Judicial recusal for antepronouncement when prioritizing resolution of procedural appeals over merits
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as unfounded the cassation appeal filed by the energy company respondent, thereby upholding the appellate court’s decisions to reject two recusal motions and leaving intact the prior lower-court rulings regarding the procedural status of the case. The dispute arose from a commercial litigation over the termination or adaptation of an electricity supply contract due to *imprévisibilité*, where the claimant sought to rescind the agreement and the defendant counterclaimed for significant damages; at the cassation stage, the defendant challenged the appellate court’s refusal to recuse the panel, arguing that the judges’ preliminary prioritization of appeals against procedural orders and their subsequent ruling on those orders constituted prejudgment and a violation of impartiality. Relying on Article 42(1) points 1 and 13 and Article 425 of the Romanian Code of Civil Procedure, the court held that merely prioritizing the resolution of related appeals and discussing procedural matters ex officio does not amount to *avant-prononcé* or breach the presumption of judicial independence and impartiality, confirming that the appellate court’s reasoning was sufficient and that the recusal institution does not serve to review the legal correctness of procedural measures.
Legislator headnote
AI generatedart. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 244 din Legea nr. 99/2016, art. 30 alin. (2) pct. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 54 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Judicial recusal for antepronouncement when prioritizing resolution of procedural appeals over merits: , reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu cele ale art. 244 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi cu cele ale art. 1.271 C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2025
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună încetarea contractului de furnizare energie electrică nr. NE21F105 din 26.04.2021 de la data formulării cererii de chemare în judecată, ca urmare a impreviziunii.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu cele ale art. 244 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi cu cele ale art. 1.271 C. civ.
Reclamanta A. S.R.L a formulat cerere completatoare şi precizatoare prin care a solicitat să se dispună în principal, încetarea contractului de furnizare energie electrică nr. NE21F105 din 26.04.2021, de la data de 26.10.2021, ca urmare a impreviziunii, iar, în subsidiar, a solicitat adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor.
De asemenea, reclamanta a formulat şi note scrise prin care a înţeles să precizeze capătul de cerere prin care a solicitat adaptarea contractului, în sensul că a solicitat adaptarea contractului de furnizare energie electrică prin modificarea preţului propriu de furnizare al energiei electrice active (fără TVA), prevăzut în Anexa nr. 1 la contractul de furnizare energie electrică menţionat, de la valoarea de 309,40 RON/Mwh la valoarea de 1.100 RON/Mhw, începând cu data de 26.10.2021.
Pârâta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. a formulat la data de 23.11.2021 cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei de judecată să oblige reclamanta la plata contravalorii energiei electrice achiziţionată forţat de aceasta de la furnizorul de ultimă instanţă (FUI) datorită comportamentului abuziv şi neloial, contrar dispoziţiilor legale în vigoare, precizate ulterior la suma de 82.706.964,07 RON pentru perioada 19.11.2021 - 28.02.2022 şi la contravaloarea diferenţei de preţ, faţă de preţul din contract şi preţul achitat conform actului adiţional, respectiv suma de 790,06 RON/MWh 04.03.2022 - 30.04.2022, la care se adaugă plata dobânzii penalizatoare echivalentă cu 0,02% pentru perioada 19.11.2021 - 30.04.2022 şi reţinerea garanţiei de bună execuţie raportat la valoarea obligaţiilor neîndeplinite.
Prin încheierea din data de 16 februarie 2022 instanţa a constatat că pârâta-reclamantă este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 30 alin. (2) pct. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin încheierea din data de 21 septembrie 2022, tribunalul a constatat că a rămas în litigiu prejudiciul calculat de la data de 19.11.2021 până la încheierea actului adiţional din data de 28.02.2022.
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 04.03.2024, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală având ca obiect încetarea contractului şi restabilirea echilibru contractual, formulată de reclamantă.
S-a admis în parte cererea reconvenţională, astfel cum a fost modificată şi a fost obligată reclamanta-pârâtă A. la plata către pârâta-reclamantă Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. a sumei de 50.444.592 RON, reprezentând daune compensatorii şi a dobânzii penalizatoare în cuantum de 0,02%, calculate asupra debitului principal în cuantum total de 50.444.592 RON, de la data de 03.03.2022 şi până la data achitării integrale a debitului principal, fără a depăşi valoarea acestuia.
A fost respinsă în rest cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi a fost obligată reclamanta-pârâta la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 48.331,09 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din data de 16.02.2022 reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în integralitate a sentinţei apelate şi, în parte, a încheierii, cu consecinţa admiterii cererii introductive formulate de reclamantă şi a respingerii cererii reconvenţionale formulate de pârâtă.
De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe şi încheierii de şedinţă din 21 septembrie 2022, pârâta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. a formulat apel.
La termenul de judecată din data de 17 iunie 2024 Curtea a acordat cuvântul părţilor în susţinerea şi respectiv combaterea motivelor de apel invocate cu privire la încheierile de şedinţă din 16.02.2022 şi 21.09.2022, pronunţate de Tribunalul Galaţi, în prezentul dosar şi a amânat pronunţarea la data de 26.06.2024 şi respectiv 02.07.2024, în cauză fiind formulată de către apelanta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. şi o cerere de recuzare a completului.
Prin încheierea din 25 iunie 2024, completul legal investit a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a completului de judecată compus din doamnele judecător B. şi C..
Prin decizia civilă nr. 203 din 02.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de reclamantă.
S-a admis cererea formulată de pârâtă privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
S-a admis apelul formulat de reclamantă împotriva încheierii din 16.02.2022 şi s-a schimbat în parte încheierea, în sensul că s-a admis excepţia tardivităţii formulării cererii reconvenţionale, invocată de reclamanta A. S.R.L.
S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă împotriva încheierii din 21.09.2022 şi s-a fixat un nou termen, pentru soluţionarea apelurilor formulate împotriva sentinţei civile nr. 43 din 4.03.2024.
Prin încheierea din 3 octombrie 2024 a fost respinsă cererea de recuzare a completului de judecată compus din doamnele judecător B. şi C., formulate de pârâta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A.
Prin decizia 268 din 11 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în acelaşi dosar, s-a admis apelul formulat de reclamantă, a fost schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă, ca fiind tardiv formulată, cererea reconvenţională a pârâtei Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti S.A.
De asemenea, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei care nu sunt contrare deciziei.
A fost obligată intimata Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. să plătească apelantei A. S.R.L. suma de 579.305 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
3. Împotriva încheierilor din 25 iunie 2024 şi 03 octombrie 2024, pârâta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea încheierilor atacate şi a deciziilor pronunţate în apel, precum şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. în soluţionarea celor două cereri de recuzare, întrucât aceasta şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia pe care o va pronunţa în calea de atac a apelului.
În ceea ce priveşte cererea de recuzare formulată în data de 18.06.2024, respinsă prin încheierea din 25 iunie 2024, cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este pe deplin aplicabil, deoarece membrele completului şi-au manifestat anterior punctul de vedere cu privire la soluţia ce urma a fi pronunţată în cauză, prin prioritizarea soluţionării apelurilor formulate împotriva încheierilor premergătoare, în condiţiile în care acestea făceau corp comun cu hotărârea de fond.
De asemenea, acelaşi caz de incompatibilitate este aplicabil şi cererii de recuzare formulată în data de 27.09.2024 şi respinsă prin încheierea din 03 octombrie 2024, pe motiv că membrii completului de apel au soluţionat cu prioritate apelul împotriva încheierilor premergătoare, antepronunţându-se astfel cu privire la apelul împotriva sentinţei, care era indisolubil legat de apelul împotriva încheierii premergătoare din 21.09.2022.
Contrar aprecierilor instanţei prin încheierea din 25 iunie 2024, în opinia recurentei, completul de judecată s-a antepronunţat atât cu privire la apelul împotriva încheierii premergătoare, cât şi cu privire la admiterea probelor, deoarece instanţa, cu titlu prealabil a ridicat această problemă, sugerând în mod vădit că dacă va respinge apelul împotriva încheierii nu ar mai fi necesară administrarea probei cu expertiză.
De altfel, instanţa nu a motivat în niciun fel în ceea ce priveşte ordinea de prioritizare a soluţionării apelurilor declarate în cauză.
De asemenea, contrar celor reţinute prin încheierea din 3 octombrie 2024, imparţialitatea completului a fost afectată pe motiv că acelaşi complet care a soluţionat apelul împotriva încheierilor premergătoare trebuia să se pronunţe şi asupra apelului împotriva sentinţei.
Aşadar, în condiţiile în care instanţa de apel se pronunţase deja cu privire la principalele critici care făceau obiectul apelului împotriva încheierii, era complet previzibilă soluţia care va fi pronunţată de acelaşi complet cu privire la aceleaşi critici care vizau sentinţa.
Recurenta a subliniat că nu era necesar să existe o antepronunţare propriu-zisă a instanţei, întrucât din motivele de apel şi soluţia pronunţată cu privire la încheierile premergătoare, rezultă în mod cert soluţia asupra apelului împotriva sentinţei.
În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că încheierile recurate nu sunt motivate.
Sub acest aspect, recurenta a menţionat că din motivarea încheierilor recurate nu se poate deduce raţionamentul instanţei în pronunţarea soluţiilor de respingere a cererilor de recuzare, apreciindu-se, în mod vag, că nu au fost aduse dovezi privind imparţialitatea completului de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului.
Cauza a fost înregistrată la 06 noiembrie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 17 februarie 2025 s-a fixat termen la 15 mai 2025.
Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. în soluţionarea celor două cereri de recuzare, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.
Cazul de incompatibilitate relativă prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează judecătorul care şi-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare. De asemenea, punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept potrivit art. 14 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., nu îl face pe judecător incompatibil.
Totodată, dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. vizează cazurile de incompatibilitate rezultate din situaţii când există alte elemente decât cele prevăzute la pct. 1-12, care nasc în mod întemeiat îndoieli privind imparţialitatea judecătorului.
În aprecierea recurentei, în mod greşit curtea de apel a respins cererea de recuzare întemeiată pe dispoziţiile legale evocate, prin încheierea din 25 iunie 2024, deoarece membrii completului competent să soluţioneze calea de atac a apelului şi-au manifestat anterior punctul de vedere cu privire la soluţia ce urma a fi pronunţată în cauză, prin prioritizarea soluţionării apelurilor formulate împotriva încheierilor premergătoare, în condiţiile în care acestea făceau corp comun cu hotărârea de fond.
Aşadar, recurenta susţine că magistraţii s-au antepronunţat atât cu privire la apelul împotriva încheierii premergătoare, cât şi cu privire la administrarea probelor în calea de atac a apelului.
Verificând încheierea din 25 iunie 2024, se constată că instanţa a analizat situaţia de la termenul de judecată din apel de la 17 iunie 2024 şi a constatat că nu a fost pusă sub semnul îndoielii imparţialitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea apelului, întrucât aceştia au pus în discuţia părţilor ordinea de prioritate a soluţionării celor două apeluri formulate în cauză, în considerarea probatoriului solicitat de părţi, fără a se pronunţa cu privire la respingerea sau admiterea probelor solicitate şi fără a lăsa să se întrevadă soluţia ce s-ar putea pronunţa în cauză, îndeplinindu-şi atribuţiile şi obligaţiile prevăzute de lege.
Instanţa supremă subliniază că fundamentul instituţiei recuzării este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.
Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, imparţialitatea putând fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândeşte în forul său interior într-o cauză anume, şi un demers obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa.
Or, Înalta Curte constată că instanţa a analizat dacă completul din apel prin măsura de prioritizare a discutării apelurilor împotriva încheierilor premergătoare s-a antepronunţat cu privire la soluţie şi administrarea probelor şi, în mod just, a reţinut că prin acordarea cuvântului asupra acestor apeluri nu şi-a spus părerea cu privire la probele ce urmau a fi administrate în cauză şi nici referitor la soluţie.
Prin urmare, se constată că prin stabilirea ordinii de soluţionare a apelurilor nu a fost pusă sub semnul îndoielii imparţialitatea judecătorilor în administrarea probelor şi soluţionarea apelurilor împotriva încheierilor premergătoare, nefiind incident nici cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
Totodată, recurenta a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. atunci când a fost respinsă cererea de recuzare a completului din apel prin încheierea din 3 octombrie 2024, deoarece instanţa prin soluţionarea apelului împotriva încheierilor premergătoare a lăsat să se întrevadă soluţia asupra apelului împotriva sentinţei.
Examinând încheierea recurată, se constată că instanţa a analizat decizia civilă nr. 203 din 02.07.2024, prin care au fost soluţionate apelurile împotriva încheierilor premergătoare şi a constatat că judecătorii din apel nu au făcut nicio afirmaţie cu referire la soluţia pe care o vor pronunţa în cauză privind apelul împotriva sentinţei, iar prin modalitatea de soluţionare a apelurilor şi din motivarea deciziei, completul de judecată nu a lăsat să se întrevadă soluţia din dosar.
În consecinţă, instanţa supremă constată că instanţa a analizat dacă completul de apel s-a antepronunţat în cauză şi, în mod corect, a reţinut că prin modalitatea de soluţionare a apelurilor şi din considerentele deciziei civile nr. 203 din 02.07.2024 nu rezultă că aceştia s-au antepronunţat şi nici elemente care să pună la îndoială imparţialitatea magistraţilor.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect au fost respinse cererile de recuzare prin încheierile din 25 iunie 2024 şi 03 octombrie 2024, întrucât curtea de apel a verificat cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. şi a constatat că din măsurile procesuale efectuate în dosar nu rezultă că judecătorii ar fi lăsat să se întrevadă soluţia din dosar.
Totodată, este de subliniat faptul că în soluţionarea cererilor de recuzare instanţa nu este învestită cu verificarea legalităţii măsurilor procesuale luate de completul de apel, eventualele greşeli de judecată urmând a fi remediate prin intermediul căilor de atac şi nu prin intermediul cererilor de recuzare.
Prin urmare, nefiind încălcate normele de procedură invocate de către recurentă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 este nefondat.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că încheierile recurate nu sunt motivate deoarece din considerentele acestora nu se poate deduce raţionamentul instanţei în pronunţarea soluţiilor de respingere a cererilor de recuzare.
Verificând încheierea din 25 iunie 2024, se constată că instanţa a analizat măsurile procesuale luate de completul de apel la termenul din 17 iunie 2024 şi a constatat că magistraţii au pus în discuţia părţilor ordinea de prioritate a soluţionării celor două apeluri formulate în cauză, în considerarea probatoriului solicitat de părţi, fără a se pronunţa cu privire la respingerea sau admiterea probelor solicitate şi fără a se antepronunţa în cauză, ci îndeplinindu-şi atribuţiile şi obligaţiile prevăzute de lege.
De asemenea, examinând încheierea din 03 octombrie 2024, se constată că instanţa a analizat decizia prin care au fost soluţionate apelurile împotriva încheierilor premergătoare şi a constatat că judecătorii din apel nu au făcut nicio afirmaţie cu referire la soluţia pe care o vor pronunţa în cauză privind apelul împotriva sentinţei, iar prin modalitatea de soluţionare a apelurilor şi din motivarea deciziei, completul de judecată nu a lăsat să se întrevadă soluţia din dosar.
Prin urmare, se constată că au fost analizate cazurile de incompatibilitate invocate şi au fost înlăturate în mod argumentat îndoielile privind imparţialitatea completului de apel, într-o manieră care permite înţelegerea raţionamentului juridic care a fundamentat soluţia instanţei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivarea instanţei din cele două încheieri recurate cuprinde raţionamentul logico-juridic prin care s-a demonstrat imparţialitatea completului din apel, este conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind în ipoteza unei nemotivări a deciziei recurate.
Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În considerarea celor prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. împotriva încheierilor din 25 iunie 2024 şi 3 octombrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat pârâta Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. împotriva încheierilor din 25 iunie 2024 şi 3 octombrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2025.