Heirs’ pension annulment suit assigned to Brașov Tribunal as initially seized under Article 154(1)

Şedinţa publică din data de 21 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la 28.12.2023, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze deciziile de respingere privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară nr. x/20.12.2016, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi nr. x/21.09.2023, emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, şi să oblige pârâtele să stabilească, acorde şi plătească drepturile de pensie ale autorului lor, defunctul B., aferente perioadei de contribuţie corespunzătoare vechimii de 34 ani 11 luni şi 20 de zile, calculate de la data depunerii cererii în Grecia, 13.03.2007, până la data decesului acestuia, 09.06.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 1544/MAS/02.10.2024, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, faţă de împrejurarea că reclamanţii nu au domiciliul în România, însă şi-au ales domiciliul în Bucureşti, devin incidente prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora competenţa aparţine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat sentinţa civilă nr. 926/18.02.2025, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 154 din Legea nr. 163/2010 şi faptul că reclamanta C. are domiciliul legal în Braşov, precum şi împrejurarea că instanţa iniţial învestită nu a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale cu respectarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ci la al doilea termen de judecată, fiind aplicabile dezlegările date prin decizia nr. 31/11.11.2019 de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, pentru următoarele considerente:

Sunt necontestate competenţa instanţelor române în soluţionarea litigiului de asigurări sociale dintre părţi şi, din perspectiva celei materiale, competenţa tribunalului, în temeiul art. 152-153 din Legea nr. 263/2010.

Instanţa competentă teritorial se determină în temeiul art. 154 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit căruia "Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul".

Din actele dosarului rezultă că, la data înregistrării prezentului litigiu, reclamanta C. avea domiciliul în Braşov, şi, întrucât acţiunea celor trei reclamanţi are ca obiect un drept comun, respectiv pensia ce s-ar fi cuvenit autorului lor comun, sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, reglementate de art. 59 C. proc. civ., împrejurare care atrage competenţa aceleiaşi instanţe faţă de toate părţile, potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 reglementează o competenţă exclusivă, de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., iar art. 130 alin. (2) din acelaşi cod stabileşte că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

Aşadar, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. aşadar, instanţa nu se mai poate dezînvesti chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

În cauză, primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate a fost la 08.05.2024, când instanţa a amânat cauza şi a stabilit un nou termen de judecată la data de 18.09.2024, la care Tribunalul Braşov a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, însă cu nesocotirea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., consecinţa fiind - în situaţia în care nu ar fi fost competent în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 - definitivarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze.

Prin urmare, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2025.