Refusal of cross-border prisoner transfer under Framework Decision 2008/909/JAI due to absence of social ties and reintegration prospects in the executing state

Şedinţa publică din data de 19 august 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 23/CC din data de 04 iulie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost respinsă cererea formulată de Judecătorul de executare a pedepselor din cadrul Tribunalului Districtului Kecskemet, Ungaria -autoritatea judiciară maghiară emitentă a Certificatelor din 15 ianuarie 2025, vizând recunoaşterea şi executarea în România a sentinţei penale nr. 17. B.428/2024/5 pronunţată la data de 4 iulie 2024 de către Tribunalul Districtului Szeged, prin care A. (deţinut în prezent în Penitenciarul din Szeged) a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, rămasă în faza de tentativă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen. maghiar; a sentinţei penale nr. 29. B.416/2024/30 pronunţată la data de 14 ianuarie 2024 de către Tribunalul Districtului Kecskemet, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de jaf, prevăzută de art. 365 alin. (1) din C. pen. maghiar; vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 164 alin. (1) şi (3) din C. pen. maghiar; abuz cu acte publice, prevăzută de art. 346 alin. (1) pct. c din C. pen. maghiar; şi abuz cu instrumente de plată de înlocuire a numerarului, prevăzută de art. 393 alin. (1) pct. a din C. pen. maghiar.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. -Mureş a solicitat respingerea, în baza art. 166 alin. (3) raportat la art. 167 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, a cererii de recunoaştere şi executare în România a sentinţei penale nr. 17. B.428/2024/5 pronunţată la data de 4 iulie 2024 de către Tribunalul Districtului Szeged şi a sentinţei penale nr. 29. B.416/2024/30 pronunţată la data de 14 ianuarie 2024 de către Tribunalul Districtului Kecskemet.

Curtea a reţinut că, prin două Certificate emise la data de 15 ianuarie 2025, autoritatea maghiară competentă -Judecătorul de executare a pedepselor din cadrul Tribunalului Districtului Kecskemet- a solicitat recunoaştere celor două hotărâri şi executarea într-un penitenciar din România a pedepselor de 8 luni închisoare şi de 4 ani închisoare.

S-a mai constatat că, în prezenta cauză, din procesul-verbal întocmit la data de 17 aprilie 2025 de către Poliţia Staţiunii Sovata, secţia de Poliţie Rurală nr. 14 Ghindari, jud. Mureş, din comunicarea nr. 747.267/13 iunie 2025, furnizată de Postul de Poliţie Ghindari, din fişa de evidenţă stocată în baza de date DEPABD şi din extrasul după cazierul judiciar, din considerentele Hotărârii de condamnare nr. 29. B.416/2024/30, precum şi din cele consemnate în procesul-verbal nr. x Bv. 2219/2024/3 încheiat de Grupul de executare a pedepselor din cadrul Tribunalului Kecskemet, instanţa română de executare reţine că persoana condamnată A. jr., în perioada în care s-a aflat în România, a avut ultimul domiciliu în jud. Mureş. Aici a locuit în calitate de chiriaş, în imobilul care a fost proprietatea lui B., acest imobil fiind vândut în prezent. Persoana condamnată A. jr.nu a avut o familie întemeiată pe teritoriul statului român, nu a desfăşurat activităţi cu caracter profesional, dar a lucrat ca zilier.

De asemenea, s-a reţinut că, din momentul plecării sale definitive din România în Ungaria, în vara anului 2023, data exactă neputând fi stabilită, şi până la momentul arestării acestuia, acesta nu a mai revenit în ţară. Pe teritoriul României nu deţine proprietăţi şi nu are persoane apropiate cu care să ţină legătura. În Ungaria, A. jr. trăieşte de opt ani. Acolo, anterior arestării, lucra la munci agricole sezoniere. Nu este căsătorit. Are doi copii minori, care trăiesc pe teritoriul statului de condamnare şi sunt crescuţi de fosta concubină a lui A.. În plus, în Ungaria, din 2018 până în 2024, A. jr. a fost condamnat în alte şase rânduri la pedepse privative de libertate -cu suspendarea executării (două condamnări) şi chiar cu executare (o condamnare)- ori pecuniare, care au fost comutate. A. jr. a executat pe teritoriul statului membru emitent pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Hotărârea nr. 8. B.73/2024/10 a Tribunalului Kiskorosi, precum şi zilele-amendă aplicate prin alte două hotărâri de condamnare şi care au fost comutate.

În România, tatăl persoanei condamnate, d-l A. sen. este singurul membru apropiat de familie. A. sen. a relatat organelor de poliţie că nu are legături strânse cu fiul său, din cauza faptului că a omorât-o pe mama acestuia în 1998, după care a fost încarcerat, iar fiul lui a fost crescut de bunici, care, după ceva timp, au decedat.

În faţa organelor de poliţie, A. sen. şi-a luat angajament să-1 viziteze în penitenciar, să-1 sprijine moral şi material pentru integrarea în societate, să îi pună la dispoziţie spaţiul necesar de cazare şi să îl întreţină pe fiul său până ce va găsi un loc de muncă.

Chiar dacă tatăl persoanei condamnate a arătat că îl va primi în locuinţă şi îl va ajuta financiar, relatările acestuia nu sunt credibile, din moment ce practic tatăl şi fiul sunt înstrăinaţi, iar tatăl este cel care a ucis-o pe mama lui A. jr.

În localitatea Solocma, organele de poliţie au mai identificat două persoane (d-na C. şi d-l D.), care au specificat că sunt rude cu A. jr., fără să indice gradul de rudenie. Cei doi au menţionat că au păstrat "o legătură" cu persoana condamnată şi că "ar fi dispuşi" să-i asigure sprijinul material şi moral pentru reintegrarea în societate. Nu au detaliat în ce a constat şi care a fost frecvenţa acelei legături la care s-au referit şi nici nu au fost fermi când şi-au manifestat disponibilitatea de a-l sprijini pe A. jr.

În aceste împrejurări, Curtea de Apel Tg. -Mureş a subliniat că o eventuală reinserţie socială în România a lui A. jr. nu este deloc plauzibilă. Instanţa română de executare a mai avut în vedere că acordul la transfer nu a fost exprimat de persoana condamnată din dorinţa unei reuşite a reintegrării sociale, ci mai degrabă pentru că aprecia că în România ar avea mai multe şanse să fie liberat condiţionat. În acest sens, chiar el a declarat în faţa judecătorului maghiar de executare de pedepse "ca să fiu sincer, ca motiv al cererii de transfer mai pot menţiona faptul că în Ungaria în mod sigur nu aş primi reducerea condiţionată, fiindcă am atenţionări, în România voi primi cu probabilitate mai mare reducerea".

Instanţa de fond a concluzionat că, după plecarea lui A. jr. în Ungaria în urmă cu opt ani, exceptând cetăţenia română şi un domiciliul pur formal, el nu a păstrat cu statul român de origine nicio legătură familială, culturală, socială sau economică, aptă să îi faciliteze reinserţia socială dacă ar fi transferat în România pentru executarea în continuare a pedepselor de 8 luni închisoare şi de 4 ani închisoare.

S-a reţinut că executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepselor care i-au fost aplicate lui A. de către instanţele maghiare nu satisface în România scopul reabilitării sociale a persoanei vizate, acest scop fiind mai bine atins dacă acesta îşi va executa integral pedepsele în Ungaria, unde el a locuit anterior încarcerării şi unde se află copii săi minori.

De asemenea, s-a constatat că persoana condamnată nu trăieşte în România, în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, aşa cum este explicat în punctele 17 şi 9 din preambulul deciziei-cadru, ceea ce atrage incidenţa motivului opţional de refuz prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din acelaşi act european. Acest motiv subordonează în statul membru de executare recunoaşterea şi executarea hotărârii de condamnare pronunţate în statul membru emitent de îndeplinirea a două cerinţe cumulative: persoana condamnată să fie cetăţean al statului membru de executare şi să trăiască pe teritoriul acestuia.

În final, Curtea a reţinut că, dispoziţiile române de transpunere a motivelor de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii judecătoreşti străine de condamnare în legislaţia internă (art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată) nu acoperă şi ipoteza în care nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 4 alin. (1) la care se referă art. 9 alin. (1) lit. b) din Decizia-cadru 2008/909. Cu toate acestea şi întrucât autorităţile judiciare de executare sunt ţinute să ia în considerare ansamblul normelor dreptului naţional şi să le interpreteze în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu Decizia-cadru 2008/909/JAI, motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din decizia-cadru trebuie analizat în substanţă de către instanţa română de executare şi el trebuie activat atunci când executarea în România a pedepselor privative de libertate pronunţate într-un alt stat membru nu este în aptă să asigure scopul reabilitării sociale a persoanei condamnate, cum este cazul d-lui A..

În considerarea ideilor enunţate, Curtea a respins cererea formulată de Judecătorul de executare a pedepselor din cadrul Tribunalului Districtului Kecskemet, Ungaria -autoritatea judiciară maghiară emitentă a Certificatelor din 15 ianuarie 2025, vizând recunoaşterea şi executarea în România a sentinţei penale nr. 17. B.428/2024/5 pronunţată la data de 4 iulie 2024 de către Tribunalul Districtului Szeged şi a sentinţei penale nr. 29. B.416/2024/30 pronunţată la data de 14 ianuarie 2024 de către Tribunalul Districtului Kecskemet.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14.05.2025, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 19.08.2025. La acest termen, s-au luat concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant şi ale reprezentantului parchetului asupra apelului de faţă, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând în continuare apelul declarat de persoana condamnată A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă, pentru următoarele considerente:

Art. 167 din Legea nr. 302/2004 (republicată) prevede că:

(1) Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

(2) Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută şi pusă în executare şi atunci când persoana condamnată nu are cetăţenie română, dar trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu va pierde dreptul de şedere permanentă în România. Consimţământul persoanei condamnate este obligatoriu.

În acord total cu raţionamentul logico-juridic al primei instanţe Înalta Curte constată că, relativ la dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nu sunt îndeplinite toate condiţiile pentru recunoaşterea hotărârii pronunţate cu privire la persoana condamnată A., respectiv a a sentinţei penale nr. 17. B.428/2024/5 pronunţată la data de 4 iulie 2024 de către Tribunalul Districtului Szeged şi a sentinţei penale nr. 29. B.416/2024/30 pronunţată la data de 14 ianuarie 2024 de către Tribunalul Districtului Kecskemet.

Conform art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, trebuie îndeplinită condiţia ca persoana condamnată să trăiască pe teritoriul statului de executare. Totodată, punctul 17 din Preambulul Deciziei-cadru defineşte noţiunea de "trăieşte" înţelegându-se prin aceasta locul de care este legată respectiva persoană pe baza reşedinţei obişnuite şi a altor elemente de tipul relaţiilor familiale, sociale şi profesionale.

Or, în speţă, aşa cum in mod pertinent a reţinut Curtea de Apel Târgu Mureş persoana condamnată A., în afară de faptul că are cetăţenia română şi un domiciliul pur formal, acesta nu a păstrat cu statul român de origine nicio legătură familială, culturală, socială sau economică, astfel cum prevede punctul 17 din Preambulul Deciziei-cadru, aptă să îi faciliteze reinserţia socială dacă ar fi transferat în România pentru executarea restului de pedeapsă.

Astfel, aceste împrejurări atrag incidenţa motivului opţional de refuz prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b), care fac trimitere la art. 4 alin. (1) din Decizia-cadru.

Mai mult, Înalta Curte reţine că, persoana condamnată A., audiată fiind în faţa Tribunalul Districtului Kecskemet, a declarat că solicită executarea restului de pedeapsă într-un Penitenciar din România, apreciind că pe teritoriul statului maghiar nu ar beneficia de dreptul la liberare condiţionată, având astfel mai multe şanse în România pentru obţinerea unui astfel de drept .

Totodată, din cuprinsul certificatului menţionat la art. 4 din Decizia Cadru nr. 2008/909/JAI, rezultă că persoana condamnată locuieşte de opt ani pe teritoriul statului maghiar, lucrând la munci agricole sezoniere. De asemenea, se reţine că este necăsătorit, are doi copii minori, care trăiesc de asemenea în Ungaria, unde sunt crescuţi de fosta sa concubină .

Se mai reţine că, din cuprinsul aceluiaşi certificat, nu s-a dispus faţă de persoana condamnată interdicţia temporară de şedere pe teritoriul Ungariei.

Mai mult, din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către Poliţia Staţiunii Sovata, secţia de Poliţie Rurală nr. 14 Ghindari, jud. Mureş, rezultă că persoana condamnată A., în perioada în care s-a aflat în România, a avut ultimul domiciliu în jud. Mureş. Aici a locuit în calitate de chiriaş, în imobilul care a fost proprietatea lui B., acest imobil fiind vândut în prezent. Persoana condamnată A. nu a avut o familie întemeiată pe teritoriul statului român, nu a desfăşurat activităţi cu caracter profesional, dar a lucrat ca zilier .

Astfel, Înalta Curte, concluzionând sub acest aspect, reţine că nu este îndeplinit nici punctul 9 din Preambulul Deciziei-cadru, conform căruia executarea condamnării în statul de executare ar trebui să sporească şansele de reabilitare socială ale persoanei condamnate.

În acord cu instanţa de fond, executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepselor care i-au fost aplicate persoanei condamnate A. de către instanţele maghiare nu pot satisface în România scopul reabilitării sociale a persoanei vizate.

Existenţa unei hotărâri de condamnare pronunţate în Ungaria şi plasarea persoanei condamnate într-un penitenciar din acea ţară, pentru executarea pedepsei aplicate, este proporţională şi necesară în raport cu motivul şi scopul care au determinat-o, neexistând informaţii pertinente că acea persoană ar fi împiedicată, indiferent de motiv, să păstreze legături apropiate cu fosta sa concubină şi cu cei doi copii, care locuiesc pe teritoriul statului maghiar şi că astfel de legături s-ar putea manifesta numai în cazul continuării executării pedepsei de către aceasta într-un loc de deţinere din România.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 23/CC din data de 04 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 23/CC din data de 04 iulie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 august 2025.