Labor dispute over electoral-service diurnă assigned to Dâmbovița Tribunal; Olt declination set aside

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, la data de 22.08.2024, sub nr. x/2024, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Chiajna, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diurna, în cuantum de 2% pe zi din indemnizaţia de încadrare brută lunară, cuvenită în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, coroborat cu dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 115/2015 şi art. 4 din H.G. nr. 206/2024, pentru perioada 15.04.2024 - 02.07.2024, cât timp au îndeplinit funcţiile de preşedinte, respectiv locţiitor al preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 15 Chiajna, jud. Ilfov;

- obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diurna, în cuantum de 0,5% pe zi din indemnizaţia de încadrare brută lunară, cuvenită în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 27/2006 coroborat cu dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 115/2015 şi art. 4 din H.G. nr. 206/2024, pentru perioada 15.04.2024 - 02.07.2024, cât timp au îndeplinit funcţiile de preşedinte, respectiv locţiitor al preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 15 Chiajna, jud. Ilfov;

- obligarea pârâtei la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor menţionate la capetele de cerere nr. x şi 2, calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, de la data scadenţei (03.07.2024) şi până la data achitării efective a debitului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, Legea nr. 115/2015, C. civ.

Cu titlu prealabil, având în vedere calitatea de judecător a reclamantei A. în cadrul Tribunalului Bucureşti şi a reclamantului B. de procuror în cadrul Parchetului de pe Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, părţile au ales să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa în baza art. 127 C. proc. civ.

Tribunalul Dâmboviţa a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., cererea fiind înregistrată la 4 octombrie 2024 sub numărul x/2024.

Prin sentinţa civilă nr. 38 din 9 ianuarie 2025, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reclamantul, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei competente material, iar pârâtul nu este o instanţă de judecată, ci o unitate administrativ-teritorială. În sprijinul acestor considerente, instanţa a invocat şi Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, care impune o interpretare restrictivă a sintagmei "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", pentru a evita extinderea nejustificată a normei şi eludarea scopului său real - asigurarea imparţialităţii instanţei.

S-a apreciat că, în cauză, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi, având în vedere domiciliul reclamantului, competenţa de soluţionare revine Tribunalului Olt.

2. Prin sentinţa nr. 313/2025 din 10 aprilie 2025, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis la rândul său excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, sens în care a suspendat judecarea cauzei.

Ca argumente pentru pronunţarea acestei hotărâri, instanţa, reţinând incidenţa art. 127 C. proc. civ., a considerat că reclamantul, procuror în cadrul Parchetului de pe Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, avea alegerea între oricare dintre instanţele de acelaşi grad aflate în circumscripţia curţilor de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşura activitatea. S-a constatat că reclamantul a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, instanţă care îndeplineşte cerinţele prevăzute de legiuitor şi, odată aleasă, a devenit instanţa competentă teritorial exclusiv.

Totodată, s-a mai reţinut că Tribunalul Olt nu putea fi competent din punct de vedere teritorial să judece prezenta acţiune, având în vedere şi aspectele obligatorii statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 7 din 16.05.2016, situaţie în care se regăseşte reclamantul procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2. Astfel, s-a apreciat că judecarea cererii reclamantului este de competenţa instanţei învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 7 mai 2025.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă pentru următoarele considerente:

În cauză, instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu asimilat conflictelor de muncă, reclamanţii A. şi B. solicitând obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Chiajna la achitarea diurnei de detaşare cuvenite pentru perioada în care au îndeplinit funcţiile de preşedinte, respectiv locţiitor al preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 15 Chiajna, jud. Ilfov.

Regula de drept comun în materia jurisdicţiei muncii - art. 269 alin. (2) Codul muncii - atribuie asemenea litigii în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantul.

Totodată, în cazul cererilor formulate de mai mulţi reclamanţi, art. 269 alin. (3) din Codul muncii instituie excepţia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Acţiunea introductivă iniţială prin care reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Chiajna la achitarea diurnei de detaşare pretinse, se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, context în care sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.

Tribunalul Dâmboviţa a dispus disjungerea cererii privind pe reclamantul B. şi constituirea prezentului dosar, în cadrul căruia a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, prin raportare la domiciliul părţii reclamante, reţinând incidenţa prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Este de menţionat că soluţia disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenţei de soluţionare a raporturilor juridice individuale la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantului, nu poate să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale active.

Înalta Curte constată că reclamanta A. din dosarul nr. x/2024, având domiciliul în Bucureşti, a sesizat Tribunalul Dâmboviţa, prevalându-se de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dată fiind calitatea sa de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti. Luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, având loc o consolidare a competenţei teritoriale.

Mai mult, prin alegerea exprimată de reclamanţi la momentul promovării acţiunii potrivit art. 116 C. proc. civ., Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, iniţial învestit, a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.

În considerarea celor expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.