Forgery and forced execution: Statute of limitations for forgery offenses and qualification of improper participation in abuse of office

Şedinţa publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 46/2024 din data de 14 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 18 din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A., a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen. şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 323 din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 18 din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpata B., a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În baza art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) şi (3) din C. pen. şi art. 297 din C. pen., s-a interzis inculpatei B. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis aceleiaşi inculpate, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen., care se calculează de la data când hotărârea prin care s - a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere rămâne definitivă.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpata a fost obligată ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei să execute următoarele obligaţii:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata B. a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Giuvărăşti, jud. Olt sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Giuvărăşti, jud. Olt pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisului falsificat, intitulat Contract de împrumut, datat 21.01.2018, atestat de Cabinetul individual de avocat A. sub nr. x din 21.01.2018 ca fiind încheiat între B. şi C..

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul nr. x/2021 din data de 15.12.2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1), (2) C. pen. şi a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 C. pen. şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea nr. 3 din data de 29.03.2023, a judecătorului de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpata B., a fost constatată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Totodată, s - a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţi.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Cu titlu preliminar, s-a evidenţiat faptul că inculpata B. este medic stomatolog şi deţinea, la data comiterii faptelor, un cabinet medical individual pe raza comunei Giuvărăşti, jud. Olt, prestând în acest cadru servicii de medicină dentară. În acest context, inculpata şi persoana vătămată au ajuns la un acord pentru prestarea unor astfel de servicii medicale, mai exact pentru realizarea unei lucrări dentare al cărei cost a fost estimat la suma de 2000 RON, sumă care urma a fi achitată în două tranşe, fiecare de câte 1000 RON.

Potrivit înţelegerii intervenite între inculpată şi persoana vătămată, aceasta din urmă, la începutul anului 2018, s-a deplasat la cabinetul stomatologic deţinut de inculpată şi i-a achitat acesteia prima tranşă din preţul lucrării fără a-i fi eliberate însă înscrisuri care să facă dovada acestei plăţi, semnând, la îndemnul inculpatei, într-un registru deţinut în conformitate cu dispoziţiile legale care reglementau activitatea sa profesională.

După începerea lucrărilor stomatologice şi executarea unei părţi a acestor lucrări, persoana vătămată C. s-a declarat nemulţumită de prestaţia inculpatei, solicitându-i refacerea lucrării, şi, lovindu-se de refuzul acesteia din urmă, i-a comunicat faptul că nu îi va mai achita şi cea de-a doua tranşă, de 1000 RON.

În acest context, inculpata B., consiliată de partenerul său de viaţă, inculpatul A., de profesie avocat, a luat hotărârea de a întocmi un înscris pe baza căruia să poată obţine executarea silită a persoanei vătămate C., cei doi falsificând prin contrafacere un contract de împrumut a unei sume de bani.

Astfel, în cuprinsul unui formular tipizat, listat cel mai probabil de pe o pagină de web, inculpata B. a atestat în mod nereal împrejurarea că a împrumutat suma de 2000 RON numitei C., folosind datele de identitate ale pacientei sale în posesia cărora intrase anterior, cu ocazia plăţii primei tranşe, iar A. a atestat în mod nereal că respectivul contract a fost încheiat la data de 21.01.2018, în trei exemplare originale şi că termenul convenit de părţi pentru restituirea împrumutului este data de 01.06.2018. După plăsmuirea înscrisului sub semnătură privată în modalităţile descrise anterior, A., în calitate de avocat, a atestat în mod nereal identitatea părţilor, conţinutul actului, data acestuia şi înregistrarea acestui înscris în Registrul de înregistrare al cabinetului de avocat sub nr. x din 21.01.2018, conferind astfel actului aparenţa unui înscris oficial, cu putere executorie, în condiţiile în care C. nu a fost la data respectivă prezentă în faţa avocatului, semnătura acesteia de la rubrica împrumutat fiind contrafăcută prin copiere astfel cum avea să se stabilească fără echivoc pe parcursul urmăririi penale.

Acest înscris, astfel atestat, devenit înscris oficial în accepţiunea art. 178 alin. (2) rap. la art. 175 alin. (2) din C. pen., cu valoare de titlu executoriu conform art. 641 C. proc. civ. rap. la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, a fost încredinţat de A. partenerei sale, B., care l-a folosit în scopul producerii de consecinţe juridice, prin depunerea, la data de 25.10.2018, la Biroul Executorului Judecătoresc D., împreună cu cererea de executare silită a pretinsei debitoare C., pentru suma de 2000 RON şi cheltuieli de executare. În baza acestei cereri şi a contractului falsificat, B. a determinat pe executorul judecătoresc D., care a acţionat fără vinovăţie, necunoscând conţinutul nereal al contractului, să deschidă prin încheierea din 25.10.2018 dosarul de executare nr. 220/2018 pentru recuperarea pretinsului debit de 2.000 RON, să solicite instanţei de executare încuviinţarea executării silite împotriva persoanei vătămate C., cerere admisă prin încheierea nr. 1259 din 05.11.2018 a Judecătoriei Corabia, să stabilească prin încheierea din 08.11.2018 cheltuieli de executare în sarcina presupusei debitoare în valoare de 307 RON şi să efectueze acte de executare silită împotriva acesteia, inclusiv prin cererea formulată către instanţa de executare, de a autoriza intrarea în încăperi, cerere care face obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Corabia.

Fiind citată de către instanţa de judecată în cadrul acestui dosar, persoana vătămată s-a prezentat la şedinţa de judecată din 13.03.2019, învederând aceeaşi situaţie de fapt precum cea expusă în faţa organelor de urmărire penală, respectiv că a refuzat să-i achite medicului diferenţa de 1000 RON deoarece nu a fost mulţumită de calitatea lucrării efectuate de acesta, că nu a luat nicio sumă de bani cu titlu de împrumut de la B. şi nu a semnat contractul care face obiectul executării silite.

În ceea ce priveşte momentul falsificării înscrisului produs al infracţiunii, aşa cum a reţinut şi organul de urmărire penală, data înscrisă în cuprinsul acestuia, 21.01.2018, este necorespunzătoare adevărului, aspect dovedit de împrejurările cauzei, mai exact de maniera de derulare a evenimentelor care au succedat înţelegerii intervenite între inculpată şi persoana vătămată. Astfel, în condiţiile în care, potrivit declaraţiilor persoanei vătămate, aceasta s-a deplasat la cabinetul inculpatei la începutul anului 2018, iar lucrările stomatologice au durat 2-3 luni potrivit chiar declaraţiilor inculpatei B., ulterior intervenind neînţelegeri cu privire la calitatea serviciilor prestate de către aceasta din urmă, este evident că înscrisul nu a fost întocmit la data de 21.01.2018 ci, având în vedere scopul falsificării acestui înscris, reprezentat de obţinerea executării silite a persoanei vătămate, cel mai probabil în jurul datei de 25.10.2018, când respectivul înscris falsificat a fost depus la executorul judecătoresc în vederea producerii de consecinţe juridice. În plus, din declaraţiile inculpatei B. rezultă că împrumutul ar fi fost acordat la 2-3 luni după finalizarea lucrării stomatologice, în primăvara anului 2018, fiind evident faptul că acţiunile ilicite care fac obiectul acţiunii penale nu au fost derulate la momentul indicat de către inculpaţi ci, cel mai probabil, în proximitatea momentului în care a fost sesizat executorul judecătoresc pentru declanşarea procedurii de executare silită.

În opinia instanţei de fond, starea de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi A. rezultă în afara oricărui dubiu din analiza coroborată a elementelor de fapt rezultate din următoarele mijloace de probă: declaraţiile persoanei vătămate C., declaraţiile martorului D., declaraţiile martorei E., contractul de împrumut înaintat în original de Judecătoria Corabia cu adresa nr. x/05.02.2019, rapoartele de expertiză grafică întocmite în cauză de IPJ Olt şi, respectiv, F., înscrisurile ridicate de la Cabinetul medical individual B. şi de la Cabinetul Individual de avocat A. şi procesele-verbale întocmite cu aceste ocazii, copii de pe înscrisurile existente la dosarul de executare silită nr. x/2018 al BEJ D., copii de pe încheierile de şedinţă emise în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Corabia şi, în parte, din declaraţiile celor doi inculpaţi.

Astfel, s-a reţinut că, din declaraţiile persoanei vătămate C. rezultă că la începutul anului 2018 s-a deplasat la cabinetul stomatologic deţinut de către inculpată în comuna Giuvărăşti, jud. Olt şi, după evaluarea lucrărilor care se impunea a fi realizate, au convenit că preţul serviciilor medicale este de 2000 RON, sumă care urma a fi achitată în două tranşe, de câte 1000 RON, prima tranşă fiind achitată chiar la debutul activităţii. Din declaraţiile aceleiaşi persoane rezultă că inculpata nu i-a eliberat vreun înscris care să ateste plata sumei de 1000 RON însă i-a solicitat actul de identitate şi i-a înscris datele personale într-un registru, cerându-i să semneze în cuprinsul acelui document, conformându-se acestei solicitări. Întrucât persoana vătămată s-a declarat nemulţumită de serviciile medicale prestate de inculpată, i-a solicitat acesteia din urmă să refacă lucrările iar, la refuzul inculpatei de a adopta o astfel de conduită, i-a comunicat faptul că nu îi va mai achita restul sumei care făcuse obiectul înţelegerii, în cuantum de 1000 de RON. Mai departe, persoana vătămată a declarat că nu a împrumutat de la inculpată vreo sumă de bani şi nu a încheiat un contract de împrumut cu aceasta la sediul deţinut de inculpatul A. sau în alt loc, luând la cunoştinţă de acest fapt cu ocazia deplasării executorului judecătoresc la domiciliul său în cadrul activităţilor de executare silită.

Instanţa de fond a reţinut că declaraţiile persoanei vătămate C. sunt coroborate prin concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 242183 din data de 15.03.2020 elaborat, la solicitarea organului de urmărire penală, de către Inspectoratul de Poliţie al jud. Olt - Serviciul Criminalistic, mijloc de probă care atestă de o manieră lipsită de echivoc că semnătura evidenţiată la rubrica împrumutat pe contractul de împrumut nr. 1, încheiat la Cabinetul de avocat A., nu a fost executată de persoana vătămată C.. Relevante, în aceeaşi privinţă, sunt şi concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 44 din 22.06.2022 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova prin care s-a stabilit că înscrisul intitulat contract de împrumut, ce poartă numărul de atestare a identităţii părţilor 1/21.01.2018 al Cabinetului Individual de Avocat A. a fost completat de B.-la rubricile de la art. 1, inclusiv grupul de cifre "2000" de la art. 2 şi de A.-grupurile de cifre "21.06.2018" (de la art. 2), "21.01.2018" (de la art. 7) şi 1/21/2018/ ianuarie" (din cuprinsul parafei avocatului). Acelaşi mijloc de probă a atestat că semnătura de la rubrica "împrumutat" nu a fost executată de C., ci a fost contrafăcută prin copiere, de către o persoană care a avut la dispoziţie, ca model, o semnătură autentică, nefiind posibil a se stabili dacă B. sau A. sunt sau nu autorii contrafacerii. Totodată, s-a stabilit că semnătura de la rubrica "împrumutător" a fost executată de B., iar semnăturile de la rubrica "Avocat A." şi cea aferentă parafei de atestare a identităţii părţilor au fost executate de A..

Aşadar, din analiza coroborată a acestor mijloace de probă, în opinia primei instanţe, rezultă cu suficientă claritate, pe de-o parte, că persoana vătămată nu a solicitat vreun împrumut de la inculpata B. şi nici nu s-a deplasat cu aceasta din urmă la cabinetul deţinut de către inculpatul A. pentru a întocmi vreun contract de împrumut iar, pe de altă parte, că înscrisul, produs al infracţiunii, a fost falsificat de către inculpaţi prin inserarea unor informaţii necorespunzătoare adevărului în scopul vădit de a obţine executarea silită a persoanei vătămate pentru sumele pe care inculpata a considerat că i le datorează pentru lucrările stomatologice efectuate. Astfel se explică şi conduita ulterioară a persoanei vătămate care, după declanşarea procedurii de executare silită, a contestat existenţa unui împrumut şi a unui contract care să ateste o astfel de înţelegere, declarând atât executorului judecătoresc care declanşase procedura de executare silită, astfel cum rezultă din declaraţiile acestuia, cât şi instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzelor specifice fazei de executare silită, astfel cum atestă încheierea de şedinţă din data de 10.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Corabia, că nu a împrumutat vreo sumă de bani de la inculpată şi nici nu a semnat un contract în acest sens. În situaţia în care, în realitate, ar fi fost încheiat un astfel de contract, este greu de acceptat că persoana vătămată, persoană cu studii medii, fără cunoştinţe în domeniul juridic, ar fi negat existenţa acestui înscris, mai ales că era destul de facil ca ulterior, pe baza unor examinări grafice, să se stabilească că semnătura de la rubrica împrumutat îi aparţine iar, în aceste condiţii, solicitările inculpatei să se dovedească legitime.

Instanţa de fond nu a reţinut, la soluţionarea acţiunii penale, opinia personală asupra autenticităţii semnăturii existente la poziţia împrumutat exprimată de către expertul ales de către inculpaţi, argumentele expuse în rapoartele criminalistice la care s-a făcut referite anterior fiind suficient de lămuritoare asupra aspectelor litigioase, experţii desemnaţi de organul judiciar realizând o analiză detaliată a elementelor grafice care au condus la concluzia fermă că semnătura de la rubrica Împrumutat nu a fost executată de persoana vătămată C., ci a fost contrafăcută prin copiere, de o persoană care a avut la dispoziţie, ca model, o semnătură autentică, situaţie existentă în cauza de faţă atâta timp cât inculpaţii au avut acces la semnătura persoanei vătămate, semnătură executată în registrul deţinut de către inculpată cu ocazia primului consult stomatologic.

În ceea ce priveşte depoziţia martorei E., asistent medical la cabinetul deţinut de către inculpată, propusă de aceasta din urmă în susţinerea apărărilor sale, s-a constatat că această persoană nu a oferit informaţii de natură a schimba situaţia de fapt reţinută de către instanţă, confirmând doar existenţa unei discuţii contradictorii purtate între persoana vătămată şi inculpată la cabinetul acesteia din urmă, în legătură cu serviciile medicale prestate persoanei vătămate. Aceeaşi martoră însă, prin declaraţiile date în cursul judecăţii, a confirmat susţinerile persoanei vătămate în referire la executarea semnăturii în registrul deţinut de către inculpată, arătând că, la momentul primei consultaţii, fiecare pacient, după ce era examinat şi interogat asupra existenţei unor afecţiuni medicale, semna în fişa de efectuare a lucrării.

Împrejurarea că înscrisul falsificat a fost încredinţat de inculpatul A. inculpatei B., care l-a folosit în scopul producerii de consecinţe juridice, prin depunerea, la data de 25.10.2018, la Biroul Executorului Judecătoresc D., împreună cu cererea de executare silită a pretinsei debitoare C., pentru suma de 2000 RON şi cheltuieli de executare, determinând pe executorul judecătoresc D., care a acţionat fără vinovăţie, necunoscând conţinutul nereal al contractului, să deschidă prin încheierea din 25.10.2018 dosarul de executare nr. 220/2018 pentru recuperarea pretinsului debit de 2.000 RON, să solicite instanţei de executare încuviinţarea executării silite împotriva persoanei vătămate C., cerere admisă prin încheierea nr. 1259 din 05.11.2018 a Judecătoriei Corabia, să stabilească prin încheierea din 08.11.2018 cheltuieli de executare în sarcina presupusei debitoare în valoare de 307 RON şi să efectueze acte de executare silită împotriva acesteia, inclusiv prin cererea formulată către instanţa de executare, de a autoriza intrarea în încăperi(cerere care face obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Corabia), rezultă din înscrisurile ridicate de către organele de urmărire penală de la biroul executorului judecătoresc şi din declaraţiile martorului D., date atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii.

Instanţa de fond a mai reţinut că, fiind audiaţi în faza de urmărire penală, în etapa procesuală a judecăţii în primă instanţă refuzând să dea declaraţii, inculpaţii au negat comiterea faptelor reţinute în sarcina lor. Astfel, inculpata B. a susţinut că a dezvoltat o relaţie de prietenie cu persoana vătămată C. pe parcursul anului 2017 şi i-a prestat acesteia servicii medicale, în iarna anului 2017, în calitate de medic stomatolog (extracţii şi lucrări protetice), timp de 2-3 luni. A convenit cu pacienta să îi presteze aceste servicii pentru suma de 2.000 RON, pe care aceasta din urmă i-a achitat-o eşalonat, în mai multe tranşe, astfel că la finalizarea lucrărilor, suma datorată a fost plătită în totalitate. La alte 2-3 luni după finalizarea lucrărilor (în primăvara anului 2018), C. a venit la cabinetul său şi i-a solicitat împrumut suma de 2000 RON, iar inculpata a acceptat această solicitare. Pentru a se asigura însă că îşi poate recupera suma împrumutată, inculpata a declarat că a fost consiliată de partenerul său de viaţă, avocatul A., să încheie cu C. un contract de împrumut. În acest scop, cele două s-au prezentat la cabinetul de avocat, unde B. a completat tipizatul contractului de împrumut pus la dispoziţie de A., cu datele sale şi ale persoanei împrumutate C., extrase din cartea de identitate pe care aceasta i-ar fi prezentat-o în ziua respectivă, apoi concubinul său a completat data convenită a restituirii împrumutului şi data încheierii acestuia, aplicând totodată ştampila de atestare a actului. A susţinut că C. a semnat contractul respectiv în cabinetul avocatului, în faţa acestuia şi a inculpatei, fiind de acord cu clauzele contractuale. În aceeaşi zi, i-a înmânat persoanei vătămate suma de 2000 RON. Constatând că termenul stabilit pentru restituirea sumei a expirat, a contactat-o telefonic pe C. care i-a replicat însă că nu îi datorează nimic, astfel că a depus contractul încheiat cu aceasta la executorul judecătoresc D., împreună cu cererea de executare silită, fără ca ulterior să mai urmărească parcursul procedurii de executare.

Instanţa de fond nu a reţinut ca fiind corespunzătoare adevărului declaraţiile inculpatei B. în condiţiile în care, deşi a susţinut că persoana vătămată i-a achitat integral serviciile medicale prestate, astfel că nu ar fi avut vreun motiv pentru întocmirea în fals a unui contract de împrumut, nu a putut face dovada, la solicitarea organelor de urmărire penală, a serviciilor prestate şi a plăţilor efectuate, declarând că nu a păstrat documentul respectiv - registrul de consultaţii - deşi avea obligaţia, potrivit art. 20 alin. (1) din Codul deontologic al medicului dentist, varianta în vigoare la data comiterii faptelor, să întocmească pentru fiecare pacient fişe de evidenţă primară, să păstreze aceste documente pentru o perioadă de 5 ani şi să le elibereze în condiţiile prevăzute de lege.

Inculpata nu a oferit vreo explicaţie cu privire la dispariţia acestui document, fiind evident, în contextul probatoriu al prezentei cauze, aşa cum în mod just a reţinut şi organul de urmărire penală, că prin această conduită, de înstrăinare a documentului de evidenţă a pacienţilor, aceasta a încercat să ascundă aspecte esenţiale ale cauzei, aspecte care puteau lămuri situaţia de fapt, în referire la existenţa unui model de semnătură necesar copierii acesteia pe contractul falsificat dar şi la perioada comiterii faptelor, perioadă în legătură cu care inculpata a furnizat informaţii contradictorii, marcate de nesinceritate.

În legătură cu acest ultim aspect, deşi inculpata a susţinut că discuţiile referitoare la acordarea pretinsului împrumut ar fi avut loc în primăvara anului 2018, contractul pe care susţine că l-ar fi semnat cu persoana vătămată C. în cabinetul inculpatului A. poartă data de 21 ianuarie 2018, furnizând astfel informaţii contradictorii pentru care nu a oferit vreo explicaţie credibilă şi care, prin raportare la întregul suport probatoriu, confirmă acuzaţia formulată de către procuror. Este adevărat că inculpata a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală o chitanţă din data de 15.11.2017 şi o factură din data de 09.11.2017, ambele întocmite pe numele persoanei vătămate pentru suma de 2000 RON, însă instanţa nu va avea în vedere la soluţionarea cauzei aceste înscrisuri, apreciind că au fost întocmite ulterior declanşării cercetărilor în prezenta cauză, atât timp cât factura nu conţine semnătura de primire a persoanei vătămate C., nefiind identificat vreun element de fapt care să ateste conţinutul acestor înscrisuri şi care să dea consistenţă astfel apărărilor formulate de către inculpată.

Singurul înscris care putea confirma conţinutul celor două documente la care s-a făcut trimitere în precedent era registrul de consultaţii, înscris despre care inculpata a afirmat însă că nu l-a păstrat deşi avea o obligaţie în acest sens, fiind clar că acest document nu a fost pus la dispoziţia organelor judiciare tocmai pentru că datele referitoare la persoana vătămată erau apte să pună la îndoială conţinutul contractului de împrumut întocmit în fals de către inculpaţi şi de care inculpata s-a folosit pentru a declanşa procedura de executare silită.

În plus, chitanţa pusă la dispoziţia organelor judiciare de către inculpată nu poate fi avută în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei şi pentru faptul că datele cuprinse în aceasta - în referire la cuantumul sumei încasate de către inculpată de la persoana vătămată - sunt contrazise prin declaraţiile persoanei vătămate şi chiar prin cele ale inculpatei din care rezultă cu claritate că părţile s-au înţeles ca suma datorată să fie achitată în mai multe tranşe. Or, în aceste condiţii, era imposibil ca prima chitanţă să fie emisă pentru întreaga sumă, de 2000 RON, fiind astfel limpede că atât această chitanţă cât şi factura, care nu conţine semnătura persoanei vătămate, au fost emise după declanşarea procesului penal, în scopul de a crea o situaţie favorabilă inculpatei B. aşa cum în mod just a reţinut şi organul de urmărire penală.

Mai departe, declaraţiile inculpatei, în referire la împrejurările întocmirii contractului de împrumut sunt contrazise, aşa cum se arăta şi anterior, prin concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică întocmite în cauză, din aceste mijloace de probă rezultând fără echivoc că actul juridic invocat de către inculpată şi folosit pentru declanşarea procedurii de executare silită nu a fost semnat de către persoana vătămată, fiind, în schimb, completat şi semnat de către cei doi inculpaţi.

În final, instanţa de fond a constatat că declaraţiile inculpatei furnizează informaţii contradictorii în legătură cu data întocmirii actului susţinând, pe de-o parte, că a fost întocmit la data de 28.01.2018 iar, pe de altă parte, că împrumutul ar fi fost acordat persoanei vătămate la 2-3 luni după prestarea serviciilor medicale, în primăvara anului 2018, situaţie de natură a atesta caracterul lipsit de veridicitate al declaraţiilor sale şi, implicit, ţinând cont şi de celelalte probe administrate în cauză, a confirma acuzaţiile formulate de către procuror împotriva sa.

Inculpatul A., fiind audiat în faza de urmărire penală, a susţinut că, după ce a consiliat-o pe partenera sa de viaţă să îi împrumute suma de bani numitei C. numai în baza unui contract, la data de 21.01.2018 cele două s-au prezentat la cabinetul său unde a verificat actul de identitate al persoanei împrumutate, apoi contractul a fost completat conform înţelegerii, semnat de B. la rubrica "împrumutător" şi de C. la rubrica "împrumutat", în final el aplicând ştampila de atestare a conţinutului actului, datei acestuia şi identităţii părţilor, semnând la rândul său. A susţinut inculpatul că respectivul contract a fost întocmit în două sau trei exemplare, din care unul a fost înmânat inculpatei B., iar unul a fost predat numitei C., după semnarea acestuia.

Instanţa de fond nu a apreciat apărările acestui inculpat ca fiind corespunzătoare adevărului având în vedere că sunt contrazise de restul probatoriului administrat în cauză, astfel cum a fost expus în alineatele anterioare. Astfel, precum în cazul inculpatei B., instanţa a constatat că declaraţiile inculpatului, în referire la împrejurările întocmirii contractului de împrumut sunt contrazise nu numai prin declaraţiile persoanei vătămate care a declarat că nu a fost niciodată la cabinetul său de avocat, dar şi prin concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică întocmite în cauză, potrivit cărora contractul de împrumut nu a fost semnat de către persoana vătămată, fiind completat de către cei doi inculpaţi. Faptul că lucrurile s-au derulat de o altă manieră decât cea descrisă de către inculpat rezultă şi din imposibilitatea acestuia de a pune la dispoziţia organelor judiciare a unui exemplar original al contractului în condiţiile în care, potrivit art. 3 alin. (3) din Legea 51/1995, acesta era obligat să ţină evidenţa actelor întocmite conform alin. (1) lit. c) şi d) (deci şi a actelor de tipul celui produs al infracţiunii) şi să le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor.

În ceea ce priveşte înscrisul depus la dosarul cauzei de către inculpat, înscris în care este evidenţiat contractul de împrumut dintre B. şi C., presupus a fi fost încheiat la data de 21.01.2018, pentru suma de 2000 RON, instanţa a apreciat că nu este de natură a influenţa situaţia de fapt reţinută în cauză, reprezentând, în realitate, o filă care nu face parte dintr-un registru, întocmită pentru a susţine apărările formulate de către inculpaţi după declanşarea procesului penal. De altfel, menţiunile cuprinse în acest înscris sunt contrazise chiar prin declaraţia inculpatei potrivit căreia contractul nu a fost întocmit la data de 21.01.2018, ci câteva luni mai târziu, în primăvara anului 2018.

La termenul din 05.02.2024, inculpata B., prin reprezentant convenţional, a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecăţii, în principal, din infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 32 C. pen. şi art. 244 alin. (2) C. pen. Într-o teză secundă, a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecăţii din infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 308 C. pen.

Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, din infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune această soluţie, instanţa a avut în vedere că, în mod eronat, organul de urmărire penală a reţinut în sarcina inculpatei dispoziţiile art. 52 alin. (2) din C. pen. şi nu pe cele ale art. 52 alin. (3) din C. pen., atâta timp cât prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că executorul judecătoresc D. a săvârşit, determinat fiind de inculpata B., fără vinovăţie iar nu din culpă, infracţiunea de abuz în serviciu, aceeaşi stare de fapt fiind confirmată şi de probatoriul administrat în cauză în faza procesuală a urmăririi penale şi în etapa procesuală a judecăţii în prima instanţă.

În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecăţii din infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 32 C. pen. şi art. 244 alin. (2) C. pen., instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, în cauza de faţă, în raport de conduita reţinută în sarcina inculpatei şi a martorului D., de calitatea acestuia din urmă şi de procedurile derulate în raport de această calitate, nefiind posibil a ne afla în prezenţa unei infracţiuni contra patrimoniului, împrejurarea că inculpata a urmărit, prin declanşarea procedurii de executare silită, şi obţinerea unei sume de bani, nefiind aptă a transforma infracţiunea de abuz în serviciu, săvârşită fără vinovăţie de către martor, într-o infracţiune contra patrimoniului, în speţă infracţiunea de înşelăciune. Instanţa, la evaluarea încadrării juridice a faptei, a avut în vedere că, prin conduita ilicită reţinută în sarcina inculpatei - de a folosi la data de 25.10.2018 înscrisul falsificat în scopul dovedirii pretinsului negotium dintre părţi şi a calităţii de titlu executoriu, determinându-l astfel pe executorul judecătoresc D., care a acţionat fără vinovăţie, să declanşeze procedura de executare silită împotriva numitei C., în cadrul dosarului de executare nr. 220/2018, pentru suma de 2307 RON, reprezentând pretinsul debit şi cheltuieli de executare - au fost lezate relaţiile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii persoanelor juridice publice şi la protecţia intereselor legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcţionarilor publici, iar nu relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului împotriva unor acte de fraudare.

Mai departe, contrar argumentelor avansate de către inculpată, în cauză nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 308 din C. pen., executorul judecătoresc neavând calitatea de funcţionar privat, ci de persoană asimilată funcţionarului public potrivit art. 175 alin. (2) din C. pen., exercitând un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de autoritatea publică. Împrejurarea că inculpata nu are calitatea cerută subiectului activ al infracţiunii de abuz în serviciu, potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., nu atrage reţinerea dispoziţiilor art. 308 din C. pen., fiind suficient ca cerinţa impusă de norma de incriminare - în referire la calitatea de funcţionar public - să fie îndeplinită de autorul faptei, calitatea participanţilor fiind lipsită de importanţă din această perspectivă.

Aşadar, analizând conţinutul dosarului pentru soluţionarea laturii penale instanţa a constatat că, din probele administrate, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpaţi, solicitarea acestora din urmă de a fi pronunţată în cauză o soluţie de achitare fiind nefondată.

În drept, instanţa de fond a reţinut că faptele reţinute în sarcina inculpatei B., de a falsifica, în jurul datei de 25.10.2018, prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare adevărului, înscrisul sub semnătură privată intitulat "contract de împrumut", referitor la acordarea unui împrumut în sumă de 2000 RON numitei C., înscris pe care semnătura de la rubrica "împrumutat" a fost contrafăcută prin copiere a unei semnături autentice, pe care l-a folosit la Cabinetul avocatului A., în înţelegere cu acesta, în scopul îndeplinirii procedurii de atestare de către avocat, în mod nereal, a identităţii părţilor, a conţinutului actului şi a datei acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. şi complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 322 din C. pen., instanţa de fond a constatat că înscrisul produs al infracţiunii - contractul de împrumut - a fost realizat de către inculpată prin contrafacerea scrierii, respectiv prin plăsmuire, prin confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute în art. 322 din C. pen. fiind ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul când ar fi folosit, cerinţă care este îndeplinită în cauza de faţă din moment ce înscrisul falsificat are, la nivel de aparenţă, însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă. Totodată, din perspectiva elementului material al infracţiunii analizate, instanţa a constatat că inculpata, după realizarea procesului de falsificare, nu doar a deţinut înscrisul falsificat ci l-a şi folosit la cabinetul de avocat deţinut de către inculpatul A. pentru parcurgerea de către acesta din urmă a procedurii prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a constatat că inculpata a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă deoarece, prin comiterea faptei, aceasta a urmărit producerea unei consecinţe juridice, respectiv crearea unei datorii aparente a persoanei vătămate şi declanşarea procedurii de executare silită în acest context, astfel încât să obţină o sumă de bani de la aceasta din urmă, sumă în legătură cu care inculpata considera că îi este datorată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen., instanţa de fond a constatat că elementul material impus de norma de incriminare a fost realizat prin acţiunea inculpatei de a pune înscrisul falsificat la dispoziţia inculpatului A., acesta din urmă cunoscând caracterul fals al înscrisului, în scopul îndeplinirii procedurii de atestare de către inculpat, în exercitarea activităţii prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în mod nereal, a identităţii părţilor, a conţinutului actului şi a datei acestuia.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpata a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă deoarece, prin comiterea faptei astfel cum este evidenţiată de probatoriul administrat în cauză, aceasta a înlesnit săvârşirea infracţiunii de fals intelectual de către inculpatul A., derulând procedura la care s-a făcut trimitere în alineatul precedent.

Mai departe, s-a reţinut că faptele inculpatei B., de a folosi la data de 25.10.2018, înscrisul astfel falsificat, în scopul dovedirii pretinsului negotium dintre părţi şi a calităţii de titlu executoriu, determinându-l astfel pe executorul judecătoresc D., care a acţionat fără vinovăţie, să declanşeze procedura de executare silită împotriva numitei C., în cadrul dosarului de executare nr. 220/2018, pentru suma de 2307 RON, reprezentând pretinsul debit şi cheltuieli de executare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen. şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen., instanţa de fond a constatat că elementul material al infracţiunii s-a realizat prin folosirea efectivă la data de 25.10.2018 a contractului de împrumut care, în urma procedurii de atestare în mod nereal de către inculpatul A., în exercitarea activităţii prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, a identităţii părţilor, a conţinutului actului şi a datei acestuia a dobândit aparenţa unui înscris oficial în accepţiunea art. 178 alin. (2) rap. la art. 175 alin. (2) din C. pen., fiind apt astfel să producă consecinţe juridice, formulând către executorul judecătoresc D. o cerere de începere a executării silite faţă de persoana vătămată C..

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a constatat că inculpata a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă deoarece, prin comiterea faptei, aceasta a urmărit producerea unei consecinţe juridice, respectiv declanşarea procedurii de executare silită faţă de persoana vătămată, astfel încât să obţină o sumă de bani de la aceasta din urmă, sumă în legătură cu care inculpata considera că îi este datorată.

În cazul fiecăreia dintre infracţiunile de fals la care s-a făcut trimitere în precedent, urmarea imediată a fost reprezentată de starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile sub semnătură privată sau înscrisurile oficiale, după caz, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., elementul material al infracţiunii s-a realizat prin determinarea martorului D., în calitatea acestuia de executor judecătoresc, fără a exista un acord între inculpată şi martor, fără ca acestuia din urmă să i se aducă la cunoştinţă caracterul nereal al contractului de împrumut, să declanşeze procedura de executare silită împotriva numitei C., în cadrul dosarului de executare nr. 220/2018, pentru suma de 2307 RON, reprezentând pretinsul debit şi cheltuieli de executare. Conduita autorului, martor în prezenta cauză, răspunde cerinţelor impuse de elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., acesta, în calitate de persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice (persoană asimilată funcţionarului public potrivit art. 175 alin. (2) din C. pen.), îndeplinind prin încălcarea legii şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu acte care au permis declanşarea procedurii de executare silită faţă de persoana vătămată C., solicitându-se chiar autorizarea pătrunderii în locuinţa acesteia în cadrul acestor proceduri, cauzând astfel o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vătămate. Nu sunt însă îndeplinite şi cerinţele impuse de latura subiectivă a infracţiunii, autorului lipsindu-i vinovăţia în sensul art. 15 din C. pen. care urmare a prezentării de către inculpata B. a înscrisului falsificat care, la nivel de aparenţă, prezenta însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat.

Urmarea imediată este reprezentată de cauzarea unei vătămări drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vătămate C., existând o legătură de cauzalitate directă între acţiunile reţinute în sarcina inculpatei şi urmarea produsă aşa cum a fost indicată în precedent.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a apreciat că inculpata a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă deoarece, prin comiterea faptei, prin determinarea executorului judecătoresc să declanşeze procedura de executare silită deşi cunoştea caracterul fals al contractului de împrumut, aceasta a urmărit declanşarea, în afara condiţiilor prevăzute de lege, a procedurii de executare silită faţă de persoana vătămată, cauzând astfel o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale acesteia din urmă.

Faptele inculpatului A., săvârşite în calitate de avocat, de a falsifica, în jurul datei de 25.10.2018, înscrisul sub semnătură privată intitulat "contract de împrumut", referitor la acordarea unui împrumut în sumă de 2000 RON de numita B. numitei C., prin completarea acestuia cu împrejurări necorespunzătoare adevărului, referitoare la data încheierii actului şi data scadenţei, înscris pe care semnătura de la rubrica "împrumutat" a fost contrafăcută prin copiere a unei semnături autentice şi pe care ulterior a aplicat ştampila Cabinetului de avocat, în cuprinsul căreia a atestat în mod nereal identitatea părţilor, conţinutul actului şi data acestuia, conferindu-i astfel aparenţa unui înscris oficial în accepţiunea art. 178 alin. (2) rap. la art. 175 alin. (2) C. pen., cu valoare de titlu executoriu, apoi i l-a încredinţat numitei B., pentru a-l folosi în scopul producerii de consecinţe juridice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen. şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 322 din C. pen., instanţa constată că înscrisul produs al infracţiunii - contractul de împrumut - a fost realizat de către inculpat, alături de inculpata B., prin contrafacerea scrierii, respectiv prin plăsmuire, prin confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute în art. 322 din C. pen. fiind ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul când ar fi folosit, cerinţă care este îndeplinită în cauza de faţă din moment ce înscrisul falsificat are, la nivel de aparenţă, însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă. Totodată, din perspectiva elementului material al infracţiunii analizate, instanţa constată că inculpatul după realizarea procesului de falsificare, nu doar a deţinut înscrisul falsificat ci l-a şi folosit aşa cum rezultă în mod evident din probatoriul administrat în cauză, încredinţându-l, totodată, inculpatei B. în vederea declanşării procedurii de executare silită prin intermediul executorului judecătoresc D..

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă deoarece, prin comiterea faptei, a urmărit producerea unei consecinţe juridice, respectiv crearea unei datorii aparente a persoanei vătămate şi declanşarea procedurii de executare silită în acest context astfel încât să obţină o sumă de bani de la aceasta din urmă, sumă în legătură cu care inculpata B. considera că îi este datorată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen., Curtea a constatat că elementul material impus de norma de incriminare a fost realizat prin acţiunea inculpatului de a aplica pe contractul de împrumut, falsificat împreună cu inculpata B., ştampila Cabinetului de avocat, în cuprinsul căreia a atestat în mod nereal identitatea părţilor, conţinutul actului şi data acestuia, conferindu-i astfel aparenţa unui înscris oficial în accepţiunea art. 178 alin. (2) rap. la art. 175 alin. (2) C. pen., cu valoare de titlu executoriu.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă deoarece, prin comiterea faptei, a urmărit producerea unei consecinţe juridice.

Potrivit art. 38 alin. (1) teza finală din Legea 51/1995, în exercitarea atribuţiilor profesionale legate de atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, avocatul este asimilat funcţionarului public, în sensul art. 175 alin. (2) din C. pen., actele atestate de acesta, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din lege devenind acte oficiale, astfel cum sunt definite de art. 178 alin. (2) din C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 323 din C. pen., instanţa de fond a constatat că elementul material impus de norma de incriminare a fost realizat prin acţiunea inculpatului de a pune înscrisul falsificat, în cuprinsul căruia au fost atestate de către el, în mod nereal, identitatea părţilor, conţinutul actului şi data acestuia, la dispoziţia inculpatei B. pentru a-l folosi în scopul producerii de consecinţe juridice.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă deoarece, prin comiterea faptei, astfel cum este evidenţiată de probatoriul administrat în cauză, acesta a înlesnit săvârşirea infracţiunii de uz de fals de către inculpata B..

În cazul fiecăreia dintre infracţiunile de fals la care s-a făcut trimitere în precedent, urmarea imediată a fost reprezentată de starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile sub semnătură privată sau înscrisurile oficiale, după caz, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.

Mai departe, instanţa, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzută de art. 321-323 din C. pen., a constatat existenţa unui impediment la exercitarea acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu referire la prescripţia răspunderii penale.

Sub aspectul dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia prescripţiei răspunderii penale, Curtea a reţinut următoarele: Conform art. 154 alin. (1) şi (2) din C. pen., "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda. (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act." Potrivit art. 155 din C. pen., "1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. (2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. (3) Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei. (4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni."

Prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii legale "31. (…) sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale".

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut că "55. (…) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancţionează "soluţia legislativă" pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că, aplicând criteriile tradiţionale/clasice, aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.

De altfel, dispozitivul deciziei nici nu cuprinde sintagma specifică unei decizii prin care se stabileşte interpretarea constituţională a normei.", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.", astfel că "73. (...) în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.".

Prin O.U.G. nr. 71/2022 din 30 mai 2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022) dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. s-au modificat, prevăzând "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului." Prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), printre altele, s-a stabilit că "1.

Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.." În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că "(...) dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.", iar "(...) prin eliminarea unei dispoziţii sau a unei părţi dintr-o dispoziţie legală ca efect al deciziei de constatare a neconstituţionalităţii ei, lipsa reglementării în materia respectivă sau norma parţială rămasă în vigoare poate intra în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile." Totodată, a mai reţinut că "în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia. (...) existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.

Revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia." Concluzionând, instanţa reţine că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au natura unei legi penale substanţiale supuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) din C. pen.

şi în cazul actelor normative declarate neconstituţionale, iar legea penală reprezentată de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, de la publicarea acestei decizii (25 iunie 2018) şi până la modificarea aceleiaşi dispoziţii legale prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 (30 mai 2022), este o lege penală substanţială în concret mai favorabilă inculpaţilor până la soluţionarea definitivă a cauzei, aplicabilă în mod global, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 264 nr. 265 din 6 mai 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014).

Efectuând demersul vizând determinarea legii penale mai favorabile în aceste coordonate de principiu, Curtea a reţinut că în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022). Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. care nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, întrucât prescripţia specială nu poate opera, astfel că prescripţia răspunderii penale va fi evaluată prin raportare la termenele generale prevăzute de art. 154 din C. pen., după cum urmează:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen. şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 323 din C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit cele trei infracţiuni la care s-a făcut trimitere în precedent în jurul datei de 25.10.2018.

În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanţa a constatat că acestea sunt sancţionate cu pedepse care nu depăşesc 5 ani închisoare, iar termenul general de prescripţie a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani. Termenul general de 5 ani al prescripţiei răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. a început să curgă la data de 25 octombrie 2018, conform art. 154 alin. (2) din C. pen., şi s-a împlinit până la data pronunţării sentinţei, luând în calcul şi intervalul de timp de 60 de zile în care a operat suspendarea termenului de prescripţie a răspunderii penale potrivit decretelor Preşedintelui României nr. 195 din 16.03.2020 şi nr. 240 din 14.04.2020.

În consecinţă, Curtea a reţinut că pentru toate infracţiunile pentru care inculpatul A. este judecat a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel că se impune adoptarea unei soluţii de încetare a procesului penal, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României.

S-a mai arătat că aceeaşi soluţie urmează a fi adoptată şi faţă de inculpata B. în legătură cu infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., fiind împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale în legătură cu fiecare dintre acestea, data comiterii acestor fapte de către inculpată fiind aceeaşi, 25.10.2018.

Curtea a reţinut că nu aceeaşi este situaţia în cazul infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., fiind aplicabile de această dată dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., potrivit cărora termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, motivat de faptul că pentru infracţiunea săvârşită de către inculpată este prevăzută pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, reţinând dispoziţiile art. 74 alin. (1) şi (2) din C. pen., la stabilirea duratei sau cuantumului dar şi la alegerea pedepselor, instanţa de fond a constatat că fapta reţinută în sarcina inculpatei, prin însăşi împrejurările în care a fost comisă, prezintă un grad ridicat de pericol social; natura infracţiunii săvârşită de către inculpată - infracţiune îndreptată împotriva relaţiilor sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii persoanelor juridice publice sau private sau la protecţia intereselor legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcţionarilor publici; gravitatea acesteia aşa cum rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi urmarea faptei inculpatei care, prin conduita sa, a produs o vătămare drepturilor şi intereselor legitime aparţinând persoanei vătămate C.; conduita procesuală a inculpatei care nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, vârsta tânără a acesteia şi situaţia familială şi socială. Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere împrejurarea că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, este bine integrată în familie şi în comunitate, are studii superioare şi este preocupată de desfăşurarea de activităţi aducătoare de venituri pe căi licite.

Cu respectarea limitelor prevăzute de lege şi ţinând cont de considerentele anterior expuse, instanţa a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea situate la nivelul minim prevăzut de lege, apreciind că astfel ar putea fi îndeplinit scopul preventiv-educativ al pedepsei.

Împotriva sentinţei penale nr. 46/2024 din data de 14 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în termen legal, au formulat apel inculpaţii B. şi A..

Prin motivele de apel formulate în scris, inculpaţii au arătat, în esenţă, că soluţia pronunţată de către instanţa de fond este nelegală şi netemeinică întrucât nu a fost corect stabilită starea de fapt şi drept urmare nici soluţia nu poate fi legală întrucât are la bază o interpretare eronată a probatoriului administrat pe care îl consideră insuficient.

Inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în infracţiunea de tentativă de înşelăciune.

Au arătat că instanţa de fond a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu în sensul că inculpata B. l-a determinat pe executorul D. să pornească executarea silită împotriva persoanei vătămate C., prezentându-i un contract de împrumut falsificat.

Conform art. 297 C. pen., subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu este un subiect calificat, respectiv funcţionar public .(art. 297 alin. (1) teza I "fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu ..."), iar inculpata B. nu este funcţionar public.

Conform stării de fapt reţinute de instanţa de fond, o astfel de faptă, prezentarea unui contract autentic falsificat ar putea întruni conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la înşelăciune, faptă prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., constând în "inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase". Ca formă de participaţie, săvârşirea faptei prin intermediul unui executor judecătoresc întruneşte condiţiile săvârşirii faptei sub forma participaţiei improprii în condiţiile alin. (3) (săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie), "determinându-l pe executorul judecătoresc D. care a acţionat fără vinovăţie ."

În subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., în aceeaşi infracţiune, dar cu o altă încadrare juridică, respectiv participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea prevederilor art. 308 C. pen.

Astfel, s-a arătat că, analizând prevederile art. 297 C. pen., care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu, se constată că textul de lege prevede imperativ "fapta funcţionarului public care (...)", deci subiect activ calificat, calitate pe care inculpata B. nu o are.

S-a apreciat că împotriva inculpatei B. nu se poate retine infracţiunea de abuz în serviciu întrucât ea nu este funcţionar public decât în condiţiile reţinerii şi a art. 308 C. pen., prevederi care pot da calitatea de subiect activ şi altor persoane care nu sunt funcţionari publici.

În continuare, inculpaţii au susţinut că infracţiunea de abuz în serviciu presupune crearea unui prejudiciu, oricât de mic, ori în cazul de faţă, prejudiciul nu există, executorul judecătoresc D. negăsind niciun leu în conturile debitoarei (părţii vătămate) şi nici bunuri mobile sau imobile pe care să le fi scos la licitaţie publică.

Pe de altă parte, debitoarea (partea vătămată) în momentul în care a primit somaţie de la executorul judecătoresc, avea la dispoziţie 15 zile calendaristice să formuleze contestaţie la executare, lucru pe care nu l-a făcut.

S-a prezentat în faţa Judecătoriei Corabia doar când a fost citată pentru soluţionarea cererii necontencioase de autorizare intrare în încăperi, şi deşi inculpaţii s-au prezentat să-şi susţină înscrisul, judecătoarea fondului a decis sesizarea parchetului, deşi soluţia procedurală corectă era neluarea în seamă a înscrisului şi respingerea cererii de autorizare intrare în încăperi, inculpata B. neinsistând în luarea în considerare a înscrisului, nici măcar prezentându-se, deşi a fost citată de mai multe ori.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că apelurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că deşi în petitul motivelor de apel, cei doi inculpaţi au invocat nelegalitatea sentinţei apelate, din cuprinsul acestora nu rezultă în concret care ar fi criticile de nelegalitate aduse hotărârii apelate şi nici instanţa de control judiciar nu a identificat aspecte care să conducă la constatarea caracterului nelegal al sentinţei apelate.

Astfel cum s-a arătat anterior, apărarea ambilor inculpaţi a invocat aspecte circumscrise eminamente netemeiniciei sentinţei apelate din perspectiva interpretării eronate a probatoriului administrat precum şi a schimbării de încadrare juridică în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Premergător analizei temeiniciei soluţiei atacate, Înalta Curte constată incidenţa cazului de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., având în vedere că pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen. şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 323 din C. pen., reţinute în sarcina inculpatului A., termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit înainte de data pronunţării sentinţei apelate.

Deopotrivă, se constată şi faţă de inculpata B., incidenţa cazului de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., având în vedere că pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit înainte de data pronunţării sentinţei apelate.

Prin urmare, având în vedere împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru acuzaţiile redate anterior şi incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune analizarea criticilor pe fondul cauzei şi aplicarea corespunzătoare a soluţiilor alternativ prevăzute de art. 396 din C. proc. pen., în considerarea faptului că inculpaţii au solicitat continuarea procesului penal.

Aşadar, Înalta Curte, în continuare, va analiza motivele de apel prin care apelanţii critică fondul cauzei.

Sub aspectul situaţiei de fapt, constată că aceasta a fost în mod corect stabilită de către prima instanţă, în esenţă, Înalta Curte reţinând că inculpata B. este medic stomatolog şi deţinea, la data comiterii faptelor, un cabinet medical individual pe raza comunei Giuvărăşti, jud. Olt, prestând în acest cadru servicii de medicină dentară. În acest context, inculpata şi persoana vătămată au ajuns la un acord pentru prestarea unor astfel de servicii medicale, mai exact pentru realizarea unei lucrări dentare al cărei cost a fost estimat la suma de 2000 RON, sumă care urma a fi achitată în două tranşe, fiecare de câte 1000 RON.

Potrivit înţelegerii intervenite între inculpată şi persoana vătămată, aceasta din urmă, la începutul anului 2018, s-a deplasat la cabinetul stomatologic deţinut de inculpată şi i-a achitat acesteia prima tranşă din preţul lucrării fără a-i fi eliberate însă înscrisuri care să facă dovada acestei plăţi, semnând, la îndemnul inculpatei, într-un registru deţinut în conformitate cu dispoziţiile legale care reglementau activitatea sa profesională.

După începerea lucrărilor stomatologice şi executarea unei părţi a acestor lucrări, persoana vătămată C. s-a declarat nemulţumită de prestaţia inculpatei, solicitându-i refacerea lucrării, şi, lovindu-se de refuzul acesteia din urmă, i-a comunicat faptul că nu îi va mai achita şi cea de-a doua tranşă, de 1000 RON.

În acest context, inculpata B., consiliată de partenerul său de viaţă, inculpatul A., de profesie avocat, a luat hotărârea de a întocmi un înscris pe baza căruia să poată obţine executarea silită a persoanei vătămate C., cei doi falsificând prin contrafacere un contract de împrumut a unei sume de bani.

Astfel, în cuprinsul unui formular tipizat, listat cel mai probabil de pe o pagină de web, inculpata B. a atestat în mod nereal împrejurarea că a împrumutat suma de 2000 RON numitei C., folosind datele de identitate ale pacientei sale în posesia cărora intrase anterior, cu ocazia plăţii primei tranşe, iar A. a atestat în mod nereal că respectivul contract a fost încheiat la data de 21.01.2018, în trei exemplare originale şi că termenul convenit de părţi pentru restituirea împrumutului este data de 01.06.2018. După plăsmuirea înscrisului sub semnătură privată în modalităţile descrise anterior, A., în calitate de avocat, a atestat în mod nereal identitatea părţilor, conţinutul actului, data acestuia şi înregistrarea acestui înscris în Registrul de înregistrare al cabinetului de avocat sub nr. x din 21.01.2018, conferind astfel actului aparenţa unui înscris oficial, cu putere executorie, în condiţiile în care C. nu a fost la data respectivă prezentă în faţa avocatului.

Sub acest aspect, se constată că judecătorul fondului a efectuat o judicioasă analiză a acuzaţiilor aduse apelanţilor, analiză exhaustivă întemeiată pe probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată, relevante fiind declaraţiile persoanei vătămate C., declaraţiile martorului D., declaraţiile martorei E., contractul de împrumut înaintat în original de Judecătoria Corabia cu adresa nr. x/05.02.2019, rapoartele de expertiză grafică întocmite în cauză de IPJ Olt şi, respectiv, F., înscrisurile ridicate de la Cabinetul medical individual B. şi de la Cabinetul Individual de avocat A. şi procesele-verbale întocmite cu aceste ocazii, copii de pe înscrisurile existente la dosarul de executare silită 220/2018 al BEJ D., copii de pe încheierile de şedinţă emise în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Corabia şi, în parte, din declaraţiile celor doi inculpaţi.

Notând poziţiile pe care se situează inculpaţii, Înalta Curte reţine, prioritar, că, potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză."

Aşadar, aprecierea fiecărei probe se face de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, situaţie în care instanţa este obligată să analizeze toate probele administrate în mod conjugat şi nu independent una de alta.

Deopotrivă, se observă că practica judiciară a statuat în mod constant că mijloacele de probă administrate în cauză nu au o ordine de preferinţă, referitor la forţa probantă, iar în situaţia în care există contradicţii între declaraţiile persoanelor audiate sub diferite calităţi procesuale (inculpat, persoană vătămată, martori), instanţa de judecată este îndrituită să aprecieze fiecare declaraţie în contextul tuturor probelor administrate în cauză, cu care este necesar să se coroboreze şi, pe cale de consecinţă, să reţină motivat ca reprezentând adevărul numai unele dintre acestea.

Instanţa de control judiciar reţine că, esenţial în speţă, este, aşadar, a se stabili, prioritar, dacă numita C. a semnat personal contractul de împrumut aflat în litigiu, care atestă asumarea obligaţiei de plată a sumei de 2000 RON către inculpata B..

Astfel, cu privire la semnătura de la rubrica "împrumutat" din contractul de împrumut nr. x/21.01.2018, încheiat la Cabinetul de avocat A., atribuită numitei C., probele tehnice administrate pe parcursul procesului penal au conchis cu certitudine că semnătura contestată nu a fost executată de către C.. Sub acest aspect, se reţine că în cuprinsul raportului de expertiză criminalistică nr. 44 din 22.06.2022 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova prin care s-a stabilit că înscrisul intitulat contract de împrumut, ce poartă numărul de atestare a identităţii părţilor 1/21.01.2018 al Cabinetului Individual de Avocat A. a fost completat de B. - la rubricile de la art. 1, inclusiv grupul de cifre "2000" de la art. 2 şi de A. - grupurile de cifre "21.06.2018" (de la art. 2), "21.01.2018" (de la art. 7) şi 1/21/2018/ ianuarie" (din cuprinsul parafei avocatului). Acelaşi mijloc de probă a atestat că semnătura de la rubrica "împrumutat" nu a fost executată de C., ci a fost contrafăcută prin copiere, de către o persoană care a avut la dispoziţie, ca model, o semnătură autentică, nefiind posibil a se stabili dacă B. sau A. sunt sau nu autorii contrafacerii. Totodată, s-a stabilit că semnătura de la rubrica "împrumutător" a fost executată de B., iar semnăturile de la rubrica "Avocat A." şi cea aferentă parafei de atestare a identităţii părţilor au fost executate de A..

Înalta Curte constată că proba tehnică se coroborează cu declaraţiile constante ale numitei C. care, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de fond, a susţinut că semnătura aplicată pe contractul de împrumut nr. x/21.01.2018 încheiat la Cabinetul de avocat A. nu îi aparţine, înscrisul fiind fals, precum şi cu cu înscrisurile ridicate de la Cabinetul medical individual B. şi de la Cabinetul Individual de avocat A. şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Cât priveşte opinia exprimată de expertul parte în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că aceasta nu se coroborează cu nicio altă probă administrată, mai mult, aprecierile expertului nu sunt susţinute de argumente convingătoare, nefiind identificate, în mod convingător, suficiente caracteristici generale şi particulare comune şi că, în aceste condiţii s-ar impune efectuarea unei contraexpertize la INEC, ca în cazul celor menţionate în probele tehnice şi expuse pe larg în cele ce preced.

În acest context factual, declaraţiile date de inculpaţi în faza de urmărire penală (la instanţa de fond uzând de dreptul la tăcere), precum şi cele date în faţa instanţei de apel generează dubii serioase cu privire la credibilitatea acestora, fiind contrazise atât de probe obiective - rapoartele de specialitate întocmite în cauză, cât şi de probe indirecte - declaraţiile constante ale intimatei care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cursul procesului penal infirmă apărarea inculpaţilor referitoare la semnarea contractului de împrumut aflat în litigiu de către C. şi confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că înscrisul denumit "contract de împrumut" întocmit la data de 21.01.2018 între cele două părţi, certificat de către avocatul A. sub nr. x/21.01.2018 a fost întocmit în fals, la comiterea faptei participând şi inculpatul A..

Aşadar, instanţa de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanţă, că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, în cauză fiind întrunite elementele constitutive atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv.

În acest sens, se reţine că faptele reţinute în sarcina inculpatei B., de a falsifica, în jurul datei de 25.10.2018, prin atestarea de împrejurări necorespunzătoare adevărului, înscrisul sub semnătură privată intitulat "contract de împrumut", referitor la acordarea unui împrumut în sumă de 2000 RON numitei C., înscris pe care semnătura de la rubrica "împrumutat" a fost contrafăcută prin copiere a unei semnături autentice, pe care l-a folosit la Cabinetul avocatului A., în înţelegere cu acesta, în scopul îndeplinirii procedurii de atestare de către avocat, în mod nereal, a identităţii părţilor, a conţinutului actului şi a datei acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen. şi complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatei B., de a folosi la data de 25.10.2018, înscrisul astfel falsificat, în scopul dovedirii pretinsului negotium dintre părţi şi a calităţii de titlu executoriu, determinându-l astfel pe executorul judecătoresc D., care a acţionat fără vinovăţie, să declanşeze procedura de executare silită împotriva numitei C., în cadrul dosarului de executare nr. 220/2018, pentru suma de 2307 RON, reprezentând pretinsul debit şi cheltuieli de executare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului A., săvârşite în calitate de avocat, de a falsifica, în jurul datei de 25.10.2018, înscrisul sub semnătură privată intitulat "contract de împrumut", referitor la acordarea unui împrumut în sumă de 2000 RON de numita B. numitei C., prin completarea acestuia cu împrejurări necorespunzătoare adevărului, referitoare la data încheierii actului şi data scadenţei, înscris pe care semnătura de la rubrica "împrumutat" a fost contrafăcută prin copiere a unei semnături autentice şi pe care ulterior a aplicat ştampila Cabinetului de avocat, în cuprinsul căreia a atestat în mod nereal identitatea părţilor, conţinutul actului şi data acestuia, conferindu-i astfel aparenţa unui înscris oficial în accepţiunea art. 178 alin. (2) rap. la art. 175 alin. (2) C. pen., cu valoare de titlu executoriu, apoi i l-a încredinţat numitei B., pentru a-l folosi în scopul producerii de consecinţe juridice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatei B. în infracţiunea de tentativă de înşelăciune, Înalta Curte constată că acest aspect a făcut obiectul analizei instanţei de fond care, prin încheierea din 05.02.2024, a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecăţii din infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 32 C. pen. şi art. 244 alin. (2) C. pen., instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, în cauza de faţă, în raport de conduita reţinută în sarcina inculpatei şi a martorului D., de calitatea acestuia din urmă şi de procedurile derulate în raport de această calitate, nefiind posibil a ne afla în prezenţa unei infracţiuni contra patrimoniului, împrejurarea că inculpata a urmărit, prin declanşarea procedurii de executare silită, şi obţinerea unei sume de bani, nefiind aptă a transforma infracţiunea de abuz în serviciu, săvârşită fără vinovăţie de către martor, într-o infracţiune contra patrimoniului, în speţă infracţiunea de înşelăciune. Instanţa, la evaluarea încadrării juridice a faptei, a avut în vedere că, prin conduita ilicită reţinută în sarcina inculpatei - de a folosi la data de 25.10.2018 înscrisul falsificat în scopul dovedirii pretinsului negotium dintre părţi şi a calităţii de titlu executoriu, determinându-l astfel pe executorul judecătoresc D., care a acţionat fără vinovăţie, să declanşeze procedura de executare silită împotriva numitei C., în cadrul dosarului de executare nr. 220/2018, pentru suma de 2307 RON, reprezentând pretinsul debit şi cheltuieli de executare - au fost lezate relaţiile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii persoanelor juridice publice şi la protecţia intereselor legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcţionarilor publici, iar nu relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului împotriva unor acte de fraudare.

Totodată, aceeaşi instanţă a notat că, în cauză nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 308 din C. pen., executorul judecătoresc neavând calitatea de funcţionar privat, ci de persoană asimilată funcţionarului public potrivit art. 175 alin. (2) din C. pen., exercitând un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de autoritatea publică. Împrejurarea că inculpata nu are calitatea cerută subiectului activ al infracţiunii de abuz în serviciu, potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., nu atrage reţinerea dispoziţiilor art. 308 din C. pen., fiind suficient ca cerinţa impusă de norma de incriminare - în referire la calitatea de funcţionar public - să fie îndeplinită de autorul faptei, calitatea participanţilor fiind lipsită de importanţă din această perspectivă.

În acest context, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen., determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că ceea ce caracterizează participaţia penală improprie este faptul că participanţii conlucrează la săvârşirea aceleiaşi fapte cu o atitudine psihică diferită, unii cu intenţie, alţii fără vinovăţie. Altfel spus, coautorul, instigatorul şi complicele contribuie cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, faptă comisă nemijlocit de o altă persoană, fără vinovăţie. Împrejurarea că autorul a acţionat fără vinovăţie este o cauză personală a acestuia, ceea ce nu schimbă caracterul faptei săvârşite, care rămâne faptă prevăzută de legea penală, şi nici nu înlătură vinovăţia celorlalţi participanţi care au contribuit cu intenţie la comiterea acelei fapte.

Înalta Curte reţine că eroarea asupra tipicităţii faptei care a fost reţinută în ceea ce îl priveşte pe executorul judecătoresc a condus la înlăturarea vinovăţiei acestuia, ca urmare a necunoaşterii unor împrejurări de care depindea întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, respectiv declanşarea procedurii de executare silită împotriva numitei C., în cadrul dosarului de executare nr. 220/2018, pentru suma de 2307 RON, reprezentând pretinsul debit şi cheltuieli de executare, în baza unui înscris falsificat. Or, această necunoaştere nu poate produce efecte în ceea ce o priveşte pe inculpata B., care, cunoscând realitatea obiectivă, l-a determinat pe autorul nemijlocit să comită acţiunea care corespunde elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, în sarcina sa fiind reţinută în mod corect întrunirea elementelor constitutive ale participaţiei improprii.

Examinând, în continuare, tratamentul sancţionator stabilit prin sentinţa penală atacată, Înalta Curte îl consideră ca fiind corect stabilit, în condiţiile în care prima instanţă, făcând o corectă aplicare a criteriilor generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen., prin raportare la gravitatea faptelor şi consecinţele produse, a apreciat că se impune condamnarea acesteia la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, în condiţiile art. 91 şi urm. C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, această modalitate de executare fiind suficientă şi, totodată, necesară pentru a asigura atingerea scopului educativ al tratamentului sancţionator.

Ca atare, în raport cu gravitatea faptei, care rezultă din modalitatea de comitere a acesteia (determinarea martorului D., în calitatea acestuia de executor judecătoresc, fără a exista un acord între inculpată şi martor, fără ca acestuia din urmă să i se aducă la cunoştinţă caracterul nereal al contractului de împrumut, să declanşeze procedura de executare silită împotriva numitei C., în cadrul dosarului de executare nr. 220/2018, pentru suma de 2307 RON, reprezentând pretinsul debit şi cheltuieli de executare), din atingerea însemnată a valorilor sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii persoanelor juridice publice şi la protecţia intereselor legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcţionarilor publici, Înalta Curte apreciază că tratamentul sancţionator aplicat de către judecătorul fondului, atât sub aspectul cuantumului cât şi sub cel al modalităţii de executare, este singurul în măsură a asigura scopurile pedepsei prevăzute de normele de drept penal substanţial, motiv pentru care, în cauză, nu se impune o modificare a acestuia, chiar dacă inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale şi este absolventă de studii superioare, întrucât circumstanţele personale favorabile care caracterizează persoana acesteia nu pot fi privite în mod singular, fără luarea în considerare a gravităţii faptei comise şi a urmărilor produse.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpaţii B. şi A. în susţinerea apelurilor, în modalitatea arătată, precum şi legalitatea şi temeinicia sentinţei penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 46/2024 din data de 14 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală, va obliga apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 240 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 46/2024 din data de 14 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 240 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2025.