Direct action against beneficiary under Art. 1856 Civil Code: Unenforceable where amount owed to general contractor is disputed and subject to separate arbitration proceedings at the time of filing.

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Braşov la 14 mai 2014, reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (CNAIR) a solicitat obligarea pârâtei, în baza art. 1856 Noul C. civ. să procedeze la recepţia lucrării "Construcţia variantei de ocolitoare Municipiului Braşov LOT x Tronson 1 DN 1-DN 11" şi în consecinţă să achite în contul unic de insolventă al A. S.A. deschis la C. cod IBAN x suma de 827.714,12 RON inclusiv TVA, pentru lucrări executate şi neachitate în lunile mai şi iunie 2013, care nu au fost recepţionate de antreprenorul general datorită intrării sale în insolvenţă, precum şi suma de 1.447.891,00 RON inclusiv TVA, reprezentând lucrări executate, în baza Contractului de subantrepriză nr. x/2012, recepţionate şi facturate, dar neachitate de antreprenorul general, cu cheltuieli de judecată, în măsura în care acestea vor fi efectuate.

Prin sentinţa civilă nr. 2315 din 8 octombrie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Braşov a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la 2 decembrie 2014 sub număr de dosar x/2014

Prin încheierea de şedinţă din 15 aprilie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la 7 august 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2015

Prin încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2015, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

La 14 februarie 2018 pârâta COMPANIA NAŢIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a formulat cerere de introducere în cauză a societăţii D..

Prin încheierea de şedinţă din 14 martie 2018, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de introducere în cauză a societăţii D., pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.

La 9 mai 2018 reclamanta A. S.A. a formulat cerere precizatoare cu privire la obiectul litigiului în sensul că: nu mai solicită obligarea pârâtei la recepţia lucrărilor; această solicitare oricum a rămas fără obiect, deoarece din înscrisurile depuse de pârâtă rezultă că lucrările aferente acordului contractual nr. x/12.03.2012 "sunt deja executate şi recepţionate" (a se vedea pagina 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de E. în dosar arbitral nr. x/2015).

Prin sentinţa civilă nr. 3575 din 29 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca neîntemeiată, şi s-a respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii capătului nr. 2 din cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 326 din 24 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 3575 din 29 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata - pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ de ADMINISTRARE a INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs, care, prin decizia nr. 837 din 7 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admis, a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2015*.

Prin decizia civilă nr. 615/2023 din 20 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 3575 din 29 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, susţine, în esenţă, că decizia atacată a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, inclusiv a prevederilor art. 1856 C. civ., precum şi a principiului relativităţii hotărârilor şi a contractelor.

Conform art. 1856 C. civ.:

"în măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfăşurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acţiune directă împotriva beneficiarului, până la concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acţiunii."

În opinia recurentei, instanţa de apel, prin interpretarea dată, pierde din vedere tocmai natura/esenţa acţiunii directe, respectiv aceea de mijloc de conservare a unui activ patrimonial al titularului acţiunii directe.

Declanşând mecanismul judiciar al acţiunii directe, cel care a executat lucrările (recurenta, în cazul de faţă) indisponibilizează creanţa. Până în acel moment, creanţa contra beneficiarului este şi rămâne în patrimoniul antreprenorul, ea putând fi stinsă printr-o plată către antreprenor sau către cesionarul său.

Însă, după exercitarea acţiunii directe, creanţa poate fi stinsă numai prin plată către titularul acţiunii directe.

În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 2059 din 12 octombrie 2021 pronunţată de secţia a II-a Civilă).

Or, instanţa de apel a încălcat însăşi natura acţiunii directe, reţinând că ar avea prioritate antreprenorul/cesionarii antreprenorului.

Toate cauzele de stingere a acestor datorii succesive care intervin posterior momentului exercitării acţiunii sunt inopozabile titularului acţiunii directe.

În consecinţă, apreciază recurenta, toate aspectele reţinute de instanţa de apel (de exemplu, sentinţele arbitrale, plăţile către cesionari, contractele cu cesionarii, etc.) sunt inopozabile faţă de recurentă, motiv pentru care acţiunea se impune a fi admisă.

În mod greşit, instanţa de apel reţine că nu are nicio relevanţă faptul că plăţile beneficiarului către antreprenor/cesionarul antreprenorului au fost efectuate după data invocării de către reclamantă a prevederilor art. 1856 C. civ./data formulării acţiunii ce face obiectul cauzei.

Subliniază că dreptul recurentei-reclamante reglementat de art. 1856 din C. civ., faţă de pârâtă, s-a născut la data de 19 decembrie 2013 sau cel târziu la data de 12 mai 2014, înainte de efectuarea plăţilor de către beneficiar faţă de antreprenor.

Astfel, instanţa de apel, prin toate argumentele aduse, lasă fără niciun efect prevederea legală invocată, refuzând să observe că la data acţiunii se analizează condiţiile acţiunii directe pe care o "are" antreprenorul (nu pe care "o va avea" sau "a avut-o").

Instanţa de apel, mai susţine recurenta, face o aplicare greşită a prevederilor art. 1856 C. civ., protejând pârâta de propria sa culpă (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). De asemenea, instanţa de apel reţine aspecte străine de natura cauzei (lipsite de relevanţă, faţă de natura şi obiectul acţiunii) - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel pierde din vedere efectul declarativ (nu constitutiv) al hotărârii pronunţate în acţiunea directă, faţă de acest efect fiind relevantă îndeplinirea condiţiilor la data acţiunii, nu la data pronunţării.

De asemenea, instanţa de apel reţine aspecte străine de natura cauzei, fără niciun fel de relevanţă faţă de prevederile legale aplicabile (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). De exemplu, se reţine că nu a fost contestat de către părţi faptul că s-au încheiat două contracte de cesiune (pagina 11 din decizie), sau, pe pagina 12 din decizie se reţine că nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi datorat antreprenorului şi alte sume de bani în afara celor executate silit în baza sentinţelor arbitrale menţionate de hotărâre.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii reclamantei.

Intimata-pârâtă COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (CNAIR) a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2024, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 31 octombrie 2024, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 26 martie 2024.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenta-reclamantă şi cu temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel cum a fost stabilită în etapele devolutive ale procesului şi fără a fi reluată decât pe scurt, pentru a facilita deplina înţelegere a raţionamentului care stă la baza prezentei decizii, situaţia de fapt presupune încheierea între intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fosta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A.), în calitate de beneficiar, şi societatea F., în calitate de antreprenor, a acordului contractual nr. x/12.03.2012 având ca obiect "Construcţia Variantei de Ocolire a Municipiului Braşov, Lot 1: Tronson I, DN 1-DN 11".

Subsecvent acestui contract, între F., în calitate de antreprenor general, şi recurenta-reclamantă A. S.A., în calitate de subantreprenor, s-a încheiat contractul de subantrepriză nr. x/23.05.2012 având ca obiect execuţia unor lucrări la obiectivul "Construcţia Variantei de Ocolire a Municipiului Braşov Lot 1: Tronson I DN1-DN 11" în valoare de 20.810.256,54 RON fără TVA.

Prin decizia Tribunalului Comercial din Viena din 19 iunie 2013 a fost deschisă procedura de insolvenţă împotriva antreprenorului F..

La data de 10 iulie 2013 acordul contractual nr. x/12.03.2012 a fost reziliat de către pârâtă, iar ulterior aceasta a sistat plăţile către antreprenor datorită neînţelegerilor dintre acestea privind executarea contractului.

S-a mai reţinut de către instanţele de fond, sub aspectul situaţiei de fapt, că între beneficiarul CNAIR şi cesionara creanţelor antreprenorului F., rezultate din acordul contractual nr. x/12.03.2012, s-au purtat două litigii având ca obiect sumele de bani datorate de beneficiar antreprenorului pentru lucrări executate în baza contractului nr. x/12.03.2012, până la data rezilierii acestuia, finalizate prin sentinţe arbitrale, toate puse în executare silită împotriva beneficiarului CNAIR, pârâtă intimată în prezenta cauză.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, înregistrată la data de 12 mai 2014, reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. a solicitat instanţei, în temeiul art. 1856 C. civ., obligarea pârâtei COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (CNAIR) să procedeze la recepţia lucrării "Construcţia variantei de ocolitoare Municipiului Braşov LOT x Tronson 1 DN 1-DN 11", precum şi la plata sumei de 1.827.714,12 RON inclusiv TVA reprezentând lucrări executate şi neachitate în lunile mai şi iunie 2013 care nu au fost recepţionate formal şi neachitate de antreprenorul general şi a sumei de 1.447.891,00 RON inclusiv TVA reprezentând lucrări executate şi recepţionate de antreprenorul general, dar neachitate de acesta.

Pe parcursul judecăţii reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că nu mai solicită obligarea pârâtei în sensul să procedeze la recepţia lucrării "Construcţia variantei de ocolitoare Municipiului Braşov LOT x Tronson 1 DN 1-DN 11".

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Nici ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ. nu este incidentă, deşi a fost invocată de recurentă, atât timp cât textul de lege vizează o hotărâre care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Este ştiut că simpla nemulţumire a recurentei cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei şi neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a susţinerilor formulate de către parte nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate, nefiind incident motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a dat o corectă eficienţă normelor de drept material care au susţinut soluţia pronunţată.

Art. 1856 C. civ., pe care s-a întemeiat acţiunea dedusă judecăţii, stipulează că:

"În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfăşurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acţiune directă împotriva beneficiarului, până la concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acţiunii".

Acţiunea directă reglementată de art. 1856 C. civ. reprezintă o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului, textul permiţând persoanelor angajate de antreprenor să-l acţioneze direct pe beneficiar, până la concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului.

Susţine recurenta că instanţa de apel în mod greşit a dat eficienţă împrejurării achitării întregii sume datorate de beneficiar în baza contractului de antrepriză, către cesionarul creanţei antreprenorului, deoarece această plată s-a efectuat după data introducerii acţiunii de către recurenta reclamantă, iar textul de lege face referire la suma de bani pe care beneficiarul o datorează antreprenorului la momentul introducerii acţiunii.

Instanţa de recurs constată însă că, chiar dacă s-ar aprecia că instanţa de apel a interpretat în mod greşit textul legal, sub aspectul datei în raport cu care se poate da eficienţă plăţii făcute de beneficiar, aceasta nu este de natură să ducă la casarea hătărârii câtă vreme, în raport cu situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile legale pentru a constata că în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative prevăzute de art. 1856 din C. civ.

Astfel, la data introducerii acţiunii de către recurenta reclamantă, 12 mai 2014, conform celor reţinute de instanţele de fond, contractul de antrepriză nr. x/12.03.2012 era deja reziliat încă din iulie 2013 de către pârâta beneficiar, care a sistat şi plăţile către antreprenor, iar suma pe care o datora intimată pârâtă CNAIR către antreprenorul F. în baza contractului de antrepriză la data formulării acţiunii de către recurentă era contestată, părţile fiind în litigiu cu privire la întinderea acesteia.

Aşa cum în mod corect susţine şi recurenta, în raport cu data introducerii acţiunii directe întemeiate pe dispoziţiile art. 1856 din C. civ. se analizează suma până la care poate fi obligat pârâtul beneficiar - "concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acţiunii."

Cum părţile din contractul de antrepriză erau în litigiu cu privire la suma datorată pentru lucrările executate până la data rezilierii contractului, în mod cert suma datorată de beneficiar antreprenorului, la data formulării acţiunii directe de către reclamantă, nu era nici certă şi nici lichidă.

Pe de altă parte, beneficiarul nu poate să răspundă faţă de titularul acţiunii directe decât în limita şi în condiţiile în care ar răspunde faţă de atreprenor, iar în cadrul acţiunii directe reglementate de art. 1856 din C. civ. instanţa nu ar putea stabili suma datorată de beneficiar antreprenorului în baza contractului de antrepriză, dacă între aceste părţi există o dispută legată de executarea obligaţiilor rezultate din acest contract.

În consecinţă, în mod corect instanţa de apel a apreciat că, "împrejurarea că un lucrător introduce o acţiune directă şi pretinde că deţine un drept de creanţă împotriva beneficiarului nu poate conduce la concluzia că pretenţiile sale sunt întemeiate în lipsa unor dovezi din care să rezulte că sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative prevăzute de art. 1856 Noul C. civ..", inclusiv condiţia sumei datorate de beneficiar antreprenorului, sumă ce era în litigiu la data formulării acţiunii directe de către recurentă.

În plus, aşa cum a constatat şi instanţa de apel, beneficiarul a fost executat silit în baza unor sentinţe arbitrale (sentinţa arbitrală nr. 88/16.07.2015, sentinţa arbitrală parţială nr. 101/08.11.2016, sentinţa arbitrală nr. 11/18.01.2018, executările silite fiind finalizate prin recuperarea integrală a debitului menţionat în sentinţele arbitrale, debit reprezentând contravaloare lucrări executate în baza acordului contractual nr. x/12.03.2012) şi nu a mai efectuat nicio plată benevolă către antreprenor, după data formulării acţiunii de către recurenta-reclamantă.

Sunt lipsite de justificare legală susţinerile recurentei-reclamante conform cărora intimata-pârâtă nu a informat în niciun mod reclamanta despre existenţa dosarelor arbitrale, că nu a încercat să suspende judecata acestora pentru soluţionarea acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar etc., fiind aspecte ce excedează controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Deşi recurenta a invocat incidenţa motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii se observă că aceasta pune în discuţie tot o aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1856 C. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme material, aspecte circumscrise motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., reţinut ca fiind nefondat pentru considerentele mai sus arătate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că jurisprudenţa naţională nu poate servi ca reper obligatoriu pentru instanţe, neavând calitatea unui izvor de drept, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei fiind ţinută de particularităţile concrete ale speţei. Aceasta întrucât Constituţia României proclamă principiul conform căruia judecătorul se supune numai legii şi, în cazuri particulare, potrivit normelor procesuale, acelor decizii date în interpretarea ori în interesul legii care se bucură de generalitate şi obligativitate.

În acest sens, se impune precizarea că instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 615/2023 din 20 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 615/2023 din 20 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.