Recurs nullity for substituting fact-finding with illegality criticism: failure to contest customs retention does not shift delictual liability

Şedinţa publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă la 21.10.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei totale de 262.048 dolari, cu titlu de daune-interese, compusă din 163.780 dolari, reprezentând contravaloarea preţului neîncasat de la beneficiarul C.. pentru mărfurile transportate maritim în containerul CNCU 286051-8 (424 baxuri de ţigări), reţinute în Portul Constanţa la 14.10.2010 la solicitarea pârâtei de către autorităţile vamale, 98.268 dolari, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată din 14.10.2010 până la data introducerii acţiunii şi 24.670 euro, reprezentând cheltuieli suportate pentru apărarea drepturilor sale în litigiile privind acţiunea în contrafacere formulată de pârâtă (dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2013), precum şi în raporturile cu autorităţile vamale şi portuare din România; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 602/25.05.2023, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 163.780 dolari, reprezentând contravaloarea preţului neîncasat, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului, de la 14.10.2010 până la achitarea integrală, de 13.750 euro, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea litigiilor în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2013 de pe rolul Tribunalului Bucureşti; a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, în cuantum de 45.865 RON şi 7.737 euro.

Împotriva acestei sentinţe civile, pârâta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 3/MF/01.03.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu profesionişti şi societăţi a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea şi cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 18.942 euro.

Prin încheierea din 25.11.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu profesionişti şi societăţi a îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul hotărârii, în sensul că se va trece în mod corect "Schimbă în parte sentinţa (...)" şi completarea omisiunii în sensul înscrierii următoarelor "Menţine restul dispoziţiilor neapelate, respectiv soluţia de obligare a pârâtei la plata sumei de 13.750 euro, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarelor (...)".

Împotriva acestora, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, a susţinut că hotărârea recurată este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. 998 C. civ., întrucât, deşi instanţa de apel a recunoscut existenţa unei pierderi materiale suferite ca urmare a deteriorării mărfurilor reţinute în portul Constanţa de autorităţile vamale în perioada 14.10.2010-19.02.2019, a apreciat că întreaga culpă pentru crearea prejudiciului îi aparţine, pe motiv că nu a declanşat şi nu a parcurs o procedură contencioasă separată.

Astfel, curtea de apel a pornit de la premisa că recurenta ar fi avut posibilitatea să conteste refuzul D.R.A.O.V. Constanţa de eliberare a mărfurilor, considerând că un asemenea demers ar fi avut un deznodământ favorabil şi că o altă instanţă ar fi dispus eliberarea containerului.

Potrivit recurentei, un asemenea raţionament este însă nelegal, întrucât nu există niciun temei care să justifice presupunerea că un astfel de demers ar fi avut un succes garantat; de altfel, o eventuală contestaţie împotriva refuzului D.R.A.O.V. ţine de exercitarea unui drept, nu de îndeplinirea unei obligaţii, astfel că recurenta apreciază că nu poate fi sancţionată pentru neexercitarea acestuia.

Totodată, a arătat că instanţa de apel a dat prioritate apărărilor intimatei, conform cărora refuzul autorităţii vamale a fost nelegal şi că o eventuală contestaţie formulată de A. ar fi avut succes şi ar fi asigurat eliberarea mărfurilor mai devreme de anul 2018, momentul soluţionării irevocabile a dosarului nr. x/2013

În plus, conform art. 11 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 344/2005, autoritatea vamală nu are niciun drept să facă aprecieri asupra temeiniciei sau legalităţii unei acţiuni civile sau a plângeri penale, aceste atribute aparţinând exclusiv instanţelor civile sau penale.

Mai mult, prin dezlegarea dată apelului, instanţa a translatat răspunderea delictuală de la intimată către autoritatea vamală, stabilind că factorul determinant al prejudiciului ar fi fost refuzul D.R.A.O.V. Constanţa. Cu toate acestea, recurenta subliniază că acţiunea sa are ca temei răspunderea civilă delictuală şi că, chiar şi în ipoteza în care s-ar accepta că refuzul D.R.A.O.V. Constanţa a fost nelegal, instanţa era obligată să se pronunţe cu prioritate asupra existenţei sau nu a unei culpe şi în sarcina intimatei.

Recurenta a mai susţinut că, deşi nu s-a pronunţat în acest sens, instanţa a stabilit că producerea prejudiciului a fost determinată de pasivitatea A.., fără a mai analiza în vreun fel dacă şi intimatei îi incumbă vreo responsabilitate în faptul că autoritatea vamală a refuzat eliberarea mărfurilor, refuz întemeiat pe notificarea B. S.A. din 14.10.2010.

În considerarea argumentelor expuse, a susţinut că hotărârea recurată a fost dată pe alte motive decât cele invocate de părţi, lipsind analiza motivelor privind vinovăţia intimatei; în acest context, apreciază că intimata nu se poate sustrage de la obligaţia legală de despăgubire pe care o are, prin faptul că şi-ar fi exercitat un drept legal la momentul în care a solicitat reţinerea containerului în portul Constanţa-Sud, iar D.R.A.O.V. Constanţa ar fi încuviinţat această cerere în mod abuziv, refuzând ilegal să elibereze mărfurile. De altfel, intimata putea anticipa că exista probabilitatea ca demersurile legale să fie respinse de autorităţi, iar patrimoniul recurentei să sufere nişte pierderi consistente din cauza respectivelor demersuri.

În continuare, a susţinut că în mod greşit curtea de apel a reţinut că recurentei îi revine culpa în producerea prejudiciului, din cauza unei aşa-zise pasivităţi pe parcursul celor 9 ani de litigiu, în condiţiile în care orice eventual demers pe care l-ar fi putut declanşa în intervalul 2010-2018 contra autorităţii vamale nu avea cum să garanteze o soluţie favorabilă înainte de soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013

De altfel, chiar şi în ipoteza unei soluţii favorabile nu se poate evalua temeinicia sau legalitatea acesteia, deoarece curtea de apel nu a arătat motivele pentru care a considerat că "ieşirea din pasivitate" ar fi avut un succes garantat.

Aşadar, curtea de apel nu avea niciun temei să aprecieze că ar fi rămas în pasivitate, în condiţiile în care s-au exercitat toate căile de atac prevăzute de lege pentru a contesta soluţia iniţială a tribunalului, fără să renunţe la mărfuri şi dreptul său de a dispune de acestea, după ce mai multe instanţe stabiliseră de mai multe ori că se impune distrugerea lor.

În final, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 24.03.2025, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, când taxa plătită nu era datorată.

Din actele aflate la dosar reiese că la data de 03.03.2025, A. a achitat suma de 6.388,40 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, în contul Trezoreriei Sectorului 2 Bucureşti, în condiţiile în care aceasta trebuia achitată în contul Trezoreriei Sectorului 3 Bucureşti, în a cărui circumscripţie se află sediul instanţei, conform art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Ulterior, la 22.05.2025, recurenta a efectuat plata aceleiaşi sume în contul trezoreriei în a cărei circumscripţie s află sediul instanţei.

Astfel, Înalta Curte reţine că A. este îndreptăţită la restituirea sumei de 6.388,40 RON, achitată la 03.03.2025, în contul nr. x, beneficiar Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 Bucureşti, în raport cu art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, va admite cererea recurentei şi va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 6.388,40 RON.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci şi în situaţia în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie. Soluţia nulităţii la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, deşi recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel ar fi interpretat şi aplicat greşit art. 998 C. civ., din analiza dezvoltării motivelor de recurs rezultă că aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate.

Astfel, autoarea recursului îşi construieşte întreaga argumentaţie pe premisa că instanţa de apel i-a reţinut în mod eronat o culpă în producerea prejudiciului reclamat, ca urmare a pasivităţii manifestate pe parcursul celor aproximativ nouă ani de litigiu, întrucât nu a întreprins demersurile necesare contestării măsurii de reţinere a mărfii de autorităţile vamale.

Pornind de la această premisă, recurenta invocă faptul că instanţa de apel ar fi acordat prevalenţă unei interpretări favorabile intimatei, în detrimentul probelor administrate.

Or, în examinarea Înaltei Curţi, concluzia instanţei de apel privind admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei şi respingerea acţiunii are ca fundament evaluarea situaţiei de fapt bazată pe lipsa de diligenţă a reclamantei în legătură cu marfa reţinută, pentru care aceasta avea reprezentarea că nu intră sub incidenţa Legii nr. 344/2005, precum şi pe inexistenţa unor dovezi cu privire la efectuarea demersurilor legale necesare contestării măsurii dispuse de autorităţile vamale, din perspectiva art. 10 alin. (5) din Legea nr. 344/2005 şi la starea ţigaretelor la momentul pronunţării deciziei nr. 2264/05.06.2018 în dosarul nr. x/2013.

Aşadar, într-un prim considerent, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu cuprinde statuări în privinţa interpretării ori aplicării art. 998 C. civ., care să fie verificate prin prisma criticilor recurentei, context în care susţinerile sub acest aspect nu au fundament.

Prin argumentele expuse în memoriul de recurs, recurenta nu formulează critici de nelegalitate, ci tinde, în realitate, la o restabilire a stării de fapt, urmărind să demonstreze că prejudiciul pe care l-a suferit se datorează fie culpei intimatei-pârâte - ca iniţiatoare a acţiunii în considerarea protejării mărcii de ţigarete B. -, fie culpei autorităţii vamale care, în opinia sa, nu avea competenţă să facă aprecieri sub aspectul incidenţei art. 11 alin. (4) din Legea nr. 344/2005.

Aceste critici privesc exclusiv chestiuni de temeinicie ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt, întrucât presupun o reevaluare a conduitei părţilor şi a probatoriului administrat, aspecte care excedează cadrului recursului şi care nu răspund exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

Cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, având în vedere lipsa dovezilor privind existenţa şi întinderea acestor cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de petenta A. şi, în consecinţă, restituie taxa judiciară de timbru în cuantum de 6.388,40 RON, achitată prin O.P. f.n./03.03.2025.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 3/MF/01.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu profesionişti şi societăţi, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2025.