Criminal case transfer request rejected as unfounded; case remains with Iași Court of Appeal, costs imposed.

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2025

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 26 martie 2025, petenta A., a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, susţinând că există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor acestei instanţe este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor, precum şi un pericol de tulburare a ordinii publice.

În esenţă, petenta a susţinut faptul că imparţialitatea judecătorilor investiţi să soluţioneze calea de atac a apelului este afectată din prisma faptului că ar exista o presiune din partea comunităţii ieşene, dar şi mass mediei locale cât şi naţionale, de a nu se admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de aceasta, din infracţiunea de omor şi tentativă de omor în infracţiunea de ucidere din culpă, respectiv de vătămare corporală din culpă, prin raportare la conţinutul articolelor de presă apărute ca urmare a soluţiilor pronunţate într-o cauză similară, fiind indicat în acest sens dosarul nr. x/2021, soluţionat recent de Tribunalul Iaşi.

Astfel, în contextul în care între cele două cauze există anumite similitudini sub aspectul încadrării juridice, petenta a apreciat că în eventualitatea pronunţării unei soluţii similare este evidentă reacţia comunităţii ieşene la adresa instanţei de control judiciar, care nu poate fi decât una negativă, fapt ce ar putea influenţa decizia magistraţilor investiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2022

Concluzionând, petenta a susţinut că in eventualitatea dispunerii unor solutii în sensul celor solicitate de aceasta, prin prisma cererii de apel, reacţia comunităţii locale la adresa magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi va fi una similara ca în cauza anterior indicată, chestiune ce conturează existenţa pericolului de tulburare a ordinii publice.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 martie 2025 sub nr. x/2025, stabilindu-se termen pentru soluţionarea acesteia la data de 9 aprilie 2025.

La data de 10 ianuarie 2025, Curtea de Apel Iaşi a transmis informaţiile prev. de art. 73 alin. (3) din C. proc. pen., în cuprinsul cărora, în esenţă, a fost prezentat istoricul şi obiectul cauzei a cărei strămutare s-a solicitat, fiind indicat completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, precum şi cele dispuse de instanţă la termenele de judecată din 11 martie 2025 şi 25 martie 2025.

Totodată, conform art. 74 din C. proc. pen., a fost comunicat şi punctul de vedere al Curţii de Apel Iaşi cu privire la cererea de strămutare, în sensul că nu au fost identificate date sau informaţii din care să rezulte că imparţialitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2022 ori a celorlalţi judecători din cadrul Curţii de Apel Iaşi ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor sau că ar exista pericolul de tulburare a ordinii publice, în sensul prevederilor art. 71 din C. proc. pen.

Analizând cererea de strămutare formulată de petenta A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Strămutarea este acel remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivităţii şi imparţialităţii tuturor judecătorilor unei instanţe.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului şi justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparţialitate, a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată, atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei).

Demersul obiectiv a fost explicat de Curte în felul următor: Ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui test, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).

Verificând, în acest context, actele şi lucrările dosarului, se constată că aspectele menţionate în cuprinsul cererii formulate, nu sunt de natură să demonstreze că imparţialitatea judecătorilor din cadrul instanţei pe rolul căreia se află dosarul nr. x/2022 ar fi afectată datorită împrejurărilor cauzei ori calităţii părţilor, nefiind invocate şi nici identificate date ori informaţii apte să pună sub semnul îndoielii asigurarea de către toţi magistraţii Curţii de Apel Iaşi a drepturilor petentei de a i se analiza solicitările de o instanţă independentă şi imparţială.

Aşadar, argumentul că, în eventualitatea dispunerii de Curtea de Apel Iaşi a unei soluţii în sensul celor solicitate de petentă, s-ar confrunta cu reacţia negativă a comunităţii locale, similară celei privind dosarul nr. x/2021, soluţionat în fond de Tribunalul Iaşi şi că aceasta ar crea un pericol de tulburare a ordinii publice, nu poate constitui, prin el însuşi un element obiectiv care să genereze suspiciuni rezonabile asupra imparţialităţii întregii instanţe de control judiciar, în lipsa unui indiciu care să ofere un minim de date obiective care să contureze cele susţinute sau a unui interes concret de orice altă natură care ar putea afecta imparţialitatea judecătorilor ce o compun.

În acest punct de analiză, Înalta Curte constată că elementele invocate în susţinerea acestui prim argument din cuprinsul cererii de strămutare, vizează o prezumtivă conduită viitoare lipsită de imparţialitate a Curţii de Apel Iaşi generată de existenţa unei eventuale presiuni mediatice.

Or, speculând asupra unei eventuale atitudini viitoare a instanţei pe rolul căreia se află în prezent cauza, obiect al cererii de strămutare, suspiciunea privind pretinsa ştirbire a obiectivităţii judecătorilor Curţii de Apel Iaşi, ce ar decurge din modalitatea în care petenta presupune că aceştia vor soluţiona cererea de apel formulată de aceasta, nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de strămutare, nefiind susţinută de un minimum de elemente obiective, verificabile, care să fundamenteze o atare suspiciune.

Aşadar, în ceea ce priveşte mediatizarea cauzei invocată de petentă, care ar genera o lipsă de imparţialitate a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, nu poate conduce de plano la reţinerea unei lipse de imparţialitate a corpului de magistraţi din cadrul curţii de apel fără a se corobora cu alte informaţii obiective, de natură a da naştere unor îndoieli rezonabile cu rezonanţă şi asupra întregului colectiv de magistraţi din cadrul secţiei penale.

Înalta Curte arată faptul că este rolul şi dreptul mass-media de a strânge şi transmite informaţii către public şi de a comenta asupra modului de administrare a justiţiei, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie. Astfel, chiar dacă există o tendinţă generală din partea mass-media de a acorda o atenţie mai mare problemelor juridice, mai ales în domeniul dreptului penal, judecătorii, în virtutea specificului funcţiei deţinute, trebuie să îşi îndeplinească rolul în mod liber, fără a se lăsa influenţaţi de opinia publică exprimată în mass-media.

Împrejurarea că faptele (ce fac obiectul dosarului nr. x/2022, cât şi dosarului nr. x/2021) au fost mediatizate, atât în mass media locală, cât şi în cea naţională, nu poate influenţa negativ activitatea judecătorilor care aplică şi se supun doar legii, acest aspect neputând constitui, prin el însuşi, un argument suficient pentru a aprecia că judecătorii Curţii de Apel Iaşi nu ar fi obiectivi sau imparţiali, având în vedere că, în virtutea specificului funcţiei deţinute, magistraţii au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile fără părtinire şi cu respectarea dispoziţiilor legale, indiferent de calitatea părţilor sau a altor persoane care participă la procedurile judiciare.

Totodată, Înalta Curte reţine că modul de instrumentare sau de soluţionare a unei cauze nu poate constitui, în lipsa unor alte argumente temeinice şi solide, motiv de strămutare a unei cauze şi nu pot da naştere unor suspiciuni obiective de parţialitate a tuturor judecătorilor unei instanţe în absenţa unor dovezi obiective, cu un grad ridicat de certitudine, care să coroboreze susţinerile petentei şi să fundamenteze temerea că judecarea cauzei de către Curtea de Apel Iaşi s-ar realiza într-un climat marcat de părtinire.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006).

Aşadar, în procedura strămutării nu pot fi analizate aprecierile petentei privind modalitatea de soluţionarea a unei cereri de schimbare a încadrării juridice, precum şi nici aplicarea unor norme de drept penal sau de drept procesual penal. O interpretare contrară ar transforma instanţa care soluţionează cererea de strămutare într-o instanţă de control judiciar, chestiune inadmisibilă în acest cadru procesual.

De asemenea, sub aspectul calităţii parţilor din dosarul a cărui strămutare se solicită, Înalta Curte arată faptul că magistraţii care formează completul de judecată examinează justeţea aspectelor sesizate prin prisma elementelor probatorii aflate la dosarul fiecărei cauze, evaluate individual, având obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile în strictă conformitate cu legea aplicabilă speţei şi fără părtinire, indiferent de calitatea părţilor sau a altor persoane care participă la procedurile judiciare.

De altfel, în mod special, în cauzele penale, implicarea unor părţi care deţineau ori deţin anumite funcţii şi, în mod implicit, o anumită notorietate, este frecventă tocmai în considerarea particularităţilor subiectului activ al unora dintre infracţiunile ce pot face obiectul judecăţii, astfel încât nu se poate prezuma că simpla calitate a unei persoane participante la procedură ar fi suficientă pentru a da naştere unor prejudecăţi în rândul magistraţilor.

De aceea, în lipsa unui minimum de date obiective care să susţină o atare temere cu privire la obiectivitatea judecătorilor instanţei şi să legitimeze eventuala strămutare a cauzei, simpla invocare a unui element extraneu conduitei acestora, precum calitatea unei părţi, nu poate constitui un indiciu care să susţină o suspiciune rezonabilă cu privire la imparţialitatea lor.

În acest context argumentativ, Înalta Curte arată că suspiciunea rezonabilă implică existenţa anumitor date sau informaţii privitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor, de natură a convinge un observator obiectiv şi neutru că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată. Simpla părere sau supoziţie, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, fiind imperativ ca aceasta să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv şi neutru că imparţialitatea judecătorului este lezată.

Or, atâta timp cât nu au fost invocate şi nici identificate elemente obiective care să genereze suspiciuni asupra imparţialităţii tuturor magistraţilor Curţii de Apel Iaşi, împrejurările învederate de petentă, astfel cum au fost expuse în cuprinsul cererii şi susţinute cu prilejul dezbaterilor, nu pot conduce la admiterea cererii de strămutare.

Prin urmare, în contextul informaţiilor transmise conform art. 72 alin. (6) din C. proc. pen. şi în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să fundamenteze afirmaţiile petentei, simpla susţinere că instanţa anterior menţionată nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate sau că ar exista un pericol de tulburare a ordinii publice, aspecte care s-ar putea circumscrie unor elemente de natură să afecteze calitatea actului de justiţie, nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petentă, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petentă, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 aprilie 2025.