Nullity of cassation appeal due to failure to frame valid legal grounds challenging preliminary sale contract interpretation and penalty clauses

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 20.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în principal, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare cu privire la imobilul situat în comuna Clinceni, sat Olteni, str. x, Lot x, judeţ Ilfov, constând în teren intravilan curţi-construcţii, în suprafaţă de 300 mp (jumătate din Lotul 20), parte din terenul în suprafaţă de 13198 mp, având număr cadastral x, în construcţia edificată pe acest teren - Casa 40 - în suprafaţă de 102 mp, precum şi în cota-parte din părţile comune, în suprafaţă de 59,35 mp.

În subsidiar, a solicitat să se constate rezoluţiunea promisiunii bilaterale nr. 2 din data de 22.08.2019, să se dispună repunerea în situaţia anterioară, în sensul restituirii de către pârâtă a sumei de 222.000 RON, achitată de reclamantă în vederea transferului dreptului de proprietate asupra imobilului sus-menţionat, cu obligarea pârâtei la plata de daune-interese reprezentând sumele investite de reclamantă în construcţia casei.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1279, art. 1530, art. 1669 C. civ. şi celelalte prevederi invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, pârâta B. S.R.L. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 1669 alin. (2) C. civ., potrivit cărora dreptul la acţiune în materia promisiunii de vânzare-cumpărare se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea depusă la data de 10.03.2021, reclamanta a arătat că modifică cererea de chemare în judecată iniţială, în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu pârâta C. pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare autentificat în data de 13.01.2021 de notarul public D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzător şi C., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în Comuna Clinceni, sat Olteni, judeţul Ilfov, format din teren în suprafaţă de 323 mp, având număr cadastral x şi construcţia C1-Casa 40, în suprafaţă construită de 105 mp, cu număr cadastral x C1, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., art. 1236, 1237 şi următoarele C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta C. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată prin extinderea cadrului procesual pasiv şi prin introducerea cererii cu privire la constatarea intervenirii nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 13.01.2021 la S.P.N. E. şi D., ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 2119 din 9 august 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul I de cerere şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pe pârâţii B. S.R.L. şi C. cu privire la capătul I de cerere ca fiind prescrisă.

A admis în parte capătul 2 de cerere şi a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x din 22.08.2019 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul restituirii de către pârâtă a sumei de 220.000 RON.

A respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta B. S.R.L. au declarat apel.

Prin apelul declarat, reclamanta A. S.R.L. a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi: să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat în data de 13.01.2021 de notarul public D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzător şi C., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul din comuna Clinceni, sat Olteni, judeţ Ilfov, format din teren în suprafaţă de 323 mp, având număr cadastral x şi construcţia C1 - Casa 40, în suprafaţă construită de 105 mp, cu număr cadastral x; să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare şi să fie obligată apelanta-reclamantă la plata diferenţei de preţ, cu privire la imobilul situat în comuna Clinceni, sat Olteni, str. x, Lot x, judeţ Ilfov format din teren în suprafaţă de 323 mp, având număr cadastral x şi construcţia C1 - Casa 40, în suprafaţă construită de 105 mp, cu număr cadastral x; cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin apelul declarat, pârâta B. S.R.L. a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecata ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 604/A din 11 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2119/09.08.2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. şi intimata-pârâtă C..

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul I de cerere.

A respins capătul I de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare ca neîntemeiat.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

A obligat intimata B. S.R.L. la plata către apelanta A. S.R.L. a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei civile nr. 604A din data de 11.04.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, ca fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei deduse judecăţii şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei pentru rejudecare instanţei de apel.

În motivare, recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că, în fapt, la 22.08.2019, prin promisiunea de vânzare cumpărare nr. 2, a promis vânzarea către A. S.R.L., în calitate de promitentă cumpărătoare, a imobilului denumit CASA 40, situat în comuna Clinceni, sat Olteni, str. x, (T9/2, P40/2/51; 40/2/51/1; 40/2/52), judeţul Ilfov, părţile convenind un preţ al vânzării în cuantum de 380.000 RON, ce trebuia achitat integral de către promitenta cumpărătoare până la data de 28.02.2020, dată la care se stabilise convenţional semnarea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

A mai arătat că promitenta cumpărătoare a declarat în faţa instanţei de apel faptul că a înştiinţat promitenta vânzătoare asupra faptului că îşi doreşte plata restului de preţ în rate şi că nu va putea achita integral suma până la data stabilită prin clauzele antecontractului semnat.

În aceste condiţii, recurenta afirmă că a exprimat în diferite rânduri opinia cu privire la intervenirea încetării efectelor contractuale încă de la data de 28.02.2020, fapt probat şi reţinut în mod fondat de instanţa de apel.

Totodată, a învederat că, fără niciun drept şi încălcând promisiunea bilaterală care dispunea la Cap. 2 punctul 2.4 interdicţia expresă de a se aduce modificări imobilului ulterior dobândirii, reprezentanţii reclamantei s-au mutat abuziv în imobil, modificând fără drept terasa şi faţada.

Recurenta a mai arătat că sumele avansate de promitenta cumpărătoare prin transfer, cu titlu de plăţi parţiale, au fost înapoiate acesteia. Totodată, a făcut menţiunea că sumele cumulate nu au ajuns nici măcar la jumătatea preţului ce trebuia plătit pentru transferul de proprietate, fiind plătite după termenul stabilit, respectiv 28.02.2020.

În continuare, recurenta susţine că în mod netemeinic, dar mai ales nelegal, instanţa de apel a îmbrăţişat concluzia unei culpe comune a părţilor pentru nesemnarea actului ce ar fi trebuit să consfinţească transferul de proprietate.

Totodată, a arătat că se ignoră faptul că Promisiunea de vânzare cumpărare conţine clauze imperative, redactate clar cu privire la sancţiunile legale ce survin ca urmare a neachitării integrale a preţului până la data de 28.02.2020.

Cu toate acestea, însă, în accepţiunea recurentei, instanţa de apel a dat o interpretare proprie unor dispoziţii imperative cuprinse în Capitolul 7 punctele 7.1 şi 7.2 din Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare nr. x/22.08.2019, nelăsând posibilităţi de interpretare.

În concret, a susţinut că au fost ignorate dispoziţiile convenţionale cu referire directă la solicitarea de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de avans din preţul final, fapt pentru care învederează intervenirea dispoziţiilor imperative ale capitolului 7 pct. 7.2 din convenţia semnată, potrivit căruia în cazul neachitării preţului, promitenta cumpărătoare pierde avansul.

De asemenea, învederează că, potrivit art. 7.1, promitenta cumpărătoare pierde avansul şi în condiţiile în care culpa pentru nesemnarea contractului de vânzare cumpărare la termenul stabilit îi aparţine.

Susţinând, aşadar, că dispoziţiile contractuale invocate trebuie aplicate aşa cum au fost negociate de părţi, în sensul de a produce efecte, recurenta susţine că acestea au fost ignorate de instanţa de apel, în sensul că a dat eficienţă în mod greşit, exclusiv, dispoziţiilor art. 7.2. Or, în opinia recurentei, acest din urmă articol este incident numai în condiţiile stabilirii unui nou termen pentru vânzare, chestiune ce nu s-a întâmplat.

De altfel, mai arată că, în virtutea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., în ceea ce priveşte efectele pentru părţi şi forţa obligatorie a contractului valabil semnat: (1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

În continuare, recurenta susţine că, prin hotărârea pronunţată în apel, instanţa, preluând o interpretare eronată a instanţei de fond, concluzionează în mod greşit atunci când validează şi dispune intervenirea rezoluţiunii Promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare nr. x/22.08.2019, motivând constatarea culpei comune a părţilor în neîndeplinirea obligaţiilor asumate.

Totodată, afirmă că în mod greşit s-a reţinut că nu a fost stabilit un nou termen pentru vânzare şi că acest fapt conduce la inaplicabilitatea sancţiunii pierderii avansului (clauza penală 7.1) deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile exprimate la art. 7.2.

În continuare, recurenta subliniază că instanţa de fond în mod corect a observat faptul că la 28.10.2022 promitenta cumpărătoare nu achitase preţul. Mai mult decât atât, arată că, anterior acestei date, a notificat recurenta de mai multe ori cu privire la această situaţie financiară, solicitând fie diminuări de preţ, fie compensări neavenite, demersuri care, în opinia recurentei, conduc la concluzia imposibilităţii de a semna contractul de vânzare cumpărare la data stabilită.

De asemenea, autoarea recursului mai arată că, ulterior, în pofida tuturor acestor demersuri şi explicaţii, în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta susţine, în mod paradoxal, culpa pârâtei (recurente) şi imposibilitatea acesteia de a efectua transferul imobilului ce face obiectul promisiunii de vânzare cumpărare, pentru lipsa încheierii emise de O.C.P.I. cu privire la dezmembrarea imobilului teren.

Or, în accepţiunea recurentei, toate demersurile reclamantei în direcţia explicării în concret a imposibilităţii acesteia de a plăti preţul până la acea dată şi de a semna contractul la acea dată au preconizat în mod clar faptul că respectivul transfer nu va avea loc.

Prin urmare, având în vedere acest aspect, recurenta a subliniat eroarea instanţelor în a motiva returnarea avansului, fondat pe culpa comună, ignorând dispoziţiile contractuale care dispun diferit, în sensul în care simpla existenţă a culpei promitentei cumpărătoare activează clauza penală, fără a fi necesară analizarea existenţei unei culpe în sarcina promitentei vânzătoare, indiferent dacă aceasta exista sau nu.

Or, în opinia recurentei, o asemenea atitudine a reclamantei, dublată de o abordare superficială şi neîntemeiată a instanţei, fără analizarea motivaţiilor concrete şi a documentaţiei existente, relevante, nu poate rămâne nesancţionată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat excepţia de nulitate a recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a anula recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Însă, pentru a fi susceptibil de a declanşa un control judecătoresc, nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea a cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, cerinţe prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform alin. (3) al aceluiaşi articol. Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel, susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă fiind sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În contextul reperelor teoretice enunţate, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L., se observă că, deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivelor de casare indicate.

În concret, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Aşadar, în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. intră lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contradicţie a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Prin urmare, simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidenţa acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete care să configureze cel puţin una din ipotezele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, în condiţiile în care recurenta a susţinut eroarea instanţelor de a motiva returnarea avansului fondat pe culpa comună, cu ignorarea dispoziţiilor contractuale, se constată că, în realitate, aceasta şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la raţionamentul/argumentele instanţei de apel care au condus la pronunţarea deciziei atacate cu recurs.

În consecinţă, având în vedere că analiza instanţei de recurs este exclusiv o analiză de legalitate, şi nu de temeinicie, şi că în cadrul analizei pe care instanţa o poate realiza în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se poate verifica efectiv corectitudinea hotărârii, ci doar dacă în cuprinsul acesteia se regăseşte, formal, raţionamentul instanţei pentru care a fost adoptată hotărârea, împrejurarea că recurenta este nemulţumită de argumentele şi soluţia instanţei de prim control judiciar nu o îndreptăţeşte să susţină incidenţa acestui motiv de casare.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, recurenta nu a circumstanţiat în niciun mod criticile formulate la ipotezele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că autoarea recursului s-a prevalat în mod formal de incidenţa acestui motiv de casare.

De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material.

Astfel, deşi în cuprinsul căii de atac, recurenta-pârâtă a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., simpla referire la dispoziţiile art. 1270 C. civ. vizând principiul forţei obligatorii a contractelor nu echivalează cu formularea unor critici privind încălcarea sau aplicarea eronată a acestora în condiţiile în care, prin criticile invocate, recurenta tinde în realitate la reinterpretarea unor clauze contractuale din convenţia părţilor (promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. x/22.08.2019).

Astfel, invocând pretinsa încălcare a unei dispoziţii legale, recurenta urmăreşte să obţină o reinterpretare a clauzelor contractuale, raportat la conduita intimatei-reclamante, la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat în cauză, însă o atare critică nu se încadrează în motivul de casare privind încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, dar nici în celelalte motive de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, vizând aspecte de netemeinicie.

Aşadar, criticile referitoare la greşita modalitate de interpretare a convenţiei nu corespund cerinţelor de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în speţă, nefiind adusă în discuţie nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva greşitei aplicări a unor norme de drept material, ci doar modalitatea prin care instanţa de apel a înţeles să analizeze situaţia de fapt şi să ţină seama de voinţa părţilor rezultată din actul juridic supus analizei.

Or, pentru a fi incident acest motiv de casare, era necesar ca în cuprinsul memoriului de recurs să fi fost aduse critici din perspectiva normei de drept material indicate, nemulţumirile recurentei cu privire la interpretarea unor clauze contractuale nefiind susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cum, în cuprinsul memoriului de recurs, nu se aduc critici din perspectiva principiului pacta sunt servanda, instanţa de recurs apreciază că aceste prevederi de drept substanţial au fost invocate în mod formal, fără a constitui o veritabilă critică de nelegalitate.

Constatând, aşadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare invocate şi că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte reţine că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 604/A din 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte reţine că, în şedinţă publică, înainte de încheierea dezbaterilor, apărătorul intimatei-reclamante a depus factura din 01.11.2023 aferentă contractului de asistenţă juridică şi reprezentare în dosarul nr. x/2020 în faţa ÎCCJ (în valoare de 5000 RON) însoţită de un extras de cont care atestă virarea unui avans în cuantum de 2.500 RON .

Reţinând că recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală, în raport cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 604/A din 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON, către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.