National Bank wins jurisdiction appeal over employee dismissal claim; reinstatement and salary award quashed and remitted to labour court

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 noiembrie 2000, reclamanta N.A.Ș. a chemat în judecată Banca Națională a României și Guvernatorul Băncii Naționale a României, solicitând anularea ordinului nr. 631 din 18 octombrie 2000 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 18 octombrie 2000, în baza art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii, reintegrarea în funcția avută în noul organism al băncii (Oficiul Central de Plăți și Deconturi Interbancare), acordarea despăgubirilor materiale și morale.

În motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat, în esență, că ordinul atacat este nelegal întrucât, pe de o parte, nu s-a avut în vedere calitatea sa de funcționar public, motiv pentru care eliberarea sa din funcția de director adjunct la Direcția Deconturi Bancare a Băncii Naționale a României putea fi făcută doar în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999.

Pe de altă parte, reclamanta a mai arătat că deși urmare a desființării Direcției Deconturi Bancare a Băncii Naționale a României, s-a înființat Oficiul Central de Plăți și Deconturi Bancare, iar în structura noului organ s-au creat posturi identice cu cele desființate, totuși, pârâții n-au reîncadrat pe aceste posturi pe cei cărora li s-au desfăcut nelegal contractele de muncă (printre aceștia numărându-se și reclamanta) și nici nu li s-a făcut vreo propunere de transfer în funcțiile identice.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin încheierea din 11 ianuarie 2001 a respins excepția necompetenței materiale invocată de Banca Națională a României, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și reținând că, din lege nu rezultă că depunerea jurământului de către funcționari publici, este o condiție ca aceștia să fie calificați ca atare. Ulterior, prin sentința civilă nr. 213 din 22 februarie 2001, aceeași instanță a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus reintegrarea acesteia în funcția de director adjunct din cadrul Oficiului Central de Plăți și Deconturi Bancare, a obligat pârâții la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, inclusiv prime, majorări salariale și al 13-lea salariu, începând cu data de 18 octombrie 2000 și până la reintegrarea efectivă ca șef adjunct. Totodată, s-au respins ca neîntemeiate cererile privind obligarea pârâților la plata beneficiului nerealizat, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 care se completează cu dispozițiile Legii nr. 101/1998 și cele ale art. 136 C. Muncii.

Aceasta întrucât în anexa la Legea nr. 188/1999 este prevăzută și funcția de director pe care reclamanta a îndeplinit-o până la data de 18 octombrie 2000, iar Banca Națională a României este o autoritate administrativă autonomă cu atribuții specifice în domeniul financiar-bancar.

Pe fond, s-a reținut că nu a avut loc o reorganizare efectivă și definitivă care să corespundă unei nevoi reale și care să privească în cazul reclamantei desființarea unui post de natura celui ocupat de aceasta, ci una formală, ceea ce conferă nelegalitate ordinului atacat. S-a reținut că s-a schimbat numai denumirea unei structuri din cadrul Băncii Naționale a României cu o alta și deși selectarea personalului în cadrul reorganizării, care în speță nu a avut loc, rămâne un atribut al conducerii Băncii Naționale a României, aceasta nu trebuie să fie abuzivă și arbitrară, fiind inadmisibil ca reorganizarea să fie subiectivă și să fie urmată de angajarea altei persoane pe postul desființat al reclamantei.

Totodată, s-a constatat și că pârâta nu a probat cu acte că anterior datei de 18 octombrie 2000 a oferit reclamantei un post corespunzător pregătirii sale profesionale.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, Banca Națională a României a declarat recurs și a solicitat, în principal, admiterea lui și casarea sentinței cu trimitere spre competentă soluționare la instanța de drept comun. Pe fondul cauzei se arată că a fost o reorganizare efectivă, astfel soluția pronunțată de instanța de fond nu se justifică. Recursul declarat este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici „funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale. Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege. Anexa poate fi completată prin hotărâre a guvernului”.

În Legea nr. 188/1999 nu există nici o mențiune referitoare la Banca Națională a României și la salariații acesteia, iar faptul că denumirea unei funcții avute de un salariat al Băncii Naționale a României seamănă cu cele menționate în anexa la Legea nr. 188/1999 nu este de natură a suplini și condiția menționării autorității în aceeași anexă.

Banca Națională a României este banca centrală a statului român, având personalitate juridică, al cărui statut este aprobat printr-o Lege specială, nr. 101/1998 care dispune că aceasta „elaborează, aplică, răspunde de politica monetară, valutară, de credit și de plăți, precum și de autorizarea și supravegherea prudențială bancară, în cadrul politicii generale a statului, verificând funcționarea normală a sistemului bancar și participarea la propunerea unui sistem financiar specific economiei de piață”.

La elaborarea Legii nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României s-a avut în vedere independența instituțională și financiară a băncii centrale în raport de celelalte instituții ale statului ca o cerință obligatorie prevăzută prin Statutul Sistemului European al Băncii Centrale și dispozițiile Tratatului de la Maastricht vizând Uniunea Economică Monetară.

Față de faptul că Banca Națională a României nu este înscrisă în anexa la legea privind Statutul funcționarilor publici, iar salariații săi nu sunt funcționari publici, rezultă că în speță ne aflăm în prezența unui litigiu de muncă, în legătură cu încetarea contractului individual de muncă, astfel cum este acesta definit în prevederile art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă.

Reclamanta a fost angajată la Banca Națională a României cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, ca director adjunct la Direcția de Plăți și Deconturi Bancare.

Aceasta a fost încadrată prin Ordinul Guvernatorului încheind contract individual de muncă cu Banca Națională a României, iar prin Ordinul Guvernatorului nr. 631/18 octombrie 2000, i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revenea Tribunalului București, secția conflicte de muncă, conform art. 2 lit. b1) C. proc. civ., iar nu Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Cauza fiind soluționată de o instanță necompetentă, urmează a se admite recursul și a se casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Municipiului București, secția conflicte de muncă, conform art. 313 și art. 2 lit. b1) C. proc. civ.

Criticile de fond ale recursului vor fi avute în vedere de instanță ca apărări ale părții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Banca Națională a României împotriva sentinței civile nr. 213 din 22 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția conflicte de muncă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2003.