Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 853/2025 AI generated

Unfair Competition Jurisdiction Conflict: Prorogation via Multiple Defendants Versus Exclusive Competence of Place of Offense

Case Number Decizia nr. 853/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Iasi Court of Appeal, ruling that this instance possesses exclusive territorial competence over the dispute. The legal conflict arose when the Iasi Court of Appeal declined jurisdiction for an action for unfair competition under Law No. 11/1991, arguing that the defendant's domicile and the place of the alleged illegal acts (soliciting clients in Miercurea Ciuc) fell under the jurisdiction of the Brasov Court of Appeal, which subsequently declined jurisdiction back to Iasi. The ICCJ determined that because the plaintiff sued multiple defendants in solidum, Article 112(1) of the Civil Procedure Code grants the plaintiff the right to choose any competent court among the defendants' jurisdictions; since several defendants reside in the Iasi jurisdiction, the plaintiff’s initial choice of Iasi was valid, notwithstanding the specific location of the acts alleged against the single remaining defendant in the severed case.

Legislator headnote

AI generated

art. 59 C. proc. civ, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991, art. 112 alin. (1) C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Unfair Competition Jurisdiction Conflict: Prorogation via Multiple Defendants Versus Exclusive Competence of Place of Offense: The legal conflict arose when the Iasi Court of Appeal declined jurisdiction for an action for unfair competition under Law No. 11/1991, arguing that the defendant's domicile and the place of the alleged illegal acts (soliciting clients in Miercurea Ciuc) fell under the jurisdiction of the Brasov Court of Appeal, which subsequently declined jurisdiction back to Iasi. The ICCJ determined that because the plaintiff sued multiple defendants in solidum, Article 112(1) of the Civil Procedure Code grants the plaintiff the right to choose any competent court among the defendants' jurisdictions; since several defendants reside in the Iasi jurisdiction, the plaintiff’s initial choice of Iasi was valid, notwithstanding the specific location of the acts alleged against the single remaining defendant in the severed case.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction unfair competition territorial jurisdiction choice of law article of civil procedure jurisdiction over consumer contracts

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Explicitly cited in the dispositive section to provide the procedural basis for the Supreme Court to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Iaşi sub numărul x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii: B., C., D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., solicitând, în esenţă, să se constate săvârşirea de către aceştia a faptei de concurenţă neloială constând în folosirea datelor şi informaţiilor confidenţiale obţinute de la societatea A. S.A., să se constate săvârşirea de către pârâţi a faptei de concurenţă neloială constând în atragerea clienţilor A. S.A. şi să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor la încetarea şi înlăturarea actelor de concurenţă neloială desfăşurate în dauna reclamantei.

Prin încheierea din 14.03.2024 instanţa a dispus disjungerea cauzei şi formarea a trei dosare distincte, în care vor figura ca pârâţi: în primul dosar - C., în cel de-al doilea - E. S.R.L. şi H. S.R.L., iar în cel de-al treilea F. S.R.L., după ce anterior a invocat excepţia de necompetenţă teritorială în ceea ce priveşte acţiunea în raport de aceşti pârâţi.

Cauza având ca pârât pe numitul - C. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub numărul x/2024.

Prin sentinţa nr. 193/2024/civ. din data de 28 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâtul C., în favoarea Tribunalului Braşov.

În fundamentarea acestei sentinţe, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

La data promovării cererii de chemare în judecată, reclamanta avea sediul în Bucureşti, iar pârâtul domiciliul în Braşov. De asemenea, din cuprinsul acţiunii reiese că actele de concurenţă neloială nu ar fi fost comise de către pârâtul persoană fizică C. pe raza judeţului Iaşi pentru a se aprecia că locul comiterii faptelor ar atrage competenţa acestei instanţe. De altfel, chiar dacă s-ar avea în vedere calitatea acestui pârât de acţionar al pârâtei F., potrivit reclamantei, actele de concurenţă neloială au fost săvârşite în zona Braşov, astfel încât nici acest aspect nu poate determina competenta Tribunalului Iaşi.

După redarea dispoziţiilor art. 59 C. proc. civ. şi art. 112 din acelaşi cod, instanţa a apreciat că, dincolo de competenţa exclusivă reţinută, obiectul procesului, aşa cum a fost acesta motivat, nu este un drept sau obligaţie comună şi nici nu există o strânsă legătură, în condiţiile în care s-a invocat că pârâţii iniţiali au acţionat distinct, fără o înţelegere prealabilă, în diferite zone ale ţării, judecarea împreună a acestora, prin administrarea unor probatorii diferite, chiar împreună cu cererea reconvenţională formulată, ducând practic la o prelungire nejustificată a soluţionării cauzei.

Pentru aceste considerente, faţă de împrejurarea că în prezenta cauză Tribunalul Iaşi nu este instanţă competenţă în raport cu dispoziţiile art. 7 din Legea 11/1991, a apreciat că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competenta unei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, astfel că excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei este întemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 100/C din 9 aprilie 2025 Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C., în favoarea Tribunalului Iaşi; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat din oficiu judecarea cauzei; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În fundamentarea acestei sentinţe, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

După redarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991, instanţa a reţinut, potrivit motivării acţiunii, că actele de concurenţă neloială iniţiate de pârâtul C. au constat în abordarea directă a clienţilor A. din Miercurea Ciuc. În consecinţă, Tribunalul Braşov nu reprezintă tribunalul locului săvârşirii faptei, în sensul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.

De asemenea, a reţinut că cele trei petite ale acţiunii au acelaşi cadru procesual, reclamanta solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la încetarea şi înlăturarea actelor de concurenţă neloială desfăşurate în dauna reclamantei. Din motivarea acţiunii rezultă că toate persoanele juridice reprezintă societăţi comerciale cu răspundere limitată la care pârâţii persoane fizice au devenit asociaţi, administratori sau angajaţi. Astfel, pârâţii H. S.R.L., cu sediul în Constanţa şi C., domiciliat în Braşov au calitatea de asociaţi ai pârâtei F. S.R.L., cu sediul în Harghita.

În consecinţă, în privinţa competenţei teritoriale sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

A reţinut instanţa că art. 112 alin. (1) C. proc. civ. instituie un caz de competenţă teritorială alternativă întrucât reclamantul are alegerea între mai multe instanţe competente, respectiv, instanţele în a căror circumscripţie se află domiciliul sau sediul oricăruia dintre pârâţi.

Având alegerea între mai multe instanţe competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză, reclamanta a ales Tribunalul Iaşi în a cărui circumscripţie domiciliază pârâţii G. S.R.L., D. şi B., şi, în consecinţă, acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, se constată că, prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Iaşi sub numărul x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii: B., C., D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. şi H. S.R.L., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate săvârşirea de către pârâţi a faptei de concurenţă neloială constând în folosirea datelor şi informaţiilor confidenţiale obţinute de la societatea A. S.A., să constate săvârşirea de către pârâţi a faptei de concurenţă neloială constând în atragerea clienţilor A. S.A. şi să dispună obligarea în solidar a pârâţilor la încetarea şi înlăturarea actelor de concurenţă neloială desfăşurate în dauna reclamantei.

Cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 11/1991, vizează, aşadar, o acţiune izvorând dintr-o practică de concurenţă neloială.

Prin încheierea din 14.03.2024, prima instanţă sesizată a dispus disjungerea cauzei şi formarea a trei dosare distincte, în primul dosar figurând ca pârât - C., după ce anterior invocase excepţia de necompetenţă teritorială.

Conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 acţiunile izvorând dintr-o practică de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.

Pornind de la împrejurarea că stabilirea competenţei se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul şi cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, rezultă, aşa cum a reţinut şi cea de-a doua instanţă sesizată, că, potrivit motivării acţiunii, actele de concurenţă neloială iniţiate de pârâtul C. au constat în abordarea directă a clienţilor A. din Miercurea Ciuc, instanţa din Braşov nefiind, astfel, tribunalul locului săvârşirii faptei, în sensul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.

De asemenea, raportat la elementele cererii de chemare în judecată, se observă că cele trei petite ale acţiunii au acelaşi cadru procesual, autoarea demersului judiciar solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la încetarea şi înlăturarea actelor de concurenţă neloială desfăşurate în dauna reclamantei.

Pentru determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi.

Astfel, potrivit textului legal anterior menţionat, cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.

Având alegerea între mai multe instanţe competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză, reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Iaşi, în a cărui circumscripţie domiciliază pârâţii G. S.R.L., D. şi B., şi, în consecinţă, acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2025.