Convicted person's annulment motion inadmissible; Austrian theft conviction enforced, 300 RON costs

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 305 din 13 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 264/PI din data de 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

A admis sesizarea, a recunoscut sentinţa penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018 şi a dispus executarea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicate intimatului A., într-un penitenciar din România şi emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a dispune această soluţie, Înalta Curte a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 264/PI, din data de 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 172 alin. (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. c), art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004 rep., a fost respinsă, ca nefondată, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018, prin care s-a dispus condamnarea intimatului A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de "tentative de furt", conform C. pen. austriac.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin referatul nr. x/2024, din data de 06.09.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub dosar nr. x/2024, la data de 09.09.2024, s-a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 165, art. 172 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, ratificată de ambele state, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x, din data de 05.12.2008, admiterea cererii formulate de către autorităţile judiciare din Austria, privind recunoaşterea sentinţei penale şi executarea în România a pedepsei de 180 zile (6 luni) închisoare, aplicată numitului A..

Prin adresa nr. x/26.08.2024, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, în temeiul art. 10 alin. (1), art. 164 şi art. 171 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cererea formulată de către autorităţile judiciare din Austria cu privire la recunoaşterea sentinţei penale şi executarea în România a pedepsei aplicate numitului A..

La cererea formulată, autorităţile judiciare solicitante au ataşat: certificatul emis în baza Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008; notificarea persoanei condamnate; sentinţa penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018.

Din cuprinsul certificatului emis de autorităţile judiciare străine a rezultat că pedeapsa nu a fost pusă în executare [din totalul pedepsei de 180 zile (6 luni) de închisoare, persoana condamnată a executat 0 zile, conform calcului efectuat la data de 05.07.2024].

Cu privire la sentinţa de condamnare, în cuprinsul certificatului s-a atestat că, prin sentinţa penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018, pronunţată în lipsă, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de "tentative de furt", conform C. pen. austriac.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 12.10.2017, în Vosendorf, A. a încercat să sustragă bunuri mobile de la administratorii firmei B., respectiv marfă în valoare totală de 804 euro, prin aceea că a ascuns marfa pe corp şi a părăsit magazinul. Pentru punerea în aplicare a planului infracţional, inculpatul a intrat în magazinul B., a depus diverse piese de îmbrăcăminte şi 2 console de jocuri într-un coş, după care a intrat într-o cabină de schimb, unde a ascuns marfa în geacă, pantaloni şi chiloţi, fiind observat de agentul de pază al magazinului. Inculpatul şi-a dat seama că a fost observat şi, după ce a părăsit magazinul fără să plătească marfa, s-a ascuns într-o toaletă, din care a ieşit după repetate solicitări ale agentului de pază.

Fapta comisă de persoana condamnată este incriminată în legislaţia penală din România de dispoziţiile art. 32 raportat la art. 228 din C. pen. (tentativă de furt).

Cu privire la pronunţarea sentinţei în lipsa inculpatului, în cuprinsul certificatului (lit. I) alin. (1) pct. 3.1a), autorităţile judiciare din Austria au menţionat că acesta a fost citat personal, la data de 01.03.2018, fiind informat cu privire la data şi locul procesului, respectiv că poate fi pronunţată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces. Totodată, persoana condamnată a fost notificată despre faptul că sentinţa de condamnare urmează a fi transmisă către autorităţile judiciare din România, în vederea recunoaşterii şi executării pedepsei.

La termenul de judecată din data de 08.10.2024, curtea de apel a dispus efectuarea unei adrese către autorităţile judiciare din Austria prin care s-a realizat informarea acestora cu privire la starea de sănătate a persoanei internate A., respectiv faptul că acesta se află internat în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel, solicitându-li-se să precizeze dacă îşi menţin cererea. S-a luat act că răspunsul acestora a fost afirmativ.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii de condamnare.

Astfel, s-a reţinut că, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004, nu este îndeplinită ultima condiţie prevăzută de lege, aceea de a nu fi incident vreunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Curtea de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 163 lit. f) din Legea nr. 302/2004, întrucât, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei ce i-a fost aplicată intimatului A. prin sentinţa penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018.

În argumentarea acestei soluţii, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere că, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, şi se calculează de la data la care hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, în cazul condamnării la pedeapsa de 6 luni închisoare, termenul de prescripţie a executării acestei pedepse este de 5 ani şi 6 luni, calculat de la data de 08.12.2018, dată la care a rămas definitivă sentinţa penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, acesta fiind împlinit la data de 07.06.2024.

În continuare, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 163 alin. (2) C. pen. care prevede că se întrerupe cursul termenului de prescripţie a executării şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni

În acest sens, s-a avut în vedere că, potrivit fişei de cazier judiciar, faţă de intimatul A. s-a dispus pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 206 alin. (1) C. pen., obligarea la tratament medical, conform art. 109 C. pen., prin sentinţa penală nr. 139 din 17.01.2023 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosar nr. x/2022, definitivă prin necontestare la data de 26.01.2023.

Conform acestei sentinţe penale, măsura de siguranţă a obligării la tratament medical a fost dispusă de judecătorul de cameră preliminară la solicitarea Ministerului Public, cauza fiind clasată prin ordonanţa procurorului, întrucât din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 712/A1/23.03.2022 întocmit de IML Timişoara a rezultat faptul că intimatul a avut discernământul abolit la data comiterii faptelor. Prin urmare, s-a apreciat că această sentinţă nu a întrerupt cursul prescripţiei executării pedepsei de 6 luni închisoare.

Prima instanţă a mai reţinut că, în cazierul judiciar al intimatului figurează punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa în doua dosare: 1. punerea în mişcare a acţiunii penale la 07.04.2023, în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. 2. punerea în mişcare a acţiunii penale la 03.10.2023, în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

În continuare, Curtea a notat că, deşi nu este necesară existenţa unei hotărâri definitive de condamnare pentru a se reţine întreruperea cursului termenului, şi celelalte ipoteze prevăd pronunţarea unei soluţii de către o instanţă, prin care să se analizeze întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Întrucât în dosarele penale nr. x/2022 şi nr. y/2022 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara nu s-a pronunţat o hotărâre prin care să se stabilească că faptele pentru care este cercetat intimatul A. au fost săvârşite de acesta, că sunt prevăzute de legea penală şi întrunesc condiţiile de tipicitate, antijuridicitate şi imputabilitate pentru a se reţine săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni, Curtea a conchis că în prezent nu se poate constata că a fost întrerupt cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni de către intimat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Prin cererea de apel, Ministerul Public a apreciat că sentinţa penală apelată este nelegală sub aspectul constatării intervenirii prescripţiei executării pedepsei, în condiţiile în care cursul prescripţiei a fost întrerupt prin săvârşirea de noi infracţiuni, astfel cum se prevede în art. 163 alin. (2) C. pen.

În acest sens, s-a solicitat a se avea în vedere:

1. Astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar emisă pe numele intimatului, ulterior datei de 08.12.2018 (data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 6 U 319/I7s a Judecătoriei Modling) şi înainte de data de 07.06.2024 (apreciată de instanţă ca data de împlinire a termenului de prescripţie a executării pedepsei), numitul A. a săvârşit noi infracţiuni, fiind pusă in mişcare acţiunea penală faţă de acesta în două dosare penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

La data de 07.04.2023, a fost pusă în mişcare acţiunea penală în dosarul nr. x/2022 pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., iar la data de 03.10.2023 în dosarul nr. x/2022 pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În plus, s-a arătat că în dosarul nr. x/2022, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, formându-se dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara, cu termen de judecata la data de 06.11.2024.

2. S-a apreciat că exprimarea legiuitorului în cadrul art. 163 alin. (2) C. pen., în sensul de săvârşire de noi infracţiuni, are în vedere sensul material al noţiunii de infracţiune, respectiv când persoana condamnată perseverează în comportamentul antisocial, fiind suficientă constatarea acestui comportament prin elemente obiective materializate în acte procesuale, de genul punerii în mişcare a acţiunii penale sau trimiterii în judecata, în acest sens fiind si Decizia nr. 207/13.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În dezvoltarea acestui raţionament, Ministerul Public a solicitat să se aibă în vedere că acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când exista probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia.

Astfel, s-a apreciat că standardul urmărit de art. 163 alin. (2) C. pen. este asigurat şi în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale şi mai ales al trimiterii în judecată.

3. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere că autorităţile judiciare din Austria, după data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi în termenul de prescripţie a executării pedepsei, nu au rămas în pasivitate şi au întreprins demersuri pentru punerea în executare a hotărârii de condamnare a numitului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare. Astfel, în data de 05.07.2023, Judecătoria Modling a formulat o cerere de comisie rogatorie internaţionala având ca obiect solicitarea de începere a executării pedepsei.

Având în vedere că nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, admiterea cererii formulate de autorităţile judiciare din Austria, de recunoaştere a hotărârii penale străine şi de executare în România a pedepsei de 6 luni închisoare aplicate numitului A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 04.11.2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data de 13.11.2024, dată la care au avut loc dezbaterile.

Analizând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acesta este întemeiat.

S-a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii (recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare austriece faţă de cetăţeanul român A.) îl constituie verificarea îndeplinirii cumulative a cerinţelor speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, în conformitate cu art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată: instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 163 din Legea nr. 302/2004, la alin. (1) lit. f) se prevede că o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei.

Înalta Curte a reţinut că prima instanţă a analizat în mod corect şi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la art. 167 alin. (1) lit. e) raportat la art. 163 din acelaşi act normativ, Înalta Curte a constatat că prima instanţă a apreciat în mod greşit că nu este îndeplinită cerinţa de la art. 163 alin. (1) lit. f), care prevede că o hotărâre nu va fi recunoscută şi pusă în executare dacă, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei.

Astfel, Curtea de Apel Timişoara a considerat că în cauză a intervenit prescripţia executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată intimatului de Judecătoria Modling - Austria, nefiind incidente dispoziţiile art. 163 alin. (2) C. pen., care reglementează întreruperea cursului termenului de prescripţie a executării prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.

Verificând actele dosarului, instanţa de control judiciar a reţinut că intimatul A. a fost condamnat în Austria prin sentinţa penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de "tentativă de furt", conform art. 15, art. 127 din C. pen. austriac.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, rezultă că verificarea cerinţei privind intervenirea prescripţiei executării pedepsei se realizează potrivit legii penale române.

Procedând în consecinţă, Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen.: (1) Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt: a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea (…).

(2) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

În ceea ce priveşte întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei, art. 163 alin. (2) C. pen. prevede: Cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.

În raport cu durata pedepsei aplicate, Înalta Curte a constatat că în cauză, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 5 ani plus 6 luni durata pedepsei de executat, rezultând un termen de prescripţie de 5 ani şi 6 luni, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv de la data de 08.12.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (2) C. pen.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, în situaţia în care în cauză nu ar fi incident vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a executării pedepsei, termenul de 5 ani şi 6 luni s-ar fi împlinit la data de 07.06.2024, pedeapsa fiind considerată executată.

Or, faţă de menţiunile din cazierul judiciar al intimatului-persoană condamnată A., precum şi din evidenţele informatice ECRIS, astfel cum s-a invocat şi de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte a constatat că termenului de prescripţie a executării pedepsei a fost întrerupt, ca urmare a perseverenţei infracţionale a intimatului, prin săvârşirea unei noi infracţiuni. Înalta Curte a constatat că din fişa de cazier judiciar aflată la dosarului primei instanţe, rezulta că intimatul A. figura înscris în cazierul judiciar cu următoarele date:

- prin sentinţa penală nr. 139 din 17.01.2023 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosar nr. x/2022, definitivă prin necontestare la data de 26.01.2023, faţă de intimatul A. se dispusese, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 206 alin. (1) C. pen., obligarea la tratament medical, conform art. 109 C. pen.

- distinct, în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, era pusă în mişcare a acţiunea penală, la 07.04.2023, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen.

- în dosarul nr. x/2022 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, era pusă în mişcare a acţiunea penală, la 03.10.2023, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

Potrivit verificărilor efectuate în sistemul informatic ECRIS, s-a constatat că prin rechizitoriul nr. x/2022 din data de 12.12.2023, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, acelaşi A. fusese trimis în judecată pentru săvârşirea, la data de 14.08.2022, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara.

În ceea ce priveşte faptele prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen., art. 206 alin. (1) C. pen., pentru care, prin sentinţa penală nr. 139 din 17.01.2023 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-a dispus obligarea intimatului la tratament medical, conform art. 109 C. pen., Înalta Curte a constatat că această cauză a fost clasată prin ordonanţa procurorului întrucât din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 712/A1/23.03.2022 întocmit de IML Timişoara a rezultat faptul că intimatul a avut discernământul abolit la data comiterii faptelor.

Faţă de această soluţie, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că sentinţa penală nr. 139 din 17.01.2023 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin necontestare la data de 26.01.2023, prin care s-a dispus obligarea la tratament medical a intimatului, nu a fost întrerupt cursul prescripţiei executării pedepsei de 6 luni închisoare dispuse prin sentinţa penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling din data de 05.04.2018.

În altă ordine de idei, având în vedere că la data de 07.04.2023, în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. şi, ulterior, la data de 15.12.2023, s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârşirea, la data de 14.08.2022, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 15.12.2023, sub nr. x/2023, fiind stabilit termen de judecată pe fondul cauzei după parcurgerea procedurii de cameră preliminară, Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie al executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată de autorităţile austriece a fost întrerupt la momentul săvârşirii acestei infracţiuni.

În această situaţie, cauza de întrerupere a termenului prescripţiei executării pedepsei a intervenit urmare a perseverenţei infracţionale a persoanei condamnate, iar pentru reţinerea acestei cauze nu este necesară existenţa unei hotărâri definitive de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei.

Astfel, Înalta Curte a constatat că art. 163 alin. (2) C. pen. este incident şi în situaţia în care inculpatul a fost trimis în judecată, momentul întreruperii fiind acela al săvârşirii noii infracţiuni, iar nu momentul descoperirii acesteia sau cel al condamnării. În considerarea acestui argument, Înalta Curte a avut în vedere pe de o parte, că împotriva intimatului a fost pusă în mişcare o acţiune penală, constatându-se, potrivit art. 309 alin. (1) C. proc. pen., că există probe din care rezultă că a săvârşit infracţiunea şi nu există niciunul dintre cazurile de împiedicare, prevăzute la art. 16 alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte, prin rechizitoriul nr. x/2022 din data de 12.12.2023, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, faţă de intimat s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză au fost respectate dispoziţiile care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală a fost completă şi există probele necesare şi legal administrate din care rezultă că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal. Astfel, s-a constatat că, deşi punerea în executare a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată de autorităţile austriece nu s-a realizat, până la împlinirea termenului de prescripţie a executării, persoana condamnată A. a săvârşit din nou o infracţiune. Dând dovadă de perseverenţă infracţională, persoana condamnată a adus comportamentul său infracţional în actualitatea socială, anihilând prin această stăruinţă efectele pe care prescripţia le-ar fi putut produce până la acel moment. A fost avută în vedere şi decizia penală nr. 207/13.03.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023, potrivit căreia cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.

Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu a intervenit prescripţia executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 6 U 319/17s a Judecătoriei Modling, din data de 05.04.2018, rămasă definitivă la data de 08.12.2018, pentru comiterea infracţiunii de "tentativă de furt", conform art. 15, art. 127 C. pen. austriac, astfel că au fost apreciate ca îndeplinite condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine.

Împotriva acestei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 26.11.2024, fiind fixat termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare la data de 22.01.2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În cauză, persoana condamnată A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 305 din 13 noiembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.

Înalta Curte aminteşte limitele şi specificul căii de atac a contestaţiei în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 426-432 din C. proc. pen., norme potrivit cărora contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale. Fiind o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea o anulează în scopul înlăturării erorilor de procedură ivite, în situaţiile limitativ prevăzute de legiuitor.

Examinând contestaţia în anulare, în raport, cu decizia penală contestată, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 426 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul condamnat A. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, reglementate de dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte subliniază că, în ceea ce priveşte calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, indiferent de motivul invocat, poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluţionat acţiunea penală (fondul cauzei), respectiv cele prin care s-a dispus, în mod definitiv, asupra raportului juridic de conflict, pentru că numai aceste hotărâri sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.

În speţă, decizia penală împotriva căreia contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie în anulare nu este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, în sensul dezlegării unui raport juridic de drept substanţial prin pronunţarea unei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, conform art. 396 alin. (1) din C. proc. pen.

Contestatorul condamnat a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 305 din 13 noiembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, prin care s-a admis apelul parchetului şi s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de autorităţile austriece.

În procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, instanţele statului de executare nu au competenţa de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea respectivei hotărâri cu normele interne şi, cu atât mai puţin instanţa de executare are competenţă funcţională în privinţa căilor extraordinare de atac a căror finalitate este aceea de a repune în discuţie fondul soluţiei dispuse de autorităţile judiciare străine.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 305 din 13 noiembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2 din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 305 din 13 noiembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22 ianuarie 2025.