Validity of appellate court’s exclusion of lower-instance expert evidence and free evaluation of expert testimony in contractual seed quality dispute

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 21 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige, în solidar, pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1.012,50 RON, reprezentând contravaloarea a 5 saci de seminţe soia şi a sumei de 215.465,51 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a livrării unor seminţe de soia neconforme calitativ, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.904 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 27 aprilie 2018 şi a sumei de 1.928 RON, cu titlu de penalităţi de 0,1% pentru fiecare de întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. 68/FCIV/2022 din 8 iunie 2022, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L. şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată şi acţiunea îndreptată împotriva pârâtei D. S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.R.L., ca neîntemeiată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei D. S.R.L. suma de 7.837 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a compensat în parte cheltuielile făcute de pârâta-reclamantă B. S.R.L. cu cele efectuate de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. şi a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei - reclamante suma de 5.000 RON,cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta-pârâtă A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii faţă de pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 286/A din 2 noiembrie 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiate apelul şi cererea domnului E., expert tehnic desemnat în cauză, de majorare a onorariului de expertiză cu suma de 2.300 RON, a admis în parte cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. şi a obligat apelanta-reclamantă la plata către aceasta a sumei de 5.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi, în principal, reţinerea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

În susţinere, sub un prim aspect, a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 478 alin. (2), raportate la cele ale art. 330 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (6) şi ale art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a afirmat că prevederile art. 330 alin. (1) din acest act normativ lega încuviinţarea probei cu expertiză de necesitatea stabilirii situaţiei de fapt de către un specialist, chiar şi în pofida altor probe şi mijloace de probă, judecătorul neputându-se substitui specialistului.

A mai arătat că încuviinţarea administrării în apel a unei noi expertize judiciare a semnificat că prin expertiza la fond nu s-a desluşit situaţia de fapt.

În acest context, a apreciat că, încuviinţând proba cu expertiza agricolă, instanţa de prim control judiciar a constatat că expertiza din primă fază procesuală nu este utilă şi concludentă pentru soluţionarea căii de atac devolutive, deoarece în lipsa oricărei dintre aceste condiţii, această probă în apel ar fi fost respinsă.

Din această perspectivă, a apreciat că în speţă nu se poate reţine că există două expertize cu concluzii opuse, în măsura în care o astfel de situaţie ar fi putut exista numai în ipoteza în care acestea erau administrate în faţa aceleiaşi instanţe, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 330, art. 337 şi ale art. 338 C. proc. civ.

Mai mult, a considerat că prin încuviinţarea expertizei în apel, cu consecinţa constatării neconcludenţei şi inutilităţii primei expertize, instanţa de prim control judiciar putea ţine cont numai de expertiza realizată în calea de atac, nu şi de cea din primă instanţă.

În aceste condiţii, a apreciat că prin înlăturarea concluziilor expertizei din apel, care se corobau cu alte probe indicate, s-au încălcat normele legale şi principiile reglementate de acestea.

În continuare, a arătat că în măsura în care, o dată cu încuviinţarea probei cu expertiză în apel, s-a apreciat că desluşirea situaţiei de fapt necesită o lucrare ştiinţifică şi s-a apreciat că cele două expertize cuprind concluzii diferite, instanţa de apel era obligată să pună în discuţia părţilor necesitatea lămuririi situaţiei de fapt, fie prin completarea raportului de expertiză, fie prin efectuarea unei noi expertize.

Pe acest temei, a considerat că instanţa de prim control judiciar a încălcat principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Nelegalitatea deciziei recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a mai fost susţinută şi din perspectiva nerespectării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 22 alin. (7) C. proc. civ. în ceea ce priveşte regulile şi principiile de apreciere a probatoriului şi practicii judiciare prescrise de Manualul de metodologie pentru o abordare unitară în soluţionarea cauzelor, editat de Consiliul Superior al Magistraturii, care, în opinia recurentei, reprezintă reguli generale ale dreptului.

Un al doilea motiv de nelegalitate l-a reprezentat cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi a vizat ipoteza existenţei unei motivări străine de natura cauzei.

Astfel, a arătat că statuările instanţei de apel privind calitatea mărfii achiziţionate în temeiul contractului sunt străine de solicitarea reclamantei care a dedus judecăţii pretenţii derivate din livrarea unor produse care nu respectau standardul de calitate prevăzut de documentul de calitate şi conformitate al furnizorului nr. x/2018 care impunea stabilirea caracteristicilor pe care acestea trebuiau să le aibă conform soiului timpuriu F. cu recoltare la cca. 120 de zile, adică puritate fizică 98%, fără seminţe străine.

De asemenea, a arătat că referirea instanţei de prim control judiciar la răspunderea contractuală şi răspunderea civilă delictuală, într-un mod nedistinct şi cu încălcarea învestirii este străină de cauză.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimată, Înalta Curte o va respinge, întrucât din cuprinsul memoriului de recurs se pot desprinde critici ce pot fi subsumate motivelor de casare invocate, art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din acelaşi Cod.

În continuare, analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, în limitele de nelegalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Printr-un prim motiv al recursului, recurenta critică măsura instanţei de apel de înlăturare din probatoriul avut în vedere la soluţionarea apelului a concluziilor expertizei judiciare realizate în apel, prin prisma art. 478 alin. (2), raportat la art. 330 alin. (1) C. proc. civ., apreciind, în esenţă, că în apel, nu putea fi valorificată decât expertiza realizată în această etapă. Aceasta, întrucât, pe de o parte, a fost încuviinţată, întrucât s-a considerat că cea din primă instanţă nu este utilă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei, iar, pe de altă parte, a fost administrată, pentru că s-a constatat că situaţia de fapt nu putea fi clarificată decât de către un specialist, şi nu de judecător.

Răspunzând acestor critici, Înalta Curte reţine că în primă instanţă, în dovedirea pretenţiilor reclamantei s-a administrat proba cu expertiză agricolă. Concluziile expertului judiciar au fost în sensul că pregătirea terenului şi semănatul nu s-au făcut în perioada optimă prescrisă de tehnologia culturii şi de practica agricolă din zonă, producţia de soia a fost influenţată de seceta înregistrată în lunile mai şi august 2018. În plus, a reţinut că acestea au corespuns standardelor de calitate prevăzute de legislaţia în vigoare şi nu au influenţat negativ producţia de soia din 2018. Astfel, pe fond, cererea reclamantei de angajare a răspunderii contractuale a pârâtei a fost respinsă.

Soluţia primei instanţe a fost contestată de reclamantă care, în dovedirea susţinerilor sale din apel, a solicitat administrarea probei cu o nouă expertiză agricolă. Cererea reclamantei, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de la termenul din 28 septembrie 2022, când s-a încuviinţat administrarea probei, a fost întemeiată pe adresa din 15 februarie 2022, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, înscris depus pentru prima dată în apel.

Analiza încheierii relevă că şi concluziile părţilor în privinţa cererii reclamantei de administrare a probei cu expertiza agricolă au fost centrate pe înscrisul nou sus-menţionat şi pe efectele pe care aceasta le-ar putea produce în cauză, iar încuviinţarea probei de către instanţa de prim control judiciar s-a realizat în condiţiile art. 330 C. proc. civ., reţinându-se chiar în considerentele deciziei recurate că probatoriul a fost suplimentat.

În atare condiţii, criticile recurentei sunt lipsite de orice valoare juridică, de vreme ce prima expertiză nu a fost exclusă din ansamblul probator al cauzei prin invalidarea ei, iar administrarea unei noi expertize a avut la înscrisul nou depus de această parte.

De asemenea, se cuvine notat că în apel, în acord cu dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi ale art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţele devolutive se pot folosi în soluţionarea căii de atac cu care au fost învestite, în tot sau în parte, după caz, de probele administrate în faţa primei instanţei, opţiunea instanţei în sensul de a valorifica o probă deja dobândită cauzei într-o etapă procesuală anterioară fiind pe deplin valabilă; numai probele a căror nulitate a fost constatată în mod explicit de instanţă nu ar putea fi valorificate, sancţiunea nulităţii probei conducând la înlăturarea ei.

Cum în speţă, expertiza administrată în faţa tribunalului nu a fost desfiinţată, instanţa de apel putea să o evalueze în contextul probator al cauzei, aceasta fiind o probă dobândită cauzei în mod legal.

Sfera de aplicare a principiului nemijlocirii administrării probelor în faţa instanţei de judecată include şi probele administrate în etapele procesuale anterioare, această regulă aplicându-se pentru întregul proces, iar nu numai pentru o etapă procesuală.

De altfel, art. 478 alin. (2) C. proc. civ. interzice părţilor să se folosească înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, afară de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

De aceea, în apel, afară de probele administrate la prima instanţă, instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea altora, fără însă ca acest fapt să echivaleze cu o invalidare a celor în prima etapă procesuală sau lipsire de efecte în plan probator.

Nu se poate reţine nici teza potrivit căreia o dată încuviinţată administrarea probei cu expertiză, instanţa este ţinută de concluziile specialistului. Aceasta, în măsura în care, în virtutea dispoziţiilor art. 264 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile şi în apel, conform normei de trimitere de la art. 482 din acelaşi Cod, instanţa, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, o apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul în care legea stabileşte puterea ei doveditoare, situaţie neincidentă în cauză.

Într-adevăr, proba tehnică se administrează pentru a cunoaşte părerea unui specialist în privinţa problemelor ce fac obiect al expertizei, însă, aşa cum s-a statuat anterior, valorificarea ei este lăsată la aprecierea instanţei, legiuitorul neatribuind acesteia o forţă probantă prestabilită sau absolută. .

Deopotrivă, existenţa a două lucrări de specialitate, cu concluzii opuse, poate fi reţinută chiar şi în contextul administrării lor în etape procesuale diferite, de vreme ce procesul de valorizare a probelor în apel le include şi pe cele din primă instanţă.

Înalta Curte constată că recurenta nu contestă motivul real al instanţei care a determinat înlăturarea expertizelor din evaluarea faptei ilicite, ci faptul că expertiza din apel se impunea în mod obligatoriu, teză infirmată prin considerentele expuse anterior.

Nici criticile privind principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, raportul de expertiză din apel a fost comunicat părţilor, pârâta, intimata din recurs, a solicitat refacerea probei, cerere respinsă, iar în formularea concluziilor pe fondul cauzei, părţile au făcut trimitere atât la această expertiza, cât şi la cea administrată în faţa primei instanţe, recurenta solicitând înlăturarea expertizei din primă etapă procesuală, iar intimata, valorificarea ei la judecata apelului.

Iar, pe de altă parte, art. 377-378 C. proc. civ. instituie doar posibilitatea, nu obligaţia instanţei de a dispune lămurirea sau completarea expertizei sau refacerea ei, aspect ce relevă că o atare măsură procesuală este lăsată la aprecierea judecătorului, ori de câte ori se declară nelămurit de explicaţiile date de experţii desemnaţi anterior.

Aşadar, de vreme ce aspectul pretins nedezbătut în proces a fost cunoscut şi discutat în faţa instanţei de prim control judiciar, recurenta nu poate invoca, în recurs, încălcarea rolului activ al judecătorului sau a dreptului la apărare.

În continuare, Înalta Curte notează că nu vor fi evaluate susţinerile recurentei privind corobarea expertizei din apel cu înscrisurile indicate, în măsura în care evaluarea acestor chestiuni implică analiza probatoriului, chestiune nepermisă în recurs, iar legalitatea opţiunii instanţei de apel de înlăturare a celor două expertize este confirmată în cauză.

De asemenea, instanţa supremă înlătură şi criticile recurentei privind nerespectarea Manualului de metodologie pentru o abordare unitară în soluţionarea cauzelor, editat de Consiliul Superior al Magistraturii, în măsura în care regulilor instituite de acesta nu li se pot atribui valoare normativă pentru a putea fi integrate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Antamând şi următorul motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs subliniază că este neîntemeiat, întrucât decizia recurată cuprinde raţionamentul instanţei de apel a fost expus pe târâmul delictului civil contractual, şi nu a celui civil delictual.

Obiectul acţiunii îl constituie răspunderea contractuală a intimatei, sens în care angajarea ei nu poate fi evaluată decât în lumina condiţiilor generale impuse în mod cumulativ de art. 1.357 C. civ., ţinând cont de contractul părţilor.

Or, în cauză, analiza instanţei de apel s-a realizat tocmai în aceste coordonate, inclusiv prin raportare la documentele de certificare a produselor livrate, referirile la textul de lege amintit sau la înscrisurile privind calitatea produselor neputând echivala cu o judecată străină de cauza cu care a fost învestită.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel respectă exigenţele motivării impuse de garanţiile unui proces echitabil şi a unei judecăţi efective a cauzei şi reflectă aplicarea corectă a normelor procesuale.

De aceea, constatând că în cauză, măsura casării, aşa cum a fost solicitată de către recurentă, nu se justifică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei în această fază a judecăţii procesului, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 286/A din 2 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 aprilie 2024.