Inadmissibility of revision against recognition of foreign criminal judgment under international cooperation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the revision request as inadmissible and maintaining the 2023 Romanian court order recognizing and executing a British life sentence for aggravated homicide. The dispute concerned a criminal revision proceeding initiated by a convicted individual who argued that the Romanian court’s recognition of the foreign judgment contained factual errors regarding the legal classification of the offense and the conditional release terms; however, the challenge targeted a procedural order of recognition under international judicial cooperation rather than a judgment on the merits. The court ruled that extraordinary revision is strictly limited to judgments rendered by domestic courts that resolve the substance of a case, and is not available against decisions merely recognizing foreign judicial acts, a stance supported by Framework Decision 2008/909/JAI, which reserves revision exclusively to the issuing state, and Article 452 of the Code of Criminal Procedure, which limits revision to specific statutory grounds; the appellant was ordered to pay 300 RON in court costs, while the fee for the court-appointed defense attorney was borne by the state.
Legislator headnote
AI generatedart. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen, art. 77 lit. e) din C. pen, art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 16 din Legea nr. 302/2004, art. 275 alin. (3) din C. proc. pen, art. 275 alin. (6) din C. proc. pen; Inadmissibility of revision against recognition of foreign criminal judgment under international cooperation: Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Decizia - Cadru 2008/909/JAI, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire (prin "revizuire" înţelegându-se orice cale de atac extraordinară aptă să conducă la desfiinţarea/modificarea hotărârii judecătoreşti de condamnare) a hotărârii judecătoreşti prin care se aplică pedeapsa care urmează a fi executată în temeiul prezentei decizii-cadru.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 05 august 2025
Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113/F din data de 07.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.07.2023, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a constatat că prin hotărârea din data de 01.02.2022 pronunţată de Curtea Coroanei din Londra (Inner London Crown Court), Marea Britanie, A., a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat [corespondent în legislaţia română - infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen., cu aplic. art. 77 lit. e) din C. pen..].
În temeiul art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus recunoaşterea şi executarea pedepsei aplicate de instanţa străină.
S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă.
S-a constatat că persoana condamnată a fost arestată preventiv şi deţinută începând cu data de 26.07.2021 până la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă la data rămânerii definitive a sentinţei.
În baza art. 16 din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului român.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile constând în onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 1.098 RON, au rămas în sarcina statului, impunându-se plata acestora conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire A., la data de 10 aprilie 2025.
Prin sentinţa penală nr. 95/F din data de 19 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2025 în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 113 din 07.06.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unor hotărâri conforme cu legea şi adevărul. Din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt, revizuirea putând interveni - deci - doar în cazul hotărârilor care conţin o rezolvare a fondului cauzei.
A mai reţinut că, deşi prin cererea formulată revizuentul A. a susţinut că, din hotărârile judecătoreşti de la dosar rezultă o situaţie eronată a faptelor petrecute în anul 2021, în cazul de faţă, cu privire la termenul de eliberare condiţionată, de 20 ani, faţă de 18 ani, dar şi cu privire la încadrarea juridică a faptei, în cauză, revizuentul a atacat o hotărâre emisă într-o procedură specială, prin care instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului litigiului penal, ci a recunoscut o hotărâre penală străină, după verificarea condiţiilor prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuentul A., fără a motiva calea de atac formulată.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 01 august 2025, fiind stabilit termen la data de 05 august 2025.
Examinând apelul formulat de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, din următoarele considerente:
Revizuentul A. a formulat o cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 113/F din data de 07.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.07.2023, prin care, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, s-a recunoscut hotărârea din data de 01.02.2022 pronunţată de Curtea Coroanei din Londra (Inner London Crown Court), prin care A. a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru comiterea infracţiunii de omor calificat şi s-a dispus transferul acesteia într-un penitenciar din România.
Condamnatul a solicitat revizuirea sentinţei indicate anterior, susţinând că, din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti de la dosar rezultă o situaţie eronată a faptelor petrecute în anul 2021, dar şi cu privire la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat, contestând soluţia dispusă de autorităţile britanice.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Decizia - Cadru 2008/909/JAI, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire (prin "revizuire" înţelegându-se orice cale de atac extraordinară aptă să conducă la desfiinţarea/modificarea hotărârii judecătoreşti de condamnare) a hotărârii judecătoreşti prin care se aplică pedeapsa care urmează a fi executată în temeiul prezentei decizii-cadru.
Totodată, C. proc. pen. reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, dispoziţiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen. statuând că hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, cazurile de revizuire fiind expres prevăzute în cuprinsul art. 453 din C. proc. pen.. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile britanice, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti care nu au fost pronunţate de către o instanţă română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanţa română a rezolvat fondul cauzei.
Ca atare, revizuentul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului şi, atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (decizia nr. 17/A din data de 25 ianuarie 2022, dosar nr. x/2021, decizia nr. 130/A din data de 22 iunie 2022, dosar nr. x/2022, decizia nr. 370/A din data de 12 decembrie 2023, dosar nr. x/2023, decizia nr. 71/A din 05 martie 2024, dosar nr. x/2023, decizia 286/A din data de 23 octombrie 2024, dosar nr. x/2024).
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 95/F din data de 19 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2025.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru apelantul revizuent, în cuantum de 753 RON va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 95/F din data de 19 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2025.
Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 august 2025.