Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 817/2025 AI generated

Creditor's challenge to insolvency claims table fails; appeal against peremption ruling quashed as time-barred.

Case Number Decizia nr. 817/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed the appellant's appeal as unfounded and the separate appeal against the 17 April 2024 interlocutory order as time-barred, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision that had declared the underlying appeal (against the insolvency creditor-claims table) perempted (lapsed for inactivity). The dispute arose from a creditor's challenge to the preliminary claims table in insolvency proceedings, seeking higher moral damages and penalties; the first-instance tribunal rejected the challenge, the appeal lapsed for failure to prosecute, and the appellant sought to overturn the peremption ruling. The Court held that the appeal against the 17 April 2024 refusal to reinstate the case could only be filed while the stay of proceedings lasted (art. 414(2) C. proc. civ.), so filing it after the appeal was perempted made it tardive; on the merits, under arts. 416(1), 417 C. proc. civ., the six-month peremption period ran from the stay order of 21 February 2024, was not interrupted by a reinstatement request that did not manifest genuine diligence to proceed, and had expired by 18 September 2024, making the peremption ruling lawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 113 din Legea nr. 85/2014, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 179 alin. (1) C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 417 C. proc. civ, art. 415 alin. (1) C. proc. civ; Creditor's challenge to insolvency claims table fails; appeal against peremption ruling quashed as time-barred: , au fost invocate dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Keywords

AI generated
insolvency filing of a claim stay of proceedings late objection to debt enforcement preliminary decision interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art. 113 din Legea nr. 85/2014
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
art. 179 alin. (1) C. proc. civ
(1) şi art. 179 alin. (1) C. proc. civ.
art. 416 alin. (1) C. proc. civ
În aprecierea recurentului, termenul de 6 luni de perimare curge de la data de 17.04.2024, la care a fost respinsă cererea de repunere pe rol şi se împlineşte la data de 17.10.2024 potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
art. 417 C. proc. civ
În opinia recurentului, cererea de repunere pe rol a soluţionării apelului formulată la 01.04.2024 denotă stăruinţa în judecata cauzei, aspect suficient pentru a genera întreruperea termenului de prescripţie potrivit art. 417 C. proc. civ.
art. 415 alin. (1) C. proc. civ
În esenţă, recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cererea de repunere pe rol a cauzei nu este circumscrisă îndeplinirii niciunei condiţii.
art. 223 alin. (3) C. proc. civ
Mai mult, recurentul a arătat că prin corespondenţă electronică a trimis la dosar o cerere de soluţionare a apelului în lipsa sa potrivit art. 223 alin. (3) C. proc. civ.
art. 414 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 07 aprilie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, sub nr. x/2021/a113, creditorul A. a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 2311 din 04.05.2022, solicitând diferenţa de daune morale de la suma trecută în tabel până la suma de 1.200.000 RON şi acordarea penalităţilor de 0,2 % pentru ambele sume (daune morale şi daune materiale).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 5447 din 06.12.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia.

2. Împotriva acestei sentinţe contestatorul A. a declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii în tot, în sensul admiterii contestaţiei formulate.

Prin încheierea din data de 21.02.2024, Curtea a dispus suspendarea judecăţii cererii de apel în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 17.04.2024, a fost respinsă cerere de repunere pe rol formulată de contestator.

La termenul din 18.09.2024, o nouă cerere de repunere pe rol a fost respinsă ca neîntemeiată, şi totodată, a fost invocată, din oficiu, excepţia perimării.

Prin decizia civilă nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a constatat perimat apelul declarat de contestator.

3.1. Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În motivare, recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură privind suspendarea şi perimarea apelului, sub sancţiunea nulităţii hotărârii potrivit art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) şi art. 179 alin. (1) C. proc. civ.

În aprecierea recurentului, termenul de 6 luni de perimare curge de la data de 17.04.2024, la care a fost respinsă cererea de repunere pe rol şi se împlineşte la data de 17.10.2024 potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 181 alin. (1) pct. 3 din acelaşi cod.

În continuare, recurentul a susţinut că prin perimarea apelului i s-a cauzat o vătămare care nu poate înlăturată decât prin anularea deciziei recurate.

În opinia recurentului, cererea de repunere pe rol a soluţionării apelului formulată la 01.04.2024 denotă stăruinţa în judecata cauzei, aspect suficient pentru a genera întreruperea termenului de prescripţie potrivit art. 417 C. proc. civ.

3.2. La 16 octombrie 2024, contestatorul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 17 aprilie 2024 în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii.

În esenţă, recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cererea de repunere pe rol a cauzei nu este circumscrisă îndeplinirii niciunei condiţii.

Mai mult, recurentul a arătat că prin corespondenţă electronică a trimis la dosar o cerere de soluţionare a apelului în lipsa sa potrivit art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la 03 octombrie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2024, iar prin rezoluţia din 17 februarie 2025 a fost acordat termen de judecată la 15 mai 2025.

Înalta Curte analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca ca tardiv recursul declarat împotriva încheierii din 17 aprilie 2024 şi a reţinut următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ. "asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului".

În cauză, prin încheierea recurată a fost respinsă cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată, iar prin decizia nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024 a fost constatat perimat apelul.

Prin urmare, măsura suspendării judecăţii apelului şi-a produs efectele până la 18 septembrie 2024, când instanţa a soluţionat apelul.

Aşadar, în temeiul art. 414 alin. (2) C. proc. civ. recursul împotriva încheierii din 17 aprilie 2024 putea fi formulat doar pe durata suspendării judecăţii, or, în cauză, el a fost declarat la 14 octombrie 2024, ulterior duratei stabilite de lege.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac sau de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător."

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispoziţiile legale incidente, astfel încât în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 17 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul împotriva deciziei civile nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură sau principii ale procesului civil, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, potrivit art. 174 C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancţiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurentul a invocat neregularităţi de ordin procedural privind încălcarea prevederilor legale privind suspendarea şi perimarea apelului.

În ceea ce priveşte criticile privind încălcarea regulilor de procedură privind suspendarea nu vor fi analizate, deoarece recurentul nu a atacat încheierea prin care instanţa de apel a dispus suspendarea soluţionării cauzei pentru lipsa părţilor.

Critica privind încălcarea normelor de procedură privind perimarea cererii de apel nu este fondată.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Ca sancţiune procesuală, perimarea lipseşte actul de sesizare a instanţei de efecte, din pricina conduitei procesuale neglijente, caracterizată prin lipsa de stăruinţă a părţii care a învestit instanţa. Aşa fiind, perimarea poate interveni numai în situaţia identificării, în mod incontestabil, a unei culpe procesuale în sarcina părţii.

Controlul legalităţii unei hotărâri de natura deciziei recurate presupune verificarea condiţiilor cuprinse în art. 416 C. proc. civ., respectiv, rămânerea în nelucrare timp de 6 luni a procesului, care să se fi datorat culpei părţii, ca şi absenţa unei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare.

Instanţa de control judiciar devolutiv a reţinut că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la 21.02.2024, când cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

A mai reţinut că cererea de redeschidere a judecăţii, formulată de contestator şi respinsă ca neîntemeiată, nu poate fi considerată un act de întrerupere a cursului perimării, deoarece respectiva cerere nu a avut aptitudinea de a conduce la judecarea acţiunii; consecutiv, a constatat că termenul de perimare de 6 luni a început să curgă la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii, 21.02.2024 şi era deja epuizat la 18.09.2024, data pronunţării hotărârii.

Prin memoriul de recurs, recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 181 alin. (1) pct. 3 din acelaşi cod deoarece termenul de 6 luni de perimare curge de la data de 17.04.2024, la care a fost respinsă cererea de repunere pe rol şi se împlineşte la data de 17.10.2024.

Sub acest aspect, recurentul a subliniat că formularea cererii de repunere pe rol denotă stăruinţa în judecata cauzei, aspect suficient pentru a genera întreruperea termenului de prescripţie potrivit art. 417 C. proc. civ., care s-a împlinit la 17.10.2024, ulterior pronunţării deciziei recurate.

Critica este nefondată, întrucât producerea efectului întreruptiv prevăzut de art. 417 C. proc. civ. nu are loc automat, prin înregistrarea cererii de redeschidere a judecăţii în interiorul termenului reglementat de art. 416 alin. (1) din acelaşi cod, ci este subordonată condiţiei ca aceasta să fie făcută în vederea judecării procesului, cerându-se, deci, să îndeplinească condiţiile intrinseci şi extrinseci pe care legea le prevede pentru valabila sa îndeplinire.

În cauză, referitor la cererea de repunere pe rol formulată la 01 aprilie 2024, instanţa de prim control judiciar a constatat că subzistă temeiurile suspendării şi a respins cererea de repunere pe rol a cauzei ca neîntemeiată, întrucât prin cererea de repunere pe rol a cauzei apelantul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi nici nu s-a prezentat.

În consecinţă, cererea de repunere pe rol, astfel cum a fost formulată şi lipsa apelantului de la soluţionarea acesteia nu denotă stăruinţa părţii în soluţionarea cauzei, aptă a genera efectul întreruptiv prevăzut de art. 417 Cod procedură civilă.

Subsecvent, trebuie conchis că termenul de perimare, care a început să curgă de la 21.02.2024 nu a fost întrerupt şi era, deci, împlinit la 18 septembrie 2024, data pronunţării deciziei recurate, care apare legală, în raport cu criticile formulate.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021 şi, ca tardiv, recursul declarat împotriva încheierii din 17 aprilie 2024, pronunţate de aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2025.