Cassation inadmissibility where re-evaluation of factual possession elements and prosecution scope exceeds statutory legal review limits

Şedinţa publică din data de 08 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 965 din 31.07.2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, neexistând probe că a săvârşit această infracţiune.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., neexistând probe că acesta a săvârşit infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pedeapsă care se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 02.04.2019 la 01.06.2019.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 500 de EURO dobândită de inculpatul A. ca urmare a deţinerii şi transportului cantităţii de 250 de grame de cocaină la 28.11.2018.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1583/A din 12 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 965 din 31.07.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în fond, cu privire la acesta:

A fost menţinută soluţia de achitare, dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., cu privire la inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, neexistând probe că a săvârşit această infracţiune.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept. S-a menţinut dispoziţia privind aplicarea, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a pedepsei complementare a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a menţinut dispoziţia privind aplicarea, în baza art. 65 C. pen., a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pedeapsă care se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a dedus, în baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 02.04.2019 la 01.06.2019.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a menţinut dispoziţia privind confiscarea specială, în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a sumei de 500 de euro dobândită de inculpatul A. ca urmare a deţinerii şi transportului cantităţii de 250 de grame de cocaină la 28.11.2018.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. împotriva sentinţei penale nr. 965 din 31.07.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la 09 ianuarie 2025 .

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a apreciat că este nelegală soluţia de condamnare la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la apărarea formulată în faţa instanţei de apel, în sensul că nu a transportat şi deţinut coletul cu droguri pe teritoriul României, în considerentele hotărârii atacate s-au reţinut următoarele (pagina 65):

"Totodată în mod corect prima instanţă de judecată a înlăturat susţinerile apărării în sensul că inculpatul A. a fost un simplu pasager în autoturismul cu care au fost transportate drogurile de mare risc şi că nu a deţinut şi nici transportat nicio cantitate de droguri, acestea aflându-se în posesia lui B.. Prezenţa apelantului intimat inculpat în autoturismul în care au fost transportate drogurile îl face pe acesta autor cel puţin al deţinerii drogurilor de mare risc. ".

În opinia recurentului, instanţa de apel a contrazis motivarea primei instanţe atunci când a reţinut că "Prezenţa apelantului intimat inculpat în autoturismul în care au fost transportate drogurile îl face pe acesta autor cel puţin al deţinerii drogurilor de mare risc", în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii prin aceea că "au condus alternativ autoturismul cu care transportau drogurile", aspect neîntemeiat, în condiţiile în care A. nu a condus autoturismul pe teritoriul României, ceea ce rezultă indirect şi din reţinerea instanţei de apel de la pagina 65, redată anterior.

În aceste condiţii, recurentul a apreciat că sunt două aspecte care se impun a fi analizate în ceea ce priveşte nelegalitatea soluţiei de condamnare.

Primul aspect de nelegalitate este acela că instanţa de apel a avut în vedere săvârşirea infracţiunii exclusiv în modalitatea "deţinerii", iar din modul în care s-a reţinut desfăşurarea evenimentelor cu privire la soluţia de achitare pentru infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, respectiv că inculpatul A. a părăsit, pe teritoriul Ungariei în apropiere de Budapesta, autoturismul în care erau transportate drogurile venind în România cu un alt autoturism, că pe teritoriul României s-a reîntâlnit cu inculpatul B. care transporta drogurile cu autoturismul său şi s-a urcat în calitate de pasager în acest autoturism, nu rezultăă că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deţinerii.

Astfel, Legea nr. 143/2000 nu defineşte noţiunea de "deţinere" şi "transport", şi, prin raportare la Dicţionarul explicativ al limbii române, rezultă că:

"a transporta" înseamnă a deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul şi "a deţine" înseamnă a avea în stăpânire sau păstrare un bun material.

Recurentul a susţinut că atâta timp cât a intrat în România cu un alt autovehicul şi a fost preluat de către inculpatul B., care era proprietarul autovehiculului şi care a introdus drogurile în ţară şi a condus autovehiculul respectiv pe teritoriul României până la locuinţa inculpatului C., este evident că inculpatul B. este cel care a "transportat", adică a deplasat bunul respectiv pe teritoriul României, fiind şi persoana care a introdus în ţară pachetul respectiv şi care astfel avea în stăpânire (deţinere) acel pachet pe care l-a şi predat personal inculpatei D., primind de la aceasta, tot personal, suma de bani aferentă.

Având în vedere această situaţie de fapt, recurentul a susţinut că prezenţa sa în autoturism în calitate de pasager nu se circumscrie modalităţii normative de "deţinere" aşa cum a reţinut instanţa de apel.

Recurentul a susţinut că, un al doilea aspect de nelegalitate a hotărârii atacate este acela că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deţinerii, modalitate normativă pentru care nu s-a început şi nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.

A învederat recurentul că, încă din procedura de camera preliminară, continuând cu apărările formulate în faţa primei instanţe, cât şi prin motivele de apel, a arătat că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, pronunţându-se o hotărâre de condamnare fără ca împotriva sa să fi fost începută urmărirea penală şi să fi fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea acestei infracţiuni, în modalitatea normativă a deţinerii pe teritoriul României a vreunei cantităţi de cocaină. Astfel, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că s-a dispus trimiterea sa în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, constând în aceea ca "În data de 28.11.2018, inculpatul A. a deţinut şi a transportat pe teritoriul României cantitatea de 125 grame de cocaină", dispunându-se trimiterea în judecată distinct pentru cele două modalităţi normative ale infracţiunii. Or, în cauză, nu s-a dispus începerea urmăririi penale şi nu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea normativă a deţinerii, ci doar în modalitatea normativă a "transportului" nefiindu-i adusă la cunoştinţă nici o acuzaţie în sensul săvârşirii acestei fapte în modalitatea normativă a "deţinerii".

Referitor la aceste apărări, prima instanţă a făcut trimitere la soluţia pronunţată în procedura de cameră preliminară, în care s-a respins o excepţie de nelegalitate a sesizării instanţei prin care se invocau aspectele sus menţionate, cu motivarea că deşi împotriva inculpatului s-a pus în mişcare acţiunea penală doar pentru săvârşirea faptei în modalitatea normativă a transportului, transportul implica şi deţinerea.

Într-adevăr, transportul, atunci când este săvârşit cu intenţie, implică şi deţinerea, dar există situaţii în care săvârşirea infracţiunii în modalitatea deţinerii nu implică şi transportul, tocmai de aceea legiuitorul a enumerat distinct toate modalităţile normative de săvârşire a faptei şi, faţă de reţinerea instanţei de apel în sensul că a săvârşit infracţiunea exclusiv în modalitatea deţinerii, devin în mod evident incidente aceste apărări pe care instanţa de apel nu le-a analizat.

La pagina 60 a deciziei atacate, instanţa de apel a analizat apărarea privind trimiterea în judecată şi condamnarea în condiţiile în care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea faptei în modalitatea deţinerii, reţinând următoarele:

"În mod similar, cu privire la critica formulată de apelantul intimat inculpat A., referitoare la nelegala trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, constând în deţinerea şi transportarea, pe teritoriul României, a cantităţii de 125 g cocaină, deşi acţiunea penală a fost pusă în mişcare doar pentru comiterea faptei în modalitatea transportului drogurilor, s-a reţinut prin aceeaşi încheiere pronunţată în data de 13.11.2019, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin încheierea nr. 41/CP/04.02.2020 pronunţată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală faptul că aceasta este vădit neîntemeiată, din modalitatea de descriere a faptei reieşind că procurorul a avut în vedere interpretarea logică a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, acesta apreciind că transportul drogurilor implică şi deţinerea acestora. Prin urmare, s-a constatat că nu este întemeiată excepţia nelegalităţii sesizării instanţei, întemeiată pe această critică.".

Or, dacă instanţa de apel şi-a însuşit această motivare, în sensul că procurorul a apreciat ca "transportul drogurilor implică şi deţinerea acestora", apare o problemă evidentă atunci când se analizează motivarea soluţiei instanţei de apel în ceea ce priveşte elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii, în condiţiile în care s-a reţinut că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea doar în modalitatea deţinerii.

Astfel, în speţă, atâta timp cât procurorul a apreciat că "transportul implica şi deţinerea", în condiţiile în care instanţa de apel nu a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta în modalitatea transportului, şi atâta timp cât nu s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea faptei în modalitatea deţinerii, se impunea pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea acestei infracţiuni, cât timp instanţa de control judiciar a constatat că inculpatul nu a transportat pe teritoriul României cantitatea de cocaină respectivă, ci doar a deţinut-o.

În opinia recurentului, instanţa de apel trebuia să facă aplicarea Hotărârii din 21 octombrie 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-282/20 prin care s-a statuat că articolul 6 alin. (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislaţii naţionale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după şedinţa preliminară într-o cauză penală neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informaţii detaliate cu privire la acuzare.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a deciziei atacate şi desfiinţarea în parte a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., urmând să fie pronunţată o soluţie de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Totodată, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., urmare a admiterii in principiu a cererii de recurs în casaţie, recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi părţilor, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 martie 2025, iar prin rezoluţia judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din 08 aprilie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent, cererea de recurs în casaţie apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazului de casare invocat, respectiv cel reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Instanţa constată că decizia nr. 1583/A din 12 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală (dosarul nr. x/2020), a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă şi este semnată de apărătorul ales al recurentului (avocat E., cu împuternicirea avocaţială la dosar - dosar Î.C.C.J.). Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privinţa cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de recurenţi, se observă că acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin motivele formulate, în esenţă, recurentul inculpat A. a susţinut că instanţa de apel a avut în vedere săvârşirea infracţiunii exclusiv în modalitatea "deţinerii", iar din modul în care s-a reţinut desfăşurarea evenimentelor cu privire la soluţia de achitare pentru infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, respectiv că inculpatul A. a părăsit, pe teritoriul Ungariei în apropiere de Budapesta, autoturismul în care erau transportate drogurile venind în România cu un alt autoturism, că pe teritoriul României s-a reîntâlnit cu inculpatul B. care transporta drogurile cu autoturismul său şi s-a urcat în calitate de pasager în acest autoturism, nu rezultă că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deţinerii. Deopotrivă, recurentul a arătat că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deţinerii, modalitate normativă pentru care nu s-a început şi nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.

Se observă că, prin motivele formulate de recurentul A. referitor la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în sensul că prezenţa sa în autoturism în calitate de pasager nu se circumscrie modalităţii normative de "deţinere", aşa cum a reţinut instanţa de apel, acesta contestă, în realitate, reţinerile instanţei de fond, care au fost însuşite de instanţa de apel.

Sub acest aspect, se observă că, referitor la fapta din 28.11.2018, reţinută în sarcina inculpatului A. - infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 - instanţa de fond a reţinut că "În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., Tribunalul a reţinut că s-a dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil, că acesta a deţinut şi transportat pe teritoriul României cantitatea de 125 de grame de cocaină, pe care a înmânat-o împreună cu B. inculpatei D., în schimbul acestui serviciu primind o sumă de bani.

(...)

În drept, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului A. care, la data de 28.11.2018, împreună cu B., a deţinut şi transportat pe teritoriul României cantitatea de 250 de grame de cocaină, introdusă de B. pe teritoriul României din Olanda, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000."

Deopotrivă, instanţa de apel a reţinut că "Totodată în mod corect prima instanţă de judecată a înlăturat susţinerile apărării în sensul că inculpatul A. a fost un simplu pasager în autoturismul cu care au fost transportate drogurile de mare risc şi că nu a deţinut şi nici transportat nicio cantitate de droguri, acestea aflându-se în posesia lui B..

Prezenţa apelantului intimat inculpat în autoturismul în care au fost transportate drogurile îl face pe acesta autor cel puţin al deţinerii drogurilor de mare risc."

Aşadar, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Referitor la susţinerea recurentului, în sensul că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în modalitatea deţinerii, modalitate normativă pentru care nu s-a început şi nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa, Înalta Curte constată că o astfel se critică nu se circumscrie cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situaţia factuală deja stabilită de instanţa de apel, aceasta având un caracter definitiv.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect şi nu se justifică pronunţarea distinctă asupra acesteia, situaţie incidentă şi în speţă.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1583/A din 12 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1583/A din 12 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 aprilie 2025.