Unjustified driving charge: cassation inadmissible where lack of notice to appointed address does not negate legal suspension of license

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2374, pronunţată la data de 18.06.2024 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea, la data de 12.06.2022, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 din C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 92 alin. (3) raportat la art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de probaţiune Maramureş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria mun. Baia Mare, jud. Maramureş sau Primăria comunei Recea, jud. Maramureş.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1), (4) şi (6) din C. pen. şi art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre sau săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, constând în sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1927/A din data de 30 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2374/18.06.2024, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2023.

În esenţă, instanţa de apel, a reţinut că, sub aspectul stării de fapt, prima instanţă a făcut o judicioasă analiză a probatoriului administrat, în raport cu care în mod temeinic a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

În ceea ce priveşte apărările inculpatului, Curtea a constatat că, într-adevăr, pe tot parcursul procesului, inculpatul a susţinut că, la momentul comiterii faptei, nu avea cunoştinţă despre faptul că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, precizând că, din momentul în care a ridicat permisul de conducere de la Serviciul Rutier, a considerat că a redobândit dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice întrucât s-ar fi scurs anterior o perioadă de 4 luni de zile în care nu ar fi condus şi, astfel, şi-ar fi executat pedeapsa complementară.

În acelaşi timp, inculpatul a susţinut că reprezentantul său convenţional nu i-a comunicat hotărârea prin care s-a luat act de renunţarea sa la plângerea contravenţională, însă, totodată, a recunoscut că nu s-a interesat de stadiul procesului tot pe considerentul că, în opinia sa, şi-ar fi executat anterior pedeapsa complementară.

Aceste apărări nu au fost primite pentru a se reţine lipsa de vinovăţie cerută de lege în cazul infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., Curtea observând că plângerea contravenţională formulată de inculpatul din cauza de faţă împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/23.05.2021 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 07.06.2021, la aceeaşi dată fiind solicitat şi eliberat certificatul de grefă privind plângerea contravenţională formulată, pe baza căruia inculpatul era îndreptăţit să obţină restituirea permisului de conducere, conform dispoziţiilor art. 118 alin. (2), (3) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Curtea a arătat că inculpatul nu se poate prevala de necunoaşterea acestor dispoziţii câtă vreme a solicitat şi a obţinut, la data de 07.06.2021 (respectiv, la două săptămâni după săvârşirea faptei ce a condus la suspendarea exercitării dreptului său de a conduce autovehicule pe drumurile publice), un certificat de grefă privind plângerea contravenţională formulată şi prin urmare, apărarea inculpatului cum că, în mod voluntar, ar fi înţeles să nu conducă autovehicule pe drumurile publice timp de 4 luni, nu doar că nu este susţinută de nicio probă, dar nici nu poate fi avută în vedere câtă vreme formularea plângerii contravenţionale suspendă executarea amenzii şi a sancţiunii contravenţionale complementare dispuse prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei de la data înregistrării acesteia la judecătorie.

Aşadar, Curtea nu a avut în vedere susţinerea inculpatului cum că nu s-a interesat de stadiul procesului privind plângerea contravenţională formulată, apreciind că procesul ar fi fost finalizat şi că şi-ar fi executat anterior pedeapsa complementară, făcând trimitere la dispoziţiile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (în forma aflată în vigoare la data săvârşirii contravenţiei care a atras suspendarea exercitării dreptului inculpatului de a conduce, dar şi la data formulării plângerii contravenţionale).

Curtea a reţinut că la data de 31.01.2022, art. 118 alin. (4) din O..U.G. nr. 195/2002 a fost modificat, însă chiar dacă soluţia prin care instanţa de judecată ia act de renunţarea la judecata plângerii contravenţionale nu a fost menţionată în mod expres de către legiuitor la art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, este evident că această soluţie, având drept consecinţă menţinerea sancţiunilor aplicate prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, are drept consecinţă reluarea suspendării exercitării dreptului de a conduce în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Raportat la aceste prevederi, Curtea a reţinut că inculpatul nu se poate prevala de propria pasivitate, respectiv de faptul că nu ar fi fost interesat de stadiul procesului privind plângerea contravenţională formulată în dosarul nr. x/2021, în condiţiile în care, urmare a renunţării sale la judecată, au fost menţinute sancţiunile aplicate prin procesul-verbal de contravenţie atacat, fiind obligat ca, în termenul prevăzut de art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, să predea permisul de conducere la serviciul/biroul poliţiei rutiere, în caz contrar durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce majorându-se de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.

Curtea a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie, întrucât a avut în mod indubitabil reprezentarea urmării imediate a faptei deduse judecăţii şi nu s-a bazat pe nicio împrejurare obiectivă că această urmare nu se va produce.

Pretinsa necomunicare a vreunei înştiinţări referitoare la suspendarea exercitării dreptului de a conduce, a arătat instanţa de apel că nu reprezintă o împrejurare obiectivă de natură să excludă producerea urmării faptei, prin raportare la obligaţia ce revenea inculpatului după soluţionarea definitivă a procesului având ca obiect plângerea contravenţională pe care a formulat-o.

Totodată, s-a menţionat şi că eventualele carenţe în comunicarea dintre inculpat şi reprezentantul său convenţional din dosarul nr. x/2021 nu prezintă relevanţă în cauză, inculpatul având obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului, neputându-se prevala de faptul că şi-a indicat domiciliul procedural ales la reprezentantul convenţional, unde a fost comunicată sentinţa civilă nr. 1137/2022 a Judecătoriei Baia Mare, respectiv la B., conform dovezii de înmânare întocmite la data de 21.02.2022 .

Câtă vreme suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia de drept în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, Curtea a opinat că valabilitatea procedurii de comunicare a hotărârii judecătoreşti pronunţate în primă instanţă are influenţă directă asupra stabilirii vinovăţiei inculpatului în cauza de faţă, întrucât de la data comunicării (valabile) a hotărârii a început să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac împotriva respectivei hotărâri şi că în absenţa formulării căii de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în primă instanţă cu privire la plângerea contravenţională formulată împotriva unui proces-verbal prin care s-a dispus inclusiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce, această suspendare se reia de drept în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a menţinut sancţiunea contravenţională complementară aplicată.

Curtea nu a primit interpretarea inculpatului nici din perspectiva faptului că, în cazul plângerilor contravenţionale care au parcurs două grade de jurisdicţie, hotărârea judecătorească a instanţei de control judiciar este definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., iar de la acest moment contravenientul are obligaţia de a preda permisul de conducere, în termen de 30 de zile, fără a prezenta relevanţă data la care i-a fost comunicată hotărârea pronunţată în calea de atac.

În acest context, s-a apreciat că în mod temeinic s-a reţinut prin hotărârea atacată că inculpatul nu se poate prevala de necunoaşterea faptului că, la data săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii, exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Din coroborarea tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal, Curtea a constatat că a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă fapta imputată inculpatului, iar probele administrate în cauză converg către reţinerea vinovăţiei acestuia.

Curtea a mai constatat că în cauză nu este incidentă nicio cauză justificativă ori de neimputabilitate, fapta imputată inculpatului fiind prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen.. De asemenea, s-a reţinut că nu există nicio cauză de nepedepsire ori care înlătură răspunderea penală.

Instanţa de apel a stabilit că în cauză au fost administrate probe suficiente din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta imputată inculpatului există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de acesta, fiind întrunite exigenţele ce decurg din prevederile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. pentru dispunerea soluţiei de condamnare.

Curtea a constatat că în mod temeinic a fost aleasă de către prima instanţă, dintre pedepsele alternative prevăzute la art. 335 alin. (2) din C. pen., pedeapsa închisorii care respectă limita de proporţionalitate a sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei săvârşite şi periculozitatea inculpatului.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei, Curtea a constatat că în mod temeinic prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 din C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei fiind o modalitate de executare aptă, prin măsurile de supraveghere impuse de către instanţă, a controla comportamentul şi activităţile ulterioare ale inculpatului, în sensul corectării atitudinii ilicite şi alinierii acţiunilor sale normelor privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, fiind, astfel, pe deplin adecvată situaţiei inculpatului din prezenta cauză.

Împotriva deciziei penale nr. 1927/A din data de 30.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs în casaţie recurentul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casaţie recurentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a sentinţei primei instanţe, iar în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, invocând ca şi caz de casare art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

A susţinut că nu a avut efectiv cunoştinţă despre faptul că are dreptul de a conduce suspendat începând cu data de 27.04.2022 pentru o perioadă de 150 de zile. A menţionat că, într-adevăr, a fost sancţionat prin procesul-verbal PMMX nr. x din data de 23.05.2021, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce, proces-verbal care a făcut obiectul plângerii contravenţionale înregistrate pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr. x/2021, cerere de chemare în judecată la care inculpatul a renunţat.

Sentinţa civilă pronunţată a fost comunicată la domiciliul procesual ales al inculpatului - sediul B. la data de 21.02.2022, fiind implementată şi în baza de date a Serviciului Rutier Maramureş.

A precizat că reprezentantul convenţional nu i-a adus la cunoştinţă faptul că s-a comunicat sentinţa civilă, că de la acel moment sau un moment ulterior inculpatul va trebui să predea permisul şi că va avea o perioadă de suspendare a dreptului de a conduce şi nici nu i s-a comunicat o adresă din partea serviciului rutier prin care să i se aducă la cunoştinţă perioada de suspendare decât ulterior comiterii faptei, respectiv la data de 21.06.2022, acesta fiind şi motivul pentru care la data de 12.06.2022 se afla la volanul autoturismului, întrucât avea reprezentarea faptului că deţine dreptul de a conduce, necomunicându-i-se până la acel moment o interdicţie de a conduce.

În situaţia în care în cadrul procedurilor judiciare se alege un alt domiciliu/sediu pentru a fi comunicate acte/documente, a apreciat recurentul că comunicarea la acea adresă conduce la curgerea termenelor procedurale aferente, comunicarea fiind considerată a fi legală, însă această modalitate de comunicare nu conduce în mod absolut la prezumţia că persoana în cauză a luat la cunoştinţă de conţinutul actelor comunicate, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operând în mod efectiv la momentul aducerii la cunoştinţa persoanei vizate de această împrejurare, în caz contrar aflându-ne în situaţia în care un cetăţean nu ştie în ce mod îi sunt afectate anumite drepturi şi pentru ce perioadă. S-a susţinut şi că nu se poate porni de la premisa că fiecare cetăţean al acestei ţări este licenţiat în drept şi are obligaţia de a cunoaşte toate prevederile legale, instituţiile publice având obligaţia de a încunoştinţa persoanele vizate cu privire la limitarea sau interzicerea unor drepturi.

În concluzie, recurentul a menţionat că, întrucât înştiinţarea cu privire la suspendarea dreptului de a conduce şi perioada aplicabilă emisă de Serviciul Rutier Maramureş i-a fost comunicată inculpatului la data de 21.06.2022, iar fapta reţinută în sarcina sa a fost comisă la data de 12.06.2022, infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată îi lipseşte latura obiectivă.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

De asemenea, îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii fiind menţionate numele şi prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1927/A din data de 30.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", însă criticile invocate nu pot fi subsumate lipsei condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele inferioare, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici a altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate. Prin urmare, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Practic, recurentul susţine că soluţia de condamnare dispusă de instanţa de apel nu este corectă, întrucât, în esenţă, situaţia factuală a fost stabilită în mod greşit de către instanţa de apel printr-o analiză greşită a mijloacelor de probă administrate în cauză, or, reaprecierea probatoriului administrat, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În realitate, recurentul a formulat o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, ceea ce excede scopului căii extraordinare de atac, acela de reformare numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic.

Examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1927/A din data de 30.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1927/A din data de 30.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 aprilie 2025.