea credinţă, în calitate de angajat S.C. B. S.R.L., i-a ajutat pe inculpaţii A. şi C. să obţină pe nedrept fonduri europene, punându-le la dispoziţie acestora înscrisuri false prin care se justificau pretinse cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, respectiv ordine de deplasare şi foi de parcurs, ce atestau desfăşurarea de activităţi din proiect la pretinşi beneficiari, ce nu erau realizate, pentru justificarea cheltuielilor pretins efectuate în vederea realizării proiectului pe care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor autori, toate acestea fiind folosite pentru a obţine rambursările solicitate prin cererea de rambursare nr. x indicată mai sus.

Urmare a acestor fapte, s-a reţinut că a fost obţinută o finanţare pe nedrept în cuantum de 627.481,12 RON, compusă din 616.481,12 RON reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererilor de rambursare nr. x, 3, 4 şi 5, cuantum obţinut prin adunarea sumelor rambursate efectiv în temeiul acestor cereri din care s-a scăzut contravaloarea mobilierului şi 11.000 RON, reprezentând sume rambursate nelegal aferente cererii de rambursare nr. x, respectiv salariile martorelor U. şi V., prejudiciu produs în patrimoniul părţii civile Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Astfel, din modul de descriere a faptelor prin decizia recurată rezultă că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a recurenţilor inculpaţi, după ce, în prealabil, a fost stabilită vinovăţia acestora cu privire la acuzaţiile penale imputate.

Contrar susţinerilor apărării, nu se poate reţine că ar fi vorba despre simple nereguli care nu ar atrage răspunderea penală, întocmirea cererilor de rambursare fără a avea la bază cheltuieli efectiv efectuate în cadrul proiectului, care au condus la obţinerea pe nedrept de fonduri europene, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută la art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Aşadar, activităţile ce se impută recurenţilor inculpaţi, astfel cum au fost descrise în cele ce preced, şi obţinerea în mod nelegal a unei finanţări în cuantum de 627.481,12 RON, se circumscriu acţiunii specifice verbum regens al infracţiunii pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi cu privire la care s-a constatat incidenţa prescripţiei răspunderii penale, criticile formulate sub acest aspect nefiind fondate.

În ceea ce priveşte sensul noţiunilor "neregulă" şi "fraudă", apărarea susţinând că situaţia de fapt imputată, aşa cum a fost reţinută de instanţa de control judiciar, corespunde noţiunii de "neregulă" în materia finanţărilor din fonduri europene şi se sancţionează potrivit mecanismelor specifice în materie, neatrăgând răspunderea penală, Înalta Curte reţine că, sub acest aspect, la data faptelor, cele două noţiuni erau definite în art. 2 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, astfel:

"a) neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită;

b) frauda reprezintă orice acţiune sau omisiune intenţionată în legătură cu obţinerea, utilizarea sau gestionarea fondurilor comunitare provenind din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, precum şi/sau din bugetele de cofinanţare aferente, incriminată prin C. pen., Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, sau prin alte legi speciale."

Această reglementare la nivel naţional este în concordanţă cu normele europene în materie.

Astfel, art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene defineşte "neregula" ca fiind "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

Rezultă, aşadar, că, în sensul Regulamentului (CE) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, termenul "neregulă" reprezintă un concept larg şi acoperă atât neregulile intenţionate, cât şi pe cele neintenţionate comise de operatorii economici.

Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C-316/49, 27.11.1995, defineşte noţiunea de "fraudă", din punct de vedere al cheltuielilor, ca fiind orice act sau omisiune intenţionată legată de: utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau documente false, incorecte sau incomplete, care are ca efect deturnarea sau reţinerea incorectă de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele gestionate de Comunităţile Europene sau în numele acestora; nedezvăluirea de informaţii şi încălcarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi efect; utilizarea improprie a acestor fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost iniţial acordate.

Înalta Curte mai reţine că, la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 30 iunie 2011 şi în vigoare de la aceeaşi dată), prin care s-a abrogat Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ulterior finalizării întregii activităţi infracţionale imputată recurenţilor inculpaţi, legiuitorul naţional a prevăzut în art. 2 alin. (1) lit. a) că neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;", iar la lit. b) a arătat că frauda este "infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de C. pen. ori de alte legi speciale;".

Se observă, astfel, contrar susţinerilor apărării, că, în legislaţia internă şi în cea europeană, noţiunea de "neregulă" este una cuprinzătoare, care o include şi pe aceea de "fraudă", fiind aptă, prin urmare, să atragă atât răspunderea civilă ori contravenţională, cât şi pe cea penală, după caz, în funcţie de existenţa sau nu a intenţiei de fraudare a bugetului Uniunii Europene.

În acest context, se constată că, prin apărările formulate din această perspectivă, recurenţii critică, în realitate, lipsa caracterului intenţionat al obţinerii în mod nelegal al sumelor rambursate aferente cererilor de rambursare nr. x, 3, 4, 5 şi 6, aşa cum au fost stabilit sub aspectul situaţiei de fapt de instanţa de apel cu titlu definitiv, susţinând că toate chestiunile ce ţin de decontarea cheltuielilor de transport nu reprezintă fraudă, ci eventual o neregulă, aspect, de altfel, susţinut şi prin prisma criticilor referitoare la lipsa tipicităţii subiective a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, chestiune care, însă, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate fi examinată prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., ce are în vedere doar ipoteza neprevederii faptei în legea penală, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii, ţinându-se seama şi de natura recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care a ajuns instanţa de control judiciar cu privire la forma de vinovăţie cu care au acţionat recurenţii inculpaţi şi la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal, urmare a intervenirii prescripţiei, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată fiecăruia, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Faţă de considerentele anterior expuse coroborat cu soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că nu mai este necesară nicio analiză a cererii de suspendare a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov.

Pentru aceste motive, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, nici cauza de stingere a acţiunii penale prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din acelaşi cod, precum nici dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G. împotriva deciziei penale nr. 254/Ap din data de 30 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017.

Totodată, faţă de culpa procesuală a recurenţilor inculpaţi, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii S.C. B. S.R.L., A., D., E., F., I., C., H. şi G. împotriva deciziei penale nr. 254/Ap din data de 30 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov rămân în sarcina statului.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2024.