Transfer of Prisoner Under Law 302/2004: Absolute Nullity Due to Failure of Public Defender to Ensure Effective Defense Contrary to Defendant’s Explicit Refusal

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra apelului formulat de condamnatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 51 din 13 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025 s-au hotărât următoarele:

A fost admisă sesizarea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti vizând persoana condamnată A..

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 2023/1030 din data de 21.02.2023, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă francofon din Bruxelles în dosar nr. x, definitivă la data de 22.03.2023, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa (unică) de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de:

A) - viol cu circumstanţe agravante, prev. de art. 4175, 417/6, 417/11 şi 417/59 secţiunea I şi 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul art. 375 alin. l, 2 şi 3, 378 alin. (1) şi 483 din C. pen. belgian, şi care îşi găseşte corespondent în dreptul român în infracţiunea de viol, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. d) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii;

B) - viol cu circumstanţe agravante, prev. de art. 4175, 417/6, 417/11 şi 417/59 secţiunea I şi 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul art. 375 alin. (1), (2) şi 3, 378 alin. (1) şi 483 din C. pen. belgian, cu reţinerea art. 41716 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul articolelor 375 alin. l,2,5 şi 6, 382 şi 378 alin. (1) şi 483 din C. pen. belgian, şi care îşi găseşte corespondent în dreptul român în infracţiunea de viol, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii ei;

D) - viol cu circumstanţe agravante, prev. de art. 4175, 417/6, 417/11 şi 417/59 secţiunea I şi 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul art. 375 alin. l, 2 şi 3, 378 alin. (1) şi 483 din C. pen. belgian, cu reţinerea art. 41717 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul articolelor 375 alin. (1), (2) şi 4, 378 alin. (1) şi 483 din C. pen. belgian, şi care îşi găseşte corespondent în dreptul român în infracţiunea de viol, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii;

E1) - infracţiune contra integrităţii sexuale cu circumstanţe agravante, prev. de art. 4175, 417/6, 417/7 alin. (1) şi (3) şi 417/59 secţiunea I şi 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul articolelor 372 alin. (1), (37)3 alin. (1) şi (3), 374 şi 378 alin. (1) din C. pen. belgian, cu reţinerea art. 41716 din C. pen. belgian, anterior pedepsite în temeiul articolelor 372 alin. l, 373 alin. (3) şi 374 din C. pen. belgian, şi care îşi găseşte corespondent în dreptul român în infracţiunea de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii;

E2) - infracţiune contra integrităţii sexuale cu circumstanţe agravante, prev. de art. 4175, 417/6, 417/7 alin. (1) şi (3) şi 417/59 secţiunea I şi 3 din C. pen. belgian, pedepsite anterior în temeiul articolelor 372 alin. (1), (37)3 alin. (1) şi (3), 374 şi 378 alin. (1) din C. pen. belgian, cu reţinerea art. 41716 din C. pen. belgian, anterior pedepsite în temeiul articolelor 372 alin. l, 373 alin. (3) şi 374 din C. pen. belgian, şi care îşi găseşte corespondent în dreptul român în infracţiunea de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) şi alin. (2)1 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii faptei;

G) - infracţiune contra integrităţii sexuale cu circumstanţe agravante, art. 4175, 417/6, 417/7 alin. (1) şi (3) şi 417/59 secţiunea I şi 3 din C. pen. belgian, anterior pedepsite în temeiul articolelor 373 alin. (1) şi (2), 374 şi 378 alin. (1) din C. pen. belgian, cu reţinerea art. 41717 din C. pen. belgian, anterior pedepsite în temeiul articolelor 373 alin. (1) şi (2) şi 374 din C. pen. belgian, şi care îşi găseşte corespondent în dreptul român în infracţiunea de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) şi alin. (2)1 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. în forma în vigoare la data comiterii;

I) - loviri voluntare cu circumstanţe agravante, prev. de art. 392 şi 398 alin. (1) din C. pen. belgian, cu reţinerea art. 405 bis. 10 din C. pen. belgian, şi care îşi găseşte corespondent în dreptul român în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data comiterii.

S-a dispus ca persoana condamnată A. să fie transferată şi să execute într-un penitenciar din România pedeapsa (unică) de 7 (şapte) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2023/1030 din data de 21.02.2023 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă francofon din Bruxelles în dosar nr. x, definitivă la data de 22.03.2023.

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. durata de 1123 zile deja executată în statul solicitant până la data de 02.06.2025 şi în continuare de la data de 02.06.2025 la zi.

În temeiul art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 555 C. proc. pen.., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A., la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 160 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 275 alin. (6) C. proc. pen.. şi art. 8 alin. (1) lit. d) din Protocolul MJ-MP-UNBR din 08.02.2024, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 1159 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu persoană condamnată, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a sesizat instanţa cu cererea de transfer a persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Belgia, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

Conform referatului întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin adresa nr. x/2025 din data de 10.07.2025, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în conformitate cu prevederile art. 165 alin. (1) rap. la art. 164 din Legea nr. 302/2004, cererea formulată de autorităţile judiciare din Belgia privind recunoaşterea hotărârii judecătoreşti de condamnare a persoanei condamnate A. şi transferul acesteia dintr-un penitenciar din Belgia într-unul din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 7 ani închisoare aplicate de autorităţile competente din statul solicitant pentru săvârşirea unor infracţiuni de viol.

Cererea de transfer a cetăţeanului român A. a fost însoţită de următoarele documente: certificatul emis în baza Deciziei Cadru 208/909/JAI de către autorităţile belgiene, sentinţa penală nr. 2023/1030 din data de 21.02.2023 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă francofon din Bruxelles în dosar nr. x, notificarea persoanei condamnate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava sub nr. x/2025 din data de 21.07.2025.

La data de 23.07.2025, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a înregistrat, sub nr. x/2025, sesizarea nr. 9918/II/5/2025 din data de 21.07.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind cererea de transfer mai sus arătată, formulată în aplicarea prevederilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, însoţită de actele anterior evidenţiate, precum şi de fişa de cazier judiciar a persoanei condamnate.

În motivarea cererii, parchetul a arătat că numitul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol cu circumstanţe agravante prin sentinţa nr. 2023/1030 din data de 21.02.2023 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă francofon din Bruxelles în dosar nr. x, pedeapsa de executat fiind de 7 ani (2555 zile) închisoare. Din această pedeapsă a executat până la data de 02.06.2025 un număr de 1123 zile, urmând a fi executată integral la data de 04.06.2029.

De asemenea, s-a arătat că persoana condamnată este cetăţean român şi a fost de acord să fie transferată într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, context în care este exceptată de la aplicarea regulii specialităţii (art. 169 din Legea nr. 302/2004).

Totodată, s-a menţionat că, din verificările efectuate a rezultat că executarea hotărârii judecătoreşti nu este contrară principiului "non bis in idem", persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceleaşi infracţiuni sau pentru o altă infracţiune decât cele pentru care au fost pronunţate hotărârile transmise de statul emitent şi nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Analizând informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004.

În acest sens, a reţinut că sentinţa emisă de Tribunalul de primă instanţă francofon din Bruxelles în dosar nr. x este definitivă şi executorie, persoana transferabilă a participat personal la judecata cauzei în care a fost condamnată, iar faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa unică de 7 ani închisoare sunt incriminate şi de legea română.

De asemenea, conform celor menţionate în procesul-verbal de audiere a persoanei condamnate în vederea trimiterii certificatului, A., deşi nu a precizat în mod expres că nu este de acord să fie transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, a arătat că nu are familie şi casă în România şi nu vrea să-şi abandoneze copiii în Belgia.

Cu toate acestea, în certificat (varianta franceză) se menţionează în mod expres că persoana condamnată a fost de acord cu transferul.

Potrivit anchetei sociale efectuate în cauză la domiciliul persoanei condamnate, la adresa menţionată în fişa DEPABD locuiesc părinţii acesteia care au arătat că nu au păstrat legătura cu fiul lor, precizând totodată că acesta din urmă nu deţine proprietăţi pe teritoriul României.

Totodată, din considerentele sentinţei de condamnare rezultă că persoana condamnată nu are domiciliu sau reşedinţă stabilă în Belgia, fiind de notorietate că are legături în România.

Prin urmare, în condiţiile în care părinţii şi-au dat acceptul, în iulie 2021, ca acesta să figureze cu domiciliul la adresa la care ei locuiesc, Curtea a reţinut că nu se poate vorbi despre lipsa oricăror legături cu ţara de origine.

În concluzie, constatând că persoana condamnată este cetăţean român şi are domiciliul pe teritoriul României, instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, care permit transferul persoanei condamnate fără a fi necesar consimţământul prealabil al acesteia.

Deopotrivă, s-a reţinut că nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Sub acest ultim aspect, instanţa a constatat că persoana solicitată nu a mai fost condamnată definitiv (şi nici nu este în prezent cercetată) în România ori într-un alt stat pentru aceleaşi fapte, nu beneficiază aici de imunitate de jurisdicţie penală şi răspunde penal potrivit legii române. În plus, potrivit dreptului penal intern aplicabil, nu a intervenit amnistia, graţierea ori dezincriminarea faptelor, iar executarea pedepsei nu s-a prescris.

De asemenea, s-a reţinut că pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare (2555 zile) a fost aplicată pentru întregul concurs de infracţiuni, iar în certificat s-a menţionat că până la data de 02.06.2025 persoana condamnată (în prezent aflată în stare de detenţie într-un penitenciar din statul solicitant) a executat un număr de 1123 zile închisoare, pedeapsa aplicată urmând a fi executată complet la data de 04.05.2029.

Referitor la această pedeapsă unică de 7 (şapte) ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. de către autorităţile judiciare din Belgia prin sentinţa penală, curtea a reţinut că aceasta este într-un cuantum situat sub limita maximă a pedepsei la care s-ar putea ajunge ca urmare a aplicării legii penale române pentru infracţiunile - corespondent, neimpunându-se o adaptare a ei.

În ce priveşte condiţiile de executare a pedepsei existente în penitenciarele din România, în prezent cele mai multe dintre acestea au fost puse în acord cu standardele europene. Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că nu există un risc real ca persoana transferabilă să facă obiectul unui tratament inuman sau degradant, să fie deţinută în condiţii care nu garantează respectarea demnităţii umane, să fie supusă unor traume de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei ori sănătatea şi bunăstarea ei să nu fie asigurate în mod adecvat.

Faţă de cele reţinute, curtea a constatat îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Aşa fiind, a admis sesizarea formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., prin apărător ales, susţinând, în esenţă, că nu a fost de acord cu transferul în România, iar apărătorul desemnat din oficiu de către instanţa de fond a pus concluzii contrare intereselor sale, respectiv că ar fi de acord cu predarea. De asemenea, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, persoana solicitată neavând nicio legătură cu România.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2025.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 91 alin. (3) C. proc. pen.., avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă şi efectivă în cauză.

De asemenea, potrivit art. 90 lit. a) C. proc. pen.., asistenţa juridică este obligatorie, printre altele, când suspectul sau inculpatul este reţinut sau arestat.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., se sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor referitoare la asistarea de către avocat a suspectului şi a persoanei vătămate, respectiv a inculpatului şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

Aceste norme sunt aplicabile, potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 24 din Legea nr. 255/2013, şi în materia cooperării judiciare internaţionale în materie penală, sancţionând cu nulitatea absolută actele judiciare întocmite inclusiv în condiţiile neacordării unei asistenţe juridice efective persoanelor vizate de procedurile prevăzute de legea specială, în care aceasta este obligatorie.

De altfel, importanţa asigurării unei apărări concrete şi efective a fost subliniată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a reţinut că "simpla numire a unui avocat nu asigură prin ea însăşi eficienţa asistenţei pe care acesta o poate acorda acuzatului, ci art. 6 parag. 3 lit. c) CEDO obligă autorităţile naţionale competente să intervină în cazul în care lipsurile unui avocat numit din oficiu sunt vădite sau dacă sunt informate suficient cu privire la acest lucru printr-o altă modalitate." (CEDO, cauza Rupa c. României (nr. 2), hotărârea din 19 iulie 2011).

Raportând aceste consideraţii teoretice la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că este întemeiată critica apelantului A., care a susţinut că apărătorul desemnat din oficiu de către instanţa de fond nu i-a asigurat o apărare concretă şi efectivă, conformă intereselor sale.

În acest sens, din analiza actelor dosarului se observă că, apelantul A. a declarat în mod expres în faţa autorităţilor judiciare străine că nu are nimic în România (nici familie, nici casă) şi nu vrea să-şi abandoneze copiii din Belgia .

Cu toate acestea, apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana condamnată A. a susţinut, în faţa instanţei de fond, că la dosar există acordul persoanei condamnate, indicând în acest sens înscrisul de la dosar, şi a solicitat admiterea cererii pentru transferarea persoanei condamnate şi executarea pedepsei pentru care a fost condamnată în România. De asemenea, a apreciat că interpretarea instanţei se bazează pe o traducere eronată a documentelor, făcând referire astfel la procesul-verbal existent la dosarul cauzei şi la cele inserate în certificatul în limba franceză unde se menţionează faptul că persoana condamnată a solicitat transmiterea acestui act.

În acest context, Înalta Curte constată că judecarea cauzei de către instanţa de fond s-a realizat fără a se asigura o apărare concretă şi efectivă a intereselor persoanei condamnate, conformă actelor de la dosar.

Împrejurarea că autorităţile judiciare străine au menţionat în certificat că persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România nu înlătură obligaţia ce îi incumbă apărătorului desemnat din oficiu de a asigura o apărare concretă şi efectivă în cauză, în acord cu interesul persoanei condamnate, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, din înscrisul de la dosar, invocat de avocat în cadrul dezbaterilor, nu rezultă că persoana condamnată şi-a dat acordul pentru transferul în România, ci în cuprinsul acestuia se menţionează în mod expres că "nu are familie şi casă în România şi nu vrea să-şi abandoneze copiii în Belgia că nu are nimic în România (nici familie, nici casă) şi nu vrea să abandoneze copii săi din Belgia.

De altfel, nici instanţa de fond nu şi-a însuşi susţinerile apărătorul desemnat din oficiu cu privire la acordul persoanei condamnate, ci a reţinut în hotărârea atacată că, potrivit "celor menţionate în procesul-verbal de audiere a persoanei condamnate în vederea trimiterii certificatului, A., deşi nu a precizat în mod expres că nu este de acord să fie transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, a arătat că nu are familie şi casă în România şi nu vrea să-şi abandoneze copiii în Belgia".

Aşadar, Înalta Curte constată că pronunţarea sentinţei atacate fără a se asigura o apărare concretă şi efectivă persoanei condamnate, atrage nulitatea absolută în conformitate cu art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., motiv pentru care se impune desfiinţarea hotărârii şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă cu respectarea normelor imperative invocate, în vederea garantării dreptului la apărare al apelantului persoană condamnată, precum şi a dreptului la un dublu grad de jurisdicţie, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO.

În final, trebuie menţionat că existenţa motivului de trimitere spre rejudecare anterior menţionat nu mai impune examinarea, de către instanţa de control judiciar, a celorlalte critici invocate de apelantul persoană condamnată, care vizează aspecte de temeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate, urmând ca acestea să fie analizate cu prilejul rejudecării cauzei de către prima instanţă.

Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei nr. 51 din 13 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Suceava, urmând ca, în cursul rejudecării, prima instanţă să procedeze la soluţionarea cauzei în condiţiile asigurării unei apărări concrete şi efective persoanei solicitate.

În contextul soluţiei astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor fi lăsate în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1159 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei nr. 51 din 13 august 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Desfiinţează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Suceava.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1159 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2025.