Annulment of Arbitration Award for Violation of Public Order: Positive Effect of Res Judicata in International Commercial Arbitration

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 12 iunie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea în anulare formulată de petenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.) în contradictoriu cu intimatele A. S.A., B. S.A., C. S.R.L. şi D. S.A.

S-a dispus anularea, în parte, a sentinţei arbitrale nr. 101 din 22 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în ceea ce priveşte soluţiile date cererilor aferente Disputei 1, formulate de reclamantele-pârâte, şi în ceea ce priveşte soluţia dată cererii reconvenţionale formulate de pârâta-reclamantă, cauza fiind trimisă spre rejudecare, în aceste limite, Curţii de Arbitraj.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că motivele de anulare a sentinţei arbitrale se încadrează în dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată dacă încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, cu referire la încălcarea autorităţii de lucru judecat, efect prevăzut de art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., atât în ceea ce priveşte soluţionarea fondului, respectiv Disputa 1 dintre părţi, cât şi în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.

Împotriva sentinţei nr. 65 din 12 iunie 2024 formulează recurs ambele părţi.

Recursul formulat de pârâtele D. S.A., A. SAU prin A. SA-BARCELONA-SUCURSALA BUCUREŞTI, B. S.A. SUCURSALA BUCUREŞTI şi C. S.R.L. prin E.. cuprinde motive pe care acestea le încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile vizează încălcarea de către instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii din perspectiva încălcării art. 153 C. proc. civ., precum şi a principiilor legalităţii, disponibilităţii şi al rolului judecătorului în aflarea adevărului.

Recurentele susţin că instanţa de apel a schimbat nelegal temeiul juridic al cererilor formulate în faţa instanţei arbitrale, astfel încât acestea să corespundă formal tiparului soluţiei pe care urma să o pronunţe.

În concret, instanţa, pentru ca cererile părţilor şi considerentele hotărârii arbitrale contestate să corespundă tiparului soluţiei ce urma să o pronunţe, printr-o analiză formală a motivelor acţiunii în anulare, nu face altceva decât să echivaleze temeiul juridic atât al pretenţiilor recurentelor cât şi ale intimatei din Dosarul nr. x/2019, cu temeiul juridic al pretenţiilor din prezentul dosar.

Consideră recurentele că instanţa avea obligaţia de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză, în baza rolului său activ, obligaţie ce se reflectă în dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., dată fiind complexitatea raporturilor juridice dintre părţi şi evoluţia lor juridică pe o perioadă de timp îndelungată.

Este invocat şi principiul legalităţii prevăzut la art. 7 alin. (2) C. proc. civ.

Subscris tot acestui motiv de recurs, se critică soluţia Curţii de apel şi din perspectiva atingerii aduse fundamentelor procedurii arbitrale în sensul intervenirii pe fondul litigiului, judecătorul devenind arbitrul cauzei, extinzând nepermis cadrul analizei sale, fără a se limita la a verifica exclusiv încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul celor două manifestări ale sale.

În opinia recurentelor, Curtea de apel a dispus anularea hotărârii arbitrale, nu prin raportare la faptul că hotărârea din Dosarul nr. x/2020 ar fi contrazis efectul pozitiv al celor deja reţinute prin hotărârea din Dosarul nr. x/2019, ci prin raportare la modalitatea în care tribunalul arbitral din prezenta cauză a interpretat efectele pe care le produce acest mijloc probator, aspecte care nu ţin de nelegalitate ci de temeinicie.

Sub un alt aspect este criticată modalitatea de soluţionare a autorităţii de lucru judecat de către instanţa de apel care trebuia să analizeze această autoritate din perspectiva dispoziţiilor art. 430 - 432 C. proc. civ., ca excepţie de procedură şi să trimită cauza tribunalului arbitral pentru a verifica îndeplinirea condiţiei triplei identităţi.

Instanţa de judecată a decis direct, în cadrul acţiunii în anulare, că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat şi a trimis cauza spre rejudecare, cu aceste dezlegări neprocedurale pe excepţia autorităţii de lucru judecat.

Procedând astfel, instanţa de judecată privează recurentele-pârâte de exercitarea acţiunii în anulare faţă de soluţia dată cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, astfel cum a fost aceasta invocată ca mijloc de apărare de către petenta C.N.A.I.R., încălcându-se aşadar dreptul la apărare al recurentelor.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-pârâte arată că instanţa de judecată nu a analizat efectiv motivele care trebuiau să conducă la respingerea acţiunii în anulare invocate, ci s-a rezumat să menţioneze că nu este de acord cu acestea.

Simpla afirmare a unui fapt nu echivalează cu dovedirea veridicităţii acestei afirmaţii, câtă vreme nu a fost prezentat silogismul logico-juridic care a condus la pronunţarea soluţiei cu privire la pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat.

Recurentele relevă o lipsă de motivare corespunzătoare atunci când a fost analizată excepţia lipsei de interes, cu ocazia soluţionării motivului de anulare privind respingerea pretenţiilor intimatei formulate pe cale reconvenţională, cu ocazia soluţionării motivului de anulare privind costurile suplimentare aferente Ecoductului ori cu privire la admiterea pretenţiilor vizând costurile suplimentare.

Este relevantă, totodată, şi o motivare contradictorie a instanţei de judecată prin aplicarea unei duble măsuri în sensul respingerii apărărilor recurentelor, soluţie fundamentată pe pretinsa depăşire a cadrului procesual al acţiunii în anulare, pentru ca, în scopul admiterii pretenţiilor intimatei, instanţa să se substituie tribunalului arbitral şi să analizeze pe fond chestiunile litigioase dintre părţi.

Circumscris motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi totodată motivului de la pct. 5 C. proc. civ., recurentele invocă o încălcare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale privitoare la autoritatea de lucru judecat întrucât instanţa de judecată nu aplică dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. în litera şi în spiritul în care au fost edictate şi nu cercetează îndeplinirea triplei identităţi: obiect, cauză şi părţi.

Recurentele învederează că în materie de arbitraj părţile sunt libere să stabilească procedura şi regulile de judecată, prin convenţia arbitrală sau prin intermediul arbitrilor desemnaţi, conform art. 576 alin. (1) C. proc. civ., însă aplicarea principiilor fundamentale ale procesului civil enumerate la art. 5 alin. (2), art. 8 - 10, art. 12 - 16, art. 19 - 21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) şi (6), art. 23 din C. proc. civ. este obligatorie în toate cazurile şi nu poate face obiectul unei derogări.

Susţin recurentele, în acest context, că prevederile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. nu sunt incluse în enumerarea de la art. 575 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., astfel că aceste norme nu au caracter imperativ în procedura arbitrală, ci un caracter dispozitiv, iar modul de aplicare a acestora nu poate face obiect de verificare în faţa jurisdicţiei de drept comun, în exercitarea acţiunii în anulare.

Mai mult decât atât, în opinia recurentelor, instanţa arbitrală le-a calificat ca fiind apărări de fond şi le-a tratat procedural ca atare, nesoluţionând explicit excepţia autorităţii de lucru judecat, relevanţa acestor aspecte fiind dată tocmai de faptul că tribunalul arbitral a făcut o analiză pe fondul cauzei din perspectiva efectelor pe care hotărârea arbitrală pronunţată în Dosarul nr. x/2019 le produce asupra disputelor cu care fusese învestit în prezenta cauză (Dosarul nr. x/2020). Prin hotărârea recurată, instanţa a făcut o confuzie între autoritatea de lucru judecat sub manifestarea ei negativă, sub titlu de excepţie procesuală, şi autoritatea de lucru judecat sub manifestarea ei pozitivă, sub titlu de prezumţie legală cu valoare de mijloc probator, o astfel de diferenţiere fiind semnificativă din perspectiva analizei posibilităţii de apreciere a legalităţii hotărârii arbitrale pe baza art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât, în cea de-a doua ipoteză, modalitatea de valorificare de către tribunalul arbitral a mijloacelor probatorii nu poate fi supusă cenzurii în cadrul acţiunii în anulare, raportat tocmai la faptul că aceste aspecte ţin de interpretarea probatoriului şi nicidecum de legalitatea hotărârii.

Consideră recurentele, analizând dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., că poate fi vorba de o încălcare a autorităţii de lucru judecat doar în ipoteza în care aceeaşi chestiune litigioasă este soluţionată de două ori, a doua oară în mod diferit, nu şi atunci când aceeaşi chestiune litigioasă este soluţionată pe baza unui alt temei juridic.

În opinia recurentelor, în ceea ce priveşte manifestarea pozitivă a lucrului judecat, pe lângă analiza existenţei/inexistenţei triplei identităţi necesare stabilirii încălcării autorităţii de lucru judecat, trebuie analizat, raportat la dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi dacă, ceea ce a fost deja tranşat anterior este contrazis prin cea de-a doua hotărâre.

În prezenta cauză, instanţa nu a cercetat îndeplinirea triplei identităţi.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele învederează faptul că instanţa a ignorat dispoziţiile legale care reglementează caracterul fungibil al banilor, efectele juridice ale plăţii şi ale imputaţiei plăţii - art. 543, art. 1649, art. 1488, art. 1494, art. 1506 alin. (2), art. 1509 C. civ.

În esenţă, autoarele căii de atac arată că instanţa face o confuzie între faptul juridic al plăţii şi stabilirea unei creanţe, pe de-o parte, iar pe de altă parte, neagă efectele juridice ale plăţii şi ale imputaţiei plăţii.

Se încalcă şi caracterul fungibil al banilor în condiţiile în care, prin hotărârea recurată se reţine, practic, faptul că executarea unei garanţii autonome, în lipsa determinării vreunei creanţe, se opune considerării faptului că sumele de bani executate în temeiul garanţiei pot duce la stingerea unei creanţe determinate printr-o hotărârea arbitrală ulterioară executării şi în cadrul căreia nu a fost analizat faptul juridic al plăţii forţate.

Ultimul aspect relevat de către recurente vizează încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor incidente în materia excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii în anulare, acest motiv de recurs vizând atât decizia cât şi încheierea de şedinţă din 13 mai 2024.

Se invocă o analiză formală a apărărilor recurentelor în susţinerea excepţiei lipsei de interes, calificată ca fiind o apărare de fond, instanţa nesocotind astfel dispoziţiile legale care reglementează condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile, mai precis justificarea unui interes - art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul formulat de către petenta COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.) vizează exclusiv considerentele deciziei instanţei de judecată, solicitându-se înlocuirea unora dintre considerente, respectiv cele prin care au fost respinse unele dintre argumentele invocate în susţinerea motivelor de anulare a hotărârii arbitrale, în sensul reţinerii soluţiei de admitere a acţiunii în anulare şi în temeiul acestor motive pe care instanţa le-a considerat că sunt inutil a fi analizate.

Sunt invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 8 şi 6 C. proc. civ.

Dezvoltând primele două motive de recurs recurenta invocă o încălcare a normelor de drept substanţial şi procesual identificate în considerentele instanţei de judecată privind respingerea motivelor de anulare înserate la punctele 3.1.2, 3.2.5 şi 3.3.3.

În concret, sunt criticate de către această recurentă acele considerente prin care a fost respins motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., invocându-se o aplicare şi interpretare greşită a prevederilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. considerentele prin care tribunalul arbitral a reţinut existenţa unei clauze compromisorii între părţi; considerentele prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii pe motivul neparcurgerii procedurii arbitrale imperative agreate de părţi.

Ambele părţi au depus întâmpinări prin care se solicită respingerea recursului părţii adverse.

Prin notele de şedinţă depuse la dosar, recurentele-pârâte invocă excepţia inadmisibilităţii căii de atac exercitate de către recurenta-reclamantă, din perspectiva limitelor legale ale exercitării unei căii de atac împotriva considerentelor hotărârii clar stabilite prin dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., iar pe de altă parte, din perspectiva depăşirii cadrului legal al căii de atac a recursului, astfel cum acesta este conturat prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma:

Referitor la recursul formulat de către reclamantele-pârâte D. S.A., A. SAU prin A. SA-BARCELONA-SUCURSALA BUCUREŞTI, B. S.A. SUCURSALA BUCUREŞTI şi C. S.R.L. prin E.. reţinem următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 12 iunie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea în anulare formulată de petenta C.N.A.I.R., dispunând anularea în parte a sentinţei arbitrale nr. 101 din 22 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional în dosarul nr. x/2020 în ceea ce priveşte soluţiile date cererilor aferente Disputei 1, formulate de reclamantele-pârâte şi în ceea ce priveşte soluţia dată cererii reconvenţioale.

De precizat că petenta a invocat mai multe motive de anulare a sentinţei arbitrale, care au fost încadrate în motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) din C. proc. civ.

Instanţa de judecată a constatat că nu este incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. (tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor bunuri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut), făcând o analiză a motivelor invocate în raport de textul de lege incident; reţine de asemenea că nu sunt incidente nici motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) (litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului) şi lit. b) (inexistenţa unei convenţii arbitrale valabile).

Temeiul admiterii acţiunii în anulare, atât în ceea ce priveşte cererea reconvenţională cât şi cererile aferente Disputei 1 dintre părţi, l-a constituit incidenţa motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. (hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii).

Analizând acest motiv al acţiunii în anulare, instanţa de judecată s-a raportat la încălcarea autorităţii sentinţei arbitrale nr. 22/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de către acelaşi tribunal arbitral.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 22/2023 fusese invocată în faţa tribunalului arbitral din prezentul litigiu, argumentele aduse în susţinerea excepţiei instanţa de judecată considerându-le ca fiind strâns legate de existenţa sau inexistenţa dreptului dedus arbitrajului şi cu aprecierea situaţiei de fapt, astfel încât a hotărât analizarea acestor aspecte ca apărări de fond, urmând să dispună asupra acestora, atunci când va fi cazul, adică asupra fondului fiecăreia dintre pretenţiile deduse arbitrajului (paragraful 61).

Atunci când analizează excepţia lipsei de obiect a cererii reconvenţionale invocată de către reclamante (paragrafele 86-103) tribunalul arbitral recalifică această excepţie ca fiind o apărare de fond, prin raportare la efectele sentinţei arbitrale nr. 22/2023, respingând pretenţiile pârâtei, formulate pe cale reconvenţională.

Reclamanta C.N.A.I.R., referindu-se în esenţă la modalitatea în care s-a raportat tribunalul arbitral la efectele deciziei nr. 22/2023, invocă motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., respectiv încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei sentinţe arbitrale.

Deşi atât tribunalul arbitral, cât şi instanţa de judecată vorbesc despre excepţia autorităţii de lucru judecat, în realitate, prin argumentele reţinute, se raportează la efectul pozitiv al lucrului judecat astfel cum este prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Acesta este motivul pentru care, nici tribunalul arbitral şi nici instanţa de judecată, nu au apreciat că este vorba despre aplicarea dispoziţiilor art. 432 C. proc. civ. în sensul calificării excepţiei ca fiind o excepţie de procedură şi soluţionată ca atare.

Textul art. 431 alin. (2) C. proc. civ. relevă distincţia substanţială faţă de autoritatea de lucru judecat care presupune tripla identitate de părţi, de obiect şi de cauză.

Singura condiţie impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleaşi părţi.

Cea de-a doua instanţă este ţinută de dezlegarea dată prin hotărârea anterioară ca de un lucru judecat pe care nu-l mai poate pune în discuţie şi nu-l mai poate tranşa diferit.

Instanţa de judecată, soluţionând acţiunea în anulare, a dat eficienţă acestui efect, acesta fiind punctul de plecare pe care şi-a dezvoltat raţionamentul juridic.

Argumentele instanţei de judecată expuse în considerentele sentinţei pronunţate nu reprezintă critici directe cu privire la considerentele sentinţei arbitrale întrucât nu este permisă verificarea aspectelor de temeinicie în această procedură.

Tribunalul arbitral nu a făcut altceva decât să nege efectul pozitiv al lucrului judecat din sentinţa arbitrală nr. 22/2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Instanţa de judecată a procedat la o identificare a obiectelor şi temeiurilor juridice invocate în fiecare dintre cele două litigii arbitrale, analiză fără de care nu putea ajunge la concluzia încălcării efectului pozitiv al lucrului judecat din prima sentinţă arbitrală, acesta fiind de altfel raţionamentul logico-juridic al hotărârii pronunţate.

Nu se poate afirma că procedând astfel s-a substituit arbitrului, contestând raţionamentul acestuia.

Curtea de Arbitraj, în rejudecare, va fi obligată să dea eficienţă efectelor sentinţei arbitrale nr. 22/2023, efect nesocotit anterior, trecând prin filtrul propriului raţionament şi în baza propriilor considerente.

Autoritatea de lucru judecat reprezintă o instituţie fundamentală a procesului civil şi, în acelaşi timp, cel mai important efect al hotărârii judecătoreşti, avându-şi raţiunea în asigurarea stabilităţii şi securităţii circuitului civil.

Normele juridice care reglementează efectele autorităţii de lucru judecat, efectul negativ şi cel pozitiv, sunt norme imperative, având în vedere scopul urmărit de legiuitor în edictarea acestui principiu, anume faptul că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească/arbitrală definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, în vederea realizării unei administrări uniforme a justiţiei şi pentru a se evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii definitive.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat funcţionează atunci când în al doilea proces se iveşte o chestiune rezolvată printr-o hotărâre anterioară şi nu presupune o identitate de acţiune, ci doar ale chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese.

Câtă vreme aspectul litigios a fost consemnat şi rezolvat în actul jurisdicţional anterior, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai prin considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat, indiferent că ne referim la efectul negativ sau pozitiv al acesteia, întrucât serveşte principiului securităţii raporturilor juridice, aparţine ordinii publice, dispoziţiile art. 430 - 431 C. proc. civ. având caracter imperativ.

Este fără îndoială că în cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. poate fi invocată încălcarea normelor de procedură având caracter imperativ, astfel cum sunt şi cele ale art. 430 - 431 C. proc. civ. întrucât textul de lege nu distinge sub acest aspect şi faţă de specificul acestei căi de atac, norme menite să cenzureze cu precădere neregularităţile de ordin procedural ale unei hotărâri arbitrale. În realitate, sfera acestui motiv este circumscrisă încălcării dispoziţiilor de ordine publică în alte cazuri decât cele prevăzute expres de lit. a)-g) ale art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., atunci când reglementează efectul pozitiv al lucrului judecat, nu fac nicio distincţie în funcţie de posibilitatea invocării într-o anume cale de atac, inclusiv în cadrul unei acţiuni în anulare a unei sentinţe arbitrale.

Nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă, în mod expres ori pe cale de interpretare faptul că autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., fiind o apărare de fond, este exclusiv a fi analizată în cadrul acţiunii în anulare fiind o chestiune de temeinicie, doar efectul negativ al excepţiei având vocaţia de a fi valorificat pe calea acţiunii în anulare circumscris dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Nu poate fi reţinută o motivare contradictorie ori o motivare pur formală dintr-o perspectivă exclusiv teoretică, fără a cuprinde o analiză concretă a particularităţilor cauzei, pentru a valida motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sentinţa instanţei respectă condiţiile de exigenţă prevăzute de art. 425 C. proc. civ., judecătorul analizând cu precădere acele motive care au dus la admiterea acţiunii în anulare şi, în special, a celor care au determinat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanţa de judecată a analizat îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prin raportare la obiectul şi temeiurile juridice ale celor două sentinţe ale tribunalului arbitral, iar în urma acestei analize, bazată pe logică şi argumentaţie juridică, a ajuns la concluzia încălcării unei norme imperative.

Doar în situaţia în care părţile, pe baza acordului lor expres, ar fi stabilit ca litigiul dintre ele să fie soluţionat de tribunalul arbitral în echitate, se poate vorbi despre ignorarea principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum sunt prevăzute în art. 575 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere faptul că nu există vreo înţelegere expresă a părţilor în sensul stipulat de art. 601 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul arbitral este obligat să soluţioneze litigiul cu respectarea principiilor fundamentale enumerate în art. 575 alin. (2) C. proc. civ., inclusiv a dispoziţiilor art. 430 - 431 C. proc. civ. ca instituţie fundamentală a procesului civil care serveşte principiului securităţii raporturilor juridice.

Criticile recurentei referitoare la ignorarea de către instanţa de judecată a dispoziţiilor legale care reglementează caracterul fungibil al banilor, efectele juridice ale plăţii ori ale imputaţiei plăţii dobândesc caracter subsidiar, judecătorul cauzei neanalizând aceste chestiuni reţinând argumente în susţinerea încălcării de către tribunalul arbitral a efectelor lucrului judecat reprezentat de sentinţa nr. 22/2023, analizarea celorlalte motive invocate de către petentă devenind inutilă astfel:

Ultimul motiv de recurs invocat, cel referitor la încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor incidente în materia excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii în anulare este invocată formal, exprimând în realitate nemulţumirile recurentei în raport de soluţia primită, ceea ce nu poate fi analizată în cadrul recursului.

Calificarea lipsei interesului în formularea acţiunii în anulare ca fiind o apărare de fond şi nu o veritabilă excepţie a fost motivată de către instanţa de judecată, este adevărat succint, fără însă a fi încălcată vreo normă de procedură care să atragă nulitatea (art. 488 alin. (1) pct. 5) ori a fost rezultatul aplicării greşite a unei norme de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8).

Referitor la recursul declarat de intimata-pârâtă CNAIR împotriva considerentelor hotărârii nr. 65 din 12 iunie 2024.

Excepţia inadmisibilităţii recursului, astfel cum a fost invocată de către recurentele-pârâte, este nefondată.

Inadmisibilitatea este o sancţiune procedurală care împiedică soluţionarea pe fond a unei cereri ori a unei căi de atac, acţionând la o fine de neprimire cu privire la pretenţiile deduse judecăţii, altfel spus titularul unei asemenea cereri nu are deschisă calea de exercitare potrivit legii.

Excepţia inadmisibilităţii nu poate fi analizată din perspectiva motivelor pe care titularul îşi întemeiază cererea ori calea de atac.

În prezenta cauză intimata-pârâtă a formulat recurs împotriva considerentelor sentinţei pronunţate de instanţa de judecată în cadrul acţiunii în anulare, cale de atac prevăzută de art. 461 alin. (2) C. proc. civ. ceea ce determină respingerea excepţiei inadmisibilităţii.

Motivele invocate de către recurenta-pârâtă nu pot fi reţinute, recursul declarat urmând a fi respins ca nefondat.

În esenţă, recurenta doreşte adăugarea, completarea sentinţei atacate şi cu alte considerente pe care le-a invocat în cuprinsul acţiunii în anulare iar instanţa nu le-a analizat apreciind ca fiind inutilă această analiză.

Potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ. calea de atac întemeiată pe aceste dispoziţii poate viza exclusiv doar înlocuirea unor considerente, nu şi o completare a acestora, soluţia instanţei, în cazul în care consideră întemeiat recursul, fiind aceea de înlăturare a respectivelor considerente şi înlocuirea acestora cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Recurenta dezvoltă o serie de critici cu privire la considerentele sentinţei prin care tinde la modificarea soluţiei de respingere a unora dintre motivele acţiunii în anulare, ceea ce nu este permis într-un recurs împotriva considerentelor unei hotărâri.

Criticile formulate vizează în cea mai mare parte considerente ale tribunalului arbitral şi nu pe cele cuprinse în sentinţa prin care a fost soluţionată acţiunea în anulare, critici ce nu pot fi primite pe această cale.

Autoarea căii de atac nu deduce instanţei de recurs examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile astfel cum dispun dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Considerentele instanţei de judecată vin să susţină soluţia pronunţată cât şi limitările impuse de specificul unei asemenea acţiuni în cadrul căreia judecătorul verifică doar aspectele de nelegalitate, nu şi pe cele de temeinicie, astfel cum îşi doreşte recurenta.

Faţă de cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului la considerente formulat de recurenta-reclamantă, invocată de recurentele-pârâte.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte D. S.A., A. SAU PRIN A. SA-BARCELONA-SUCURSALA BUCUREŞTI, B. S.A. SUCURSALA BUCUREŞTI şi C. S.R.L. PRIN E.. împotriva încheierii din 13 mai 2024 şi a sentinţei civile nr. 65 din 12 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 4 iunie 2025.