Contractual penalty claim fails; res judicata binds prior finding of bank's good-faith garnishment.

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprindere Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 252.561,30 RON, cu titlu de daune - interese.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1170, art. 1270, art. 1523, art. 1531, art. 1535 şi art. 1350 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 409 din 4 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 252.561,30 RON, reprezentând daune-interese şi suma de 6.130,21 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, pârâta A. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 586 A din 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.

3. Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 2387 din 16.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Dosarul a fost reînregistrat la data de 24.05.2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub numărul x/2021*.

Prin decizia civilă nr. 1439A din 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în rejudecare după casare, s-a admis apelul formulat de pârâtă şi a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

5. Împotriva acestei decizii, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprindere Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată.

În opinia recurentului, instanţa de apel a încălcat prevederile legale privind autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3906/2018, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 2387 din 16.11.2023, instanţa supremă a trimis cauza spre rejudecare pentru a se analiza incidenţa art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 12.3 din convenţia cadru şi că reclamantul este îndreptăţit cu titlu de prejudiciu la o sumă egală cu cele poprite în cadrul executării silite anulate.

Din sentinţa civilă nr. 3906/2018, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, rezultă că instanţa a reţinut faptul că demararea procedurii de executare silită nu a fost nejustificată şi nu măsura popririi.

Astfel că, ceea ce a intrat în puterea de lucru judecat este că demararea procedurii de executare silită nu a fost nejustificată. Recurentul a subliniat că poprirea este un act distinct de executare, care se înfiinţează potrivit art. 782 C. proc. civ., neexistând identitate între demararea procedurii de executare silită şi înfiinţarea popririi.

În opinia recurentului, nu există un suport legal în susţinerea tezei că, dacă s-a constatat cu putere de lucru judecat că demararea executării silite nu a fost nejustificată, atunci şi poprirea nu ar fi fost nejustificată.

Aşadar, potrivit recurentului instanţa de apel trebuia să examineze incidenţa art. 12.3 din convenţia cadru, prin raportare la poprirea conturilor şi anularea acestei măsuri în temeiul sentinţei civile nr. 3906/2018.

Recurentul susţine că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că în recurs s-ar fi dezlegat cu caracter obligatoriu problema de drept conform căreia lipseşte caracterul nejustificat al popririi.

S-a mai arătat că decizia de casare nu stabileşte ce aspecte au intrat în puterea lucrului judecat, ci hotărârile pronunţate în acest dosar. Practic, dacă s-ar admite că instanţa de recurs a tranşat faptul că poprirea era nejustificată şi că acest aspect are autoritate de lucru judecat ar însemna ca instanţa de rejudecare să ia act de cele constatate. Or, o astfel de abordare ar încălca atribuţiile puterii judecătoreşti şi lipseşte de conţinut etapa rejudecării apelului.

S-a mai susţinut că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat invocată de intimata-pârâtă cu privire la considerentele sentinţei civile nr. 3906/2018, deoarece banca nu a respectat obligaţiile asumate, fiind constatată lipsa de exigibilitate a creanţei pusei în executare, fapt ce a determinat anularea executării silite, iar, pe de altă parte, între cele două litigii nu există identitate de obiect şi cauză.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată, recurenta-reclamantă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprindere Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a depus răspuns la întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată la 12 decembrie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 21 februarie 2025 s-a fixat termen la 15 mai 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat în raport cu cele reţinute în sentinţa civilă nr. 3906/2018, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2018. Însă, instanţa supremă constată că aceste critici se referă la pretinsa ignorare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel încât acestea urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Autorul recursului critică, în esenţă, decizia recurată sub aspectul încălcării puterii de lucru judecat prin raportare la aspectele reţinute de instanţă în considerentele sentinţei civile nr. 3906/2018 privind faptul că demararea procedurii de executare silită nu a fost nejustificată şi nu măsura popririi.

În acest sens, recurentul susţine că instanţa de apel trebuia să examineze incidenţa clauzei penale prevăzute la art. 12.3 din contractul cadru prin raportare la poprirea conturilor acestuia şi nu să constate în mod eronat că a fost dezlegată obligatoriu lipsa caracterului nejustificat al popririi.

Înalta Curte subliniază că este necesară verificarea cu prioritate a deciziei civilă nr. 2387 din 16.11.2023, pronunţată în primul ciclu procesual, prin care a fost admis recursul, casată decizia din apel şi trimisă cauza spre rejudecarea apelului pârâtei.

Prin decizia de casare instanţa supremă a analizat cerinţa premisă pentru incidenţa clauzei penale prevăzute la art. 12.3 din convenţia cadru, respectiv înfiinţarea în mod nejustificat de popriri şi a constatat că au fost încălcate prevederile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin raportare la considerentele sentinţei civile nr. 3906/2018, pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2018.

Instanţa de casare a reţinut că în considerentele sentinţei nr. 3906/2018, pronunţate de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, rezultă că banca a fost de bună-credinţă atunci când a demarat procedura executării silite, care s-a concretizat prin înfiinţarea unei popriri cu privire la o sumă de bani în cuantum de 252.561,30 RON şi că, demararea procedurii executării silite nu a fost nejustificată.

În continuare, prin decizia de casare instanţa supremă a reţinut că nu este îndeplinită condiţia premisă a art. 12.3 alin. (3) din convenţia cadru nr. 156/2011, întrucât prin sentinţa evocată s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, faptul că lipseşte caracterul nejustificat al executării silite, respectiv al instituirii popririi.

Aşa fiind, instanţa supremă a reţinut în decizia de casare faptul că statuările din sentinţa evocată anterior au intrat în puterea de lucru judecat, ele nu pot fi repuse în discuţie într-un nou proces, impunându-se respectarea lor în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, Înalta Curte constată că, în cauză, decizia recurată a fost pronunţată de instanţa de apel în rejudecare, având limitele trasate în mod expres prin decizia de casare pronunţată de instanţa supremă.

Potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ. "după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".

Prin decizia de casare, Înalta Curte a dezlegat cu caracter obligatoriu, pentru instanţa de rejudecare, faptul că nu este îndeplinită condiţia premisă a art. 12.3 alin. (3) din convenţia cadru nr. 156/2011 privind caracterul nejustificat al popririi, acest aspect fiind reţinut cu putere de lucru judecat în considerentele sentinţei nr. 3906/2018, pronunţate de Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

În acest context, se constată că instanţa de apel, în rejudecare, cu respectarea dispoziţiilor privind judecata în fond după casare prevăzute de art. 501 C. proc. civ., a admis apelul pârâtei şi a respins cererea de chemare în judecata ca neîntemeiată, pe considerentul că nu este îndeplinită condiţia caracterului nejustificat al popririi pentru a se putea angaja răspunderea civilă contractuală prevăzută de clauza penală de la art. 12.3 din convenţia cadru, aspect reţinut cu putere de lucru judecat în considerentele sentinţei nr. 3906/2018.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut în mod corect aspectele tranşate de instanţa de recurs în primul ciclu procesual privind caracterul nejustificat al popririi dezlegat cu putere de lucru judecat prin sentinţa evocată şi fiind ţinută de limitele casării, nu putea să analizeze acest aspect, întrucât ar fi nesocotit probele de drept dezlegate prin decizia de casare potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nici criticile recurentului privind încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi lipsirii de conţinut a etapei rejudecării apelului nu sunt întemeiate, deoarece instanţa, în rejudecarea apelului, potrivit art. 501 C. proc. civ., a analizat condiţiile răspunderii civile contractuale prin raportare la cele dezlegate cu caracter obligatoriu prin decizia de casare privind caracterul nejustificat al popririi, reţinut cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 3906/2018.

În considerarea celor prezentate, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în rejudecarea apelului pârâtei, nu a încălcat prevederile legale privind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, aceste aspecte fiind deja dezlegate prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat.

Pentru toate considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1439A din 11 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1439A din 11 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2025.