Waiver of punishment upheld for violation of domicile; victim's appeal dismissed and moral damages rejected

Şedinţa publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 203/2024 din data de 16 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 396 alin. (3) C. proc. pen., cu trimitere la art. 80 C. pen., s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârşirea de către inculpata A., a infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 81 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei A. un avertisment, reţinând gravitatea redusă a infracţiunii şi lipsa de periculozitate a infractorului.

A fost atenţionată inculpata asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale, a procedurii de cameră preliminară şi pentru judecata cauzei la prima instanţă.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., cu trimitere la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a fost obligată inculpata să plătească persoanei vătămate B. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocaţial cenzurat.

În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cu trimitere la art. 19 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată în cauză de persoana vătămată B..

S-a respins, ca nefondată, cererea persoanei vătămate B. de instituire a unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, emis la data de 18.03.2024, în dosarul penal nr. x/2022, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 27.10.2022, în jurul orei 15:30, a pătruns, fără acordul persoanei vătămate B., pe proprietatea acesteia, situată în Turda, str. x, jud. Cluj.

În procedura camerei preliminare, prin încheierea penală nr. 5/05.06.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, în temeiul disp. art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpată în procedura camerei preliminare.

A constatat competenţa Curţii de Apel Cluj, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2022, la data de 18.03.2024, prin care a fost trimisă în judecată inculpata A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. (1) C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Încheierea penală nr. 5/05.06.2024 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2024, a rămas definitivă prin necontestare.

În cursul judecăţii, la primul termen de judecată, din data de 19.09.2024, după citirea actului de sesizare, inculpata a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii prev. de art. 375 C. proc. pen., declarând că recunoaşte săvârşirea faptei, aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei, nu doreşte să formuleze cereri privind administrarea de probe şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Curtea a încuviinţat cererea inculpatei şi a dispus ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii.

Analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, necontestat de către inculpata care a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, Curtea a reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpata A. are calitatea de avocat în Baroul Cluj, iar pe baza unui contract de asistenţă juridică încheiat cu martorii C. şi D., inculpata i-a reprezentat pe aceştia în cadrul procesului civil ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Turda, proces pornit de persoana vătămată B. împotriva vecinilor ei, pentru ca instanţa să dispună retragerea unui zid al construcţiei edificate de vecini, în opinia sa, contrar prevederilor legale şi fără a deţine autorizaţie de construire.

La data de 27.10.2022, cu scopul de a efectua fotografii şi înregistrări video cu fundaţia casei vechi a clienţilor săi, martorii C. şi D., pentru a le depune ulterior la instanţa civilă în dosarul care era pe rolul Judecătoriei Turda, deşi nu avea acordul persoanei vătămate B. pentru a pătrunde în curtea imobilului său, inculpata a traversat fundaţia în elevaţie, care se află pe proprietatea familiei Jude şi avea o înălţime de aproximativ 15-20 cm, a făcut câţiva paşi de-a lungul zidului (fundaţiei) şi a efectuat fotografiile/înregistrarea, de care urma să se folosească pentru a susţine interesele clienţilor E. la instanţa civilă.

Pătrunderea pe proprietatea familiei Jude a fost posibilă pentru că, înainte ca inculpata să ajungă la locuinţa clienţilor săi, martorul D., împreună cu ginerele său, au înlăturat panourile de metal care despart cele două proprietăţi, cu scopul ca doamna avocat să poată efectua fotografii pe care să le depună la instanţa civilă.

Curtea a reţinut că niciunul din martorii E. nu a susţinut că inculpata i-ar fi instigat să înlăture panourile de metal care despart cele două proprietăţi, pentru a-i asigura accesul în curtea familiei Jude, premeditând comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, cum, cu rea-credinţă, susţine persoana vătămată, prin apărător ales, din dorinţa de a imprima faptei un grad de pericol social ridicat, care nu există în realitate, fapta fiind una de gravitate redusă.

Atitudinea procesuală de rea-credinţă a persoanei vătămate, care, prin declaraţia nesinceră din cursul urmării penale, a încercat să amplifice nejustificat fapta inculpatei, transformând procesul penal într-o bătălie care are mai degrabă implicaţii civile, având în vedere existenţa dosarului nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Turda, transpare, de altfel, şi din alegaţiile conform cărora inculpata ar fi pătruns în curtea sa la aproximativ 1,5 - 2 metri de la gard şi s-a plimbat de-a lungul acelui zid, care are aproximativ 5 m, refuzând să plece când persoana vătămată i-a cerut acest lucru, ci, dimpotrivă, şi-a continuat activitatea de fotografiere şi filmare timp de aproximativ cinci minute.

Însăşi persoana vătămată a depus la dosarul cauzei înregistrarea video care surprinde momentul comiterii infracţiunii, având în vedere că existau camere de supraveghere în exteriorul locuinţei. Or, din această înregistrare, rezultă cu claritate faptul că inculpata a pătruns în curtea locuinţei persoanei vătămate la o distanţă de aprox. 0,5 m de zid, doar cât să poată filma/fotografia fundaţia vechii case a clienţilor săi, martorii E., nu s-a plimbat de-a lungul gardului pe o distanţă de 5 m, ci doar de aprox. 2 m şi nici nu s-a apropiat de casa persoanei vătămate, de unde aceasta urmărea incidentul pe monitorul camerelor de supraveghere, iar, la momentul când persoana vătămată i-a cerut să plece, s-a conformat.

Inculpata a petrecut în curtea imobilului în care locuieşte persoana vătămată aproximativ 35 secunde prima dată, în intervalul orar 15:33:16-15:33:50 şi 25 secunde a doua oară, în intervalul orar 15:35:25-15:35:50, nicidecum 5 minute, cum a susţinut persoana vătămată prin declaraţia pe care a dat-o în cursul urmăririi penale.

În minutul 15:35:44 se poate observa că inculpata este interpelată de persoana vătămată, întoarce capul spre casa în care se afla aceasta, fără a adopta o atitudine sfidătoare, apoi închide telefonul şi în 5 secunde părăseşte curtea imobilului, pătrunzând în curtea familiei E..

Împrejurarea că inculpata a fost sau nu însoţită de fiul ei la data comiterii infracţiunii este lipsită de relevanţă în acest cadru procesual, câtă vreme martorul F. nu a pătruns în curtea persoanei vătămate, a rămas în curtea martorilor E., după cum reiese neîndoielnic din înregistrarea camerelor de supraveghere amplasate în exteriorul casei persoanei vătămate.

De vreme ce nu există un proces penal în care să se cerceteze fapta martorului F. de a-şi însoţi mama la casa clienţilor E., acţiune care, în mod evident, nu are conotaţii penale, iar plângerea penală a persoanei vătămate B. a fost formulată doar împotriva inculpatei, căreia i s-a reproşat pătrunderea pe proprietatea persoanei vătămate fără acordul acesteia, prezenţa fiului inculpatei pe proprietatea martorilor E. în perioada de timp cât mama sa s-a aflat în curtea persoanei vătămate nu are niciun fel de implicaţie asupra evaluării elementelor constitutive ale infracţiunii de care este acuzată inculpata.

Prin urmare, împrejurarea că inculpata a fost însoţită de fiul ei, pe care este posibil să o fi uitat sau, pur şi simplu, din dorinţa firească a unei mame de a-şi proteja copilul, a încercat să o ascundă, asumându-şi, însă, responsabilitatea pentru fapta comisă încă de la prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale, nu poate fi valorificat, aşa cum pretinde persoana vătămată, pentru agravarea răspunderii penale a inculpatei.

Concluzionând, Curtea a reţinut că sunt întrunite cerinţele art. 103 alin. (2) din C. proc. pen.

Acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă prin mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, care se regăsesc la dosarul de urmărire penală şi au fost pe deplin însuşite de inculpată, atât timp cât a optat pentru procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii. Este vorba despre declaraţia persoanei vătămate, declaraţiile martorilor C., D., F., declaraţiile inculpatei, înregistrări video, planşe foto, care, desigur, trebuie coroborate cu declaraţia de recunoaştere totală şi necondiţionată dată în faţa Curţii, în şedinţa publică din data de 19.09.2024.

Din perspectiva încadrării juridice, în mod just, s-a arătat prin actul de sesizare, că fapta inculpatei A., constând în aceea că, la data de 27.10.2022, în jurul orei 15:30, a pătruns, fără acordul persoanei vătămate B., în curtea imobilului, situat în localitatea Turda, str. x, jud. Cluj, folosit de persoana vătămată ca locuinţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) din C. pen.

Infracţiunea de violare de domiciliu îşi găseşte reglementarea în norma de incriminare de la art. 224 alin. (1) C. pen., conform căreia "Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţa sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de violare de domiciliu, elementul material rezidă din pătrunderea, fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate, situată în localitatea Turda, str. x, jud. Cluj.

Aşa cum s-a indicat anterior, deşi nu obţinuse consimţământul persoanei vătămate pentru a intra în curtea imobilului pe care-l folosea cu titlu de locuinţă, inculpata a traversat fundaţia care separa imobilul aflat în proprietatea persoanei vătămate de cel aflat în proprietatea clienţilor săi şi a făcut câţiva paşi în curtea locuinţei persoanei vătămate, de-a lungul zidului (fundaţiei), pentru a efectua nişte fotografii/o înregistrare, de care urma să se prevaleze, în calitatea sa de avocat a martorilor E., pentru a le susţine interesele la judecata dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Turda.

Din cuprinsul actului de sesizare, rezultă cu claritate faptul că inculpata nu a fost trimisă în judecată şi pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu în modalitatea refuzului de a părăsi curtea locuinţei imobilului folosit de persoana vătămată. Procurorul doar redă, în descrierea stării de fapt, o atare susţinere a persoanei vătămate, dar nu o valorifică la rubrica "în drept", care concentrează acuzaţia.

Din modalitatea în care a fost construită acuzaţia, Curtea a reţinut că a fost învestită exclusiv cu săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prin pătrunderea, fără drept, în curtea locuinţei folosite de persoana vătămată B..

Având în vedere că, potrivit art. 371 C. proc. pen. "Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei", lipsa unei acuzaţii privitoare la refuzul inculpatei de a părăsi curtea locuinţei persoanei vătămate, la cererea expresă a acesteia, face imposibilă judecarea cauzei penale şi în raport de o atare modalitate alternativă de comitere a infracţiunii de violare de domiciliu reţinută în sarcina inculpatei prin rechizitoriu.

Procurorul a acuzat-o pe inculpată doar de pătrunderea, fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate, astfel că instanţa, ţinută să statueze doar în limitele învestirii, nu poate analiza vreo altă faptă a inculpatei, chiar dacă persoana vătămată a formulat plângerea penală şi în legătură cu un refuz de părăsire a imobilului cu destinaţia de locuinţă, la cererea expresă a persoanei care îl foloseşte.

Nu plângerea sau declaraţia persoanei vătămate învesteşte instanţa penală, ci actul de sesizare, prin care reprezentantul Ministerului Public reţine o singură modalitate de comitere a infracţiunii de violare de domiciliu şi, anume, pătrunderea în curtea imobilului situat în localitatea Turda, str. x, jud. Cluj, fără acordul persoanei care îl foloseşte.

Urmarea imediată a constat în producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării dreptului la inviolabilitatea domiciliului persoanei vătămate. Infracţiunea este una de pericol abstract.

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că acţiunea inculpatei de a pătrunde, în curtea imobilului situat în localitatea Turda, str. x, jud. Cluj, fără a fi obţinut, în prealabil, acordul persoanei care îl foloseşte, a produs starea de pericol incriminată de legiuitor în cuprinsul art. 224 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită cu intenţie indirectă. Inculpata, în calitatea sa de avocat al familiei E., a acţionat cu dorinţa de a pătrunde, fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate, cu scopul de a efectua anumite fotografii/înregistrări video, pe care să le folosească în procesul civil pornit de persoana vătămată împotriva clienţilor săi, acceptând că, prin fapta sa, produce o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de art. 224 alin. (1) din C. pen., subsumate noţiunii de inviolabilitate a domiciliului. Cu alte cuvinte, inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea că s-ar putea produce, în sensul disp. art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen.

Pe cale de consecinţă, fapta există, constituie infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) din C. pen. şi a fost săvârşită de inculpată.

În ceea ce priveşte tratamentul de sancţionare, în raport de gradul de pericol social care a rezultat în concret din fapta inculpatei şi de personalitatea acesteia, care nu denotă periculozitate, Curtea a considerat că modalitatea optimă de sancţionare a conduitei infracţionale este prin dispunerea unei soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei, în condiţiile art. 80-82 C. pen.

De vreme ce fapta este de o gravitate redusă şi inculpata este o persoană bine integrată în societate, fără antecedente penale, incidentul fiind unul singular în viaţa ei şi nu îi caracterizează conduita profesională şi socială, după cum se poate deduce din analiza fişei de cazier judiciar şi a înscrisului în circumstanţiere depus la dosar în şedinţa din data de 19.09.2024, Curtea a opinat că este posibilă asigurarea dezideratului de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, prin reeducarea infractorului, respectiv a celui de restabilire a liniştii sociale, drept consecinţă a procesului penal, prin aplicarea unui simplu avertisment.

În cauză, nu este incident niciunul din cazurile de excludere prev. de art. 80 alin. (2) din C. pen., infracţiunea prezintă o gravitate redusă, raportat la natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit, iar, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de posibilităţile sale de îndreptare, dat fiind că este vorba despre o persoană în vârstă de 67 ani, care exercită profesia de avocat de peste 34 ani şi nu a avut nicio problemă de conduită profesională în tot acest interval de timp, fără antecedente penale, bine integrată social şi familial, aplicarea pedepsei nu ar fi oportună.

Relativ la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, s-a constatat că inculpata a pătruns, fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate, pentru un interval foarte scurt de timp, nu s-a deplasat decât pe o distanţă foarte redusă faţă de mejdia dintre proprietatea familiei E. şi proprietatea persoanei vătămate, exclusiv în scopul efectuării unor fotografii/înregistrări video care să-i clarifice instanţei civile anumite aspecte, omise cu ocazia cercetării la faţa locului. Nu a acţionat cu dorinţa de a aduce atingere libertăţii persoanei vătămate de a-şi desfăşura viaţa privată în interiorul locuinţei, ci doar a acceptat că ar putea aduce atingere relaţiilor sociale privitoare la inviolabilitatea domiciliului.

Contrar a ceea ce susţine persoana vătămată, şi criteriul privitor la natura, respectiv gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii este de natură a atenua gravitatea faptei inculpatei, de vreme ce nu au existat, în concret, urmări ale acţiunii de pătrundere, fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate, pentru efectuarea unor fotografii la o fundaţie a casei aparţinând clienţilor inculpatei, martorii E..

Curtea a mai constatat că persoana vătămată nu a fost încercată de stările de panică pe care le alegă pentru a augmenta nejustificat gradul de pericol social al faptei inculpatei.

Câtă vreme, prin declaraţia sa, persoana vătămată a arătat că a urmărit întregul incident pe monitorul conectat la camerele de supraveghere din exteriorul locuinţei, a văzut că inculpata a pătruns, singură, în curtea locuinţei sale şi, în mod cert, a observat că face doar nişte fotografii la zidul vechii fundaţii a casei familiei E., nu avea niciun motiv să se sperie atât de tare. De altfel, dacă i s-ar fi produs acea stare de temere pe care o invocă, speculând vârsta înaintată pe care o are, persoana vătămată ar fi acţionat sistemul de alarmă, ea însăşi declarând că locuinţa îi este dotată cu un asemenea sistem de siguranţă sau ar fi apelat serviciul de urgenţă 112, nicidecum nu ar fi ieşit la geamul locuinţei pentru a riposta.

Împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea şi atitudinea persoanei vătămate care, deşi avea posibilitatea de a solicita intervenţia firmei de pază şi protecţie cu care avea încheiat un contract, atât timp cât susţine că exista, în casă, un sistem de alarmă sau a organelor abilitate, printr-un apel la numărul de urgenţă 112, dacă, realmente, s-ar fi temut pentru integritatea sa fizică sau integritatea bunurilor pe care le are în proprietate, nu a făcut-o, ci s-a deplasat la fereastra locuinţei, pentru a striga la inculpată, contrazic vehement susţinerile persoanei vătămate că ar fi experimentat stări de panică, că i-ar fi fost afectată starea de sănătate, din cauza acţiunii inculpatei de a pătrunde, fără drept, în curtea locuinţei sale, un interval foarte scurt de timp, de aprox. 1 minut, în scopul fotografierii fundaţiei vechii case a martorilor E..

Motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit sunt, în egală măsură, de natură a reflecta un grad de pericol redus al faptei inculpatei, de vreme ce aceasta a acţionat cu intenţie indirectă, nu a dorit să aducă atingere vieţii private a persoanei vătămate, ci doar să efectueze nişte fotografii/înregistrări video, pentru a clarifica instanţei civile anumite aspecte privitoare la fundaţia fostei case a familiei E., situată la limita de proprietate cu imobilul folosit de persoana vătămată.

Chiar dacă nu este scuzabilă conduita inculpatei, pentru că nimic nu poate justifica o acţiune de pătrundere, fără drept, în domiciliul unei persoane, nici nu se poate face abstracţie de contextul în care s-a petrecut evenimentul. Inculpata, la solicitarea şi în interesul clienţilor săi, familia E., a acţionat impulsiv, fără a conştientiza gravitatea acţiunii de pătrundere fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate, a dorit să surprindă foto/video fundaţia fostei case a familiei E., pentru a le putea construi corespunzător apărarea în litigiul civil declanşat de persoana vătămată împotriva vecinilor săi. Această succesiune a evenimentului suprimă semnificativ din gravitatea faptei.

În opinia Curţii, contrar a ceea ce susţine persoana vătămată, faptul că inculpata a acţionat în calitate de avocat, nu agravează răspunderea penală, nu o face nedemnă de exercitarea profesiei de avocat, dimpotrivă, este o circumstanţă privitoare la faptă care diminuează gradul de pericol social al infracţiunii.

Inculpata nu s-a folosit de profesia sa pentru a pătrunde, fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate, ci, din dorinţa de a-şi exercita cât mai bine profesia, de a construi o apărare cât mai eficace clienţilor săi, a acţionat impulsiv, fără a conştientiza implicaţiile conduitei sale.

Atât timp cât, în concret, inculpata a stat în curtea locuinţei persoanei vătămate doar un interval scurt de timp, în care nu a făcut altceva decât să surprindă foto/video un aspect pe care l-a considerat relevant pentru dovedirea susţinerilor clienţilor săi în cadrul procesului ce făcea obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Turda, starea de pericol adusă valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare de la art. 224 alin. (1) C. pen. este minimă.

Cu referire la lipsa de periculozitate a infractorului, Curtea a notat conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, de vreme ce inculpata a recunoscut fapta şi, deşi, a considerat că nu este de o gravitate ridicată, cum, de altfel, consideră şi instanţa, nu a refuzat să-şi asume consecinţele comportamentului pe care l-a adoptat în data de 27.10.2022.

În opinia Curţii, prin aceea că a susţinut, în cursul urmăririi penale, că nu a fost cu fiul ei la locuinţa familiei E. în data de 27.10.2022, deşi, în înregistrarea video, se observă prezenţa acestuia în curtea martorilor E., inculpata nu a dat dovadă de o atitudine oscilantă, de refuz de asumare a consecinţelor infracţiunii.

Deja s-a arătat că prezenţa fiului inculpatei în curtea familiei E. este o împrejurare care nu are niciun fel de relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze.

Prezenţa martorului F. în curtea locuinţei familiei E., la data de 27.10.2022, este un aspect neesenţial pentru soluţionarea cauzei penale, nu poate influenţa în vreun fel nici elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, nici gradul de pericol social al faptei.

În favoarea inculpatei pledează şi conduita faţă de organele judiciare, din moment ce aceasta a colaborat cu organele de anchetă şi s-a prezentat la toate chemările organelor judiciare, precum şi lipsa antecedentelor penale.

În plus, aşa cum transpare din caracterizarea emisă de Baroul Cluj la data de 18.09.2024, inculpata este o persoană bine integrată social, care îşi câştigă existenţa prin mijloace oneste, exercitând profesia de avocat de peste 34 ani, fără incidente privitoare la conduita profesională, dimpotrivă a dat dovadă de responsabilitate şi preocupare pentru desăvârşirea pregătirii profesionale.

Aşadar, Curtea a concluzionat că sunt întrunite cerinţele art. 396 alin. (3) din C. proc. pen., cu trimitere la art. 80 din C. pen., sens în care a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei.

O soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei exclude posibilitatea de aplicare a unei pedepse complementare şi, implicit, accesorii, cum a solicitat persoana vătămată, întrucât aplicarea unei pedepse complementare şi, implicit, accesorie, are ca fundament o soluţie de condamnare, nicidecum una de renunţare la aplicarea pedepsei.

Nici impunerea obligaţiilor de a nu comunica cu persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoanele cu care a comis infracţiunea sau de a nu se apropia de acestea, respectiv de a nu ocupa sau exercita profesia de avocat, în condiţiile art. 85 din C. pen., nu este posibilă, pentru că s-a dispus o soluţie de amânare a aplicării pedepsei.

Pe de altă parte, Curtea a arătat că asemenea interdicţii nu s-ar fi justificat nici dacă s-ar fi pronunţat o soluţie de condamnare, întrucât interzicerea contactului cu persoana vătămată şi membrii familiei sale, respectiv cea de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate se justifică în scop de protecţie a victimei infracţiunii, doar dacă se face dovada că, prin conduita infracţională a inculpatului, i-a fost provocată persoanei vătămate o traumă care nu poate fi depăşită altfel decât prin evitarea contactului cu inculpatul. Or, nu este cazul în speţă, deoarece, în opinia Curţii, gesturile persoanei vătămate de la momentul comiterii infracţiunii nu au trădat acea stare de temere pe care o alegă, ce, de altfel, ar fi fost nejustificată, din moment ce inculpata nu a lăsat să transpară vreun moment o eventuală intenţie de a se apropia de casa în care se afla persoana vătămată pentru a-i face rău. Cu atât mai puţin, în prezent, după aproximativ 2 ani şi 7 luni de la comiterea faptei, persoana vătămată nu mai poate resimţi niciun fel de frică. Dimpotrivă, prin propriile simţuri, Curtea a constatat faptul că persoana vătămată nu se teme deloc de inculpată, câtă vreme a adoptat, în şedinţa din data de 19.09.2024, o atitudine vindicativă, înfruntând-o pe inculpată şi pe apărătorul ei ales, prin tulburarea şedinţei de judecată.

Interzicerea contactului cu membrii familiei E., în calitate de persoane cu care a comis infracţiunea nu ar fi fost posibilă pentru că nu s-a stabilit, în urma prezentului proces penal, săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în participaţie, de către inculpată, cu martorii E..

Interzicerea exercitării profesiei de avocat nu ar fi fost dispusă pentru că inculpata nu a dat dovadă de nedemnitate pentru exercitarea profesiei, după cum s-a stabilit deja.

Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că, în cauză, prin constituirea de parte civilă cu suma de 20.000 RON, reprezentând daune morale, persoana vătămată a invocat o răspundere civilă de natură delictuală.

În speţă, indubitabil există o fapta ilicită, comisă de inculpata, care a pătruns, fără drept, în curtea imobilului folosit ca locuinţă de persoana vătămată. Însă nu s-a făcut dovada că acţiunea inculpatei, care, într-adevăr, a încălcat normele dreptului obiectiv, ar fi adus prejudicii vreunui drept subiectiv persoanei vătămate, vătămându-i integritatea fizică sau pe cea psihică, astfel încât să fie justificată acordarea de daune morale.

Persoana vătămată a depus la dosarul cauzei un set de documente medicale care atestă diferite afecţiuni, specifice vârstei pe care o are, dar niciun act doveditor al faptului că a făcut un atac de panică la data de 27.10.2022, când a observat-o pe inculpată în curtea propriei sale locuinţe, că a fost nevoită să recurgă la un anumit tratament pentru reglarea tensiunii arteriale. Sunt simple susţineri, cuprinse în declaraţia pe care a dat-o în cursul urmăririi penale, pe care instanţa nu le poate avea în vedere, atât timp cât a stabilit că atitudinea persoanei vătămate nu relevă, nicidecum, o temere pentru integritatea sa corporală sau integritatea bunurilor aflate pe proprietatea ei.

Modalitatea în care a fost comisă infracţiunea exclude, de principiu, producerea vreunui prejudiciu nepatrimonial posibil a fi reparat, potrivit art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., în acest cadru procesual.

Nu poate fi identificată suferinţa fizică sau psihică încercată de persoana vătămată care a observat intervalul de timp extrem de redus petrecut de inculpată în curtea locuinţei sale, a fost conştientă că nu intenţionează să se apropie de casă, ci doar surprinde foto/video anumite aspecte privitoare la fundaţia vechii case a clienţilor săi la o distanţă de aprox. 0,5 m de mejdie, iar, la momentul când i s-a solicitat să plece, s-a conformat, în decurs de 5 secunde pătrunzând, din nou, în curtea familiei E..

Dacă ar fi existat cu adevărat o asemenea traumă, amplificată de faptul că persoana vătămată locuieşte singură, este o femeie în vârstă, cu multe probleme de sănătate, cu siguranţă că aceasta ar fi acţionat sistemul de alarmă. Explicaţia conform căreia nu ar fi dorit să amplifice situaţia creată de doamna avocat nu este una credibilă, câtă vreme a amplificat-o şi la acel moment, strigând la persoana vătămată de la fereastra locuinţei sale şi ulterior, prin exagerbarea gradului de pericol social concret al faptei inculpatei în cadrul prezentului proces penal.

Nici nu s-a dovedit care a fost, în concret, atingerea adusă vieţii private a persoanei vătămate prin fapta inculpatei de a traversa zidul de beton şi a pătrunde pe o distanţă de aprox. 0,5 m, în curtea locuinţei sale, în scopul efectuării unor fotografii, pe o durată de aproximativ 1 minut.

Cu privire la cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpatei, conform art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea a reţinut că acestea sunt de 500 RON.

Potrivit art. 276 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., inculpata va plăti persoanei vătămate suma de 3.000 RON, pe care instanţa de fond a considerat-o a fi un onorariu justificat de complexitatea cauzei şi activităţile concrete desfăşurate de apărătorul ales al persoanei vătămate.

Instanţa de fond a considerat că nu se poate omite că, pe durata urmăririi penale, apărătorul ales al persoanei vătămate a formulat o plângere prealabilă şi o poziţie procesuală raportat la ordonanţa de renunţare la urmărire penală din data de 26.09.2023, în cursul procedurii de cameră preliminară un răspuns cu privire la cererile şi excepţiile inculpatei, iar, în cursul judecăţii, o constituire de parte civilă şi o cerere de instituire a măsurilor asigurătorii, care, ambele, au fost respinse.

Cauza nu este una complexă, a presupus audierea a trei martori în cursul urmăririi penale, fără participarea avocatului ales al persoanei vătămate, iar, în cursul judecăţii, s-a soluţionat la primul termen de judecată, inculpata optând pentru procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii.

În concret, avocatul ales al persoanei vătămate a redactat trei acte de procedură cu relevanţă în susţinerea poziţiei procesuale a clientei pe care o reprezintă, niciunul neimplicând o documentare minuţioasă, studierea vreunui amplu material probator sau a unei chestiuni juridice mai puţin întâlnite, respectiv s-a prezentat de trei ori la Curtea de Apel Cluj.

Or, în opinia Curţii, o atare prestaţie, în condiţiile unei complexităţi extrem de reduse a cauzei, nu justifică obligarea inculpatei la plata unui onorariu avocaţial mai mare de 3.000 RON, sens în care, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cu trimitere la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a cenzurat onorariul avocaţial cuvenit apărătorului ales al persoanei vătămate, apreciindu-l vădit disproporţionat raportat la complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată în concret de către domnul avocat G..

Desigur că, aşa cum transpare din prev. art. 451 alin. (2) C. proc. civ., măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre domnul avocat şi doamna B.. Persoana vătămată a acceptat să-i plătească domnului avocat un onorariu de 34.563 RON, într-o cauză care, de la început, se prefigura a fi una de complexitate redusă, având în vedere că momentul săvârşirii infracţiunii a fost surprins video şi persoana vătămată avea înregistrarea şi trebuie să-şi execute obligaţiile contractuale asumate. Însă, considerentele ce au determinat-o pe persoana vătămată să accepte termenii impuşi de către domnul avocat G. nu sunt opozabile instanţei, care trebuie să evalueze în echitate prestaţia avocatului ales al persoanei vătămate, raportat la natura şi complexitatea concretă a cauzei penale pe care a soluţionat-o.

Curtea a considerat vădit nefondată şi cererea persoanei vătămate de instituire a unor măsuri asigurători, întrucât inculpata a fost obligată la plata sumei totale de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului şi persoanei vătămate. Un atare cuantum al cheltuielilor judiciare nu poate justifica o ingerinţă precum cea pe care o presupune luarea unei măsuri asigurătorii în viaţa inculpatei şi, cu atât mai puţin, instituirea unui sechestru asigurător asupra unui bun imobil pe care îl are în proprietate.

Câtă vreme inculpata este o persoană bine integrată social, care îşi câştigă existenţa prin exercitarea profesiei de avocat, de peste 34 ani, Curtea nu a considerat că există vreun motiv să se îndoiască că vor putea fi recuperate cheltuielile judiciare ce îi vor fi imputate, în cuantum de doar 3.500 RON.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel partea civilă B., prin care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, iar pe fondul cauzei, să se dispună condamnarea inculpatei precum şi admiterea acţiunii civile.

Prin motivele de apel formulate în scris, partea civilă B., prin apărător ales, a solicitat, în esenţă:

- condamnarea inculpatei A. la pedeapsa amenzii penale, iar, în subsidiar, la amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 C. pen.;

- aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, în situaţia în care instanţa optează pentru condamnarea la amenda penală;

- admiterea acţiunii civile a părţii civile în cuantum de 20.000 RON şi obligarea inculpatei la achitarea acestei sume cu titlu de prejudiciu moral;

- admiterea cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei A., în temeiul art. 249 C. proc. pen.

- acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, constând în onorarii avocaţiale achitate de partea civilă pentru faza de urmărire penală, faza camerei preliminare, faza judecăţii de fond, în cuantum de 34.563 RON la care se adaugă cheltuielile de deplasare achitate de partea civilă pentru susţinerea prezentului apel, apărătorului ales.

Astfel, apărarea părţii civile a criticat sentinţa apelată ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, referitor la starea de fapt, a susţinut că premeditarea acţiunii inculpatei rezultă din declaraţia martorului D., care nu a specificat în mod expres faptul că "ar fi fost instigat de doamna avocat", deoarece nu deţine capacitatea lingvistică de a se exprima în acest fel, dar cu cuvintele sale simple a explicat de ce a dat jos panourile de metal.

Martorul D. a relatat că a dat la o parte panourile de metal, întrucât urma să vină doamna avocat, iar soţia dânsului, audiată şi ea în calitate de martor, a relatat că, în timp ce era sosită doamna avocat la ei, s-a derulat operaţiunea de dare la o parte a panourilor de metal.

Alt argument al premeditării, care nu a fost analizat de instanţa de fond, este cel privind prezenţa doamnei avocat în curtea persoanei vătămate, cu cca. 2 săptămâni înainte de săvârşirea infracţiunii, respectiv faptul că în data de 14.10.2022 s-a desfăşurat la faţa locului o expertiză judiciară, dispusă de o instanţă civilă. Această etapă procedurală -efectuarea expertizei de specialitate la faţa locului - este singurul moment în care este permisă prezenţa unor persoane străine pe proprietatea părţilor implicate într-un proces. Astfel, în data de 14.10.2022, inculpata A., în calitate de avocat al familiei E. a avut accesul garantat şi permis, atât de persoana vătămată cât şi de lege de a se afla în curtea persoanei vătămate, pentru a participa la efectuarea expertizei.

Cu această ocazie, numita A. a participat activ la desfăşurarea acestei expertize, în sensul că a efectuat fotografii, s-a certat cu expertul, cu avocatul persoanei vătămate, cu muncitorii prezenţi. În mod clar şi-a depăşit atribuţiile, dar a avut cadrul legal şi acceptul persoanei vătămate, în data de 14.10.2022, de a se afla pe proprietatea acesteia.

În continuare, partea civilă B. a susţinut că, având în vedere obiectul juridic special al acestei infracţiuni, şi anume relaţiile sociale privind apărarea libertăţii persoanei, sub aspectul libertăţii vieţii domestice, nu contează efectiv dacă inculpata a stat două minute, un minut sau cinci minute în curtea persoanei vătămate.

Fiecărei persoane îi este recunoscut dreptul de a avea un domiciliu şi de a trăi fără teama unei imixtiuni din partea altora. Această libertate, deşi aparţine individului, interesează societatea, în acest sens fiind şi prevederile constituţionale, respectiv potrivit art. 27 din Constituţie, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile.

Acest proces penal nu a avut rolul de a transforma din punct de vedere cinematografic săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, într-o bătălie care are mai degrabă implicaţii civile" cum foarte plastic a argumentat instanţa de fond. A fost foarte important ca persoana vătămată să facă referire la existenţa dosarului civil între aceasta şi familia E., clienţii doamnei avocat inculpate A. (care, de altfel l-a şi câştigat în fond, după aproximativ 6 ani de tergiversări din partea doamnei avocat) pentru a convinge logic, de ce această doamnă avocat a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa.

O altă critică se referă la modalitatea inechitabilă prin care instanţa de fond a înţeles să analizeze instituţia individualizării judiciare a pedepsei în defavoarea părţii civile.

Argumentele folosite de instanţa fondului, şi anume gradul de pericol social care a rezultat în concret din fapta inculpatei, personalitatea acesteia care nu denotă periculozitate, fapta de o gravitate redusă, inculpata o persoană bine integrată în societate, incident singular care nu îi caracterizează conduita profesională şi socială, pentru a justifica renunţarea la aplicarea pedepsei, nu conving şi creionează o altă stare de fapt şi de drept, decât cea care face obiectul prezentului dosar.

S-a arătat că persoana vătămată a suferit creşteri de tensiune (documente medicale existente la dosarul cauzei) care au necesitat tratament medicamentos, iar aceste două acţiuni cumulate ale inculpatei, distrugerea gardului şi invadarea spaţiului privat constituie motive de îngrijorare permanentă în direcţia persoanei vătămate.

Cu privire la respingerea pretenţiilor civile de către instanţa fondului, apărarea a considerat că au fost îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se admite şi acţiunea civilă.

Pentru reducerea excesivă a cheltuielilor judiciare, instanţa de judecată poate interveni şi cenzura onorariul avocaţial, dar în speţa prezentă, acordarea doar a 3000 de RON cheltuieli de judecată, în condiţiile în care s-a făcut dovada achitării unei sume de 34.536 RON, reflectă o intervenţie disproporţionată, deoarece demonstrează că, în primul rând, munca avocatului este dispreţuită, şi, în al doilea rând, transmite un mesaj puternic persoanei vătămate, de a se abţine pe viitor la formularea unor plângeri penale, deoarece cheltuielile acesteia nu se vor recupera.

În ceea ce priveşte instituirea măsurilor asigurătorii, apărarea a considerat că şi această solicitare a fost respinsă în defavoarea persoanei vătămate, iar dacă instanţa de control judiciar va admite apelul astfel cum a fost formulat, a apreciat că se impune şi instituirea acestor măsuri asigurătorii.

Motivele de apel formulate de către apelanta parte civilă au fost susţinute de către apărare cu prilejul dezbaterilor.

Analizând apelul declarat de partea civilă B. prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de drept şi de fapt, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită, în sensul că inculpata A. are calitatea de avocat în Baroul Cluj şi, pe baza unui contract de asistenţă juridică încheiat cu martorii C. şi D., inculpata i-a reprezentat pe aceştia în cadrul procesului civil ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Turda, proces pornit de persoana vătămată B. împotriva vecinilor ei, pentru ca instanţa să dispună retragerea unui zid al construcţiei edificate de vecini, în opinia sa, contrar prevederilor legale şi fără a deţine autorizaţie de construire.

La data de 27.10.2022, cu scopul de a efectua fotografii şi înregistrări video cu fundaţia casei vechi a clienţilor săi, martorii C. şi D., pentru a le depune ulterior la instanţa civilă în dosarul care era pe rolul Judecătoriei Turda, deşi nu avea acordul persoanei vătămate B. pentru a pătrunde în curtea imobilului său, inculpata a traversat fundaţia în elevaţie, care se afla pe proprietatea familiei Jude şi avea o înălţime de aproximativ 15-20 cm, a făcut câţiva paşi de-a lungul zidului (fundaţiei) şi a efectuat fotografiile/înregistrarea, de care urma să se folosească pentru a susţine interesele clienţilor E. la instanţa civilă.

Pătrunderea pe proprietatea familiei Jude a fost posibilă pentru că, înainte ca inculpata să ajungă la locuinţa clienţilor săi, martorul D., împreună cu ginerele său, au înlăturat panourile de metal care despart cele două proprietăţi, cu scopul ca doamna avocat să poată efectua fotografii pe care să le depună la instanţa civilă.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, pe baza probelor administrate, respectiv declaraţia persoanei vătămate, declaraţiile martorilor C., D., F., declaraţiile inculpatei, înregistrări video, planşe foto.

De altfel, se constată că inculpata A., cu prilejul judecării în fond a cauzei, a optat pentru judecata în procedura simplificată, fiindu-i aplicate dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., împrejurare ce determină, de plano, soluţionarea cauzei în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

În acest sens, instanţa de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanţă, că inculpata se face vinovată de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv.

În ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepsei, aspru criticat de către apărarea părţii civile B., Înalta Curte apreciază că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, aşa cum rezultă din actele dosarului, conduita după săvârşirea faptei, vârsta, situaţia familială şi socială.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a acestuia.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român.

În lumina criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi celui ce a săvârşit-o.

Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de aspecte a căror justă cuantificare este în măsură să orienteze instanţa de apel în menţinerea soluţiei aplicate de către instanţa de fond.

Astfel, în privinţa inculpatei A. nu se poate ignora că aceasta este încadrată în muncă, exercitând profesia de avocat, este o persoană în vârstă, regretând săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, actele din dosarul cauzei atestă că infracţiunea pentru care este judecată, în prezent, inculpata, constituie un incident izolat.

Conduita bună a inculpatei înainte de săvârşirea infracţiunii din prezentul dosar, este reliefată prin lipsa antecedentelor penale aşa cum rezultă din actele dosarului.

Materialul probator administrat în cauză nu evidenţiază că inculpata A. a mai fost confruntată cu infracţiuni de acelaşi gen, dimpotrivă, fapta din prezenta cauză are un caracter accidental, ţinând seama de faptul că îşi câştigă existenţa prin mijloace oneste, exercitând profesia de avocat de peste 34 ani, fără incidente privitoare la conduita profesională, Aşadar, Înalta Curte, reţinând că infracţiunea comisă de inculpata A. la 27 octombrie 2022 este un fapt izolat, fără şanse de revenire în câmpul infracţional, întreaga conduită anterioară a acesteia demonstrând că este bine integrată în familie şi în societate, având un comportament adecvat şi constatând faptul că, în speţă nu sunt regăsite niciuna dintre condiţiile negative prevăzute de art. 80 alin. (2) C. pen., apreciază că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 80 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantei părţi civile B. de aplicare a pedepsei complementare, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că aceasta are ca fundament o soluţie de condamnare, or, fiind menţinută soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei, în cauză este exclusă posibilitatea de aplicare a unei pedepse complementare, cum a solicitat apelanta parte civilă B..

Cu privire la modul şi aprecierea daunelor morale, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral solicitat de apărarea părţii civile, Înalta Curte are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cea în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi nu îmbogăţirea fără just temei.

Instanţa are în vedere şi faptul că sumele de bani cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii pentru victimă şi nu să constituie o sancţiune suplimentară sub forma plăţii unei sume de bani excesive pentru inculpată pentru fapta ilicită care a stat la originea lor. De asemenea, instanţa reţine şi principiul potrivit căruia daunele morale, având drept finalitate compensarea suferinţelor psihice ale victimei, suferinţe care în sine nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestaţii băneşti, nu se pot constitui în sursă de îmbogăţire fără just temei a părţii civile.

Aprecierea cuantumului daunelor morale se realizează în echitate, păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate, prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara un eventual prejudiciu moral produs şi să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele îndurate.

Referitor la daunele morale solicitate, Înalta Curte consideră că părţii civile nu i-a fost cauzat un prejudiciu de natură a justifica acordarea unor daune morale, instanţa negăsind o legătură de cauzalitate între acţiunile ilicite ale inculpatei, modalitatea de executare a acestora şi pretinsele susţineri ca fiindu-i afectată integritatea psihică (stări de panică, de teamă, alarmări etc.) a părţii civile sau a inviolabilităţii domiciliului acesteia, astfel că, în mod just, instanţa de fond a respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă B..

Raportat la cererea formulată de partea civilă B. privind obligarea inculpatei A. la plata sumei de 34.563 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, constând în plata onorariului pentru apărătorul ales, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., În caz de condamnare, renunţare la urmărirea penală, renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea.

Potrivit art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat ţinând cont şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Instanţa de fond a reţinut că raportat la prestaţia apărătorului ales, în condiţiile unei complexităţi extrem de reduse a cauzei, nu se justifică obligarea inculpatei la plata unui onorariu avocaţial mai mare de 3.000 RON, sens în care, potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cu trimitere la art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Curtea a cenzurat onorariul avocaţial cuvenit apărătorului ales al persoanei vătămate, apreciindu-l vădit disproporţionat raportat la complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată în concret de către domnul avocat G..

Deopotrivă, Curtea a reţinut că măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre domnul avocat şi doamna B.. Persoana vătămată a acceptat să-i plătească domnului avocat un onorariu de 34.563 RON, într-o cauză care, de la început, se prefigura a fi una de complexitate redusă, având în vedere că momentul săvârşirii infracţiunii a fost surprins video şi persoana vătămată avea înregistrarea şi trebuie să-şi execute obligaţiile contractuale asumate. Însă, considerentele ce au determinat-o pe persoana vătămată să accepte termenii impuşi de către domnul avocat G. nu sunt opozabile instanţei, care trebuie să evalueze în echitate prestaţia avocatului ales al persoanei vătămate, raportat la natura şi complexitatea concretă a cauzei penale pe care a soluţionat-o.

Drept urmare, Înalta Curte reţine că, în cadrul operaţiunii de determinare a cheltuielilor de judecată, instanţa trebuie să analizeze în ce măsură cheltuielile făcute de partea care a câştigat procesul sunt justificate, respectiv dacă sunt reale, necesare şi rezonabile, potrivit statuării Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea nu distinge între cheltuielile de judecată în general şi onorariul avocaţial, ca parte a cheltuielilor de judecată.

Curtea Constituţională a României s-a referit la prerogativa instanţei de a cenzura cuantumul onorariului avocaţial "prin prisma proporţionalităţii cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse". Aşadar, în concepţia Curţii Constituţionale, este necesară cercetarea atât a amplitudinii cât şi a complexităţii activităţii avocaţiale, adică atât sub aspect extensiv (numărul de ore lucrate) cât şi intensiv (complexitatea).

Astfel, caracterul real se demonstrează cu documentele doveditoare care atestă plata sumelor ce reprezintă cheltuieli de judecată (chitanţe, facturi, ordine de plată, extrase de cont etc.). Caracterul necesar rezultă din identitatea/legătura indisolubilă dintre suma efectiv plătită şi scopul cu care aceasta fost achitată, pe de o parte, şi obiectul cauzei, pe de altă parte. Caracterul rezonabil presupune raportul de proporţionalitate dintre complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de apărător şi se apreciază de către instanţa de judecată.

Din interpretarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă că cenzurarea cheltuielilor de către instanţa de judecată se poate face numai în situaţia în care acestea sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

În aplicarea dispoziţiilor legale şi a considerentelor jurisprudenţiale redate, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a dispus reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat la un cuantum rezonabil (3.000 RON), prin prisma criteriilor expuse mai sus, având în vedere că formularea apărărilor nu a prezentat totuşi un grad ridicat de dificultate faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii şi numărul termenelor de judecată.

În fine, având în vedere soluţia ce se prefigurează în cauză, Înalta Curte constată ca fiind superfluă analiza solicitării apelantei părţi civile de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei.

În concluzie, pentru argumentele expuse, se constată că apelul declarat de partea civilă B. este nefondat, iar sentinţa atacată este legală şi temeinică.

În consecinţă, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 203/2024 din data de 16 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta- parte civilă B. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., va respinge cererea de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea civilă în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 203/2024 din data de 16 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelanta- parte civilă B. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge cererea de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea civilă în apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2025.