Conflict of jurisdiction for prosecutor compensation claims: applicability of domicile-based labor law venue versus prohibition of suing in the prosecutor's own court

Şedinţa publică din data de 21 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 26.06.2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. şi W. au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, să oblige pârâţii la recunoaşterea şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, pe baza unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, majorată cu 25%, începând cu data de 01.01.2018 la zi şi în continuare, conform art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", din aceeaşi lege, precum şi la plata diferenţelor dintre drepturile băneşti astfel recalculate şi cele achitate efectiv, începând cu data de 01.01.2018 la zi şi în continuare, actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare.

Prin sentinţa civilă nr. 2086/14.11.2024, Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că litigiul este asimilat celor de muncă, fiind incidente prevederile art. 269 din Codul muncii, care stabilesc competenţa teritorială a tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamanţilor şi, întrucât cererea a fost formulată în condiţiile coparticipării procesuale active, conform art. 59 C. proc. civ., faţă de domiciliile lor şi dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, aveau alegerea între mai multe instanţe, respectiv Tribunalul Cluj-Napoca, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Timiş, Tribunalul Teleorman şi Tribunalul Suceava. A mai stabilit că prevederile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., privind dreptul de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate, sunt aplicabile numai dacă niciuna dintre cele competente potrivit art. 269 din Codul muncii nu ar putea soluţiona procesul din cauza calităţii de parte în proces. În consecinţă, a apreciat că Tribunalul Suceava îndeplineşte cerinţele legale, nefiind parte în proces, nici locul de muncă al reclamanţilor.

Astfel învestit, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a pronunţat sentinţa nr. 499/28.03.2025, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivare, a reţinut că, prin prisma dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii şi ale art. 127 C. proc. civ., având în vedere domiciliul reclamantului E., situat în judeţul Dâmboviţa, Tribunalul Dâmboviţa, sesizat iniţial, este competent să soluţioneze prezenta cauză.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii, în calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Totodată, calitatea reclamanţilor de procuror în cadrul în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti determină incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., conform cărora "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."Astfel, dacă un procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, el trebuie să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, aceeaşi normă de drept fiind aplicabilă şi procurorului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui parchet de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze litigiul.

În cauză, acţiunea a fost formulată împreună de către reclamanţi, în condiţiile art. 59 C. proc. civ., având în vedere că drepturile reclamate au aceeaşi cauză, fiind necontestată legătura strânsă care există între ele.

Potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, "Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi".

Aşadar, fiind întrunite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea putea fi introdusă la tribunalul competent pentru oricare dintre reclamanţi, cu excepţia Tribunalului Bucureşti, legal competent potrivit art. 269 alin (2) din Codul muncii pe criteriul locului de muncă al reclamanţilor, a cărui competenţă este exclusă însă în temeiul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că toţi reclamanţii sunt procurori în cadrul parchetului de pe lângă acest tribunal.

În consecinţă, reclamanţii puteau sesiza orice alt tribunal competent pe criteriul domiciliilor lor, însă au ales să învestească Tribunalul Dâmboviţa, în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii, faţă de domiciliul reclamantului E., situat în judeţul Dâmboviţa, exprimându-şi totodată dreptul de opţiune reglementat de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel că prima instanţă sesizată a fost în mod legal învestită să judece procesul de faţă.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2025.