Borrowers’ hardship adaptation claims fail; CHF risk clause upheld, abusive fees annulled, appeal costs awarded to bank

Şedinţa publică din data de 20 mai 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 mai 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub număr de dosar x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: I - anularea clauzelor prevăzute la pct. 4.2, 4.4, 4.5, 5.1 lit. b), 5.1 lit. e), 5.2, 8.2, 8.4, 8.5, 8.10, 8.15, 8.16, 8.18 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x din 04.12.2007 ca fiind abuzive; II - obligarea pârâtelor la restituirea comisionului de acordare a creditului în cuantum de 3.680 CHF şi a dobânzii legale remuneratorii aferente acestuia, capăt de cerere evaluat la suma de 23.346,466 RON; III - constatarea caracterului fix al dobânzii datorate de reclamanţi în temeiul contractului de credit, respectiv de 4,5 % p.a.; IV - obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate cu titlul de dobândă peste valoarea de 4,5% p.a. şi la plata dobânzii legale remuneratorii aferente, capăt de cerere evaluat la suma de 7.883 RON; V - constatarea caracterului abuziv al clauzei 6.1 din contract privind riscul valutar, constatarea nulităţii absolute a acestei clauze şi stabilizarea cursului valutar CHF/LEU la valoarea de 2,1389 LEU/CHF la data acordării creditului, respectiv data de 04.12.2007; VI - în subsidiar, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate în plus aferente fiecărei rate, prin raportare la cursul valutar indicat la pct. V, în temeiul plăţii nedatorate, şi obligarea la plata dobânzii legale aferente acestor sume, capăt de cerere evaluat la suma de 125.448 RON; VII - stabilizarea cursului valutar CHF/LEU la valoarea de 2,1389 LEU/CHF din data acordării creditului, astfel încât reclamanţii să achite următoarele rate prin raportare la acest curs;

Prin sentinţa civilă nr. 7485 din 13 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capetelor de cerere I.1, I.2, III şi IV, formulate în contradictoriu cu pârâtele, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D., a admis capătul de cerere I.3 şi a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. IV 4.5 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007, a dispus eliminarea clauzei prevăzute la art. IV 4.5 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007, a admis capătul de cerere I.4 şi a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. V 5.1 lit.

b) din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007 privind comisionul de acordare a creditului, a dispus eliminarea clauzei prevăzute la art. V 5.1 lit.

b) din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007, a admis capătul de cerere II, astfel cum a fost precizat, şi a obligat pe pârâte la restituirea, către reclamanţi, a sumei de 3.680 CHF, achitată cu titlu de comision de acordare a creditului, precum şi a sumei de 4.194,85 RON, reprezentând cuantumul dobânzii remuneratorii aferente comisionului de acordare a creditului, calculat potrivit obiectivului nr. 1 al raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, a admis capătul de cerere I.6 şi a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. V 5.2 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007, a dispus eliminarea clauzei prevăzute la art. V 5.2 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007, a admis, în parte, capătul de cerere VII şi, în consecinţă, a dispus adaptarea, pentru viitor, a contractului de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007 în sensul că sumele datorate de către reclamanţi pârâtei în temeiul contractului se vor calcula la o valoare a francului elveţian (CHF) stabilită ca diferenţă între cursul CHF de la momentul plăţii şi cursul CHF existent la data de 04.12.2007, data semnării contractului, la care se va adăuga valoarea CHF de la momentul semnării contractului, a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere I.5, I.7, I.8, I.9, I.10, I.11, I.12, I.13, V şi VI, a dispus ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat şi a obligat pe pârâte să achite, către reclamanţi, suma de 1.070 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv jumătate din onorariul de expert.

Prin decizia civilă nr. 2468 din 26 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelantele pârâte C. S.A. şi D. prin mandatar C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 7485/13.06.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi A. şi B., a anulat sentinţa atacată, a reţinut cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a trimis dosarul compartimentului Registratură al secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti, în vederea repartizării aleatorii unui complet de fond. Ca urmare a rămânerii definitive, prin neapelare, a deciziei de anulare, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a format dosarul nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 559 din 10 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capetelor de cerere I.1 şi 2, III şi IV, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D.; a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. V 5.2 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007, a dispus eliminarea clauzei prevăzute la art. V 5.2 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate, a obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, a obligat reclamanţii să plătească pârâtei C. S.A., cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON, a compensat în parte cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei celei mai mici şi a obligat reclamanţii să-i plătească pârâtei C. S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 3.500 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. au declarat apel, înregistrat sub număr de dosar x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate în privinţa soluţiei de respingere a petitelor cererii de chemare în judecată şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată în totalitate, astfel cum a fost modificată şi precizată, cu obligarea intimatelor pârâte în solidar la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe au formulat apel incident apelantele pârâte C. S.A. şi D. prin mandatar C. S.A., la data de 19.07.2021, înregistrat sub nr. x/2019 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul înlăturării considerentelor prin care prima instanţa a reţinut împrejurarea că ar fi fost încheiat un contract de adeziune, care nu ar fi fost negociat cu părţile contractante, şi respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată, inclusiv respingerea capătului de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 5.2 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/04.12.2007 privind modalitatea de revizuire a comisioanelor, precum şi obligarea intimaţilor reclamanţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1707 A din 28.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul principal formulat de reclamanţi, s-a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că, s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. IV pct. 4.5 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x din 04.12.2007 referitoare la dobânda majorată şi s-a dispus adaptarea, pentru viitor, a contractului în sensul că sumele datorate de către reclamanţi în temeiul contractului se vor calcula la valoarea francului elveţian de la momentul semnării contractului (04.12.2007), la care se adaugă 50% din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi cursul CHF din data de 04.12.2007.

De asemenea, au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi reclamanţii să plătească pârâtelor suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond. Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată aferente judecăţii fondului şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate. Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul incident formulat de pârâte. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi reclamanţii să plătească apelantelor pârâte suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, fiind compensate în totalitate cheltuielile de judecată aferente judecăţii apelului.

Prin decizia nr. 787 din 4 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva deciziei civile nr. 1707 A din 28 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost admis recursul declarat de pârâtele C. S.A. şi D. împotriva aceleiaşi decizii.

S-a casat în parte decizia atacată şi a fost trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului reclamanţilor. Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Urmare a acestei decizii, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub număr de dosar x/3019*.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1728 A din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 *, a fost respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 559 din 10 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

S-a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată aferente etapei recursului.

A fost admisă în parte cererea pârâtelor de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată aferente etapei recursului. Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâte a cheltuielilor de judecată de 3000 RON aferente recursului.

Au fost obligate apelantele pârâte să plătească apelanţilor reclamanţi suma de 1500 RON cheltuieli de judecată aferente apelului.

Au fost obligaţi apelanţii-reclamanţi să plătească apelantelor pârâte suma de 1500 RON cheltuieli de judecată aferente apelului.

S-au compensat în integralitate cheltuielile de judecată aferente apelului.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 2000 RON cheltuieli de judecată aferente fondului.

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtelor suma de 2000 RON cheltuieli de judecată aferente fondului.

S-au compensat în integralitate cheltuielile de judecată aferente fondului.

Împotriva deciziei civile nr. 1728 A din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 *, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 501 C. proc. civ., întrucât nu a respectat îndrumările obligatorii ale deciziei de casare nr. 787 din 4 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.

În decizia de casare, menţionează recurenţii, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a arătat ca instanţa de apel deşi a reţinut în mod corect reperele teoretice ale impreviziunii statuate în deciziile CCR nr. 62/2017 şi 623/2016 nu le-a aplicat decât aparent în soluţionarea cauzei.

În aceste condiţii, instanţa de apel nu a făcut decât formal distincţia dintre riscul cu valenţe obiective inerent unui contract de credit în valută pe perioade lungi şi pe de altă parte riscul supraadăugat (pag. 17 alin. (4) din decizia de casare).

Se impunea deducerea ponderii riscului valutar asumat în mod rezonabil de consumatori (pag. 17 alin. (6) din decizia de casare).

Totodată, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a făcut trimitere la analizarea istoricului evoluţiei cursului de schimb valutar, analiză făcută de prima instanţă (pag. 18 din decizia de casare) arătând că instanţa de apel nu a stabilit riscul valutar asumat în mod rezonabil de debitori care ar fi putut fi anticipat pe parcursul executării contractului şi, în consecinţă, nu s-a stabilit variaţia reper pentru aprecierea riscului supraadăugat (pag. 18 alin. (3) din decizia de casare).

Recurenţii solicită a se constata că, nici în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti nu a aplicat în mod efectiv raportat la starea de fapt, ce reiese din probele administrate, prevederile de drept ale impreviziunii, nefăcând distincţia între riscul cu valenţe obiective inerent unui contract de credit în valută pe perioade lungi şi pe de altă parte riscul supraadăugat, fără a stabili ponderea riscului valutar asumat în mod rezonabil de consumatori.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o analiză eronată a condiţiilor impreviziunii ce rezultă din art. 969 şi 970 din vechiul C. civ., cu încălcarea acestor prevederi legale.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, au arătat că din art. 969 si 970 din vechiul C. civ. rezultă următoarele condiţii ale impreviziunii: clauza "rebus sic stantibus", subînţeleasă în cazul contractelor sinalagmatice în situaţia schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi la momentul încheierii contractului, cu consecinţa ruperii echilibrului contractual; cerinţa ca toate contractele să fie executate de părţi cu bună-credinţă şi în conformitate cu echitatea; obligarea debitorului la executarea unei prestaţii devenită exagerat de oneroasă ce ar avea ca efect îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului; împrejurările care ar determina dezechilibrul grav dintre prestaţiile părţilor şi care ar putea fi asimilate forţei majore.

Dacă instanţa de apel ar fi procedat la o analiză efectivă şi legală, apreciază recurenţii, ar fi constatat că instituţia impreviziunii este aplicabilă contractului de împrumut din cauza de faţă, dat fiind faptul ca hipervalorizarea francului elveţian a deturnat contractul de la scopul în vederea căruia a fost încheiat şi că executarea acestuia nu corespunde voinţei concordante a părţilor. În mod concret nu se mai realizează scopul unui contract de împrumut şi anume de a oferi o finanţare (o sumă de bani mare care să fie restituită în timp cu costuri rezonabile), ci rambursarea a devenit o problemă majoră pentru recurenţii împrumutaţi în condiţiile triplării ratelor lunare la jumătatea perioadei contractului faţă de ratele de la începutul contractului.

În opinia recurenţilor, instanţa de apel a înlăturat de la aplicare dispoziţiile art. 969-970 C. civ. în condiţiile în care Curtea Constituţională, examinând teoria impreviziunii în regimul C. civ. de la 1864, reţine că această instituţie, văzută ca remediu în scopul adaptării contractului, nu a fost reglementată în mod expres, dar decurge din interpretarea dispoziţiilor art. 969-970 C. civ.

Menţionează că incidenţa principiului nominalismului monetar în contractele de credit în monedă străină nu constituie o piedică în calea aplicării mecanismului impreviziunii, dacă sunt îndeplinite condiţiile de incidenţă a acesteia, principiu de drept reţinut de Curtea Constituţională în decizia nr. 62/2017 şi care trebuia să fie reţinut şi în analiza cauzei de faţă, în adoptarea soluţiei şi motivarea acesteia.

Totodată, recurenţii consideră că, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor 969 şi 970 din vechiul C. civ., instanţa de apel a reţinut în considerente că situaţia valorizării francului elveţian de la un curs de 2,1389 RON, la data încheierii contractului (04.12.2007), la un curs de 4,1668 RON, data sesizării instanţei (31.05.2017), nu reprezintă o situaţie excepţională care să justifice impreviziunea, întrucât, motivează instanţa, expunerea debitorilor la fluctuaţiile de curs valutar reprezintă o caracteristică naturală a creditelor în valută, variaţii tipice.

De asemenea, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 969 şi 970 din vechiul C. civ., instanţa a stabilit în considerente că nu poate fi adaptat contractul de credit, întrucât, motivează instanţa, dacă s-ar stabili un curs valutar CHF/RON inferior cursului valutar actual CHF/RON, intimatele ar fi obligate să vândă recurenţilor moneda CHF la un curs valutar mai mic decât cel practicat pe piaţă.

Or, acest raţionament juridic nu poate fi primit pentru că modificarea cursului valutar reprezintă o consecinţă a aplicării mecanismului impreviziuni, de îndată ce se constată că sunt îndeplinite condiţiile acesteia.

Încălcarea prevederilor 969 şi 970 din vechiul C. civ., mai susţin recurenţii, rezultă şi din faptul că instanţa de apel a stabilit în considerente că schimbarea împrejurărilor, respectiv valorizarea CHF, era previzibilă, întrucât intimatele au asigurat o informare suficientă a recurenţilor prin faptul că în contractul de credit s-au stipulat clauze conform cărora orice plată se va face în moneda creditului şi prin faptul că noţiunea de risc valutar se bucură de notorietate.

Solicită instanţei de recurs să constate că încalcă prevederile art. 969 şi 970 din vechiul C. civ. considerentele instanţei conform cărora intimatele nu au ştiut şi nici nu puteau să prevadă o creştere excesiv de oneroasă a cursului valutar întrucât acestea în calitate de bănci aveau acces la date pe o perioada mare, au cunoscut evoluţia cursului de schimb însă au prezentat produsele de creditare în CHF ca fiind credite foarte sigure în cea mai stabilă monedă din lume.

Considerentele instanţei că noţiunea de risc valutar se bucură de notorietate şi că, pe cale de consecinţă, valorizarea CHF era previzibilă nu este întemeiată, întrucât notorietatea are în vedere riscul valutar rezonabil, iar nu riscul supraadăugat.

Intimatele-pârâte C. S.A. şi D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Observând criticile recurenţilor-reclamanţi, în sensul nerespectării îndrumărilor hotărârii de casare, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ele nu pot fi primite, nefiind încălcate dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., în condiţiile în care, din verificarea hotărârii recurate reiese că instanţa de apel a respectat indicaţiile obligatorii ale deciziei de casare nr. 787 din 4 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.

Astfel, se reţine că, în conformitate cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.", iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."

Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate de recurenţi, se constată că instanţa de control judiciar, în rejudecare, a făcut aplicarea teoriei impreviziunii ţinând cont de faptul că această noţiune vizează numai riscul supraadăugat, şi, de asemenea, a făcut distincţia între riscul inerent, normal al unui contract de împrumut în valută pe termen lung, şi riscul supraadăugat, contrar celor susţinute de recurenţi.

Astfel, reluând cercetarea judecătorească, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel în ceea ce priveşte valorizarea fracului elveţian prin prisma impreviziunii şi riscului supra-adăugat a reţinut că este necesar ca apelanţii-reclamanţi să nu îşi fi asumat consecinţele riscului excepţional.

Pentru verificarea acestei chestiuni, instanţa de apel, pornind de la faptul că, prin contractul încheiat de părţi, reclamanţii s-au obligat să ramburseze ratele lunare în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul, a reţinut că împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp, într-o monedă străină, împrumutaţii şi-au asumat implicit şi riscul fluctuaţiilor monedei, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.

S-a arătat, de asemenea, că în condiţiile în care au cunoscut noţiunea de risc valutar, apelanţii au acceptat, implicit, valorizarea fracului elveţian.

Referitor la intervalul de variaţie - reper pentru aprecierea riscului supraadăugat, instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, a reţinut că "părţile din contract şi-au asumat un anumit risc rezonabil al schimbării circumstanţelor în ce priveşte variaţia cursului valutar, iar pentru stabilirea acestuia, în absenţa unei clauze contractuale de impreviziune, se pot observa parametrii istoricului valutar, respectiv evoluţia indicatorului de curs valutar într-un interval de referinţă cuprinzător, anterior încheierii contractului dedus judecăţii.

Astfel, reclamanţii - debitorii se puteau în mod rezonabil aştepta la dublarea cursului valutar în intervalul de 30 ani pentru care s-a acordat creditul, în contextul în care, în ultimii 10 ani înainte de încheierea contractului (în perioada 4 decembrie 1998 - 4 decembrie 2007) cursul valutar înregistrase creşteri similare de peste 100%".

Se constată că instanţa de apel, în respectarea deciziei de casare, a analizat în mod efectiv aplicarea propriu zisă a teoriei impreviziunii în speţa de faţă şi a făcut distincţia între riscul cu valenţe obiective inerent unui contract de credit în valută pe perioade lungi şi riscul supraadăugat, reţinându-se, totodată, că "situaţia valorizării francului elveţian de la un curs de 2,1389 RON la data încheierii contractului (04.12.2007), la un curs de 4,1668 RON la data înregistrării acţiunii pe rolul judecătoriei (31.05.2017) nu reprezintă o situaţie excepţională care să justifice impreviziunea, expunerea debitorilor la fluctuaţiile de curs valutar fiind o caracteristică naturală a creditelor în valută, variaţii tipice, iar niciun debitor nu ar trebui să se aştepte la un curs valutar îngheţat la momentul încheierii contractului, în condiţiile în care perioada de creditare este de 30 de ani".

Prin urmare, în limita criticilor formulate de recurenţi în raport cu decizia atacată sub aspectul nerespectării îndrumărilor obligatorii ale deciziei de casare nr. 787 din 4 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, se reţine că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanţii au formulat şi critici subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenţii au arătat, în esenţă, că a fost făcută o analiză eronată a condiţiilor impreviziunii ce rezultă din art. 969 şi art. 970 din vechiul C. civ., instanţa de apel reţinând în mod greşit că nu se poate face aplicarea teoriei impreviziunii, deşi în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru constatarea incidenţei acesteia.

În speţă, se observă că recurenţii au în vedere o necesitate a revizuirii efectelor contractului de credit, argumentată atât pe creşterea cursului de schimb valutar cât şi pe lipsa informării lor cu privire la caracteristicile monedei străine, care i-ar fi pus într-o situaţie de inferioritate faţă de bancă, având convingerea prin raportare la propriile mijloace de informare, că au ales să încheie în mod avantajos un contract de credit în valută.

O asemenea revizuire a efectelor contractului, bazată pe instituţia impreviziunii nu a avut o consacrare expresă în C. civ. de la 1864, însă ea a fost recunoscută pe cale doctrinară şi jurisprudenţială.

În acest context, se constată că instanţa de apel a avut în vedere faptul că impreviziunea poate fi invocată ca temei pentru adaptarea contractului şi că izvorul acesteia este determinat, temporal, ulterior încheierii contractului, dar a constatat şi că împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp, într-o monedă străină, împrumutaţii şi-au asumat implicit şi riscul fluctuaţiilor monedei, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.

Înalta Curte reţine că impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar, e adevărat, oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.

Verificând decizia recurată se constată că instanţa de apel a analizat, în mod corect şi concret, condiţiile aplicării impreviziunii reţinând, inclusiv, reperele evidenţiate în decizia nr. 623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale, care fac referire, printre altele, la art. 969 şi art. 970 din C. civ. din 1864 şi din coroborarea cărora rezultă atât forţa obligatorie a contractului, cât şi buna-credinţă în executarea acestuia, şi a ajuns la concluzia că nu este incidentă impreviziunea, întrucât reclamanţii şi-au asumat riscul schimbării împrejurărilor existente la momentul încheierii contractului, fluctuaţiile cursului valutar fiind un fapt previzibil.

În speţă, instanţa de apel a cercetat în ce măsură, pe perioada executării contractului, a intervenit un risc supraadăugat riscului firesc ce însoţeşte un contract de credit şi în care niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului, precum şi în ce măsură este necesară reechilibrarea prestaţiilor şi a ajuns la concluzia temeinică şi legală că aceasta nu se impune.

Cât priveşte susţinerea recurenţilor în sensul că incidenţa principiului nominalismului monetar în contractele de credit în monedă străină nu constituie o piedică în calea aplicării mecanismului impreviziunii, dacă sunt îndeplinite condiţiile de incidenţă a acesteia, se constată că aceasta este lipsită de relevanţă câtă vreme instanţa de control judiciar a amintit că, în concret, clauzele ce prevăd obligaţia de restituire a sumei împrumutate în aceeaşi monedă în care a fost acordat împrumutul reprezintă o preluare a principiului nominalismului monetar consacrat de art. 1578 C. civ. şi, în continuare, a procedat la analizarea condiţiilor impreviziunii.

Înalta Curte observă că un aspect relevant reţinut de curtea de apel în motivarea deciziei recurate constă în aceea că "împrumutându-se pentru o perioada considerabilă de timp, într-o monedă străină, împrumutaţii şi-au asumat implicit şi riscul fluctuaţiilor monedei (...)".

Reclamanţii şi-au asumat riscul fluctuaţiei cursului valutar în mod conştient şi voluntar atunci când au optat pentru un credit în CHF, rambursabil în 360 de luni, cunoscând faptul că pentru procurarea valutei în care a fost acordat creditul vor trebuie să aloce o parte din veniturile lor obţinute în RON la data încheierii contractului.

În acest context, trebuie subliniat că, într-adevăr, devalorizarea monedei este circumscrisă riscului valutar inerent, dar şi că această devalorizare putea fi prevăzută în mod rezonabil, fiind un element previzibil, asumat de părţi, care nu poate constitui risc supraadăugat.

Astfel, în mod legal a reţinut instanţa de apel că situaţia valorizării francului elveţian de la un curs de 2,1389 RON, la data încheierii contractului (04.12.2007), la un curs de 4,1668 RON, data sesizării instanţei (31.05.2017), nu reprezintă o situaţie excepţională care să justifice impreviziunea şi, în aceste condiţii, nu poate fi adaptat contractul de credit în sensul celor solicitate de reclamanţi.

De altfel, instanţa de apel nu a negat faptul că obligaţiile apelanţilor reclamanţi au devenit mai împovărătoare de la data încheierii contractului şi până în prezent, ca urmare a valorizării cursului francului elveţian, însă, a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, pentru a se recurge la o adaptare a contractului cu consecinţa înfrângerii forţei obligatorii a contractului.

În continuare, în ceea ce priveşte critica recurenţilor prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 969 şi art. 970 din vechiul C. civ., întrucât instanţa de apel a reţinut că schimbarea împrejurărilor, respectiv valorizarea CHF, era previzibilă, în condiţiile în care intimatele au asigurat o informare suficientă a recurenţilor, Înalta Curte constată că este nefondată.

În acest cadru este de subliniat că obligaţia de informare a profesionistului pentru asigurarea contractării de către consumator în condiţii de transparenţă care să-i permită evaluarea consecinţelor economice ale mecanismului contractual trebuie interpretată în condiţii de responsabilitate calificată pentru profesionist conform exigenţelor europene şi naţionale, dar nu nerezonabilă.

Astfel, se reţine că pârâtele, în calitate de profesionişti, aveau obligaţia de informare corectă şi completă a consumatorilor asupra tuturor aspectelor esenţiale ale contractului, însă variaţia cursului leu - franc elveţian, respectiv valorizarea acestuia din urmă, era o chestiune ce nu intra în atribuţiile lor privind informarea clienţilor.

Totodată, sub aspect devolutiv, se reţine că la data încheierii contractului de credit nu s-a dovedit că pârâtele ar fi cunoscut evoluţia cursului de schimb, iar fluctuaţiile cursului de schimb reprezintă o chestiune de notorietate, aspect cunoscut chiar şi de către cel mai neavizat consumator.

Este adevărat că profesionistul are o obligaţie de informare, însă aceasta trebuie păstrată în limite rezonabile, neputând să se pretindă anticiparea cursului valutar pe perioade îndelungate de timp.

În acord cu statuările instanţei de apel, se reţine că obligaţia de informare nu presupune depăşirea unor limite rezonabile, profesionistul neputând să se transforme în consilierul personal al clientului pe probleme de buget şi să se substituie voinţei consumatorului în alegerea unui produs.

Prin urmare, susţinerea recurenţilor-reclamanţi care vizează nerespectarea de către bancă a obligaţiei de informare în legătura cu schimbarea împrejurărilor, respectiv valorizarea CHF, nu este fondată.

În speţă nu este aplicabilă contractului de credit nici teoria impreviziunii şi nici posibilitatea de a adapta contractul de credit la împrejurarea privind creşterea excesivă a cursului de schimb franc elveţian-leu în defavoarea celui din urmă, în condiţiile în care variaţia cursului de schimb nu poate constitui o împrejurare absolut imprevizibilă şi care nu putea să fie avută în vedere la încheierea contractului, atâta timp cât este de notorietate variaţia cursului de schimb valutar al monedei naţionale faţă de alte monede străine, în speţă a francului elveţian.

Modalitatea în care a fost solicitată de către recurenţi aplicarea teoriei impreviziunii, ar conduce la ruperea echilibrului contractual în sens invers, banca urmând a suporta exclusiv diferenţa de curs ca urmare a aprecierii monedei francului elveţian. Însă, raţiunea acestei teorii este de a restabili echilibrul contractual, iar nu de a direcţiona consecinţele negative ale schimbării împrejurărilor avute în vedere la încheierea contractului către partea cocontractantă.

Într-o altă exprimare, nu se poate da curs solicitării de aplicare a efectelor teoriei impreviziunii în modalitatea solicitată de reclamanţi, întrucât, teoria impreviziunii are scopul de a reajusta drepturile şi obligaţiile părţilor, întinderea acestora, iar prin modul de exprimare a acestui capăt de cerere nu se tinde spre un astfel de scop, ci spre dezechilibrarea contractului în sens opus, în defavoarea pârâtei, deşi nicio dispoziţie legală sau clauză contractuală nu o justifică.

Ca atare, în mod corect ambele instanţe devolutive au considerat că în cauză nu există împrejurări excepţionale, imprevizibile în mod rezonabil reclamanţilor, care să determine o executare excesiv de oneroasă şi care să se constituie într-un risc supra-adăugat riscului asumat la momentul încheierii contractului de credit.

De altfel, trebuie subliniat că analiza îndeplinirii condiţiilor impreviziunii presupune o evaluare a unor împrejurări de fapt, pe baza cărora să se stabilească existenţa condiţiei riscului supra-adăugat, iar o reevaluare a acestor temeiuri de fapt nu este compatibilă cu etapa recursului, în cadrul căreia se verifică doar aspecte de nelegalitate.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că în privinţa hotărârii atacate nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A. şi B..

În considerarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata sumei de 2.958,28 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă C. S.A., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1728 A din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata sumei de 2.958,28 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă C. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2025.