Transfer of sentenced person from UK to Romania: dispensation with consent under European Convention on Transfer of Sentenced Persons due to deportation order

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2025

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 212/PI din 20 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În baza art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost recunoscută, hotărârea penală pronunţată de autorităţile judiciare din Marea Britanie, respectiv sentinţa penală din 21.04.2023, pronunţată în cazul nr. x, emisă de Curtea Penală din Taunton, la data de 18.07.2023 definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curţii de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023 prin care persoana transferabilă A. [în prezent aflat într-un penitenciar din Marea Britanie, a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de "viol" prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1, faptă care îşi regăseşte corespondenţa în infracţiunea de "viol", prevăzută de dispoziţiile art. 218 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 141 alin. (6) lit. b) pct. i) şi alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost adaptată pedeapsa de 13 ani şi 10 luni închisoare, compusă dintr-un termen custodial de 10 ani şi 10 luni închisoare şi o perioadă de licenţă extinsă de 3 ani, aplicată prin sentinţa penală din data de 21.04.2023 a Curţii Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunţată în dosar nr. x, definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curţii de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023, prin care a fost condamnată persoana transferabilă A. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1, în sensul reducerii acesteia la limita maximă de 10 ani închisoare prevăzută de dispoziţiile art. 218 alin. (1) C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare, durata de 438 de zile, executată din data de 06.02.2023 până la data de 19.04.2024, precum şi durata executată ulterior acestei date, până la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 16 din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (2), alin. (6) din C. proc. pen., plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 360 de RON (conform delegaţiei nr. 6074/2024 av. B.), se va dispune din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a solicitat recunoaşterea sentinţei penale din data de 21.04.2023 a Curţii Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunţată în dosar nr. x, definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curţii de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023, prin care a fost condamnată definitiv persoana transferabilă A. pentru săvârşirea infracţiunii de "viol" prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1, faptă care îşi regăseşte corespondenţa în infracţiunea de "viol", prevăzută de dispoziţiile art. 218 alin. (1) din C. pen.

Din analiza actelor dosarului, Curtea a constatat că, prin sentinţa penală mai sus menţionată, s-a dispus condamnarea persoanei transferabile A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1, prevăzută de dispoziţiile art. 218 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în data de 28.01.2023, în jurul orei 04:30, A., cu intenţie, a întreţinut raport sexual cu victima C., fără consimţământul acesteia, folosind agresiunea fizică, respectiv a împins-o pe aceasta la pământ, apoi a târât-o pe o alee lângă o maşină parcată, a imobilizat-o la pământ cu forţă pe umeri, i-a tras chiloţii până la genunchi, iar când a încercat să se ridice a împins-o înapoi la pământ, după care i-a ridicat fusta, şi-a dat pantalonii jos şi a încercat iniţial fără succes să o penetreze vaginal, apoi, ţinându-şi mâna pe pieptul victimei, a încercat din nou şi a reuşit să-şi introducă penisul în vaginul acesteia.

Potrivit legislaţiei penale din România- această faptă constituie infracţiunea incriminată de dispoziţiile art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Deliberând cu privire la sesizarea formulată, Curtea de Apel Timişoara a constatat următoarele:

Astfel, A. a fost găsit vinovat şi condamnat prin sentinţa penală din data de 21.04.2023 a Curţii Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunţată în dosar nr. x, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. A7155EX a Curţii de Apel Divizia Penală, din data de 18.07.2023, la executarea unei pedepse de 13 ani şi 10 luni închisoare, compusă dintr-un termen custodial de 10 ani şi 10 luni închisoare şi o perioadă de licenţă extinsă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1.

S-a mai reţinut că, faţă de condamnat s-a dispus şi măsura expulzării şi a interdicţiei de intrare şi şedere pe teritoriul Regatului Unit, fiind emis ordinul de deportare nr. x din data de 07 martie 2024. În continuare, potrivit documentelor transmise de autorităţile judiciare britanice, Curtea a reţinut că persoana condamnată a participat personal la judecata cauzei şi a fost privată de libertate în cursul procesului penal începând cu data de 06.02.2023, fiind arestată preventiv.

Având în vedere că Marea Britanie nu mai este un stat membru al Uniunii Europene, vor fi aplicabile dispoziţiile generale din Titlul V al legii - Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe - Capitolul II Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine - Secţiunea 1 - Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România.

În conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142 din Legea 302/2004, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

Dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 reglementează condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine, potrivit cărora o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Potrivit art. 141 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) dispune, prin sentinţă, recunoaşterea şi executarea pedepsei aplicate de instanţa străină;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare:

(i) adaptează, prin sentinţă, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanţa străină, potrivit alin. (7) şi (8) (...).

Conform art. 141 alin. (7), în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b) pct. (i), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanţa străină, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

Analizând actele şi lucrările din dosar, în raport de dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 (republicată) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-au constatat îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea hotărârii pronunţate de Curtea Coroanei Wood Green din Marea Britanie, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. A7155EX a Curţii de Apel Divizia Penală faţă de persoana condamnată A., astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 142 alin. (1) din legea sus - menţionată, cu adaptarea pedepsei conform dispoziţiilor art. 141 alin. (6) lit. b) pct. i) şi alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Aşa cum s-a arătat, hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, este definitivă, fiind începută executarea pedepsei în Marea Britanie.

Din informaţiile referitoare la perioada de executat şi la perioada privării de libertate ce trebuie dedusă din durata pedepsei, transmise de autorităţile judiciare din Marea Britanie, rezultă următoarele: lungimea totală a sentinţei (în zile):13 ani şi 10 luni închisoare compusă din 10 ani şi 10 luni în custodie şi o perioadă de extensie de 3 ani; - perioada totală de privare de libertate deja executată ca parte a sentinţei cu privire la care s-a emis decizia: perioada executată în arest preventiv: 06.02.2023 - 21.04.2023 - 74 zile; perioada executată în custodie: 22.04.2023 - 19.04.2024 - 364 de zile, Totalul perioadei executate în custodie - 438 zile;

Faptele pentru care a fost condamnat A. au corespondent în legislaţia română - infracţiuna de viol prevăzută de dispoziţiile art. 218 alin. (1) C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 218 alin. (1) C. pen., Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Ultima modificare a dispoziţiilor art. 218 alin. (1) C. pen., forma în vigoare, s-a realizat prin Legea nr. 217/2020 din 29 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., precum şi pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 1012 din 30 octombrie 2020, iar data săvârşirii faptei este 28.01.2023, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. pen.

A reţinut că, pedeapsa aplicată de către autorităţile judiciare engleze este de 13 ani şi 10 luni închisoare, compusă dintr-un termen custodial de 10 ani şi 10 luni închisoare şi o perioadă de licenţă extinsă de 3 ani, deci o pedeapsă de 10 ani şi 10 luni închisoare în regim de detenţie, iar aceasta depăşeşte pedeapsa maximă prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., şi anume 10 ani închisoare. În contextul prezentat, curtea a constatat că, se impune adaptarea pedepsei aplicate de către autorităţile judiciare engleze, potrivit prevederilor art. 141 alin. (6) lit. b) pct. i) şi alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul reducerii acesteia la limita maximă de 10 ani închisoare prevăzută de dispoziţiile art. 218 alin. (1) C. pen.

Pentru argumentele prezentate, s-a emis adresă către autorităţile judiciare din Marea Britanie pentru a preciza dacă sunt de acord cu o adaptare a pedepsei la limita maximă prevăzută de legea română pentru infracţiunea de viol, respectiv 10 ani închisoare, iar Serviciul Majestăţii Sale pentru Penitenciare şi Probaţiune - Grupul de Servicii Operaţionale a comunicat prin adresa x din data de 14.08.2024 că îşi exprimă acordul pentru adaptarea pedepsei la limita maximă de 10 ani închisoare.

S-a mai reţinut că, deşi persoana condamnată nu şi-a dat consimţământul să fie transferat în România, acesta nu este necesar în vederea transferului, în condiţiile în care autorităţile din Marea Britanie au dispus expulzarea acestuia, cu interdicţia de intrare pe teritoriul Regatului Unit. În acest caz sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 (Statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să îşi dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimţământul acesteia din urma, atunci când condamnarea pronunţată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conţine o măsura de expulzare ori de conducere la frontiera sau orice alta măsura, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis sa rămână pe teritoriul statului de condamnare).

Totodată, s-a reţinut că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Persoana condamnată este cetăţean român, cu domiciliul în judeţ Arad, motiv pentru care executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate, fiind îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 rep.

Împotriva sentinţei penale nr. 212/PI din 20 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, a declarat apel persoana condamnată A..

Prin motivele formulate, în esenţă, apelantul persoana condamnată A. a susţinut că nu şi-a dat acordul pentru transferul în România, în vederea executării în continuare a pedepsei la care a fost condamnat de către autorităţile judiciare străine, invocând condiţiile improprii din închisorile din România.

Analizând hotărârea apelată, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte constată că, între România şi statul de condamnare sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, iar nu Decizia Cadru nr 909/2008/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din titlul V din Legea nr. 304/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele terţe, în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti şi ordonanţelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, iar, în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate".

Ca atare, reţinerea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 140 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 este corectă, având în vedere că, începând cu data 30 ianuarie 2020 a fost ratificat acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii (UK) din Uniunea Europeană, acesta devenind ţară terţă.

Prin urmare, procedura iniţiată de Marea Britanie este guvernată de prevederile din Titlul V- Capitolul 2, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, respectiv art. 140-art. 142 din lege, aplicabile în relaţia cu state terţe, anume cele ce nu fac parte din Uniunea Europeană, precum şi de cele ale Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.

Potrivit art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea de efecte juridice hotărârii judecătoreşti străine, pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală, din România a persoanei condamnate.

Analizând cerinţele impuse de Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi de dispoziţiile art. 142 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din Marea Britanie.

Astfel, cererea formulată de autorităţile britanice a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: adresa privind cererea de transfer a persoanei condamnate, copie certificată a sentinţei de condamnare, extras al dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, informaţii referitoare la pedeapsă, opinia persoanei condamnate, precum şi ordinul de expulzare.

Înalta Curte constată întrunirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii faţă de apelantul persoana condamnată A..

Astfel, procedând la verificarea condiţiilor reglementate de art. 142 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că următoarele:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

Aşa cum rezultă din actele dosarului, A. a fost găsit vinovat şi condamnat prin sentinţa penală de condamnare din data de 21.04.2023 a Curţii Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunţată în dosar nr. x, definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curţii de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023, la executarea unei pedepse de 13 ani şi 10 luni închisoare, compusă dintr-un termen custodial de 10 ani şi 10 luni închisoare şi o perioadă de licenţă extinsă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de Sexual Offences Act 2003 cap. 42, partea I, art. 1.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

Fapta pentru care a fost condamnat A. ar fi constituit infracţiune şi dacă ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, având corespondent în legislaţia penală română, în infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de "viol", cu toate că, deşi, pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare britanice depăşeşte maximul special, prima instanţă a dispus în mod legal adaptarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia la limita maximă de 10 ani închisoare prevăzută de dispoziţiile art. 218 alin. (1) C. pen.

c) persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

Din verificările efectuate în cauză rezultă că persoana condamnată A. nu a fost de acord să continue executarea pedepsei în România. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că nu este necesar consimţământul apelantului, având în vedere că autorităţile judiciare britanice au emis un ordin de deportare a acestuia (nr. x din 07.03.2024 emis de Ministerul de Interne), în baza căruia condamnatul ar urma să fie expulzat în România de îndată ce va fi exonerat de executarea pedepsei, fiind, astfel, îndeplinită şi condiţia prev. de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

Verificând motivele prevăzute în textul de lege anterior menţionat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

În raport de actele de la dosar, Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită şi această condiţie. Astfel, executarea pedepsei în România contribuie la reintegrarea persoanei condamnate, având în vedere că acesta are domiciliul în România, (judeţ Arad), iar din actele dosarului nu rezultă că acesta ar avea vreo legătură cu comunitatea din Regatul Unit al Marii Britanii.

Critica formulată de persoana condamnată A. în sensul că nu şi-a exprimat acordul în vederea executării pedepsei în România, a fost deja analizată la momentul verificării îndeplinirii condiţiei reglementate de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constatând că nu este necesar acordul condamnatului, având în vedere că, de îndată ce va fi exonerat de executarea pedepsei, acesta ar urma să fie expulzat în România, potrivit ordinului de deportare emis de autorităţile judiciare britanice.

În privinţa celei de-a doua critici a apelantului, privind condiţiile necorespunzătoare din penitenciarele din România, Înalta Curte constată că, chiar dacă ar fi reale susţinerile apelantului, acestea nu pot constitui motive de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii statului emitent, apelantului fiindu-i recunoscute şi garantate toate drepturile în penitenciarele din România, fără discriminare în ceea ce priveşte situaţia juridică, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar.

În consecinţă, în raport cu cele menţionate anterior, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile de recunoaştere şi executare a sentinţei penale de condamnare din data de 21.04.2023 a Curţii Penale din Taunton, Marea Britanie, pronunţată în dosar nr. x, definitivă prin decizia penală nr. A7155EX a Curţii de Apel Divizia Penală din data de 18.07.2023, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii.

Pentru considerentele expuse, constatând hotărârea atacată legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 212/PI din 20 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoană condamnată, în cuantum de 1.217 ei va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 212/PI din 20 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1.217 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iuie 2025.