Passive procedural capacity of successor ministry in guarantee action for heating modernization program
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the claim for lack of passive procedural capacity, which remains final and operative. The dispute arose from a contractual guarantee action where a municipality sought to charge a central ministry with penalties for construction delays under a heating modernization program, after the municipality voluntarily switched the defendant from the original public administration authority to the Ministry of Investments and European Projects during the first-instance proceedings. The appellate court had found that the new defendant lacked passive procedural capacity because the specific funding program was not transferred to it by Emergency Ordinance No. 170/2022, but remained under the responsibility of the original regional development ministry. The Supreme Court rejected the appellant's argument that the appellate court violated the principle of party disposal by altering the procedural framework, reasoning that the appellant had voluntarily requested the change of defendant in the first instance and had not raised this specific procedural ground in its main appeal, thus no violation of Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure occurred.
Legislator headnote
AI generatedart. 74 C. proc. civ, art. 3 din O.U.G. nr. 170/2022, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 170/2022, art. 36 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ; Passive procedural capacity of successor ministry in guarantee action for heating modernization program: Prin urmare, instanţa de apel, în temeiul art. 36 C. proc. civ., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins cererea de chemare în judecată întrucât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu are calitatea de finanţator în cadrul contractelor antereferite şi nu are calitatea de continuator al Ministerului Dezvoltării Regionale cu privire la Programul Termoficare. De asemenea, faţă de soluţia de admitere a excepţiei şi văzând dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., curtea de apel a respins apelul principal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la 29 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L, reprezentată prin administrator B., a chemat în judecată MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea pe care se va pronunţa, să fie obligat acesta la plata sumei de 2.185.022,91 RON, reprezentând penalităţi de întârziere ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. x din 8 decembrie 2017, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR a formulat cerere de chemare în garanţie a MINISTERULUI LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ŞI ADMINISTRAŢIEI, în calitate de autoritate a administraţiei publice centrale responsabilă cu implementarea Programului Termoficare.
Prin încheierea din 3 martie 2021, Tribunalul Botoşani a admis în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtul MUNICIPIUL IAŞI, dispunând introducerea în cauză a MINISTERULUI DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI ADMINISTRAŢIEI, în calitate de chemat în garanţie.
Prin încheierea din 10 mai 2021, Tribunalul Botoşani, în temeiul art. 74 C. proc. civ., a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie, formulată de pârâtul MUNICIPIUL IAŞI în contradictoriu cu chematul în garanţie MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ŞI ADMINISTRAŢIEI. A dispus formarea unui nou dosar având ca obiect acţiune în răspundere civilă contractuală, ca părţi urmând a figura MUNICIPIUL IAŞI, în calitate de reclamant şi MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ŞI ADMINISTRAŢIEI, în calitate de pârât.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021.
Prin încheierea de şedinţă din 9 iunie 2021, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Botoşani .
La 13 octombrie 2022, reclamantul MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, faţă de care Tribunalul Botoşani a fixat termen de judecată la 19 ianuarie 2023.
La termenul de la 27 septembrie 2023, reclamantul MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR a depus precizări, prin care a arătat că solicită stabilirea cadrul procesual şi modificarea citativului invocând dispoziţiile art. 1 şi art. 3 din O.U.G. nr. 170/2022, respectiv că înţelege să se judece cu MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE, în calitate de pârât .
Pârâtul MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, precum şi respingerea cererii de chemare în garanţie.
Prin sentinţa civilă nr. 148 din 14 decembrie 2023, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă a respins acţiunea în daune contractuale - cerere de chemare în garanţie, formulată de reclamantul MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE BUCUREŞTI.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR a declarat apel, iar pârâtul MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE a declarat apel incident.
Prin decizia nr. 343 din 21 noiembrie 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins apelul principal declarat de reclamantul MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR, ca nefondat. A admis apelul incident declarat de pârâtul MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE împotriva sentinţei civile nr. 148 din 14 decembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, pe care a anulat-o şi în rejudecare a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MINISTERULUI INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE. A respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a decide în acest fel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 148 din 14 decembrie 2023, tribunalul nu s-a pronunţat şi cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Ca urmare, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanţa de control a anulat sentinţa civilă apelată şi a procedat la rejudecarea cauzei. A reţinut că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 170/2022 privind aprobarea unor măsuri pentru consolidarea capacităţii administrative a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene de gestionare a programelor operaţionale pentru perioada de programare 2021-2027, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a preluat de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) doar Direcţia generală programe europene capacitate administrativă şi Direcţia generală Programul operaţional regional, precum şi a activităţii, structurii şi personalului acestora. A mai reţinut că Programul Termoficare este în continuare implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale conform O.U.G. nr. 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor şi pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006. Referitor la contractele de finanţare, curtea de apel a observat că acestea sunt încheiate între Muncipiul Iasi şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Prin urmare, instanţa de apel, în temeiul art. 36 C. proc. civ., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins cererea de chemare în judecată întrucât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu are calitatea de finanţator în cadrul contractelor antereferite şi nu are calitatea de continuator al Ministerului Dezvoltării Regionale cu privire la Programul Termoficare. De asemenea, faţă de soluţia de admitere a excepţiei şi văzând dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., curtea de apel a respins apelul principal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Autorul căii de atac arată că în apel au fost încălcate prevederile art. 22 şi art. 478 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că a fost schimbat cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. Menţionează că a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar prin precizările depuse la 23 septembrie 2023, a solicitat introducerea în cauză şi a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi a pronunţat o soluţie care contrazice măsura de admitere a cererii de chemare în garanţie.
Recurentul-reclamant a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Intimatul-pârât MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE BUCUREŞTI a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta MUNICIPIUL IAŞI, PRIN PRIMAR, invocă o pretinsă încălcare a principiului disponibilităţii părţilor de către instanţa de apel, încălcare ce are ca efect casarea hotărârii pronunţate, susţinând, în esenţă, o schimbare a cadrului procesual stabilit de către recurenta-reclamantă, contrar voinţei acesteia.
Aspectele învederate în cuprinsul criticilor formulate de către autoarea căii de atac nu se verifică, având în vedere că însăşi recurenta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a MINISTERULUI INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE (M.I.P.E.), chiar în faţa instanţei de fond, Tribunalul Botoşani.
Astfel, la termenul de judecată din 27 septembrie 2023, recurenta-reclamantă a solicitat, prin precizările depuse la dosar, stabilirea cadrului procesual şi modificarea citativului, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE .
În virtutea acestei precizări, prima instanţă a soluţionat cauza în contradictoriu cu pârâtul indicat.
Deşi a formulat apel principal, recurenta nu a prezentat nicio critică cu privire la modificarea cadrului procesual, invocând exclusiv aspecte care vizau fondul cauzei.
În faţa instanţei de apel, prin apelul incident, a formulat critici sub aspectul calităţii sale procesuale pasive, pârâtul MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE, instanţa apreciind ca fiind întemeiată critica formulată, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În concluzie, nu poate fi reţinut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL IAŞI PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 343 din 21 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2025.