Exclusive consumer domicile jurisdiction under Art. 121 CPC where declared residence contradicts effective habitation

Şedinţa publică din data de 20 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

1) Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la data de 25.11.2024, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 7.310,43 RON debit principal, penalităţi de întârziere facturate în valoare de 374,47 RON, penalizări de întârziere de 0,5%/zi de întârziere, calculate de la data scadentă a ultimei facturi emise şi până la data achitării integrale, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 200 RON, reprezentând taxă de timbru.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2341 din data de 19 martie 2025, Judecătoria Sector 6 Bucureşti a declinat din oficiu competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sinaia, faţă de incidenţa dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., reţinând că pârâtul are ultima reşedinţă declarată în oraşul Sinaia, judeţul Prahova, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sinaia.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, care, prin sentinţa civilă nr. 237/2025 din data de 30 aprilie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti; a constat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea acestui conflict.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 121 din C. proc. civ. stabilesc o competenţa teritorială exclusivă, de ordine publică, scopul normei fiind acela de a proteja partea mai slabă, respectiv consumatorul, a cărui chemare în judecată la o distanţă mare faţă de localitatea sa de domiciliu ar putea afecta exerciţiul efectiv al dreptului de apărare.

Instanţa a constatat că pârâtul are domiciliul în Sinaia, judetul Prahova, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de Inspectoratul General Pentru Imigrări, însă din procesul-verbal de înmânare a comunicării rezultă că pârâtul nu domiciliază efectiv la această adresă .

În ceea ce priveşte noţiunea de domiciliu, instanţa a avut în vedere interpretarea constantă dată de instanţa supremă acestei noţiuni, în sensul de loc unde partea locuieşte efectiv

Prin urmare, faţă de împrejurarea că pârâtul nu locuieşte efectiv pe raza localităţii Sinaia, (unde figurează doar scriptic în evidenţele autorităţilor române ca având domiciliul stabilit), a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra regulatorului de competenţă.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina şi şi-au declinat reciproc competenţa, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi Judecătoria Sinaia- s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Din actele dosarului, se reţine că, prin cererea de valoare redusă, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 7.310,43 RON debit principal, penalităţi de întârziere facturate în valoare de 374,47 RON, penalizări de întârziere de 0,5%/zi de întârziere calculate de la data scadentă a ultimei facturi emise şi până la data achitării integrale.

Este vorba, aşadar, despre un raport litigios iniţiat de un profesionist împotriva unui consumator, astfel că în cauză îşi găseşte incidenţa art. 121 C. proc. civ., potrivit căruia, "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului".

În primul rând, instanţa supremă reţine că dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. reglementează o competenţă teritorială exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa sau părţile putând invoca excepţia necompetenţei în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În al doilea rând, reţine că textul de lege al art. 121 C. proc. civ. nu distinge în funcţie de obiectul cererii, astfel încât nici instanţele nu o pot face. Prin urmare, indiferent de obiectul şi cauza acţiunii (pretenţii derivând dintr-un contract, obligaţie de a face, despăgubiri dintr-un fapt ilicit etc.), litigiul pornit de un profesionist împotriva unui consumator se judecă întotdeauna de instanţa de la domiciliul consumatorului. De altfel, din punct de vedere al competenţei teritoriale de soluţionare a cererii de valoare redusă, dispoziţiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. trimit la dreptul comun.

Domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spaţiu, a acesteia şi se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate şi inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spaţiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 91 C. civ., "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane".

Prevederile legale evocate se completează cu cele ale art. 87 C. civ. potrivit cărora "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală". De asemenea, art. 89 din acelaşi act normativ prevede că "(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală, (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt".

Înalta Curte reţine că scopul dispoziţiilor din C. proc. civ., relative la domiciliu, este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil.

Aşadar, în situaţia particulară a cauzei, la adresa menţionată de reclamantă prin formularul de cerere redusă, respectiv în b-dul x nr. 33, Bucureşti, pârâtul nu a primit citaţia, dovada de comunicare fiind restituită cu menţiunea imposibilităţii comunicării actului de procedură, având în vedere că pe b-dul x nr. 33 este loc viran .

Totodată, din verificările efectuate în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, conform adresei aflate la dosarul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, rezultă că, la data sesizării instanţei de judecată, pârâtul avea ultima reşedinţă declarată pe teritoriul României în oraşul Sinaia, judeţul Prahova, încă din data de 08.06.2022; cu toate acestea, dovezile de comunicare a actelor de procedură la această adresă s-au întors cu menţiunea că "destinatarul nu mai locuieşte la acea adresă" .

Aşadar, dacă există vreo incertitudine cu privire la domiciliul real al pârâtului, în principiu, reclamantul nu are la dispoziţie alt mijloc obiectiv de informare în afară de a solicita informaţii serviciului public local de evidenţă a persoanelor, sens în care a procedat Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, existând incertitudini cu privire la domiciliul real al pârâtului la data sesizării instanţei cu cererea de valoare redusă (25 noiembrie 2024), singura dovadă ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar este adresa din Sinaia, cu care figurează în evidenţele autorităţilor române ca fiind ultima reşedinţă declarată, neexistând alte dovezi că acesta locuieşte efectiv la o altă adresă.

Soluţia este în acord cu prevederile neechivoce ale art. 91 C. civ., care statuează, pe de o parte, că dovada domiciliului şi a reşedinţei se face, în principiu, cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, iar, pe de altă parte, că, în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane, exceptând ipotezele în care "domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sinaia, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2025.