Cassation inadmissibility for re-evaluation of factual merits and penalty individualization in assault conviction

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 105/09.07.2024, pronunţată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2024, în baza art. 193 alin. (2) C. pen. (forma în vigoare la data săvârşirii faptei) cu aplicarea art. 374 alin. (4), art. 375 si art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau ale violente.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen. de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus să respecte următoarele obligaţii:

b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Runcu sau la Primăria Oraşului Fieni, judeţ Dâmboviţa.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. s-a dispus să i se comunice Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege sau săvârşeşte o nouă infracţiune.

A fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. a sumei 3.000 RON daune morale.

A fost admisă acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a sumei 205,67 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate B..

A fost admisă acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Orăşenesc Pucioasa a sumei de 140,8 RON cheltuieli ocazionate cu asistenţa medicală acordată persoanei vătămate B..

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă B..

Prin decizia nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 105/09.07.2024 pronunţate de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2024.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 21 ianuarie 2025, semnând personal, iar data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 21 februarie 2025, inclusiv.

Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 15 februarie 2025, prin email.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, fără a indica vreun caz dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., considerând că fapta nu are un carcter penal.

Totodată, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a arătat că instanţa a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În susţinerea celor două motive de recurs în casaţie, s-a arătat că mijloacele de probă administrate au demonstrat că deşi partea civilă a proferat cuvinte jignitoare la adresa sa, nu au fost reţinute dispoziţiile art. 75 alin. (1) C. pen., referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării. De asemenea, s-a susţinut că activitatea părţii civile ar fi trebuit calificată ca fiind un atac material împotriva unui bun important al său, ceea ce ar fi condus la reţinerea cauzei justificative prevăzute de art. 29 C. pen., legitima apărare.

În subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţei atenunate prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) sau b C. pen., cu consecinţa diminuării limitelor de pedeapsă cu 1/3, potrivit art. 76 alin. (1) C. pen.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 04 martie 2025, procedura de comunicare a recursului în casaţie fiind îndeplinită.

La dosar au fost depuse concluzii scrise, la data de 05 martie 2025, după expirarea termenului prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., de către partea civilă B.. De asemenea, la data de 03 martie 2025 au fost depuse concluzii scrise de către inculpat, prin intermediul cărora contestă situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de către instanţe.

La data 12 martie 2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 C. proc. pen. (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac, în speţă, inculpatul, cerere care este, de asemenea, promovată în termen legal.

În schimb, condiţia reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu este îndeplinită de calea de atac promovată de inculpat.

Astfel, chiar dacă nu există o obligaţie ce incumbă instanţei supreme, de a califica motivele invocate într-un caz de recurs în casaţie, se observă că prima solicitare a inculatului, se referă la achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu argumentarea că fapta nu are un caracter penal, motiv pentru care acesta poate fi analizat din perspectiva cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În acest context, se reţine că inculpatul nu aduce niciun argument referitor la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Aceeaşi condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită nici în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care vizează aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege, în condiţiile în care se solicită ca instanţa de recurs în casaţie să aprecieze asupra incidenţei circumstanţelor atenuante cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă.

Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Starea de fapt reţinută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum şi reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cu privire la solicitarea recurentului-inculpat de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu argumentarea că fapta nu are un caracter penal, se constată că, în realitate, sunt aduse critici probatoriulului adminsitrat în faţa instanţelor de judecată din care ar rezulta, după caz, fie reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, fie cauza justificativă, legitima apărare.

În egală măsură, în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin solicitarea recurentului-inculpat de a fi analizată de către instanţa de recurs în casaţie incidenţa unei cauze de reducere a pedepsei, respectiv cea prevăzută art. 75 C. pen., nu priveşte legalitatea pedepsei aplicate, care se verifică exclusiv prin raportare la încadrarea juridică reţinută prin hotărârea definitivă de condamnare cu privire la acesta.

Aşadar, reţinerea sau nu de către instanţa de apel a circumstanţelor atenunate, nu poate fi cenzurată în cadrul cazului de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., aceasta reprezentând o chestiune de apreciere a instanţei de fond/de apel.

Pe de altă parte, analiza cauzei justificative invocate, respectiv legitima apărare, excedează cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Ceea ce se urmăreşte prin recursul în casaţie formulat este, în realitate, fie remedierea unei greşite individualizări, fie achitarea sa în raport de cauza justificativă invocată în urma analizei materialului probator, iar nu îndreptarea unei erori de drept.

În speţa de faţă, motivele invocate de recurent puteau fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., numai în situaţia în care instanţa de apel ar fi reţinut incidenţa unei circumstanţe atenuante prevăzute de art. 75 C. pen. şi nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi.

Or, prin aceste motive subsumate celor două cazuri de recurs în casaţie invocate (inclusiv prin notele scrise depuse la dosar după împlinirea termenului de declarare a recursului în casaţie), în realitate, nu se urmăreşte să supună cenzurii Înaltei Curţi legalitatea incriminării în speţă prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată sau legalitatea pedepsei aplicate, ci se tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

În acest context, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat, echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat A. la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 16 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obliga recurentul-inculpat A. la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2025.