Abuse of Office Complaint Against Judges for Civil Rulings: Dismissed as Unfounded, Costs Imposed on Complainant

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 22 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (950/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de A. cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. şi neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a reţinut că la data de 29.06.2021 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, sub nr. x/2021, plângerea formulată de A. împotriva judecătorilor B. şi C. de la Tribunalul Argeş şi a judecătorilor D., E. şi F. de la Curtea de Apel Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. şi neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C. pen., în legătură cu modul de soluţionare a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Piteşti.

În cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale in rem.

Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 49/2022 privind desfiinţarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, dosarul a fost transmis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, întrucât în plângerea iniţială petenta se referea doar la judecătorii Tribunalului Argeş, fiind înregistrat la respectiva unitate de parchet sub nr. x/2022, la 07.04.2022.

Prin ordonanţa nr. 193/P/2022 din 31.05.2022, având în vedere că o parte dintre magistraţii reclamaţi îşi desfăşoară activitatea la Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind înregistrat la secţia de urmărire penală şi criminalistică sub nr. x/2022, la 28.06.2022.

Procurorul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 42/09.0.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Piteşti s-a admis cererea formulată de petenta A. privind reconstituirea unui drept de proprietate pentru o suprafaţă de 2,5 ha teren situată pe raza municipiului Piteşti.

Apelul formulat de primarul municipiului Piteşti, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar şi de Comisia locală de fond funciar Piteşti împotriva hotărârii mai sus menţionate a fost admis prin decizia nr. 761/23.06.2020 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2017 (în complet format din judecătorii B. şi C.) schimbându-se sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii formulate de petentă.

S-a reţinut, printre altele, că reclamanta a dorit realizarea unei îmbogăţiri fără justă cauză, solicitând de mai multe ori, prin acţiunile formulate, să obţină suprafeţe de teren în aceeaşi zonă, în mod nelegal.

Hotărârea definitivă a fost recurată, dar prin decizia civilă nr. 171/22.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti (în complet format din judecătorii D., E. şi F.) în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de A., întrucât hotărârea atacată pe calea recursului era supusă doar apelului, în raport de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 247/2005 - Titlul XIII, rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012.

S-a apreciat de către procuror că raţionamentul logico-juridic al magistraţilor privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei, legalitatea şi temeinicia soluţiilor acestora pot forma obiectul verificării numai în cadrul căii de atac reglementate de lege. Astfel, legalitatea şi temeinicia hotărârilor, eventualele vicii de procedură intervenite pe parcursul administrării probatoriului sau a interpretării acestuia sunt aspecte care nu pot fi verificate în cadrul unor cercetări penale.

Prin urmare, nu s-au constatat fapte sau elemente concrete care să indice existenţa relei credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare, nefiind precizate acţiuni exterioare procesului de interpretare şi aplicare a legii de către judecători, prin care să fi fost încălcate dispoziţiile legale ce reglementează activitatea acestora, activitatea magistratului fiind una de apreciere a probelor şi de interpretare a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile.

Împotriva acestei ordonanţe, a formulat plângere petenta, aceasta fiind respinsă prin ordonanţa nr. 22/II-2/2025, din data de 30.01.2025, a procurorului-şef de secţie.

Petenta a formulat, în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., plângere împotriva ordonanţei din data de 22 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (950/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. C19 C. pen., cu prim termen de judecată la data de 04.03.2025, pentru când s-a ataşat dosarul de urmărire penală şi lucrarea aferentă.

În motivarea plângerii, în esenţă, petenta a criticat ordonanţa atacată prin prisma argumentelor invocate în plângerea iniţială, precum şi din perspectiva duratei rezonabile, a încălcării dreptului la apărare (lipsa accesului la dosar, art. 94, art. 81 C. proc. pen.), nerespectării principiului aflării adevărului, neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 305 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., nemotivării ordonanţei atacate, lipsei obiectivităţii sau imparţialităţii şi a neadministrării de probe.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Judecătorul de cameră preliminară subliniază că administrarea unei cauze cade exclusiv în sarcina organului judiciar căruia i-a fost repartizată spre soluţionare, iar cenzurarea soluţiilor dispuse de magistraţi - procurori sau judecători - se poate realiza numai în formele şi procedurile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legiuitor, iar nu prin intermediul unui proces penal declanşat ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva respectivilor magistraţi.

Astfel, pe de o parte, pretinsele nelegalităţi invocate de către petentă prin prezenta plângere au fost susţinute şi prin întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Piteşti, având ca obiect apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 42/09.01.2020 pronunţate de Judecătoria Piteşti, iar, pe de altă parte, aceasta înţelege să critice raţionamentul logico-juridic al judecătorilor privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei, respectiv admisibilitatea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 761/2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti. Or, prin actualul demers, petenta urmăreşte cenzurarea soluţiilor dispuse de instanţe pe alte căi şi prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.

Judecătorul de cameră preliminară reaminteşte că intervenţia organului de urmărire penală şi anchetarea magistratului pentru eventuale infracţiuni trebuie să se rezume la investigarea actelor de conduită cu aparente conotaţii ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct şi suplimentar măsurilor şi soluţiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informaţii independente şi obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulţumirii subiective a unei părţi faţă de soluţia dispusă într-o cauză aflată în urmărire penală sau dedusă judecăţii.

Prin urmare, chiar dacă o parte consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza actelor emise de procuror sau a hotărârilor pronunţate de judecător în litigiile în care aceasta a fost implicată, o atare împrejurare nu legitimează, eo ipso şi în absenţa oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală

Independenţa judecătorului - garanţie fundamentală a înfăptuirii justiţiei - la fel ca şi independenţa procurorului în soluţiile dispuse, presupune, printre altele, ca ei să nu fie supuşi unor acţiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe hotărârile pronunţate, respectiv pe soluţiile date. Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulţumirea ori suspiciunea uneia dintre părţi, iar declanşarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părţilor ar lipsi de conţinut prevederile constituţionale şi legale referitoare la statutul judecătorului şi procurorului ori independenţa lor.

În cauza de faţă, conduita imputată judecătorilor se înscrie, în mod incontestabil, în exerciţiul normal al atribuţiilor specifice funcţiilor judiciare deţinute, de a căror esenţă este evaluarea mijloacelor de probă administrate sau care sunt necesar a fi administrate, identificarea şi interpretarea normelor de drept pertinente şi, în final, aplicarea acestora. În lipsa oricăror indicii din care să rezulte că, distinct de raţionamentul juridic pe care s-au grefat soluţiile sau conduitele adoptate, magistraţii ar fi adoptat conduite contrare legii, de natura a cauza un rezultat prejudiciabil, simpla nemulţumire, inerent subiectivă, a petentei faţă de soluţiile dispuse nu poate constitui temeiul cercetării penale a magistraţilor.

De asemenea, critica vizând absenţa actelor de urmărire penală şi neadministrarea vreunei probe (privite inclusiv din perspectiva principiului aflării adevărului) înainte de a se dispune soluţia în cauza dedusă judecăţii, nu poate fi reţinută de judecătorul de cameră preliminară, întrucât existenţa unui caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 16 alin. (1) C. proc. pen..] poate fi identificată din chiar conţinutul plângerii penale cu care organul judiciar a fost sesizat, fără a fi necesară efectuarea vreunor alte acte de urmărire penală sau administrarea vreunor probe, aşa cum este cazul în speţă.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară are în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) lit. b) şi art. 294 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., dar şi aspectele statuate, cu caracter obligatoriu pentru organele judiciare, de Curtea Constituţională a României în considerentele Deciziei nr. 68/2017, mai exact, în paragraful 101:

"Atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), procurorul, din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare penală, dispune prin ordonanţă clasarea, fără a efectua acte de urmărire penală în cauză. Cu alte cuvinte, dacă se constată că, de exemplu, fapta denunţată nu este prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi], că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d)] sau că a intervenit amnistia ori prescripţia [art. 16 alin. (1) lit. f)], procurorul va dispune prin ordonanţă soluţia de clasare, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Curtea reţine că, aşa cum s-a explicat şi în doctrină, acest caz de clasare poate interveni în oricare dintre fazele în care se află dosarul, prin raportare la începerea sau nu a urmăririi penale, a dobândirii calităţii de suspect sau a celei de inculpat. Dacă intervine după ce sesizarea este verificată şi declarată admisibilă sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă, dar din conţinutul ei rezultă fără echivoc incidenţa unui caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, clasarea are natura juridică a unei soluţii de neurmărire, iar dacă soluţia de clasare intervine după începerea urmăririi in rem, clasarea are valenţele unei soluţii de netrimitere în judecată."

Un alt aspect susţinut de către petentă, se referă la tergiversarea soluţionării cauzei de către procuror. Judecătorul de cameră preliminară constată că este adevărat că în raport cu data formulării plângerii, precum şi cu actele de urmărire penală efectuate, durata de soluţionare a cauzei de către procuror pare nejustificată (aproximativ 4 ani). Cu toate acestea, pe lângă demersurile pe care petenta le-a făcut şi le-a adresat procurorului pentru soluţionarea plângerilor formulate, aceasta avea la îndemână un alt instrument procedural, şi anume cel prevăzut de art. 4881 din C. proc. pen., de care însă nu a uzat. Aşadar, pasivitatea organului de urmărire penală ar fi putut fi sancţionată în această procedură, or nu în procedura prevăzută de art. 340 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, nu poate face obiectul prezentei proceduri analiza obiectivităţii sau imparţialităţii procurorului, atâta vreme cât petenta nu a indicat în ce anume a constatat pretinsa lipsă de imparţialitate a procurorului de caz şi nici nu a formulat o cerere de recuzare în acest sens, rezumându-se la a menţiona că procurorul avea obligaţia legală să analizeze cele sesizate.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară observă că una dintre criticile formulate de petentă se referă la nemotivarea ordonanţei de clasare. În acest context, se constată că se poate vorbi cel mult de o motivare insuficientă, care nu poate duce de plano la admiterea plângerii cu consecinţa desfiinţării ordonanţei de clasare, tocmai având în vedere dispoziţiile art. 341 alin. (5)/1 din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluţiei atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală, şi nu la nemotivarea soluţiei. Aşadar, putând fi vorba de o nulitate relativă conform art. 282 din C. proc. pen., petenta, pe lângă nemotivarea ordonanţei (adică încălcarea dispoziţiilor art. 286 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen.), ar fi trebuit să indice vătămarea drepturilor sale, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea ordonanţei de clasare. Or, analizând plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară, se observă că nu a fost indicată nicio vătămare din această perspectivă. Pe de altă parte, reţinând cazul de împiedicare pentru punerea în mişcare acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., face nenecesară analiza celorlalte aspecte susţinute de petentă.

Referitor la cererea petentei de constituire ca parte civilă, depusă la judecătorul de cameră preliminară în data de 21.02.2025, se reţin următoarele:

Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. "Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente".

Conform art. 20 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. "Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept. Anterior rezolvării cauzei, organul de urmărire penală are obligaţia de a întreba persoana vătămată dacă se constituie parte civilă şi dacă cere introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente, încheind un proces-verbal în acest sens".

Din analiza actelor dosarului, rezultă că petenta, în temeiul art. 20 C. proc. pen., şi-a rezervat dreptul de a se constitui parte civilă în acest dosar penal .

Este adevărat că, înainte de rezolvarea cauzei, organul de urmărire penală nu a întrebat petenta dacă se constituie parte civilă, la dosar neregăsindu-se un proces-verbal în acest sens. Cu toate acestea, soluţia atacată de petentă (ordonanţa de clasare) nu poate privi şi acest aspect.

Textele de lege menţionate mai sus stabilesc momentele în care se poate face constituirea ca parte civilă (un prim moment fiind dat de existenţa unei urmăriri penale, nefiind necesară punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel cum ar rezulta din sintagma împotriva inculpatului prevăzută de art. 19 alin. (2) C. proc. pen., respectiv un moment final, până la începerea cercetării judecătoreşti, aşa cum stabileşte art. 20 alin. (1) C. proc. pen.). Astfel, aceasta trebuie să fie făcută în cadrul unui proces penal, însă prin rezolvarea cauzei de procuror, adică prin emiterea ordonanţei de clasare, nu mai există o urmărire penală, respectiv nu mai există un proces penal.

Acest aspect rezultă fără echivoc din dispoziţiile art. 335 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora "În cazul în care s-a dispus clasarea, redeschiderea urmăririi penale are loc şi atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluţiei şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale".

Prin urmare, cererea petentei de constituire ca parte civilă nu poate face obiectul prezentei proceduri.

În ceea ce priveşte solicitarea petentei de a analiza competenţa funcţională şi teritorială a organului de cercetare penală care a instrumentat plângerea formulată, se observă că, iniţial, plângerea a fost înregistrată la 29.06.2021 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, sub nr. x/2021. În această plângere penală, petenta a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorilor B. şi C. de la Tribunalul Argeş.

Prin memoriul din 08.07.2021, adresat instituţiei prezidenţiale, redirecţionat către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 19.07.2021 şi, în cele din urmă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie la data de 27.07.2021, petenta a menţionat şi pe judecătorii D., E. şi F., din cadrul Curţii de Apel Piteşti, cu privire la care să se dispună verificări din perspectiva infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu.

Ulterior, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 49/2022, privind desfiinţarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, dosarul a fost transmis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, fiind înregistrat la această unitate de parchet la 07.04.2022, sub nr. x/2022.

Prin ordonanţa din data de 31.05.2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, având în vedere că printre persoanele reclamate se numără şi judecători din cadrul Curţii de Apel Piteşti.

În raport de actele dosarului şi de dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., Judecătorul de cameră preliminară constată că în mod corect s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, procuror din cadrul acestei unităţi de parchet fiind emitentul ordonanţei de clasare.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 22 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (950/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., constatând culpa procesuală, va obliga petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 22 august 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (950/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Obligă petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în Cameră de Consiliu, astăzi, 18 martie 2025.