Competence conflict over execution objection: jurisdiction for penalty mitigation claims under Art. 598(1)(d) CPP lies with the execution court, not the sentencing court

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2025

Deliberând asupra conflictului de competenţă de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1502/F din 05 decembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, invocată de instanţă din oficiu. În baza art. 50 din C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul-condamnat A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la data de 20.09.2024, contestatorul-condamnat A. a formulat o sesizare către Directorul Penitenciarului Bucureşti-Jilava cu privire la nelegalitatea stabilirii pedepsei rezultante, aşa cum este menţionată în MEPI nr. 5804/01.11.2016 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în baza deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2012.

La data de 05.11.2024, în urma calificării cererii ca fiind contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., de către contestator, Penitenciarul Bucureşti Jilava a înaintat Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală sesizarea formulată de contestator privind lămurirea deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2012 şi a modului de calcul al pedepsei rezultate aplicate ca urmare a constatării existenţei concursului de infracţiuni, pe rolul acestei instanţe fiind înregistrat dosarul nr. x/2024.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 4, 5 şi 6 din C. pen.. Au fost depuse la dosar, în fotocopii, mandatul de executare a pedepsei închisorii, fişa de cazier judiciar şi deciziile penale la care s-a referit contestatorul.

La data de 18.11.2024, contestatorul-condamnat prin apărător ales a depus la dosar note scrise, prin care şi-a precizat cererea iniţială în raport de precizările comunicate la solicitarea penitenciarului, apreciind că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cerere este Curtea de Apel Bucureşti.

La termenul de judecată din data de 03.12.2024, Tribunalul a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale, a pus în discuţie excepţia, şi a rămas în pronunţare cu privire la aceasta.

Analizând actele dosarului prin prisma excepţiei invocate, s-a reţinut că raportat la cazul de contestaţie la executare invocat de contestatorul-condamnat şi faţă de precizările scrise depuse la dosar, potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. contestaţia se face la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, iar dacă nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel, competenţa revine instanţei de apel.

S-a reţinut că în prezenta cauză, contestatorul a invocat existenţa unei pretinse nelămuriri cu privire la decizia penală nr. 1633/A/1.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca instanţă de apel, în dosarul nr. x/2012.

Astfel, faţă de dispoziţiile legale anterior enunţate, s-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cererea care face obiectul prezentului dosar este Curtea de Apel Bucureşti.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală cauza a fost înregistrată la data de 16.12.2024.

Prin decizia penală nr. 379/A din 14 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, în baza art. 47, art. 50 din C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, iar în baza art. 51 din C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea instanţei ierarhic superioare, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. Conform art. 598 alin. (2) C. proc. pen. în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) (instanţa de executare) sau 6 (instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la) instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Prin cererea de faţă, astfel cum a fost precizată ulterior atât oral cât şi în scris de către condamnat şi apărătorul ales al acestuia, s-a arătat că se impune a fi reanalizată modalitatea de aplicare a sporului de pedeapsă prin decizia penală nr. 1633/A/01.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2012 şi, în consecinţă, să se procedeze la redozarea acestuia.

În esenţă, a considerat că modalitatea în care a fost aplicat sporul pedepsei închisorii, în două etape în raport de dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen., nu este prevăzută de C. pen., cu atât mai mult cu cât pedeapsa principală pe care condamnatul A. o execută a fost deja majorată cu 1/3 conform dispoziţiilor legii speciale. Ca atare, raportat la aceste dispoziţii legale, în opinia sa, sporul de pedeapsă după contopirea tuturor celorlalte pedepse ar fi trebuit stabilit la un cuantum de maxim 5 ani, iar nu la un cuantum de 11 ani.

La termenul de judecată din data de 13.03.2025, contestatorul-condamnat a precizat, între altele, că cererea a fost calificată de tribunal ca fiind o contestaţie la executare întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., însă nu a susţinut niciun moment că ar fi incident acest caz. De asemenea, a arătat că, raportat la motivele invocate în cerere, aşa cum a arătat de fiecare dată şi în celelalte demersuri efectuate anterior cu privire la acest aspect, în cauză nu este incident art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ci este vorba despre o cauză de micşorare a pedepsei, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., caz în care, în opinia sa, curtea de apel este competentă material să soluţioneze cererea în primă instanţă.

În contextul celor arătate, în raport cu aspectele învederate de contestatorul condamnat şi prevederile legale susmenţionate, s-a constatat că cererea formulată de condamnatul A. este o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., şi nu pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cum eronat a apreciat tribunalul.

Prin urmare, în măsura în care condamnatul a apreciat că rezolvarea situaţiei sale juridice se poate realiza de către instanţa de executare, cel mult, cererea acestuia ar putea fi calificată doar pe temeiul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (după cum, de altfel, a precizat expres avocatul ales la termenul din 13.03.2025), situaţie în care, conform art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine tribunalului ca instanţă de executare, iar nu curţii de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 07 martie 2025.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei privindu-l pe contestatorul A., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte notează că în fapt, contestatorul-condamnat nu a invocat nicio nelămurire cu privire la dispozitivul deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II Penală, în dosarul nr. x/2012, prin cererea formulată condamnatul a solicitat a fi reanalizată modalitatea de aplicare a sporului de pedeapsă stabilit şi redozarea acestuia, iar ulterior, apărătorul ales al acestuia a precizat că este vorba despre incidenţa unei cauze de micşorare a pedepsei, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., acesta fiind temeiul legal al contestaţiei la executare formulate.

Aşadar, contestatorul a invocat aspecte de fond ce ţin de soluţionarea dosarului nr. x/2012, fiind aspecte ce vizează o situaţie care ar putea conduce la micşorarea pedepsei principale aplicate.

Contestaţia la executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia pot fi soluţionate doar incidente ivite cu ocazia punerii în executare şi, respectiv, pe parcursul executării unei hotărâri judecătoreşti penale.

Conform dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., se poate face contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Ultimul caz de contestaţie la executare reglementat la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., vizează situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele aplicate nu se mai execută (întrucât a intervenit amnistia, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie au intervenit modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau se execută. Această ultimă ipoteză, "orice cauză de micşorare a pedepsei", cuprinde apariţia unei împrejurări ulterioare ce produce efecte asupra pedepsei individual determinate aplicate persoanei condamnate prin hotărârea definitivă, fiind exclusă posibilitatea unei reindividualizări judiciare a aceleiaşi sancţiuni penale.

În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), respectiv instanţa de executare sau instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare. Competenţa prevăzută de art. 598 alin. (2) C. proc. pen. nu este alternativă, ci este determinată de situaţia celui condamnat la data formulării contestaţiei la executare (dacă se află sau nu deţinut în cursul executării pedepsei).

Aşadar, coroborând dispoziţiile art. 597 alin. (1) din C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere motivele invocate, Înalta Curte constată că soluţionarea contestaţiei la executare formulată de contestatorul A. aparţine instanţei de executare, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privindu-l pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, iar în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 aprilie 2025.