Transfer of criminal proceedings denied for unverified claims of judge impartiality

Şedinţa publică din data de 12 martie 2025

Asupra cererii de strămutare;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 17 februarie 2025, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În motivarea cererii petentul, a arătat, în esenţă, că există suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor.

În esenţă, a susţinut că a formulat o plângere penală împo­triva procurorilor B. şi C., din cadrul Par­chetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cu privire la presupuse infracţiuni comise de aceştia în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bu­cureşti şi care a fost trimis, în mod nelegal, Parchetului de pe lângă Judecătoria Giur­giu. A adăugat că în dosarul penal nr. x/2024, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost pronunţată o soluţie de clasare, fără a fi ataşat dosarul nr. x/2024 şi fără a fi efectuată vreo cercetare.

Petentul a mai arătat că judecătorul de cameră preliminară a manifestat o atitudine părtinitoare faţă de intimaţii din ca­uză, prin aceea că a refuzat solicitarea acestuia de ataşare a dosarului nr. x/2024, ceea ce echivalează, în opinia petentului, cu o antepronunţare. Aceasta cu atât mai mult, cu cât procurorul de şedinţă a pus concluzii cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei de clasare. Referitor la calitatea părţilor, petentul a arătat că procurorul B. este asistent universitar în cadrul Universităţii Bucu­reşti, unde este cadru universitar şi judecătorul D. învestit cu judecarea cauzei sale.

A adăugat petentul şi faptul că, pe parcursul judecării cauzei, judecătorul de cameră preliminară a adoptat o atitudine necorespunzătoare unei şedinţe de judecată numai în ceea ce priveşte cauza acestuia, nu şi cu privire la celelalte cauze aflate pe lista de şedinţă. Petentul a considerat că judecătorul de cameră preliminară a dat dovadă de lipsă de imparţialitate prin aceea că i-a solicitat să explice relevanţa ataşării dosarului nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiindu-i încălcat, astfel dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

Petentul A. a mai învederat că, la data de 22.01.2025, a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cauzei, însă, aceeaşi atitudine, de lipsă de imparţialitate, a fost manifestată şi de judecătorul care a soluţionat cererea de recuzare, întrucât a respins această cerere, cu o motivare generică.

Toate aceste aspecte dovedesc lipsa de imparţialitate a magistraţilor instanţei, ceea ce se va reflecta în pronunţarea unei soluţii cu încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost înregistrat dosarul nr. x/2024, având ca obiect plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 232/158/P/224 din 17.09.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin ordonanţa nr. 228/II-2/2024 din 28.10.2024 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În informaţiile solicitate potrivit art. 73 C. proc. pen. şi comunicate de către Curtea de Apel Bucureşti se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare se solicită, apreciindu-se că nu se pot reţine elemente de natură să conducă la existenţa vreunei urme de îndoială asupra imparţialităţii şi obiectivitătii generice a corpului de judecători ai Curţii de Apel Bucureşti sau la concluzia că, pe rolul acestei instanţe, nu ar exista condiţii pentru desfăşurarea unui proces echitabil, ori că ar exista vreun pericol de tulburare a ordinii publice, astfel încât se apreciază că nu există motive legale şi temeinice care să justifice admiterea cererii de strămutare.

Analizând cererea formulată de petentul A., în temeiul art. 74 raportat la art. 71 din C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor unei instanţe.

Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că, ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui text, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport cu împrejurările concrete ale cauzelor.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului şi justifică temerea celui interesat.

Înalta Curte, subliniază că dreptul la un proces corect, imparţialitatea judecătorilor şi a instanţei de judecată sunt esenţiale pentru realizarea actului de justiţie. Imparţialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces. În acest sens, aparenţele prezintă o anumită importanţă având în vedere încrederea pe care instanţele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică şi, în primul rând, acuzatului în cazul unui proces penal.

Examinând în ansamblu, în aceste coordonate generale, motivele invocate în speţă drept temeiuri ale cererii de strămutare, respectiv că, în opinia petentului A. la Curtea de Apel Bucureşti nu se poate realiza o judecată obiectivă a cauzei sale, existând o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată din pricina împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor, Înalta Curte constată că afirmaţiile petentului nu sunt susţinute de elemente obiective, care să genereze suspiciuni temeinice asupra imparţialităţii instanţei.

În speţă, dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a cărui strămutare se solicită, are ca obiect plângerea formulată de petentul A. în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 340 C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. 232/158/P/224 din 17.09.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin ordonanţa nr. 228/II-2/2024 din 28.10.2024 emisă de procurorul ierarhic superior.

Înalta Curte arată că modul de instrumentare sau de soluţionare a unei cauze nu poate constitui, în lipsa unor alte argumente temeinice şi solide, motiv de strămutare a unei cauze.

Sub acest aspect, se reţine că motivele de fapt expuse în cererea de strămutare reprezintă nemulţumiri exprimate de petent cu privire la modalitatea în care preşedintele completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei care face obiectul cererii de strămutare şi-a exercitat atribuţiile legale, petentul susţinând în concret că judecătorul de cameră preliminară ar fi manifestat o atitudine părtinitoare faţă de intimaţii din ca­uză, prin respingerea solicitării sale de ataşare a dosarului nr. x/2024

Astfel, în opinia petentul, această împrejurare echivalează cu o antepronunţare.

Înalta Curte reţine că argumentele prezentate vizează în mod evident o pretinsă conduită a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei petentului în procedura de cameră preliminară, nicidecum întreg corpul magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

De altfel, se constată că aceste aspecte invocate de petent prin cererea de strămutare au un caracter general, argumentele fiind expuse într-o manieră abstractă, respectiv prezentate exclusiv sub forma unor simple afirmaţii care nu pot fi verificate şi care nu tind la configurarea vreunui temei concret de strămutare.

Aşadar, este nevoie de alte elemente particulare suplimentare, care să configureze circumstanţele concrete ale cauzei într-o asemenea măsură încât să dea naştere la o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti este afectată.

În consecinţă, aspectele invocate de petent nu sunt susceptibile a da naştere, prin ele însele, unei temeri justificate obiectiv cu privire la o pretinsă părtinire a întregului corp al judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află cauza cu privire la care a fost formulată prezenta cerere.

Nici împrejurarea că intimatul B. îşi desfăşoară activitatea în calitate de profesor universitar, instituţie în care funcţionează inclusiv judecătorul cauzei, nu este de natură să afecteze nici măcar la nivel de aparenţă imparţialitatea întregului corp al magistraţilor din cadrul acestei instanţe, în condiţiile în care, în virtutea specificului funcţiei deţinute, magistraţii au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile fără părtinire şi cu respectarea dispoziţiilor legale, indiferent de calitatea părţilor şi împrejurările cauzei.

Aşadar, este nevoie de alte elemente particulare suplimentare, care să configureze circumstanţele concrete ale cauzei într-o asemenea măsură încât să dea naştere la o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti este afectată.

De altfel, o parte a susţinerilor petentului au fost analizate urmare a cererii de recuzare. În plus, nici împrejurarea că cererea de recuzare a fost respinsă nu poate conduce la concluzia că în cauză există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată, întrucât simpla afirmaţie a petentului în sensul că judecătorul care a soluţionat cererea de recuzare a respins-o, cu o motivare generică, nu poate fundamenta nici în aparenţă o încălcare a atributului imparţialităţii.

Mai mult, imparţialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, iar punctul de vedere al persoanei interesate nu joacă un rol determinant, ci trebuie să fie justificat în mod obiectiv. Or, în cauză se constată că afirmaţiile petentului A., în contextul informaţiilor transmise conform art. 72 alin. (6) din C. proc. pen., reprezintă simple supoziţii fără fundament în actele şi înscrisurile de la dosarul cauzei.

Ca atare, în lipsa unor elemente concrete, împrejurările invocate de petentul A. nu sunt susceptibile a da naştere, prin ele însele, la existenţa vreunei îndoieli asupra imparţialităţii şi obiectivităţii judecătorului investit cu soluţionarea plângerii sau la concluzia că, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, nu ar exista condiţii pentru desfăşurarea unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu există motive care să justifice admiterea cererii de stramutare.

Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2025.