DUI conviction: inadmissible cassation challenging sentencing modality via incorrect ground for lack of crime elements

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 237/05.09.2024 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, pronunţată în dosarul penal nr. x/2023, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă săvârşită la data de 15.07.2024.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Târgu Secuiesc, jud. Covasna sau Primăriei Com. Turia, jud. Covasna, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., respectiv dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 1 an, pedeapsă care se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. (şi anume, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri).

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., pedeapsa accesorie urmând a se executa numai în caz de executare în regim de detenţie a pedepsei principale a închisorii.

Împotriva sentinţei nr. 237/05.09.2024 a Judecătoriei Tg. Secuiesc au declarat apeluri Parchetul de pe Judecătoria Tg. Secuiesc şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 52/AP din data de 23 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc împotriva sentinţei penale nr. 237/05.09.2024 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, pronunţată în dosarul penal nr. x/2023, pe care a modificat-o sub aspectul cuantumului pedepsei principale şi al duratei de aplicare a pedepsei complementare.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, pe fond, rejudecând:

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului A. de la 1 an închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare.

S-a majorat durata de aplicare a pedepsei complementare prev. de art. 67 alin. (1), (66) lit. i) din C. pen. de la 1 an la 2 ani.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În esenţă, Curtea de Apel Braşov a reţinut, că a fost stabilită în mod corect de instanţa de fond, ea nefiind contestată de către inculpat, care a recunoscut în faza de urmărire penală săvârşirea faptei, în această formă în care a fost reţinută, iar în faza de judecată a solicitat soluţionarea cauzei conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii, în timp ce prin apelul declarat în cauză nu au fost formulate critici în această privinţă.

În ceea ce priveşte faptul că inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta a fost dovedit prin declaraţiile inculpatului, care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, fapt confirmat de rezultatul etilotestului, în timp ce nivelul alcoolemiei, depăşind limita legală de 0,8 g/l, a fost stabilit prin buletinul de analiză toxicologică.

Instanţa de apel a mai reţinut că probele administrate în faza de urmărire penală nu au fost contestate prin apelurile declarate în cauză, acestea vizând, astfel cum s-a arătat, regimul sancţionatoriu stabilit prin sentinţa penală apelată, Ministerul Public solicitând majorarea cuantumului pedepsei principale precum şi a duratei de aplicare a pedepsei complementare, în timp ce inculpatul a solicitat amânarea aplicării pedepsei şi, în subsidiar, aplicarea pedepsei amenzii în locul închisorii.

Analizând, cu prioritate, solicitarea inculpatului privind dispunerea amânării aplicării pedepsei, în condiţiile în care admiterea acesteia ar lipsi de efect analizarea celorlalte motive de apel, curtea a arătat că, prin Legea nr. 172/2024, publicată în Monitorul Oficial din data de 31.05.2024, a fost introdus, la art. 83 din C. pen. alin. (21) care prevede faptul că nu se poate dispune amânarea pedepsei în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 335 şi 336. De asemenea, prin acelaşi act normativ, au fost modificate dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. pen., stabilindu-se, ca sancţiune pentru această infracţiune, doar pedeapsa închisorii, fiind înlăturată pedeapsa alternativă a amenzii, prevăzută de forma anterioară a acestui articol. Având în vedere că aceste modificări au intervenit ulterior săvârşirii infracţiunii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din C. pen. vizând legea penală mai favorabilă, curtea constatând că vechea reglementare este mai favorabilă oferind posibilitatea - care nu mai există în prezent - de a se dispune amânarea aplicării pedepsei sau de a se aplica amenda pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, analizând pe fond solicitarea inculpatului de a se dispune amânarea aplicării pedepsei, curtea a avut în vedere că instituţia amânării aplicării pedepsei a fost introdusă de legiuitor odată cu adoptarea noilor coduri penale şi de procedură penală, fiind concepută ca o soluţie mai blândă prin raportare la cea de condamnare prin prisma faptului că nu atrage incapacităţi, decăderi, iar la împlinirea termenului de supraveghere nu mai este necesară trecerea unui termen suplimentar pentru care persoana să se regăsească în situaţia anterioară, astfel cum se întâmplă în cazul condamnării, înlăturarea efectelor acesteia realizându-se doar prin reabilitare. În cazul infracţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, soluţia amânării apare mai favorabilă şi prin prisma efectelor legate de recuperarea dreptului de a conduce, în condiţiile în care nu atrage anularea permisului (astfel cum se întâmplă în cazul condamnării), inculpatul redobândind acest drept după 180 zile [în acest sens, art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002].

Ca atare, pentru a dispune amânarea aplicării pedepsei, instanţa trebuie să se raporteze, printre altele, la persoana inculpatului şi la posibilităţile de îndreptare.

S-a mai reţinut că apărarea a făcut referire la circumstanţele de ordin personal ale inculpatului, arătând că acesta este la prima confruntare cu legea penală şi că a recunoscut încă de la început săvârşirea faptei.

Raportat la aceste elemente invocate în favoarea inculpatului, curtea a reţinut, în ceea ce priveşte recunoaşterea săvârşirii faptei, că acest lucru era totuşi de domeniul evidenţei, în condiţiile în care inculpatul a fost depistat în timp ce era la volan, conducând, a fost dus la spital pentru recoltare de probe biologice, unde a şi fost identificat, astfel că poziţia inculpatului nu are o valoare deosebită şi, oricum, ea este valorificată în cadrul procesului penal prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiune.

În ceea ce priveşte împrejurarea că inculpatul este la primul contact cu legea penală, curtea a reţinut că, prin prisma datelor privind persoana inculpatului, acesta pare o persoană corect integrată în societate, însă, pe lângă aceste circumstanţe personale, trebuie analizate aspectele care reies din săvârşirea faptei deduse judecăţii care, similar celor reţinute de instanţa de fond, indică necesitatea aplicării efective a pedepsei.

Astfel, pentru a aprecia asupra modului în care inculpatul se raportează asupra necesităţii respectării legii şi mai ales a dispoziţiilor privind circulaţia pe drumurile publice, s-au apreciat a fi relevante circumstanţele în care acesta a luat hotărârea de a conduce după ce a consumat alcool, circumstanţe care, de altfel, au fost apreciate ca importante şi de către apărare, făcându-se referire la acestea. S-a reţinut că inculpatul a susţinut că a existat o situaţie excepţională, respectiv o problemă cu iluminatul public, fiind înştiinţat despre acest lucru şi solicitându-i-se să se deplaseze la faţa locului pentru a remedia problema. Această apărare este susţinută de o adeverinţă emisă de Primăria Tg. Secuiesc, semnată de viceprimar, prin care se atestă că inculpatul a fost chemat, în jurul orei 22:00, de viceprimarul localităţii în scopul indicat.

Curtea a constatat, însă, că la dosar există copia unui înscris, reprezentând o sesizare adresată primăriei cu privire la nefuncţionarea iluminatului public, care ar putea afecta buna desfăşurare a unui eveniment programat în localitate. Deşi înscrisul nu poartă nicio dată, este evident că o astfel de sesizare vizează o situaţie de fapt existentă pentru o perioadă mai lungă, fiind adusă în atenţia autorităţilor locale. Prin urmare, în niciun caz nu este vorba de o situaţie excepţională, ivită intempestiv şi care necesita urgenţă în soluţionare, cu atât mai puţin aproape de miezul nopţii.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu ocazia constatării infracţiunii, la momentul depistării sale inculpatul se afla în vehicul cu încă două persoane, posibil un cuplu soţ - soţie (B. şi C.), lucru care, ca şi variantele succesive diferite oferite de acesta prin diferite declaraţii fac ca fiind puţin plauzibilă existenţa unei astfel de situaţii de urgenţă.

Toate aceste considerente au fost reţinute de curte pentru a decide că inculpatul nu oferă suficiente garanţii privind posibilităţile sale de îndreptare, în mod întemeiat, stabilindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru dispunerea amânării aplicării pedepsei şi dispunându-se condamnarea sa.

Pe cale de consecinţă, apelul inculpatului prin care a solicitat o astfel de soluţie a fost respins, ca nefondat.

Cu referire la natura pedepsei, curtea a apreciat că, în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii şi nu la amendă. În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, criticat de Ministerul Public, curtea a constatat că se poate reţine în favoarea inculpatului că acesta nu a fost implicat în vreun eveniment rutier, ceea ce ar putea justifica aplicarea unei pedepse orientate spre minim, însă există o multitudine de circumstanţe, instanţa de control apreciindu-le ca fiind extrem de importante pe cele ţinând de persoana inculpatului, respectiv atitudinea acestuia la momentul la care i s-a solicitat oprirea de către echipajul de poliţie, precum şi poziţia procesuală din prezenta cauză, relativ nesinceră, care, pe lângă gravitatea faptei, justifică o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat.

În raport cu acestea, admiţând apelul declarat de Ministerul Public, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului, de la 1 an închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare.

În ceea ce priveşte durata pedepsei complementare, instanţa de apel a remarcat, în primul rând, faptul că perioada de 1 an stabilită de instanţa de fond este egală cu cea prevăzută de lege în interiorul căreia o persoană nu poate să obţină un nou permis de conducere, fiind practic o dispoziţie fără niciun fel de finalitate practică. În acelaşi timp, a avut în vedere pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru siguranţa traficului, ce rezultă din circumstanţele deja analizate, care indică modalitatea în care acesta se raportează la normele care reglementează desfăşurarea acestei activităţi, care justifică o astfel de interdicţie suplimentară cu privire la dreptul de a conduce. Având în vedere şi data de la care inculpatul nu a putut să exercite acest drept - 15.07.2023 - curtea a apreciat că aplicarea pedepsei complementare pentru o perioadă de 2 ani este aptă să avertizeze inculpatul cu privire la consecinţele unor astfel de fapte şi, în acelaşi timp, este proporţională cu gravitatea faptei şi scopul urmărit.

Împotriva deciziei penale nr. 52/AP din 23 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 24 februarie 2025, data poştei .

Prin motivele formulate, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. recurentul inculpat A. a arătat că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, în cuprinsul hotărârilor penale criticate, au avut în vedere doar solicitarea acestuia de a fi judecat în conformitate cu procedura simplificată prev. de art. 374 pct. 4 din C. proc. pen. şi nu au reţinut în beneficiul acestuia prev. art. 74, 75 si 76 din C. pen., respectiv împrejurări care constituie circumstanţe atenuante judiciare favorabile inculpatului.

A mai arătat că, fiind audiat în fata instanţelor, a arătat că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei, necontestând materialul probator de la dosarul de urmărire penală, manifestând astfel, pe parcursul cercetării judecătoreşti, o atitudine sinceră de recunoaştere, cooperare şi de regret cu privire la săvârşirea faptei, iar prin necontestarea probatoriului din faza de urmărire penală a solicitat inclusiv încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În continuare, a susţinut că cele două instanţe ordinare nu au avut în vedere, la momentul administrării probatoriului, Examenul Clinic nr. 281474 întocmit la data de 16.07.2023, ora 00:26 de către medicul examinator la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, deoarece în cuprinsul acestui document se putea observa că întreg comportamentul inculpatului era perfect normal, că era perfect orientat, fără tulburări de echilibru, iar imprecizia în mişcări era absentă. În acest sens a susţinut că sunt şi considerentele Deciziei nr. 25 din 27 ianuarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a stabilit că, "în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din C. pen., pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea că inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate, atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei".

Or, faţă de concluziile de specialitate ale medicului examinator din cadrul Spitalulului Municipal Târgu Secuiesc care arăta că inculpatul nu a fost afectat de consumul de alcool, a considerat că se impune reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate.

Faţă de considerentele expuse anterior a solicitat admiterea cererii, şi pe cale de consecinţă, schimbarea modalităţii de executare, din cea impusă de către Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, prin decizia penală nr. 52/AP din data de 23 ianuarie 2025, în cea prevăzută de art. 83 din C. pen. fără aplicarea prev. de art. 85 pct. 2 lit. g) din C. pen.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Braşov a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale, la data de 20 martie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 27 martie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar, raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Înalta Curte constată că decizia penală nr. 52/AP din data de 23 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

Referitor la cerinţele prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) şi C. proc. pen., se constată că şi acestea sunt îndeplinite. Astfel, titularul cererii este inculpatul A., iar prin decizia recurată, printre altele, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa primei instanţe şi, în rejudecare, s-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului A. de la 1 an închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare, precum şi durata de aplicare a pedepsei complementare prev. de art. 67 alin. (1), (66) lit. i) din C. pen. de la 1 an la 2 ani.

Deopotrivă, este respectată şi cerinţa reglementată de art. 435 din C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie fiind formulată cu respectarea termenului prevăzut de aceste dispoziţii.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite şi cerinţele reglementate de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, iar cererea este semnată de partea care a declarat calea de atac. Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că s-a indicat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

În esenţă, recurentul inculpat A. a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul înlăturării obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen.

Aşadar, recurentul nu a formulat critici privind aspecte de drept care să se încadreze în cazul de casare indicat, ci urmăreşte o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte modalităţi de executare a pedepsei decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu se circumscriu cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 52/AP din data de 23 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 52/AP din data de 23 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2025.