Jurisdictional conflict over material liability of military personnel: special law (OG 121/1998) mandates administrative court jurisdiction over general labor code provisions

Şedinţa publică din data de 20 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

1) Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.07.2024, sub dosar nr. x/2024, pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale pentru Unitatea Militară 01912 Borcea, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata către Unitatea Militară 01912 Borcea a sumei de 225.118,14 RON, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, şi a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, calculată de la data scadenţei obligaţiei de restituire şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 80/1995, art. 1270, art. 1350, art. 1516 şi art. 1530 din C. civ., art. 254 alin. (1) şi art. 256 alin. (2) din Codul muncii.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 502/2024, Tribunalul Sibiu a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului de judecată C3 Fond contencios administrativ din cadrul secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea secţiei I Civile din cadrul Tribunalului Sibiu - complet specializat în materia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În motivare, a arătat că pârâtul a avut statutul de militar, iar drepturile financiare sunt pretinse de reclamant în temeiul unor raporturi de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 382 lit. h) Titlul II - Statutul funcţionarilor publici, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prevederile acestui titlu nu se aplică personalului militar. Potrivit prevederilor art. 536 din acelaşi Titlu II, Capitolul X, Sectiunea a 3-a din Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Aşadar, instanţa de contencios administrativ a reţinut că nu este competentă funcţional să soluţioneze cauza, legiuitorul stabilind prin art. 382 din Codul Administrativ că prevederile titlului privind statutul funcţionarilor publici, cu excepţiile prevăzute de cod, nu se aplică personalului militar.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei I Civile a Tribunalului Sibiu la data de 02.10.2024.

Prin sentinţa nr. 946/2024 din 26 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul x/2024, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a respins excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei I civile, invocată de către reclamant; a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de Ministerul Apărării Naţionale, pentru Unitatea Militară 01912 Borcea, în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Tribunalului Bucureşti -complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că dreptul pretins de reclamant are ca izvor raportul juridic de muncă, litigiul de faţă reprezintă un conflict de muncă ce intră sub incidenţa normelor ce guvernează jurisdicţia muncii, iar, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul/sediul sau reşedinţa reclamantul.

2.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub numărul x/2024*, care, prin sentinţa civilă nr. 1123 din 25 februarie 2025, constatând că Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este competent material să soluţioneze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, şi a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea conflictului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut existenţa raporturilor de muncă între părţi, însă a constatat că instanţele nu au analizat dispoziţiile speciale invocate de reclamant, prin care s-a prevăzut competenţa instanţei de contencios administrativ.

Astfel, tribunalul a constatat că reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile O.G. nr. 121/1998, act normativ în baza căruia a fost întocmit Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x/29.04.2024, întocmit de UM 01912 Borcea, ce stă la baza stabilirii elementelor privind existenţa şi întinderea pagubei, persoana vinovată, legătura de cauzalitate între fapta săvârşită de aceasta şi prejudiciul produs.

Astfel, în privinţa răspunderii materiale a militarilor, O.G. nr. 121/1998 reprezintă legea specială, iar Codul administrativ reprezintă legea generală. Raportul lege generală - lege specială este guvernat de principiul general de drept lex specialis derogat legi generali, ceea ce înseamnă că excepţiile sunt cele prevăzute în legea specială şi sunt aplicate strict în ceea priveşte situaţiile expres determinate în aceasta, urmând ca legea generală - sau dreptul comun, lato sensu - să se aplice tuturor celorlalte cazuri. În virtutea principiului specialia generalibus derogant, norma specială este cea care derogă de la norma generală, iar o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială, care este de strictă interpretare, în acord cu dispoziţiile art. 15 (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra regulatorului de competenţă.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente material şi teritorial să judece pricina şi şi-au declinat reciproc competenţa, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă şi Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţe sunt succesive, ultima instanţă sesizată declinându-şi competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care, anterior, s-a declarat necompetentă, şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competenţă a fost generată de interpretarea diferită a instanţelor aflate în conflict asupra competenţei materiale procesuale de soluţionare a cauzelor privind răspunderea materială a militarilor, respectiv dacă este competentă instanţa specializată în materia contenciosului administrativ sau litigiul este de competenţa jurisdicţiei conflictelor de muncă şi de asigurări sociale.

Pentru emiterea regulatorului de competenţă este esenţial de precizat că, în speţă, se pune în discuţie competenţa materială, reglementată de dispoziţii de ordine publică, cu caracter absolut, astfel că părţile nu o pot modifica prin convenţie şi deci nu o pot dobândi nici prin judecată.

Cu privire la competenţa specializată a completului de judecată învestit cu soluţionarea unui proces, competenţă subsumată competenţei materiale procesuale, notează instanţa supremă faptul că aceasta constituie un aspect care se analizează în etapa judecăţii în primă instanţă, fie cu ocazia verificării competenţei în condiţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., fie cu aceea a soluţionării excepţiei de necompetenţă.

Prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

În speţă, se constată că, prin prezentul demers judiciar, reclamantul Ministerul Apărării Naţionale pentru Unitatea Militară 01912 Borcea a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 225.118,14 RON, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, şi a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat de pârât conform Procesului-verbal de cercetare administrativă înregistrat cu nr. x din 29.04.2024.

Este adevărat că, potrivit art. 382 lit. h) din Codul administrativ, prevederi legale invocate de instanţa de contencios administrativ în declinarea competenţei în favoarea instanţei de litigii de muncă, "prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: (...) personalul militar", însă aceste dispoziţii legale nu au decât rolul de a sublinia faptul că statutul şi răspunderea cadrelor militare sunt reglementate prin legi speciale, în acest sens fiind Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi Legea nr. 279 din 17 octombrie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Existând un cadru special de reglementare a răspunderii materiale a militarilor (O.G. nr. 121/1998), Înalta Curte va constata procedura instituită de acest cadru şi va califica conflictul dedus judecăţii de faţă prin prisma acestei reglementari, conform regulii de drept specialia generalibus derogant.

Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Ordonanţa nr. 121/1998, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, prevăd următoarele:

"Pe baza dosarului cercetării administrative, comandantul sau şeful prevăzut la alin. (5) poate hotărî:

a) înaintarea dosarului cercetării administrative la compartimentul juridic, în termen de 15 zile de la aprobarea procesului-verbal de cercetare administrativă, în vederea promovării acţiunii civile la instanţa de contencios administrativ competentă;

b) sesizarea organelor de urmărire penală când paguba s-a produs prin fapte ce pot constitui infracţiuni;

c) scăderea din evidenţa contabilă a valorii pagubei produse prin fapte sau împrejurări pentru care nu se stabileşte răspunderea materială, în condiţiile stabilite prin instrucţiuni aprobate de conducătorii autorităţilor publice prevăzute la art. 2."

Aşadar, prin modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, s-a reglementat faptul că modalitatea de recuperare a prejudiciului cauzat se realizează prin promovarea acţiunii civile la instanţa de contencios administrativ competentă de către persoanele/structurile în drept.

Dispoziţiile actului normativ cu caracter special, menţionate mai sus, derogatorii atât în raport cu prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, cât şi cu cele ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prevăd, în mod expres, care este instanţa competentă să soluţioneze astfel de litigii, în scopul atragerii răspunderii materiale a cadrelor militare pentru pagube cauzate în legătură cu munca lor ori în legătură cu obligaţia de restituire a sumelor nedatorate, încasate.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în materia contenciosului administrativ, fiind prevăzută expres de norme speciale de atribuire a competenţei, această calificare fiind dată şi de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată depuse la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Sibiu.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este competent material procesual să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a se dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2025.