Inadmissibility of factual re-evaluation in cassation appeal for DUI conviction
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's extraordinary appeal for lack of merit, thereby upholding the appellate court's conviction and sentence of one year imprisonment with two years' probation for driving under the influence of alcohol. The dispute centered on whether the prosecution proved the specific time of the traffic accident and the defendant's blood alcohol concentration (BAC) at that moment; the defendant argued that due to an undetermined interval between the accident and the first breath test, it could not be established that his BAC exceeded the legal limit at the time of driving. The lower trial court had acquitted the defendant based on reasonable doubt regarding the timing, but the appellate court reversed this, finding the accident occurred around 15:30 and that subsequent blood tests showed BAC levels of 3.45 g/l and 3.26 g/l. The Supreme Court ruled that the appeal was legally inadmissible under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure because the challenge required re-evaluation of the factual evidence and witness testimony, which constitutes a review of fact prohibited in the cassation phase, where only legal errors can be examined. The Court held that based on the facts definitively established by the appellate court, the elements of the offense under Article 336(1) of the Penal Code were met, and the defendant was ordered to pay 200 RON in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 336 alin. (1) C. pen, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen, art. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 91 C. pen, art. 92 C. pen; Inadmissibility of factual re-evaluation in cassation appeal for DUI conviction: În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 martie 2025
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 116 din 15.05.2024 pronunţată de Judecătoria Marghita, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, inculpatul A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., în sarcina sa, reţinându-se, sub aspectul situaţiei de fapt că, la data de 17 noiembrie 2019, fără a putea fi stabilită ora, inculpatul A. a condus autoturismul proprietate personală, pe DN19D pe raza oraşului Săcueni, pierzând controlul direcţiei şi intrând în şanţ cu autoturismul, fără a cauza vătămări corporale, inculpatul având o alcoolemie de 3,45 g/l la ora 16:28 şi, respectiv, 3,25 g/l la ora 17:28 alcool pur în sânge.
Analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv, prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut că, nu se poate stabili cu exactitate ora la care inculpatul a condus autoturismul şi s-a produs evenimentul rutier, intervalul orar 12:00-15:40, reţinut de procuror în cuprinsul actului de sesizare, fiind prea mare pentru a se putea concluziona că, indiferent de ora exactă la care inculpatul a condus autoturismul, în acest interval orar, valoarea alcoolemiei din sânge era peste limita prevăzută de lege.
Prin urmare, având în vedere că îndoiala profită celui acuzat (in dubio pro reo) şi în baza prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, instanţa de fond a constatat că, ansamblul probelor nu conduce mai presus de orice îndoială la concluzia că, în data de 17 noiembrie 2019, în jurul orei 15:30, inculpatul a condus autoturismul proprietate personală pe raza oraşului Săcueni, pierzând controlul direcţiei şi intrând în şanţ cu autoturismul, având îmbibaţie alcoolică peste limită legală, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., motiv pentru care, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii imputate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita.
Prin decizia penală nr. 589/A din 06.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, împotriva sentinţei penale nr. 116 din 15.05.2024 pronunţate de Judecătoria Marghita.
A fost desfiinţată, în totalitate, hotărârea atacată şi rejudecând cauza:
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus condamnatului A. să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Ip sau al Primăriei comunei Marca, pe o perioadă de 60 zile.
Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 91 alin. (4) şi art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligaţiilor ce îi revin sau săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei totale de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 RON cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală şi 1.000 RON cheltuieli judiciare aferente procedurii de cameră preliminară şi judecăţii în fond.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita au rămas în sarcina acestuia.
Analizând probatoriul administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească, Curtea a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. a săvârşit, cu intenţie, fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
Astfel, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, la data de 17.11.2019, a condus autoturismul de la locuinţa sa din judeţul Sălaj, până în judeţul Bihor, cu intenţia de a ajunge în satul Chereşeu de unde dorea să achiziţioneze un aparat electrocasnic.
În localitatea Săcuieni, a greşit direcţia şi s-a îndreptat spre vama Săcuieni, iar, la un moment dat, a pierdut controlul volanului şi a părăsit carosabilul, intrând cu autoturismul în şanţ, fără a intra în coliziune cu alte autovehicule, nefiind rănită nicio persoană.
După producerea accidentului, inculpatul a ieşit din autoturism şi s-a îndreptat pe jos spre localitatea Săcuieni. La ora 15:30, un bărbat care s-a prezentat cu numele B. a apelat serviciul 112 şi a anunţat că, după intrarea sa în ţară, prin Vama Săcuieni, a văzut în şanţ un autoturism cu numărul de înmatriculare x care prezenta avarii şi, la o distanţă de aproximativ 200 metri de autoturism, un bărbat care se deplasează spre Săcuieni, care este posibil să fi fost şoferul acelui autoturism şi care pare a fi în stare avansată de ebrietate. În urma acestui apel, organele de poliţie s-au deplasat la locul accidentului şi, cu ajutorul unui echipaj al poliţiei de frontieră, l-au găsit pe inculpat ascuns într-un tufiş, acesta fiind supus testării cu aparatul alcooltest, care, a indicat o concentraţie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere că valoarea alcoolemiei a fost superioară celei prevăzute de art. 88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că este obligat să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge, acesta fiind condus la Centrul de Permanenţă din Săcuieni unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiză toxicologică, inculpatul avea o alcoolemie de 3,45 g/l la ora 16:28 şi 3,26 g/l la ora 17:28.
Aşadar, în urma analizării probelor administrate la dosar, respectiv: procesul-verbal din 05.04.2021 de redare a înregistrării apelului efectuat la numărul de urgenţă 112, declaraţiile martorilor C. şi D., membrii echipajului de poliţie care s-a deplasat la locul accidentului, precum şi cea a martorului E., instanţa de apel a reţinut că accidentul a avut loc înainte de ora 15:30, dar, în apropiere de această oră, aşa cum susţine şi acuzarea.
S-a mai arătat că, potrivit buletinului de analiză toxicologică, inculpatul avea o alcoolemie superioară celei prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., respectiv de 3,45 g/l la ora 16:28 şi 3,26 g/l la ora 17:28, aceste valori nefiind contestate de către inculpat.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 09.12.2024, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat F., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. prin prisma căruia a arătat, în esenţă, că, fapta pentru care a fost condamnat (infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, pevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.) nu este prevăzută de legea penală, în cauză, lipsind probele care să ateste ora conducerii vehiculului şi valoarea alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii acestuia.
Prin urmare, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Prin încheierea din 06 martie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 589/A/2024 din 06 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 6, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Astfel, în recursul în casaţie, sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, circumscrise cazurilor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea căii de atac extraordinare, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de către recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârea este supusă casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În cauză, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat (infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, pevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.) nu este prevăzută de legea penală, în cauză, lipsind probele care să ateste ora conducerii vehiculului şi valoarea alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii acestuia.
Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, potrivit probatoriului administrat, cu titlu definitiv la dosar, instanţa de apel a reţinut că, inculpatul A., în jurul orei 15:30, a condus autoturismul proprietate personală, pe DN19D pe raza oraşului Săcueni, pierzând controlul direcţiei şi intrând în şanţ cu autoturismul, având o îmbibaţie alcoolică de 3,45 g/l la ora 16:28 şi 3,26 g/l la ora 17:28, valorile nefiind contestate de către inculpat.
Potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Elementul material al laturii obiective constă în conducerea de către inculpat a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală, urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, legătura de cauzalitate dintre acţiunea inculpatului şi urmarea imediată rezultând din materialitatea faptei (ex re).
În raport de situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, rezultă că inculpatul a avut o îmbibaţie alcoolică peste limita 0.80 g‰ la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, moment ce se identifică cu cel al săvârşirii faptei, limită de la care fapta de a conduce vehicule pe drumurile publice este sancţionată penal.
Or, prin criticile formulate de inculpatul A. cu privire la lipsa de dovedire a orei la care acesta a condus autovehiculul, pentru a se stabili dacă la acel moment avea o îmbibaţie alcoolică peste limita legală pentru a răspunde penal, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţa de apel, încercând să se dovedească că recurentul nu avea o îmbibaţie alcoolică peste limita legală la momentul conducerii autovehiculului, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege.
Totodată, se observă că prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, recurentul - inculpat critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
Aşa fiind, prin decizia atacată, în raport cu circumstanţele factuale şi mijloacele de probă, analizate coroborat, s-a apreciat temeinic în sensul că nu există niciun un dubiu referitor la calificarea faptei drept infracţiunea de conducerea pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
Prin urmare, constatând corespondenţa între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 589/A/2024 din 06 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 589/A/2024 din 06 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2025.