Post-judgment requests for correction, clarification, and completion of a cassation decision remanding judge recusal rulings; scope of Art. 442–444 CPP and exclusion of costs in remanded cases.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's request for correction, clarification, and completion of its previous final decision, leaving the earlier order admitting the cassation appeal and quashing the appeal court's rulings on recusal in force. The dispute concerned a procedural motion to modify the operative part and reasoning of a cassation decision that had remanded the case for re-judgment of judge recusal requests; the appellant sought the inclusion of specific legal bases, the cancellation of a separate appeal court decision, an award of litigation costs, and clarification of the decree. The court held that the requested changes did not constitute material errors or omissions of principal/accessory claims under Articles 442-444 of the Code of Civil Procedure, as the appeal court decision was annulled by law as a consequence of the cassation of the recusal rulings (Article 53 para. 3, Article 179 para. 3 CPP), and litigation costs could not be determined at that stage because the case was remanded for a new judgment, with the device of the decision found to be clear and non-contradictory under Article 443 CPP.
Legislator headnote
AI generatedart. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 442 alin. (1) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 444 alin. (1) C. proc. civ, art. 179 alin. (3) C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Post-judgment requests for correction, clarification, and completion of a cassation decision remanding judge recusal rulings; scope of Art. 442–444 CPP and exclusion of costs in remanded cases: Prin instituţia îndreptării unei hotărâri judecătoreşti prevăzute la art. 442 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a urmărit repararea erorilor instanţei, atunci când îndreptarea vizează erori materiale, respectiv greşeli de ordin formal, care nu sunt de natură să schimbe ori modifice în vreun fel soluţia pronunţată, respectiv dispozitivul şi considerentele pe care acesta se sprijină şi care nu se referă la eventuale erori de judecată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2025
Asupra cererii, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Prin decizia nr. 323 din 13 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor din 9 aprilie 2024 şi 10 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
Au fost casate încheierile recurate şi trimite cauza spre rejudecarea cererilor de recuzare, aceleiaşi instanţe.
2. Prin cererea formulată la 09 aprilie 2025, petenta A. a solicitat îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei sus-menţionate.
În esenţă, petenta a solicitat îndreptarea deciziei deoarece instanţa de recurs nu a reţinut în considerentele hotărârii aspectele menţionate în cererea de recurs privind stadiul procesual în care au fost formulate cererile de recuzare a completurilor din apel nr. A4 şi A5.
De asemenea, petenta a solicitat îndreptarea deciziei recurate, întrucât instanţa de recurs nu a reţinut în considerente şi dispoziţiile art. 49 alin. (2), art. 53 alin. (1) şi (3), art. 180 alin. (1) şi (2) şi art. 185 alin. (1) C. proc. civ. ca temei de drept al recursului formulat împotriva încheierilor de şedinţă din 9 aprilie 2024 şi 10 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
În ceea ce priveşte cererea de completare a hotărârii, petenta a susţinut că instanţa de recurs a omis să soluţioneze cererea accesorie constând în casarea deciziei nr. 237 din 18 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi nici cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În continuare, petenta a solicitat ca în situaţia respingerii cererii de completare a hotărârii să se lămurească dispozitivul în ceea ce priveşte decizia din apel, având în vedere că încheierile recurate au fost casate, iar instanţa de apel nu poate să desfiinţeze propria hotărâre.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii formulării cererii de completare şi inadmisibilităţii acesteia, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererilor formulate.
Analizând cererea formulată privind îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Cererea de îndreptare a deciziei nr. 323 din 13 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, nu este întemeiată.
Prin instituţia îndreptării unei hotărâri judecătoreşti prevăzute la art. 442 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a urmărit repararea erorilor instanţei, atunci când îndreptarea vizează erori materiale, respectiv greşeli de ordin formal, care nu sunt de natură să schimbe ori modifice în vreun fel soluţia pronunţată, respectiv dispozitivul şi considerentele pe care acesta se sprijină şi care nu se referă la eventuale erori de judecată.
Prin cererea formulată petenta a solicitat îndreptarea omisiunilor din considerentele hotărârii privind stadiul procesual în care au fost formulate cererile de recuzare şi temeiul de drept menţionat în cererea de recurs.
Înalta Curte constată că solicitarea petentei nu vizează o eroare în sensul prevăzut de dispoziţiile citate, întrucât hotărârea cuprinde în considerente motivele de recurs sintetizate potrivit art. 499 C. proc. civ., nefiind posibilă redarea integrală a cererii de recurs.
De asemenea, cererea de completare a hotărârii nu este întemeiată.
Potrivit petentei, instanţa de recurs a omis să soluţioneze cererea accesorie constând în casarea deciziei nr. 237 din 18 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi nici cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., completarea hotărârii se poate cere dacă, prin hotărârea pronunţată, instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Verificând decizia a cărei completare este solicitată, Înalta Curte constată că a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor din 9 aprilie 2024 şi 10 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin care au fost respinse cererile de recuzare, pe care le-a casat şi a fost trimisă cauza spre rejudecarea cererilor de recuzare, aceleiaşi instanţe.
Aşadar, nu se impunea ca, prin hotărârea pronunţată, instanţa de recurs să dispună casarea deciziei pronunţate în apel, deoarece aceasta a fost desfiinţată de drept, ca efect al admiterii recursului şi casării încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare, potrivit art. 53 alin. (3) teza II şi art. 179 alin. (3) C. proc. civ. şi deciziei nr. 14/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet competent să soluţioneze recursul în interesul legii.
În ceea ce priveşte cererea privind cheltuielile de judecată, aceasta are, în prezenta cauză, caracter accesoriu şi în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, anume partea care a pierdut procesul, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Cu toate acestea, în cazul în care instanţa dispune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, nu se poate reţine faptul că a fost pronunţată o soluţie prin care litigiul a fost tranşat, în sensul stabilirii culpei procesuale în sarcina părţii căzute în pretenţii, împrejurare în care, cheltuielile de judecată aferente recursului urmează a fi avute în vedere în rejudecare, cu luarea în considerare a întregului parcurs procesual, cum, de altfel, instanţa supremă însăşi a reţinut în partea finală a considerentelor deciziei a cărei completare se solicită.
Altfel spus, la acest moment procesual, nu se poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de recurentă în calea de atac a recursului, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, respectiv identitatea părţii "care a pierdut procesul", în sensul dispoziţiilor legale evocate.
În consecinţă, nu se poate reţine omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs procedând în mod deliberat în maniera arătată, respectiv a nesoluţionării cererii privind cheltuielile de judecată, astfel că, în rejudecare, instanţa de apel, în temeiul art. 501 C. proc. civ., este obligată să statueze şi asupra acestor cheltuieli.
Totodată, nici cerea de lămurire dispozitivului hotărârii privind efectul pe care îl are admiterea recursului împotriva încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare asupra deciziei din apel, nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 443 alin. (1) C. proc. civ. obiectul cererii de lămurire îl constituie, pe de o parte, determinarea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii iar, pe de altă parte, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii cuprinse în respectivul dispozitiv.
Procedura specială prevăzută de dispoziţiile art. 443 C. proc. civ. este mijlocul prin care, cu referire exclusivă la dispozitivul hotărârii judecătoreşti, se pot obţine clarificări sau înlătura neconcordanţe ori contradicţii ale respectivului dispozitiv, fie în scopul clarificării limitelor executorii ale acestuia, fie pentru determinarea întinderii şi efectelor sale, în măsura în care hotărârea luată poate genera dificultăţi în determinarea acestor elemente.
Aşadar, părţile au acces la această procedură specială doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu este suficient de clar, aspect ce poate genera dificultăţi în interpretarea ori înţelegerea sa, nefiind o cale menită să ducă la reconsiderarea motivării hotărârii şi reformarea acesteia, întrucât o atare finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.
Verificând dispozitivul deciziei a cărei lămurire partea o solicită, Înalta Curte constată că nu cuprinde dispoziţii neclare sau contradictorii în raport cu soluţia adoptată, respectiv de admitere a recursului declarat de reclamantă, casarea încheierilor atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionarea cererilor de recuzare.
În ceea ce priveşte efectul pe care îl are admiterea recursului asupra deciziei pronunţate în apel, acesta este determinat de lege, respectiv de dispoziţiile art. 53 alin. (3) teza II şi art. 179 alin. (3) C. proc. civ. şi deciziei nr. 14/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet competent să soluţioneze recursul în interesul legii.
Pentru toate aceste considerente, constatând că motivele invocate de petentă nu pot fi circumscrise ipotezelor prevăzute la art. 442-443 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 444-446 din acelaşi cod, va respinge cererea prind îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de petenta A. privind îndreptarea, lămurirea şi completarea dispozitivului deciziei nr. 323 din 13 februarie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2025.