Pensioner’s actual residence sets territorial jurisdiction; Bucharest Tribunal competent for pension arrears claim.

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 februarie 2024, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa la actualizarea pensiei de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei conform prevederilor art. 51 alin. (10) din Legea nr. 94/1992 a Curţii de Conturi, emiterea unei noi decizii de pensie de serviciu ori de câte ori se face actualizarea, transmiterea cupoanelor de pensie cu valoarea brută şi netă a pensiei, precum şi plata diferenţelor dintre pensia de serviciu actualizată potrivit prezentei hotărâri şi pensia de serviciu efectiv încasată începând cu data de 01.01.2024 la zi, la care să se adauge dobânda legală calculată de la data scadenţei lunare a drepturilor de pensie până la data plăţii efective a debitului datorat.

Pârâta a formulat la data de 24 septembrie 2024 un punct de vedere faţă de cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială faţă de domiciliul reclamantului situat în judeţul Dâmboviţa.

Prin sentinţa civilă nr. 6027 din 25 septembrie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a dispus înaintarea prezentului dosar la această instanţă.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sensul că instanţa competentă este cea de la domiciliul reclamantului şi nu de la reşedinţa acestuia.

Prin urmare, instanţa, constatând că reclamantul are domiciliul în jud. Dâmboviţa, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Dâmboviţa.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 18 noiembrie 2024 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 177 din 5 decembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut că noţiunea de domiciliu din dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanţă nu atât locuinţa statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuieşte efectiv.

Faţă de reşedinţa reclamantului din mun. Bucureşti, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Bucureşti.

3. Dosarul a fost înregistrat la 26 martie 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Dâmboviţa, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

Prin prezenta cerere, instanţa de judecată a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu în materia asigurărilor sociale.

Potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aflat în vigoare la data introducerii acţiunii, "cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul".

Din perspectiva identificării domiciliului persoanei fizice, Înalta Curte reţine că prezintă relevanţă prevederile art. 87-91 C. civ., scopul acestora fiind acela că părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil.

În opinia Înaltei Curţi, noţiunea de domiciliu trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar adresa prevăzută în cartea de identitate a pârâtului, ci şi locuinţa unde pârâtul locuieşte efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terţele persoane interesate, în raport de care se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O astfel de interpretare este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reţinut că "domiciliu" se referă nu doar la spaţiul legal ocupat sau dobândit, ci şi la orice spaţiu de locuit, dacă există legături suficiente şi continue. Este adevărat că autorităţilor naţionale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta şi aplica normele de procedură, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenţie, atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea Mihola c. Letoniei, nr. 61655/00; Souvtransauto Holding c. Ucrainei, nr. 48553/99).

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că nu prezintă relevanţă în speţă faptul că la momentul sesizării instanţei pârâtul avea domiciliul legal stabilit în Mun. Târgovişte, Judeţ Dâmboviţa, întrucât raţiunea pentru care legiuitorul a legat competenţa teritorială a instanţelor de adresa de domiciliu sau de reşedinţa pârâtului urmăreşte asigurarea şi respectarea dreptului la apărare şi facilitarea administrării probatoriului în vederea soluţionării cauzei.

Aşadar, în situaţia particulară a cauzei, ceea ce interesează, pentru determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze litigiul de faţă, este reşedinţa (locuinţa în fapt) reclamantului, care la data promovării acţiunii era în Mun. Bucureşti.

Astfel, reclamantul locuia în fapt, la data depunerii cererii de chemare în judecată, în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, care devine instanţa competentă pentru soluţionarea acţiunii.

Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2025.