Transfer of convicted person to Romania for sentence execution despite lack of consent; dual criminality and expiation of removal

Şedinţa publică din data de 08 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 61/F din 03 iunie 2025, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis sesizarea formulată de procuror, având ca obiect transferul persoanei condamnate A., a recunoscut sentinţa penală nr. 2024/7674 din data de 18.12.2024 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, secţia corecţională, rămasă definitivă la data de 19.01.2025, privind pe persoana condamnată A..

A constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală nr. 2024/7674 din data de 18.12.2024 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, secţia corecţională, rămasă definitivă la data de 19.01.2025, la pedeapsa de 7 ani (2555 zile) închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de asasinat, prevăzută de art. 51, 52, 80 alin. (1), (39)2, 393, 394 din C. pen. belgian şi portul de obiecte care nu sunt concepute ca arme cu intenţia clară de a ameninţa sau vătăma fizic persoane, prevăzută de art. 19 alin. (1), (7)º, 23 alin. (1) şi 26 din Legea din 08.06.2006 belgiană, având corespondent în 32 alin. (1) din C. pen. român, raportat la art. 188 din C. pen. român.

În temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a dispus executarea în continuare în România a pedepsei de 7 ani (2555 zile) închisoare aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârea penală nr. 2024/7674 din data de 18.12.2024 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, secţia corecţională, rămasă definitivă la data de 19.01.2025.

A dedus din pedeapsa de 7 ani (2555 zile) închisoare perioada executată de la 28.02.2024 la zi, iar potrivit art. 169 lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a constatat că persoana transferabilă A. beneficiază de regula specialităţii şi a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, prin sesizarea nr. 7220/II/5/2025 din data de 29.05.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2025 din data de 30.05.2025, s-a solicitat acestei instanţe, în temeiul art. 162 şi art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a se pronunţa asupra cererii de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile judiciare din Belgia, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Belgia într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

S-au ataşat la sesizarea formulată de procuror, certificatul emis la data de 06.05.2025 de către autorităţile judiciare din Belgia, sentinţele de condamnare precum şi decizia de executare a pedepsei închisorii, cererea de transfer formulată de autorităţile judiciare din Belgia, precum şi fişele de evidenţă şi de cazier judiciar. S-a menţionat, în sesizarea înaintată de procuror că persoana condamnată A. nu a fost de acord să fie transferată în România.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 2024/7674 din data de 18.12.2024 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, secţia corecţională, rămasă definitivă la data de 19.01.2025, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani (2555 zile) închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de asasinat, prevăzută de art. 51, 52, 80 alin. (1), (39)2, 393, 394 din C. pen. belgian şi portul de obiecte care nu sunt concepute ca arme cu intenţia clară de a ameninţa sau vătăma fizic persoane, prevăzută de art. 19 alin. (1), (7)º, 23 alin. (1) şi 26 din Legea din 08.06.2006 belgiană. Pedeapsa se considera executată la data de 26.02.2031.

În fapt, în sarcina numitului A. s-a reţinut că la Bruxelles, la data de 24 noiembrie 2019, s-a apropiat de I.C, care stătea la o masă şi bea ceva, a scos un cuţit din buzunar şi l-a înjunghiat de trei ori în spate. După ce victima a căzut la pământ, persoana în cauză a mai lovit-o de cinci ori cu piciorul în cap înainte de a fugi.

Analizând faptele pentru care a fost condamnat numitul A. prin sentinţa penală menţionată, Curtea a constatat că acestea se regăsesc incriminate ca infracţiuni şi în legislaţia penală română, constituind infracţiunea de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. român, raportat la art. 188 din C. pen. român.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie [sentinţa penală a rămas definitivă la data de 19.01.2025, condamnatul A. aflându-se deja în executarea pedepsei de 7 ani (2555 zile) închisoare];

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte);

Faptele pentru care a fost condamnat numitul A. ar fi constituit infracţiuni şi dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, acestea fiind infracţiuni de drept comun. Condiţia aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracţiunile pentru care numitul A. a fost condamnat în Belgia având corespondent în dispoziţiile art. 32 alin. (1) din C. pen. român, raportat la art. 188 din C. pen. român.

De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancţionat penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

c) persoana condamnată are cetăţenie română

Condamnatul A. este cetăţean român, astfel cum rezultă din certificatul emis la data de 06.05.2025 de către Serviciul Public Federal pentru Justiţie, acesta fiind născut în judeţul Galaţi;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România)

S-a mai arătat că din certificatul întocmit de autorităţile judiciare din Belgia rezultă că persoana condamnată A. nu a fost de acord să fie transferată în România, fără a motiva acest refuz.

Curtea a reţinut că în privinţa persoanei condamnate, a fost emis ordin de expulzare de pe teritoriul Belgiei pentru o perioadă de 15 ani, situaţie în care lipsa consimţământului nu împiedică transferul.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, respectiv:

- persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale (din fişa de cazier judiciar ataşată la dosarul cauzei reiese că numitul A. nu a mai suferit vreo condamnare în România pentru aceleaşi fapte);

- persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României (în fişa de cazier judiciar a condamnatului nu este notată vreo altă condamnare aplicată de autorităţi judiciare străine);

- persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală (nu este cazul);

- pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (nu a fost identificată nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată A. nu ar răspunde penal potrivit legii române);

- pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate (nu este cazul);

- potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei (nu este cazul);

- persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată (procedurile derulate în faţa autorităţilor judiciare din Belgia au avut loc în prezenţa persoanei condamnate, astfel cum rezultă din certificat).

În consecinţă, Curtea a constatat că sunt întrunite condiţiile de recunoaştere şi executare a sentinţei penale nr. 2024/7674, din data de 18.12.2024 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, secţia corecţională, rămasă definitivă la data de 19.01.2025, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoaşterea şi punerea în executare.

Împotriva sentinţei penale nr. 61/F din 03 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat apel persoana condamnată A. invocând faptul că nu şi-a exprimat consimţământul la transferul într-un penitenciar din România.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

De asemenea, potrivit art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: hotărârea este definitivă şi executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte; persoana condamnată are cetăţenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Conform prevederilor art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa: (i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Raportând textele anterior menţionate la cauza dedusă judecăţii, se constată că, prin sentinţa penală nr. 2024/7674 din data de 18.12.2024, Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles, secţia corecţională, a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 7 ani (2555 zile) închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de asasinat, prevăzută de art. 51, 52, 80 alin. (1), (39)2, 393, 394 din C. pen. belgian şi port de obiecte care nu sunt concepute ca arme cu intenţia clară de a ameninţa sau vătăma fizic persoane, prevăzută de art. 19 alin. (1), (7)º, 23 alin. (1) şi 26 din Legea din 08.06.2006 belgiană.

Astfel cum rezultă din certificatul înaintat de autoritatea judiciară străină, sentinţa penală din data de 18.12.2024 a rămas definitivă la data de 19.01.2025.

Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al unei tentative la infracţiunea de la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. român, raportat la art. 188 din C. pen. român.

În ceea ce priveşte consimţământul condamnatului la transfer, se constatată că aceasta nu şi-a exprimat acordul pentru transferul în România, însă acesta nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Apelantul A. este cetăţean român, iar din documentele transmise de autorităţile străine rezultă că s-a dispus expulzarea din Belgia, pentru o perioadă de 15 ani.

Verificând motivele ce conduc la refuzul recunoaşterii şi executării stabilite în actul normativ evocat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea. Astfel, din fişa de cazier şi datele de la dosar, nu rezultă că numitul A., ar mai fi fost condamnat, în România sau într-un alt stat, pentru aceleaşi infracţiuni şi acesta nici nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală.

În consecinţă, considerând întrunite condiţiile de recunoaştere şi executare a hotărârii definitive pronunţate de autoritatea judiciară străină, astfel cum şi prima instanţă a reţinut, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 61/F din 03 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 61/F din 03 iunie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 iulie 2025.