Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 921/2025 AI generated

Exceptional appeal annulled for lack of legal standing: insolvency liquidator versus special administrator under bankruptcy law

Case Number Decizia nr. 921/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court annulled the extraordinary appeal filed by the plaintiff company, as the petition was submitted by a special administrator lacking legal standing, leaving the Court of Appeal’s 2024 decision— which dismissed the main claim and rejected the nullity of the corporate addendum as unfounded and for lack of interest— intact and unchallenged. The dispute concerned a corporate law action seeking the absolute nullity of amendments to a company's constituent act and subsequent commercial register resolutions, originally brought by the judicial liquidator after the company entered bankruptcy. The decisive legal basis was the procedural nullity of the appeal under Article 486(1)(e) and (3) of the Code of Civil Procedure, combined with Article 489(2), because the special administrator did not hold the statutory power of representation following the revocation of the debtor's management rights under the Insolvency Law (Law No. 85/2006), which restricted the special administrator’s mandate to representing shareholder interests while vesting procedural representation exclusively in the judicial liquidator.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 415 C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ; Exceptional appeal annulled for lack of legal standing: insolvency liquidator versus special administrator under bankruptcy law: Prin încheierea din 06.04.2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarelor penale nr. x/2015 şi nr. y/2015, înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Keywords

AI generated
insolvency lack of shareholder standing standing to appeal bankruptcy administrator action for annulment judicial liquidator

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Deliberând asupra recursului de faţă şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
Prin încheierea din 06.04.2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarelor penale nr.
art. 415 C. proc. civ
Cauza a fost repusă pe rol în temeiul art. 415 C. proc. civ., la 08.06.2022.
art. 483 C. proc. civ
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, excepţiile lipsei de interes în exercitarea căii de atac, faţă de calitatea lui I.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care magistratul-asistent raportor a propus anularea recursului, în principal, în temeiul art.
art. 494 C. proc. civ
(1) şi (2), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic, iar conform alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2025

Deliberând asupra recursului de faţă şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, complet judecător-sindic, la 28.05.2013 sub nr. x/2012/a1, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâţii C., D., E. şi F., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a înscrisului încheiat în 23.02.2011 intitulat "act adiţional" la actul constitutiv al reclamantei şi a actelor subsecvente încheiate în baza acestuia - act constitutiv din 23.11.2011, rezoluţia nr. 2024/24.02.2011 pronunţată de directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi (în continuare, "O.R.C.") - a înscrisului încheiat în 20.09.2011 intitulat "act adiţional" la actul constitutiv al reclamantei şi a actelor subsecvente încheiate în baza acestuia - act constitutiv din 20.09.2011, rezoluţia nr. 11104/21.09.2011 pronunţată de directorul O.R.C. - a deciziei din 12.04.2021 a asociatului unic al reclamantei şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2011 de notarul public G. din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţi "G. si H.", cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actelor sus-menţionate. De asemenea, a solicitat instanţei să dispună evacuarea pârâţilor E. şi F. din imobilul obiect al contractului de vânzare menţionat.

Prin încheierea din 19.09.2013, la solicitarea pârâţilor, prima instanţă l-a introdus în cauză pe domnul I., în calitate de pârât, iar prin încheierea din 21.01.2014, a dispus, din oficiu, citarea în cauză a Oficiului Registrului Comerţului.

Prin încheierea din 03.02.2014, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a judecătorului-sindic, a disjuns şi declinat în favoarea instanţei civile capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a înscrisurilor intitulate act adiţional, din 23.02.2011 şi 20.09.2011, a deciziei asociatului unic din 12.04.2011 şi a actelor subsecvente acestora.

Acţiunea a fost reînregistrată, după disjungere, sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 11.04.2014, tribunalul a dispus introducerea în cauză în calitate de pâraţi a O.R.C. şi a domnului I., iar prin încheierea din 06.06.2014, a dispus ca pârâţii E., F. si D. să fie scoşi din citativ, pentru că aceştia au calitate procesuală pasivă numai în dosarul din care noul dosar a fost disjuns.

Prin sentinţa civilă nr. 189/12.06.2015, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a actului adiţional încheiat la 23.02.2011 la actul constitutiv al reclamantei şi a actelor subsecvente - respectiv, actul constitutiv din 23.11.2011, rezoluţia directorului O.R.C. şi contractul de cesiune din 23.02.2011 - a actului adiţional din 15.02.2011 şi a actelor subsecvente - actul adiţional şi actul constitutiv din 20.09.2011, ca şi rezoluţia O.R.C. nr. 11104/21.09.2011.

Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., şi pârâtul C., apelurile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, iar ca urmare a încheierii acesteia din 25.11.2015, au fost transpuse la secţia a II-a Civilă a aceleiaşi instanţe.

Prin încheierea din 06.04.2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarelor penale nr. x/2015 şi nr. y/2015, înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Cauza a fost repusă pe rol în temeiul art. 415 C. proc. civ., la 08.06.2022.

Prin decizia nr. 225/14.06.2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar J.., şi ca neîntemeiat, pe cel declarat de pârâtul C..

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs pârâtul C..

Prin decizia nr. 1140/10.05.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Rejudecând calea ordinară de atac, prin decizia nr. 315/28.11.2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar J.., a admis apelul declarat de pârâtul C., a anulat în tot sentinţa civilă nr. 189/12.06.2015 a Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă şi a fixat termen pentru rejudecarea fondului.

Ulterior, prin decizia nr. 13/17.01.2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei D. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea capetelor 2 şi 3 de cerere (constatarea nulităţii actului adiţional din 20.09.2011 şi a actelor subsecvente, precum şi a deciziei din 12.04.2011 a asociatului unic al S.C. A. S.R.L.) formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii C., I. şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi le-a respins ca fiind lipsite de interes şi a respins, ca nefondat, capătul 1 de cerere, privind constatarea nulităţii absolute a actului adiţional din 23.02.2011 şi a actelor subsecvente, formulat în contradictoriu cu pârâtul C..

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special I., a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, I., în calitate de administrator special al autoarei căii de atac, subsecvent evocării considerentelor şi dispozitivului hotărârii atacate, a susţinut că această decizie este nefondată, întrucât instanţa de apel a luat în considerare declaraţiile date în dosarele penale de K., L., M., C., E., persoane cu care se află în relaţii de duşmănie, iar acesta nu a fost audiat.

În continuare, a prezentat împrejurările în care au fost întocmite şi semnate actele a căror nulitate a fost solicitată prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, afirmând că, în mod fraudulos, prin semnături false, a fost înlăturat I. din societate, pentru ca ulterior, noul administrator să încheie acte de înstrăinare a bunurilor societăţii, la preţuri derizorii, prin comparaţie cu cele la care au fost evaluate.

A relevat obiectul acţiunilor înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti, precum şi soluţiile pronunţate de acestea, criticând, cu deosebire, hotărârea definitivă pronunţată în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, respectiv litigiul având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2011 de notarul public G. din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţi "G. si H.", precum şi măsurile dispuse în procesele penale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, excepţiile lipsei de interes în exercitarea căii de atac, faţă de calitatea lui I. de pârât în litigiu, precum şi a inadmisibilităţii recursului, în raport cu hotărârile atacate, respectiv decizia civilă nr. 315/28.11.2023 a Curţii de Apel Galaţi şi decizia nr. 1140/10.05.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă; pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care magistratul-asistent raportor a propus anularea recursului, în principal, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) din acelaşi cod.

În urma analizării de către completul de filtru, raportul a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; numai intimatul-pârât C. şi-a exprimat punctul de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în conformitate cu art. 248 alin. (1) şi (2), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e) ale art. 486 C. proc. civ. sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 80 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să îşi exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant, iar reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară.

Totodată, art. 209 alin. (1) C. civ. stabileşte că persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, au calitate de organe de administrare persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice.

Aşadar, în privinţa reprezentării legale a persoanei juridice, pentru exercitarea actelor procedurale, este necesar ca organul de administrare să aibă putere de reprezentare decurgând din lege, din cuprinsul actelor constitutive sau dintr-un mandat special acordat de organele de conducere, iar în ipoteza în care persoana juridică este supusă procedurii insolvenţei, dreptul de a reprezenta se determină potrivit normelor legii speciale.

În cauză, prin sentinţa civilă nr. 1477/15.10.2012, Tribunal Galaţi, secţia a II-a civilă - judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei S.C. A. S.R.L., desemnând administrator judiciar pe B.., iar prin încheierea civilă intermediară nr. 370/04.12.2017, a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă a debitoarei, desemnând lichidator provizoriu pe B.., confirmat prin încheierea din 05.11.2018 a aceluiaşi tribunal.

Totodată, a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Prin încheierea din 02.10.2019, Tribunal Galaţi, secţia a II-a civilă a luat act de renunţarea B.. la mandatul de lichidator judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L. şi a numit în această calitate pe J..

Acţiunea dedusă judecăţii a fost promovată de reclamantă, prin lichidator judiciar B.., la 28.05.2013, dată la care dreptul de administrare al S.C. A. S.R.L. fusese ridicat, astfel încât toate cererile formulate în prezentul litigiu puteau fi promovate numai de către reprezentanţii legali numiţi de judecătorul sindic.

La data formulării prezentului recurs, 07.03.2024, calitatea de lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L. era deţinută de J.., acesta fiind singurul care putea formula calea extraordinară de atac în numele societăţii în insolvenţă, limitele mandatului administratorului special fiind reduse, de la data ridicării dreptului de administrare al debitoarei, conform dispoziţiilor art. 18 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator, care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor".

Înalta Curte constată că prezenta cale extraordinară de atac a fost promovată de I., în calitate de administrator special al S.C. A. S.R.L.

Transpunând în speţă normele de drept anterior evocate, având în vedere împrejurarea că prezenta cale de atac a fost formulată de către administratorul special, în numele şi pentru societatea recurentă, rezultă că cererea de recurs a fost semnată de o persoană fără calitate de reprezentat legal al societăţii.

Se mai constată că lichidatorul judiciar al S.C. A. S.R.L. nu şi-a însuşit, până la acest moment, calea de atac, deşi a luat cunoştinţă despre demersul judiciar de faţă, fiindu-i comunicat, la data de 11.03.2025, şi raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia au fost relevate viciile cererii de recurs.

În consecinţă, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., prin administrator special I., împotriva deciziei nr. 13/17.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2025.