Inadmissibility of cassation appeal in insurance contract dispute under special law exclusion

Şedinţa publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 12.04.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să anuleze poliţa de asigurare de garanţii contractuale seria x nr. x/31.03.2016 a contractului de asigurare şi a actului adiţional nr. x/27.06.2017; în subsidiar, desfiinţarea de drept a poliţei de asigurare şi a actului adiţional anterior menţionate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5/2024 din 04.01.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca lipsită de interes.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 1639/07.11.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a respins excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului judiciar şi a situaţiei de fapt ce a generat prezentul litigiu, a susţinut că sunt incidente ipotezele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a afirmat că hotărârea atacată se bazează pe nişte raţionamente care, fie nu constituie veritabile motivări, fie cuprinde motive străine de natura cauzei.

Referitor la motivele străine reţinute în cuprinsul hotărârii, a susţinut că sunt eronate susţinerile potrivit cărora tribunalul (i) ar fi statuat asupra naturii juridice de "garanţie de bună-execuţie sau poliţă de asigurare", de vreme ce în realitate acesta a statuat că nu ne aflăm în prezenţa unei scrisori de garanţie în sensul art. 2.321 C. civ., (ii) ar fi dezlegat apărări/susţineri ce stau la baza pretenţiilor ce fac obiectul altui dosar - nr. x/2018 or că s-ar fi pronunţat asupra unor aspecte cu care nu ar fi fost învestită, câtă vreme susţinerea referitoare la calificarea poliţei de asigurare drept garanţie autonomă în sensul art. 2.321 C. civ. a fost învederată de pârâta C. S.A. nu doar în cadrul dosarului menţionat, ci şi în prezenta cauză.

Recurenta a mai invocat caracterul superficial al motivării hotărârii atacate, constând în aceea că pretenţiile din dosarul anterior menţionat ar fi diferite de răspunderea de care a fost exonerat antreprenorul B. S.R.L. prin sentinţa arbitrală, context în care a făcut trimitere la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sub un prim aspect, a subliniat că a avut calitatea de chemată în garanţie în dosarul nr. x/2018, fiind contrară realităţii susţinerea potrivit căreia nu ar fi avut calitatea de parte în acea cauză.; acest considerent este şi un motiv străin de natura cauzei, în sensul ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanţa de apel şi-a motivat soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes în funcţie de subiectul de drept care a invocat-o, aspect contrar atât principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., cât şi principiului dreptului la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ. Totodată, aceasta încalcă şi dispoziţiile art. 247 alin. (1) C. proc. civ., raportate la art. 246 alin. (1) şi art. 32-33 C. proc. civ., care prevăd că excepţia lipsei de interes poate fi invocată de oricare dintre părţi.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit art. 1.270 alin. (1) C. civ., rap. la art. 1.9-1.10, coroborat cu art. 13.4-13.5 din condiţiile generale privind asigurarea de garanţii, şi la dispoziţiile clauzei de garantare, precum şi art. 2.199 alin. (1) C. civ., coroborat cu art. 89-90 din H.G. nr. 925/2006.

La 03.03.2025, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

La 31.03.2025, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar conform art. 27 din acelaşi Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Autoarea căii de atac a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1639/07.11.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, într-o cerere în materie de asigurări pornită la 12.04.2021.

Astfel, cererea dedusă judecăţii vizează anularea poliţei de asigurare de garanţii contractuale seria x nr. x/31.03.2016 a contractului de asigurare şi a actului adiţional nr. x/27.06.2017, iar, în subsidiar, desfiinţarea de drept a poliţei de asigurare şi a actului adiţional menţionate.

Înalta Curte subliniază, în dezacord cu afirmaţiile recurentei, că litigiul are ca obiect exclusiv raporturi născute dintr-un contract de asigurare, vizând validitatea şi efectele unei poliţe de asigurare; în consecinţă, acesta se circumscrie sferei speciale reglementate de dispoziţiile legale incidente în materia asigurărilor, indiferent de modalitatea în care partea a înţeles să îşi formuleze cererea introductivă.

Prin urmare, simpla invocare de către recurentă a unor dispoziţii generale din C. civ. nu poate conduce la concluzia că litigiul ar fi guvernat exclusiv de dreptul comun, întrucât normele prevăzute la art. 2.204-2.205 C. civ. fac parte din secţiunea privind contractele de asigurare, având caracter special.

Totodată, trimiterea la decizia nr. 845/2015 a instanţei supreme nu prezintă relevanţă, deoarece în acea cauză raportul juridic dedus judecăţii a fost unul de regres al asigurătorului împotriva autorului prejudiciului, şi nu unul referitor la validitatea şi efectele contractului de asigurare. De altfel, nici decizia nr. 13/2024 a instanţei supreme, invocată de recurentă, nu este aplicabil, întrucât aceasta viza calificarea unor litigii din materia protecţiei consumatorilor.

Aşadar, având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile în materia asigurărilor".

Întrucât, obiectul recursului îl constituie o decizie pronunţată în apel, în cadrul unei cereri în materia asigurărilor, Înalta Curte constată că decizia atacată era definitivă încă de la pronunţare, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Prin urmare, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil şi, întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei, în baza art. 451, 452 şi 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 26.130,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1639/07.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. şi intimata-pârâtă C. S.A.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 26.130,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2025.