Insurer's appeal on 75/25 fault split in fatal STOP-sign crash rejected; convictions and damages upheld.

Şedinţa publică din data de 27 mai 2025

Deliberând, asupra cauzei penale de fată, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 125 din data de 05 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă săvârşită la data de 16 mai 2018.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune Dâmboviţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. se face de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

În temeiul art. 96 alin. (1) C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului cu privire la faptul că în situaţia săvârşirii de către acesta, pe parcursul termenului de supraveghere a unei noi infracţiuni, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. şi cu aplicarea prevederilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă săvârşită la data de 16 mai 2018.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. .

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. se face de Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 5 sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 96 alin. (1) C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului cu privire la faptul că în situaţia săvârşirii de către acesta, pe parcursul termenului de supraveghere a unei noi infracţiuni, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţii A. şi B. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice şi Judiciare.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi s-a dispus obligarea părţii responsabile civilmente C. S.A la plata sumei de 4368,81 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi a părţii responsabile civilmente D. S.A. la plata sumei de 1456,3 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă E. şi dispune obligarea părţii responsabile civilmente C. S.A la plata sumei de 225.000 RON, reprezentînd contravaloarea daunelor morale şi la plata sumei de 22.500 RON, reprezentînd contravaloarea daunelor materiale, către partea civilă

A fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă exercitată de inculpatul parte civilă B. în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente C. S.A

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 3.000 RON fiecare.

Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului B., în cuantum de 1805 RON (863 RON pentru faza de cameră preliminară şi 942 RON pentru faza de judecată), a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Procedura în faţa primei instanţe.

Prima instanţă de judecată, analizând întregul material probator administrat în cauză, a constatat că din punct de vedere al situaţiei de fapt, inculpaţii B. (care are şi calitatea de parte civilă în cauză) şi A. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru săvîrşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., constînd în aceea că la data de 16 mai 2018, în jurul orelor 08:59, în localitatea Brăneşti (judeţul Dâmboviţa) prin nerespectarea unor reguli de circulaţie rutieră, au fost implicaţi într-un accident rutier soldat cu decesul victimei F..

Prima instanţă a reţinut faptul că victima F. se afla în autoturismul, condus de inculpatul B., pe locul din dreapta faţă.

Pe fondul neadaptării vitezei de circulaţie de către inculpatul B. (care a avut o viteză de circulaţie de aproximativ 76 Km/h în condiţiile în care viteza legală era de 50 Km/h), dar mai ales ca urmare a neacordării de prioritate şi neopririi la indicatorul Stop de către inculpatul A., care se afla la volanul autoturismului, s-a produs accidentul soldat cu decesul la scurt timp al victimei F..

Accidentul a fost produs ca urmare a neopririi de către inculpatul A. la semnalul STOP (după ce inculpatul a intrat într-o staţie de alimentare cu carburanţi G. şi a părăsit-o fără a respecta semnificaţia indicatorului de oprire obligatorie) şi a neacordării de prioritate autoturismului condus inculpatul B., care, pentru a evita impactul cu autoturismul condus de inculpatul A. a virat spre stînga, împrejurare în care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi lovind capul unui pod aflat în faţa imobilului cu nr. x din localitatea Brăneşti (judeţul Dâmboviţa), maşina Dacia Logan răsturnîndu-se; victima F. a decedat la data de 20 mai 2018 ca urmare a producerii leziunilor provocate de accidentul rutier.

Din punct de vedere al normelor de circulaţie publică încălcate, Curtea a reţinut faptul că inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 31 şi art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (semnificaţia indicatorului de oprire şi neasigurarea la efectuarea virajului la dreapta) şi dispoziţiile art. 135 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (neacordarea de prioritate la pătrunderea pe drumului public venind de pe o proprietate alăturată), iar inculpatul B. a încălcat prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, referitoare la limita maximă de viteză admisă în localităţi (a circulat cu aproximativ 76 Km/h în condiţiile în care viteza legală era de 50 Km/h şi, conform concluziilor expertizei, accidentul rutier ar fi putut fi evitat dacă inculpatul B. ar fi avut o viteză de aproximativ 67 Km/h).

S-a apreciat că vinovăţia inculpaţilor rezultă din întreg materialul probatoriu administrat în faza de urmărire penală şi însuşit de inculpaţi, care au recunoscut săvîrşirea infracţiunii şi au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în conformitate cu prevederile procedurii simplificate, solicitare admisă.

Prima instanţă a avut în vedere următoarele probe ca fiind relevante în dovedirea vinovăţiei inculpaţilor: (i) Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar H., din care rezultă în mod univoc situaţia de fapt şi normele de circulaţie rutieră încălcate de inculpaţi, (ii) declaraţiile inculpaţilor, (iii) declaraţiile martorului I. (aflat în autoturismul condus de inculpatul A.).

Celelalte probe administrate în cauză (proces-verbal de cercetare la faţa locului, raport medico-legal, procesul-verbal de examinare a autoturismului, raportul de constatare criminalistic) se coroborează cu probele menţionate anterior şi sunt de natură a înfrînge prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii, demonstrând în mod univoc faptul că aceştia se fac vinovaţi de săvîrşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, urmare a nerespectării unor dispoziţii legale pentru conducerea autovehiculelor pe drumurile publice, au produs în data de 16 mai 2018, orele 08:59, în localitatea Brăneşti (judeţul Dâmboviţa), un accident rutier care a avut ca urmare decesul victimei F. la data de 20 mai 2018.

Din punct de vedere al întinderii culpei, prima instanţă a apreciat în sensul că accidentul rutier a fost produs în proporţie de 75% de culpa inculpatului A., care a încălcat nu mai puţin de trei reguli de circulaţie rutieră, culpa inculpatului B. fiind de 25% (acesta a încălcat doar dispoziţiile privind respectarea vitezei legale în localitate).

De proporţia diferită a culpei s-a ţinut cont atât la individualizarea judiciară a pedepselor, cât şi la soluţionarea laturii civile.

Aşadar, prima instanţă a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvîrşită de inculpaţi cu forma de vinovăţie cerută de lege (culpa), astfel încât, în temeiul prevederilor art. 396, alin. (2) C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpaţilor.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a reţinut faptul că ambele autoturisme conduse de inculpaţi, la momentul producerii accidentului (16 mai 2018) aveau asigurare de răspundere civilă delictuală valabil încheiată.

Astfel, autoturismul, condus de inculpatul A., avea o asigurare de răspundere civilă delictuală încheiată cu societatea de asigurări C. S.A. (poliţa de asigurare se află la dosar urmărire penală), iar autoturismul, condus de inculpatul B., avea o asigurare de răspundere civilă delictuală încheiată cu societatea de asigurări D. S.A. (poliţa de asigurare se află la dosar urmărire penală).

Astfel cum s-a stabilit prin Decizia în interesul legii nr. 1/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 258 din 06/04/2016), care a venit să confirme jurisprudenţa deja existentă a instanţei supreme (decizia nr. 968/11.03.2011, decizia nr. 352/A din 30.10.2014) asiguratorul a participat în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea 132/2017, asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză;

c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii;

d) prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate;

e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;

f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul accidentului la locaţia în care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.

Aşadar răspunderea asiguratorilor este contractuală şi este condiţionată de încheierea valabilă a unui contract de asigurare pentru răspundere civilă auto şi de vinovăţia asiguratului în păgubirea terţilor prin accidentul de vehicul.

În cauză s-au constituit părţi civile numita E. (mama victimei), inculpatul B. (fratele victimei) şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

În ceea ce priveşte cererea părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte de acordare a daunelor materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu privire la partea civilă, prima instanţă a apreciat că, potrivit art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

Pentru soluţionarea cererilor părţii civile, în temeiul art. 19 alin. (5) C. proc. pen., prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile legii civile care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv art. 1357 şi urm. C. civ., ale căror condiţii au fost analizate anterior.

Raportat la situaţia de faţă, prejudiciul cauzat părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte reprezintă cheltuielile aferente spitalizării, fiind evidenţiat distinct de către aceasta conform decontului de cheltuieli anexat.

Curtea a apreciat în sensul că suma în cuantum de 5.825,11 RON, reprezentînd cheltuieli ocazionate cu acordarea asistenţei medicale în perioada 16 - 20.05.2018, acordate victimei, a fost dovedită conform înscrisurilor ataşate, astfel încît acţiunea civilă va fi admisă.

De asemenea, prima instanţă a apreciat că se se impune obligarea, la plata daunelor materiale, a ambelor părţi responsabile civilmente, proporţional cu culpa fiecăruia dintre inculpaţi, astfel încît C. S.A va fi obligată la plata sumei de 4368,81 RON către partea civilă, iar D. S.A. la plata sumei de 1456,3 RON către partea civilă.

Întrucât culpa inculpatului A. este de 75%, iar culpa inculpatului B. este de 25%, asigurătorii de răspundere civilă obligatorie vor răspunde proporţional cu culpa fiecărui inculpat.

În ceea ce priveşte cererea de constituire ca parte civilă a părţii civile E., Curtea a analizat instituţia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului A., deoarece partea civilă nu s-a constituit parte civilă şi pentru prejudiciul cauzat de inculpatul B. (fiul părţii civile).

Condiţiile răspunderii civile pentru fapta proprie rezultă din art. 1357 Noul C. civ., care prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, şi trebuie întrunite cumulativ: prejudiciul, fapta ilicită, vinovăţia, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Fapta ilicită reprezintă o acţiune sau o inacţiune contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. În cauză fapta ilicită este reprezentată de infracţiunea săvârşită de către inculpat.

Prejudiciul reprezintă rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau morală, consecinţă a încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a fi reparabil, orice prejudiciu trebuie să fie cert, direct, personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui drept ori a unui interes legitim. În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, sarcina probei revine părţii civile, căreia îi revine obligaţia de a justifica, prin mijloacele de probă admise de lege, toate sumele solicitate cu titlu de despăgubiri.

Referitor la acest aspect, instanţa a constatat că partea civilă a depus toate înscrisurile doveditoare, iar martorele audiate de către instanţă (J. şi K.) au dat declaraţii care dovedesc susţinerile părţii civile.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, instanţa a reţinut şi îndeplinirea acestei condiţii, fiind evident că aceasta sumă a fost achitată ca urmare a accidentului produs de către inculpat.

Raportat la condiţia vinovăţiei, s-a mai constatat că aceasta este îndeplinită. Obligaţia de reparare a prejudiciului revine celui care l-a cauzat printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie (art. 1357 C. civ.), obligaţia de reparare existând atât în cazul vinovăţiei intenţionale, cât şi în cazul celei neintenţionale.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au săvârşit fapta ilicită cu forma de vinovăţie a culpei.

Referitor la daunele morale, conform art. 1391 alin. (2) C. civ., instanţa de judecată va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

Astfel s-a observat că la cuantificarea prejudiciului moral cauzat prin ricoşeu, este importantă relaţia dintre victima faptei ilicite şi persoana care a suferit prejudiciul moral.

În speţă, partea civilă a solicitat repararea prejudiciul moral cauzat prin fapta ilicită ce a avut ca urmare decesul fiului. Relaţiile de rudenie sau de altă natură care dau dreptul la solicitarea şi obţinerea de daune morale, ca urmare a suferinţei pricinuite prin pierderea unei persoane apropiate, permit ierarhizări după gradul de rudenie sau după tipul de legătură protejată juridic.

Instanţa a apreciat că relaţia mamă - fiu este caracterizată de o legătură psihică şi emoţională puternică. Din punct de vedere al importanţei valorilor sociale lezate, pierderea victimei afectează dreptul la viaţa de familie.

Astfel, instanţa a considerat că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Chiar dacă stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totuşi este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.

Astfel pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei, în cazul infracţiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Aşadar, prima instanţă a reţinut că prejudiciul material a fost dovedit în prezenta cauză, sens în care a considerat ca adecvată suma de 300.000 de RON pentru repararea prejudiciului moral suferit de partea civilă E., deoarece reprezintă o sumă rezonabilă pentru decesul fiului părţii civile.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., curtea a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă E. şi a dispus obligarea părţii responsabile civilmente C. S.A la plata sumei de 225.000 RON, reprezentînd contravaloarea daunelor morale şi la plata sumei de 22.500 RON, reprezentînd contravaloarea daunelor materiale.

Contrar susţinerilor părţii responsabile civilmente, s-a mai reţinut faptul că numita E. s-a constituit parte civilă din cursul urmăririi penale, solicitînd contravaloarea a 300.000 RON (daune materiale) şi a 30.000 RON (daune morale), conform înscrisului aflat la dosarului de urmărire penală.

Admiterea în parte se datorează faptului că pentru prejudiciul părţii civile 25% din culpă aparţine şi inculpatului B. (fiul victimei), iar conform declaraţiei de constituire ca parte civilă din cursul urmăririi penale partea civilă nu înţelege să exercite acţiunea civilă şi pentru prejudiciul creat de inculpatul B. (fiul părţii civile).

Pe cale de consecinţă, partea civilă D. S.A. nu poate fi obligată la plata despăgubirilor civile către partea civilă E..

În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de inculpatul B., prima instanţă a respins-o ca nefondată deoarece inculpatul B. are o culpă la producerea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, astfel încât nu poate beneficia de admitere a acţiunii civile deoarece s-ar încălca principiul nemo propriam auditur turpitudem alegans.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, în termenul legal, partea responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL.

Motive de apel

Apelanta parte responsabilă civilmente a solicitat reţinerea unor contribuţii (culpe) în producerea rezultatului socialmente periculos ce intră în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., în procent de 50% pentru inculpatul A. si în procent de 50% în sarcina inculpatului B., iar, ulterior stabilirii procentelor de culpă, să se dispună diminuarea corespunzătoare a cuantumului daunelor materiale şi morale acordate părţilor civile, urmând ca partea responsabilă civilmente C. S.A. să fie obligată doar la plata despăgubirilor corespunzătoare părţii de prejudiciu pe care a pricinuit-o inculpatul A., proporţional cu gradul său de vinovăţie în producerea accidentului rutier.

Analizând situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei de judecată, cât şi în sentinţa penală apelată, se apreciază de către partea responsabilă civilmente că procentele de culpă reţinute de prima instanţă de judecată, respectiv 75% pentru inculpatul A. şi 25% în sarcina inculpatului B., nu au fost stabilite în mod corect, inculpatul B. având o contribuţie cel puţin egală cu cea a inculpatului A. în producerea accidentului rutier.

Raportat la prevederile legale încălcate de către ambii inculpaţi şi văzând faptul că atât inculpatul B., cât şi inculpatul A., aveau posibilităţi concrete de evitare a producerii rezultatului socialmente periculos, se reţine că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa comună, ce poate fi reţinută în procente egale, de câte 50%, şi nu în procent de 75% în sarcina inculpatului A. şi în procent de 25% în sarcina inculpatului B., cum în mod greşit a reţinut prima instanţă.

S-a mai arătat că este adevărat că inculpatul A. a încălcat nu mai puţin de trei reguli de circulaţie rutieră, iar inculpatul B. a încălcat doar dispoziţiile privind respectarea vitezei legale în localitate, aşa cum se reţine în motivarea instanţei sub aspectul întinderii culpei însă, astfel cum se reţine prin concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, conduita inculpatului B. a reprezentat, la rândul său, un factor determinant, accidentul rutier şi, implicit, consecinţele acestuia, putând fi evitate dacă autoturismului Dacia Logan nu circula cu depăşirea vitezei regulamentare pe acel sector de drum.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 25.02.2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 18.03.2024, când s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 29.04.2025, urmare a admiterii cererii pentru pregătirea apărării formulată de intimata-parte responsabilă civilmente D. S.A..

La termenul de judecată din data de 29.04.2025, intimatul inculpat B., fiind întrebat, a precizat că nu doreşte să dea declaraţii în cauză.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor invocate de partea responsabilă civilmente C. S.A., cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, supuse verificărilor potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prioritar, Înalta Curte constată că apelul părţii responsabile civilmente C. S.A. priveşte micşorarea procentului de culpă pentru inculpatul pentru care este ţinută să răspundă, în temeiul contractului de răspundere civilă obligatorie, aspect care ţine de configuraţia concretă a activităţii infracţionale şi, prin urmare, de soluţionarea laturii penale a cauzei, cu posibil impact asupra laturii penale, cât şi a laturii civile.

Înalta Curte reţine că soluţionarea cauzei în primă instanţă, s-a făcut în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii, fiind respectate toate condiţiile prevăzute în art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) şi art. 377 C. proc. pen., inculpaţii B. şi A. declarând personal (conform celor menţionate în declaraţiile date în şedinţa din 19 septembrie 2024, dosar prima instanţă), anterior începerii cercetări judecătoreşti, că recunosc fapta reţinută în actul de sesizare în sarcina lor şi solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor în circumstanţiere prezentate .

Se reţine, deopotrivă, că inculpaţii şi-au exprimat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi de săvârşirea faptei imputate.

Ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpatul B., Înalta Curte reţine că au mai fost administrate alte probe, respectiv proba testimonială constând în audierea martorilor J. şi K., pentru dovedirea acţiunii civile.

Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar H., din care rezultă, fără dubii, atât situaţia de fapt, cât şi normele de circulaţie rutieră încălcate de inculpaţi, declaraţiile inculpaţilor, martorului I. (aflat în autoturismul condus de inculpatul A.), proces-verbal de cercetare la faţa locului, raport medico-legal, procesul-verbal de examinare a autoturismului, raportul de constatare criminalistic, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., care a constat în aceea că, urmare a nerespectării unor dispoziţii legale pentru conducerea autovehiculelor pe drumurile publice (inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 31 şi art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice - semnificaţia indicatorului de oprire şi neasigurarea la efectuarea virajului la dreapta - şi dispoziţiile art. 135 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 - neacordarea de prioritate la pătrunderea pe drumului public venind de pe o proprietate alăturată, iar inculpatul B. a încălcat prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, referitoare la limita maximă de viteză admisă în localităţi - a circulat cu aproximativ 76 Km/h în condiţiile în care viteza legală era de 50 Km/h şi, conform concluziilor expertizei, accidentul rutier ar fi putut fi evitat dacă inculpatul B. ar fi avut o viteză de aproximativ 67 Km/h), au produs în data de 16 mai 2018, orele 08:59, în localitatea Brăneşti (judeţul Dâmboviţa), un accident rutier care a avut ca urmare decesul victimei F. la data de 20 mai 2018.

Referitor la gradul de culpă reţinut în sarcina celor doi inculpaţi (culpa inculpatului A. de 75%, iar culpa inculpatului B. de 25%), Înalta Curte apreciază că primă instanţă l-a stabilit în mod corect. În acest sens, semnificativ este faptul că principala cauză de producere a accidentului a fost comportamentul inculpatului A., care nu a oprit la indicatorul STOP, după ce acesta a intrat într-o staţie de alimentare cu carburanţi G. şi a părăsit-o fără a respecta semnificaţia indicatorului de oprire obligatorie, neacordând prioritate autoturismului condus inculpatul B., care, pentru a evita impactul cu autoturismul condus de inculpatul A. a virat spre stînga, împrejurare în care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi lovind capul unui pod aflat în faţa imobilului cu nr. x din localitatea Brăneşti (judeţul Dâmboviţa), maşina Dacia Logan răsturnîndu-se.

Din punct de vedere al normelor de circulaţie publică încălcate, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine că inculpatul A. a încălcat nu mai puţin de 3 norme de circulaţie, astfel cum au fost menţionate mai sus, acest comportament fiind cel care a generat accidentul şi care are o mai mare pondere în privinţa consecinţelor evenimentului rutier.

Pe de altă parte, inculpatul B., prin conduita sa, a contribuit la producerea accidentului, în condiţiile în care, dacă ar fi respectat limita de viteză în localitate, accidentul ar fi putut fi evitat. Însă nu pot să nu producă efecte în planul procentului de culpă reţinut în sarcina acestuia, faptul că nu el este cel care a generat starea de pericol, faptul că a încălcat o singură normă privind circulaţia pe drumurile publice, privind viteza maximă admisă în localităţi, iar viteza cu care inculpatul s-a deplasat în localitate, chiar dacă a făcut imposibilă evitarea accidentului, nu poate fi catalogată ca excesivă.

În acest context, nu poate fi primită solicitarea apelantei părţi responsabile civilmente C. S.A., de reţinere a unui procent egal de culpă, de câte 50%, în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, atât timp cât contribuţiile acestora la comiterea infracţiunii sunt diferite, inegale.

În raport cu proporţia diferită a culpei, aşa cum s-a reţinut mai sus, instanţa supremă apreciază că, în mod corect, prima instanţă a soluţionat cauza, inclusiv din perspectiva laturii civile, motiv pentru care nu se impune reformarea sentinţei penale apelate.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, Înalta Curte, în baza 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL împotriva sentinţei penale nr. 125 din data de 05 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga pe apelanta parte responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 600 RON.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 998 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL împotriva sentinţei penale nr. 125 din data de 05 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă pe apelanta parte responsabilă civilmente C. S.A. prin lichidator judiciar L. - filiala Cluj SPRL la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 600 RON.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în cuantum de 998 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 mai 2025, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanţei.