Civil liability of bank for agents' failure in customer due diligence and signature verification under AML regulations

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Obiectul cererii de chemare în judecată.

1. Prin cererea de chemare în judecată formulată la 14 mai 2018, pe rolul Tribunalului Specializat Argeş, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata despăgubirilor materiale şi morale ca urmare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite investigate în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

2. În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate, reclamanta a precizat că acestea sunt în cuantum de: 15.386.894 RON, reprezentând daune materiale constituite din paguba produsă prin acţiunile infracţionale, sumă compusă din valoarea creditelor obţinute în fals pe contul şi în numele societăţii, în cuantum de 8.547.024 RON, plus valoarea dobânzilor şi comisioanelor reţinute de bancă în cuantum de 886.385 RON, plăţile în numerar în cuantum de 183.400 RON, însumând un total de 9.616.809 RON, la care se adaugă o dobândă legală de 6%/an pentru perioada martie 2007 - martie 2018, în valoare de 5.770.085 RON, adică un total de 15.386.894 RON; 22.823.460 RON (6.600.000 euro x 3,4581) reprezentând daune materiale constituite din beneficiul nerealizat ca urmare a blocării activităţii societăţii prin executarea silită şi apoi intrarea sa în insolvenţă din cauza acţiunilor infracţionale ale pârâtei; daune morale estimate la suma de 1.000 euro (echivalentul în RON)/zi, pentru fiecare zi care a trecut de la data începerii activităţii infracţionale şi până la data efectivei plăţi. Provizoriu, reclamanta a estimat că suma solicitată este de 365.000 euro/an x 12 luni (01 iunie 2006 - mai 2018), respectiv 4.380.000 euro, în echivalentul RON la data plăţii, adică suma de 20.148.000 RON.

3. Reclamanta a menţionat că despăgubirile morale reprezintă prejudiciul creat prin defăimarea societăţii, a asociaţilor şi administratorilor, care a cauzat întreruperea multor contracte economice aflate în lucru, precum şi blocarea contractelor şi activităţilor care puteau fi realizate din anul 2008 până în prezent.

Cuantumul sumelor solicitate cu titlu de prejudiciu material şi moral este de 58.358.354 RON.

4. În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. de la 1864.

B. Hotărârea primei instanţe.

5. Prin sentinţa civilă nr. 694 din 02.10.2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş, s-au admis excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

6. La data de 29.10.2018, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018.

7. Prin sentinţa civilă nr. 85 din 18.01.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea secţiei a VI-a din cadrul Tribunalului Bucureşti.

8. La data de 04.03.2019, dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a VI-a din cadrul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2018*, care prin încheierea din 13.03.2019 a admis excepţia necompetenţei funcţionale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti.

9. Prin sentinţa civilă nr. 37F/24.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a civile din cadrul Tribunalului Bucureşti.

10. Prin încheierea din 27.11.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a soluţionat excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată, având în vedere cauza juridică cu care a fost învestit tribunalul, respectiv răspundere civilă delictuală cu referire la faptele ilicite ca fiind infracţiunile cercetate în dosarul penal x/2014 constând în înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals privind identitatea, a respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată, având în vedere cauza juridică a acţiunii din care rezultă în mod evident că reclamanta poate realiza un folos practic din cererea de chemare în judecată, prin care se solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru faptele ilicite constând în infracţiunile pretins săvârşite de către prepuşii săi, împrejurarea neînscrierii pârâtei la masa credală a reclamantei neavând nicio legătură cu obiectul şi cauza juridică a prezentei acţiuni, a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că s-au indicat motivele de fapt şi de drept în cererea de chemare în judecată şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată, apreciind că o soluţie de constatare a prescripţiei acţiunii civile introduse pe cale separată la instanţa civila încalcă dreptul de acces la instanţă, garantat de dispoziţiile art. 6 din CEDO.

11. La data de 07.01.2020, reclamanta a depus o cerere precizatoare în ceea ce priveşte actele care constituie fapte ilicite ale răspunderii civile delictuale, ca fiind acţiunile ilicite care au făcut obiectul cercetării penale potrivit plângerii penale depuse în anul 2009 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

12. Prin încheierea din 08.01.2020, tribunalul a constatat că prin cererea depusă de reclamantă s-au făcut completări în ceea ce priveşte motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, sens în care s-a extins cauza juridică a acţiunii. În acest sens, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată se referă numai la faptele cercetate în dosarul penal nr. x/2014, iar precizarea formulată se referă şi la alte fapte în afara celor cercetate în dosarul penal, astfel cum rezultă din referatul de urmărire penală din 12.01.2016.

13. La data de 03.03.2020, la dosarul cauzei a fost înregistrată cererea formulată de reclamantă, prin care a înţeles să micşoreze cuantumul daunelor morale solicitate, la suma provizorie de 400.000 euro, calculate la cursul în RON din ziua plăţii, cu obligaţia de plată a dobânzii legale din ziua rămânerii definitive a hotărârii, până la plata integrală a debitului. La aceeaşi dată, numita D. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, care a fost admisă în principiu prin încheierea din 01.07.2020.

14. Prin încheierea din 04.03.2020, instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării cererii adiţionale în ceea ce priveşte faptele care exced cauza juridică cu care a fost învestită instanţa prin cererea introductivă, cercetarea judecătorească urmând a se limita numai la cauza cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată, respectiv faptele cercetate în dosarul nr. x/2014, sub aspectul tuturor actelor materiale de natură a intra în conţinutul infracţiunii cercetate în respectivul dosar penal.

15. Prin sentinţa civilă nr. 2894 din 25.11.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată precizată, ca neîntemeiată.

De asemenea, s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta accesorie D., ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 20.000 RON, cu titlu de onorariu avocaţial redus, şi suma de 3.000 RON, reprezentând onorariul expertului.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

16. Împotriva acestei hotărâri reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a declarat apel solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 4.584.637 RON sustrase din contul societăţii prin ordinele de plată false precizate la poziţiile 1-18, 22, 27, 28, 32 şi 33 şi 1-6 din raportul de expertiză contabilă, a sumei de 1.750.000 RON care se regăseşte în ordinele de plată false de la poziţiile 19, 20, 21, 23, 24, 25, 26, 29, 30, 32 şi 34 din raportul de expertiză contabilă, la care se adaugă suma de 45.000 RON sustrasă de E. în data de 22.08.2006 şi suma de 72.000 RON sustrasă din contul societar la 14.08.2006 de aceeaşi persoană, precum şi a sumei de 259.938 RON cu titlu de dobânzi bancare încasate de bancă şi a sumei de 38.197 RON comisioane stabilite prin raportul de expertiză contabilă, la care se adaugă dobânda legală de la data de 01.01.2007 până la rămânerea definitivă a sentinţei.

17. Împotriva aceleaşi sentinţe, la 04.05.2023, intervenienta D. a declarat apel, solicitând anularea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

18. Prin încheierea din 15.11.2023, instanţa de apel a admis excepţia netimbrării apelului formulat de intervenienta D., pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

D. Hotărârea instanţei de apel.

19. Prin decizia nr. 404 din 06 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost anulat apelul declarat de intervenienta D., ca netimbrat.

De asemenea, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost obligată pârâta C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 4.702.187 RON, cu titlu de prejudiciu material, precum şi a dobânzii legale aferente, ce se va calcula începând cu 01.01.2007 şi până la 31.08.2011, conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 şi începând cu 01.09.2011 şi până la rămânerea definitivă a sentinţei, conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

A fost obligată pârâta C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

Totodată, a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâta a sumei de 22.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi a sumei de 11.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

20. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C. S.A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

21. În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 302 C. proc. civ., art. 22 din acelaşi cod privind rolul activ al judecătorului, art. 335 alin. (3) C. proc. civ. şi principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

22. În acest sens, a arătat că prin decizia recurată, fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea parcurgerii procedurii verificării înscrisurilor, astfel cum este reglementată de art. 302 şi urm. C. proc. civ., instanţa de apel a procedat la verificarea din oficiu a semnăturilor de pe setul de înscrisuri care o împuterniceau cu drept de semnătură pe numita E. pe contul bancar al reclamantei deschis la C., dar şi de pe ordinele de plată contestate de către reclamantă în prezenta cauză.

23. Practic, deşi fusese epuizată etapa cercetării judecătoreşti, în etapa deliberării şi a motivării hotărârii judecătoreşti, instanţa a procedat la verificarea semnăturilor de pe înscrisurile menţionate, comparându-le cu scriptele de comparaţie luate cu prilejul administrării probei cu expertiza grafoscopică, în dosarul penal nr. x/2014

24. Or, în contextul în care, cu prilejul deliberării şi motivării hotărârii judecătoreşti, instanţa a făcut o veritabilă verificare de scripte, recurenta a apreciat că au fost încălcate atât prevederile art. 302 şi urm. C. proc. civ., dar şi principiul contradictorialităţii prevăzut la art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ. şi dreptul la apărare conform art. 13 alin. (3) din acelaşi cod, partea fiind în imposibilitatea obiectivă de a face apărări şi de a emite un punct de vedere faţă de cele reţinute de instanţa de apel.

25. S-a mai susţinut că, fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor noul temei juridic al cererii, instanţa de apel a reţinut că fapta ilicită a prepuşilor băncii a constat în încălcarea prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi a Normelor BNR nr. 3/2002 privind standardele de cunoaştere a clientelei, respectiv a obligaţiei de verificare a clientelei.

26. S-a arătat că acest temei juridic nu a fost niciodată invocat de intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nici în cuprinsul cererii de apel, partea aflându-se în imposibilitatea obiectivă de a formula apărări complexe faţă de acest temei juridic.

27. Sub acest aspect s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., deoarece a schimbat cauza juridică a cererii de chemare în judecată în apel, fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului.

28. S-a învederat că în cursul judecăţii în primă instanţă, nici măcar aceasta nu a reţinut aplicabilitatea Legii nr. 656/200 şi a Normelor BNR nr. 3/2022, astfel că instanţa de apel nu putea, sub nicio formă, să schimbe temeiul juridic direct în apel.

29. Pe de altă parte, instanţa de apel nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor noul temei juridic, această împrejurare fiind de natură să încalce normele privind rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 22 C. proc. civ., principiul contradictorialităţii conform art. 14 alin. (4)-(6) din acelaşi cod şi dreptul la apărare, potrivit art. 13 alin. (3) din acelaşi cod.

30. S-a mai susţinut că, prin considerentul categoric al instanţei de apel, în sensul că nu există nicio probă care să susţină poziţia constantă a societăţii pârâte, s-a ajuns la încălcarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) C. proc. civ.

31. Sub acest aspect s-a arătat că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit, la obiectivul nr. 2 teza finală, expertul desemnat nu a răspuns complet, întrucât "în lipsa registrului jurnal şi a fişelor conturilor contabile, balanţa nu poate oferi informaţii precise cu privire la operaţiuni punctuale, aşa cum este cerut în acest obiectiv".

32. Astfel, expertul desemnat nu a putut oferi un răspuns cert, din cauza conduitei intimatei-reclamante, care a refuzat în mod nejustificat să prezinte înscrisurile ce ţin de contabilitatea societăţii, ceea ce putea şi trebuia a fi apreciat de instanţa de apel în sensul că, în realitate, sumele care au fost rulate în contul societăţii s-ar regăsi în contabilitatea societăţii şi intimata-reclamantă a ştiut şi le-a acceptat în consecinţă, contrar celor susţinute de instanţa de apel.

33. Recurenta-pârâtă a susţinut că în situaţia în care instanţa de apel ar fi aplicat în mod corect prevederile art. 335 alin. (3) C. proc. civ., care instituie o prezumţie judiciară (mijloc de probă) şi ar fi luat în considerare inclusiv balanţa contabilă aferentă lunii decembrie 2006 şi bilanţul prescurtat al societăţii de la data de 31.12.2006, ambele înscrisuri fiind asumate prin semnătură de asociatul unic, D., şi de contabil, F., persoanele împuternicite pe conturile deschise de societate la C., ar fi putut trage concluzia că, în realitate, societatea a cunoscut de operaţiunile ce se desfăşurau pe conturile sale deschise la C..

34. În subsidiar, în situaţia în care instanţa va aprecia că încălcarea acestui text de lege nu conduce la anularea hotărârii judecătoreşti, recurenta a solicitat să se constate că omiterea analizei acestui text de lege reprezintă un caz de nemotivare a hotărârii judecătoreşti, fiind incident motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

35. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia recurată nu este motivată, întrucât instanţa a omis să analizeze incidenţa art. 335 alin. (3) C. proc. civ., invocat de recurentă prin întâmpinarea depusă la instanţa de apel, precum şi probele şi apărările pârâtei, formulate tot în faţa acestei instanţe, privind relaţia strânsă de afaceri dintre conducerea reclamantei şi d-na E..

36. Sub acest aspect, s-a precizat că instanţa de apel a omis să analizeze împrejurările de fapt rezultate din rechizitoriul emis în dosarul penal nr. x/2012, dispoziţiile art. 3-4 coroborate cu art. 1 pct. 14 din Regulamentul BNR nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer credit, culpa in eligendo a reprezentanţilor reclamantei în desfăşurarea operaţiunilor pe conturile societăţii şi apărările privind dobânda legală.

37. În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., recurenta a arătat că prin decizia recurată au fost încălcate şi aplicate greşit prevederile din Legea nr. 5/2002 şi Norma BNR nr. 3/2002, deoarece instanţa de apel a reţinut eronat că prepuşii recurentei nu ar fi îndeplinit în mod corespunzător activitatea de identificare a celui care a dat împuternicirea.

38. În principal, recurenta a apreciat că legislaţia în materia spălării banilor nu era incidentă în prezenta cauză, deoarece în absenţa unei suspiciuni dovedite de spălare a banilor, instanţa de apel nu putea reţine incidenţa prevederilor speciale ale Legii nr. 656/2002, nefiind învestită cu un asemenea temei juridic şi acesta nici nu decurgea din faptele deduse judecăţii de către reclamantă.

39. În subsidiar, recurenta a arătat că şi-a îndeplinit obligaţia de verificare a clientului şi a împuterniciţilor acestuia, la momentul iniţierii relaţiei de afaceri, iar din probele administrate a rezultat existenţa unui mandat expres acordat doamnei E., bazat pe legătura strânsă de afaceri.

40. În opinia recurentei, în condiţiile în care s-ar admite că societatea reclamantă nu a avut cunoştinţă de actele juridice iniţiale, sunt îndeplinite condiţiile gestiunii de afaceri potrivit art. 987 C. civ. de la 1864.

41. S-a mai arătat că atitudinea subiectivă a reclamantei demonstrează că actele juridice, pe care le pretinde a fi fapte ilicite, i-au profitat, le-a cunoscut sau cel puţin le-a recunoscut şi ratificat, devenind actele societăţii, pe care le-a executat în integralitate faţă de bancă, fiind exclus orice caracter ilicit sau vinovăţie.

42. Deasemenea, a susţinut faptul că banca a depus diligenţa necesară în momentul în care a procesat ordinele de plată. Din prevederile legale antecitate rezultă că prepuşii băncii puteau refuza procesarea ordinelor de plată dacă operaţiunea era una suspectă, era contrară legii sau nu putea fi justificată în mod corespunzător, niciuna dintre aceste situaţii neregăsindu-se în prezenta cauză, contrar celor reţinute de instanţa de apel.

43. Potrivit art. 311-412 din Regulamentul BNR nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer-credit coroborat cu art. 1 pct. 1413 din acelaşi regulament, rezultă că un ordin de plată va fi valabil dacă include o serie de elemente obligatorii, acesta putând să fie completat fie de către emitent, fie de către o persoană mandatată de către acesta.

44. În ceea ce priveşte obligaţiile pe care le au de îndeplinit operatorii bancari în momentul în care le este prezentat un ordin de plată ce trebuie executat, din interpretarea art. 4 alin. (3) din regulament, rezultă că, în principiu, aceştia trebuie să procedeze la compararea semnăturilor de pe ordinul de plată şi de pe fişa de specimene de semnături, iar numai în mod excepţional, să aplice o procedură suplimentară de securitate, dacă emitentul şi instituţia receptoare au încheiat o convenţie în acest sens.

45. Recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. - 1864, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

46. În acest sens, s-a arătat că există o cauză exoneratoare care înlătură caracterul ilicit al faptei, respectiv contribuţia reclamantei la producerea pretinselor fapte ilicite. Sub acest aspect, recurenta a susţinut că reprezentanţii reclamantei au ştiut de existenţa operaţiunilor desfăşurate pe cont.

47. De asemenea, recurenta a menţionat că nici condiţia cauzării unui prejudiciu nu este îndeplinită, întrucât societatea a cunoscut operaţiunile desfăşurate, iar unele din transferuri i-au profitat.

48. Deasemenea, recurenta a arătat că, în absenţa faptei ilicite a prepuşilor recurentei, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între o pretinsă faptă ilicită şi un prejudiciu care nu este cert.

49. Totodată, a susţinut că nu poate fi reţinută vinovăţia prepuşilor băncii pentru pretinsele fapte ilicite şi, în subsidiar, faptul că existenţa culpei grave a reprezentanţilor reclamantei în gestionarea afacerilor este de natură să anihileze orice minimă culpă a prepuşilor băncii.

Mai mult, recurenta a făcut referire la faptul că din hotărârea pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş din dosarul de insolvenţă al reclamantei, ar rezulta că fapta administratorului reclamantei ar fi condus la intrarea în insolvenţă a societăţii, iar instanţa de apel nu a ţinut cont de acest aspect.

50. S-a mai precizat că intimata-reclamantă nu are dreptul la dobânda legală pentru pretinsul prejudiciu adus de la data producerii acestuia, ci eventual de la data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit dispoziţiilor art. 1088 C. civ. - 1864 şi art. 1 din O.G. nr. 9/2000 şi art. 2 din O.G. nr. 13/2011, iar acordarea unor daune moratorii legale suplimentare daunelor compensatorii, conduce la o dublă reparaţie, ceea ce nu poate fi admis.

F. Apărările formulate de intimata-reclamantă.

51. Prin întâmpinare, intimata A. S.R.L., prin lichidator B., a invocat excepţia netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia, pentru următoarele considerente:

52. În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 302, a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) şi (6) precum şi ale art. 13 alin. (3) C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de apel a procedat în mod legal, întrucât elementele falsului au fost menţionate în cererea de apel, făcând obiectul întrebărilor nr. 1-6 din interogatoriul admis şi administrat în cauză, pe de o parte, iar pe de altă parte, scrisul, semnătura şi întocmirea celor două înscrisuri constatate false, întocmite în numele asociatului dar semnate de altă persoană, al cărei nume şi calitate nu au fost menţionate, rezultă din scriptele de comparaţie ale expertizei grafoscopice administrate în dosarul penal.

53. Prin borderoul cu acte anexat cererii de apel, la pct. 2 şi 3 s-au comunicat recurentei-pârâte înscrisurile de comparaţie, respectiv atât înscrisurile cu semnăturile corecte cât şi înscrisurile false.

54. În şedinţa din 10 ianuarie 2024, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor faptul că decizia de împuternicire a doamnei E. şi cea de-a doua fişă de deschidere de cont din 23 mai 2006, susţinute de reclamantă ca fiind false, nu au făcut obiectul rapoartelor tehnico ştiinţifice, reclamanta răspunzând că la dosar sunt dovezi din care rezultă falsificarea semnăturilor, astfel cum rezultă din actele comunicate de organul de urmărire penală, susţinere confirmată tacit de intimata-recurentă.

55. În ce priveşte susţinerile privind încălcarea art. 13, art. 14, art. 22 şi art. 478 C. proc. civ., raportat la nepunerea în discuţie a aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr. 656/2002 şi a Normei BNR nr. 3/2002, care ar constitui un nou temei juridic al cererii, s-a arătat că acestea sunt nefondate, deoarece temeiul juridic al dreptului la despăgubirile solicitate îl constituie răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 1000 alin. (3) C. civ. - 1864, raportat la art. 998 - 999 din acelaşi cod.

56. În motivarea deciziei instanţei de apel, trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 656/2002 şi la Norma BNR nr. 3/2002, s-a făcut doar pentru arătarea normelor privind obligaţiile de serviciu ale prepuşilor pârâtei, aceste dispoziţii făcând obiectul regulamentului bancar şi a dispoziţiilor generale ale contractelor care se încheie cu o bancă, reclamanta-intimată indicând aceste dispoziţii în cererea de apel.

57. Referitor la critica privind încălcarea art. 335 alin. (3) C. proc. civ., relativ la faptul că instanţa de apel nu ar fi reţinut ca fiind dovedită susţinerea pârâtei că sumele din ordinele de plată false sunt evidenţiate în balanţele contabile, întrucât expertul a fost în imposibilitate să răspundă la ultima întrebare din obiectivul nr. 2 al expertizei contabile, motivat de faptul că nu a avut la dispoziţie registrul jurnal, intimata-reclamantă a arătat că această critică nu are legătură cu obiectul cauzei, deoarece respectivul obiectiv al raportului de expertiză contabilă a avut în vedere contractul de credit nr. x/2006, care nu face obiectul recursului.

58. Pe de altă parte, s-a arătat că cele două acte contabile nu au putut fi prezentate la expertiză, deoarece a expirat termenul lor de păstrare, de 10 ani, termen prevăzut de art. 25 din Legea contabilităţii nr. 82/1991.

59. În ce priveşte susţinerea privind încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel ar fi omis să analizeze incidenţa art. 335 alin. (3) C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că aceasta este nefondată, în cadrul paragrafului 188 al deciziei recurate, instanţa de apel făcând analiza acestei critici.

60. Referitor la susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel a omis să analizeze relaţia de afaceri strânsă între conducerea reclamantei şi doamna E., motiv pentru care instanţa de apel nu a ţinut cont de calitatea de mandatar aparent pe cont, intimata-reclamantă a arătat că instanţa de apel a analizat aceste susţineri în paragrafele nr. 165 şi respectiv nr. 172 - 174 din decizia recurată, reţinând în mod corect că în speţă erau incidente dispoziţiile art. 1535 din C. civ. - 1864, care impuneau existenţa unui mandat special, iar nu a unui mandat general.

61. De asemenea, cu privire la susţinerile recurentei-pârâte legat de faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de informaţiile din dosarul penal nr. x/2012, referitoare la administrarea societăţii reclamante, precum şi la incidenţa dispoziţiilor art. 1 pct. 14 şi art. 3 - 4 din Regulamentul BNR nr. 2/2025, privind condiţiile de validitate ale ordinului de plată, intimata-reclamantă a arătat că instanţa de apel a analizat aceste aspecte în cadrul paragrafelor nr. 171, 174, 181, 183 şi 187 din decizia recurată.

62. S-a mai susţinut de către intimata-reclamantă că instanţa de apel a analizat şi înscrisurile din dosarul de insolvenţă cu privire la culpa reprezentanţilor reclamantei în desfăşurarea operaţiunilor societăţii, precum şi criticile recurentei-pârâte cu privire la naşterea dreptului la dobânda legală.

63. În ce priveşte aplicarea greşită a unor dispoziţii legale de drept material, intimata-reclamantă a arătat următoarele:

64. Dispoziţiile Legii nr. 656/2002 şi ale Normei BNR nr. 3/2002, au fost invocate de instanţa de apel, legat de respectarea standardelor de cunoaştere a clientelei, obligaţie ce revenea recurentei-pârâte, din motivarea instanţei de apel rezultând că aceasta nu a evocat aceste dispoziţii legale pentru fapta de spălare a banilor, ci numai legat de procedura de cunoaştere a clientelei care este comună pentru toate operaţiunile bancare în relaţia cu beneficiarii de servicii bancare.

65. În ce priveşte existenţa condiţiilor răspunderii delictuale civile, relativ la criticile formulate de recurenta-pârâtă, intimata-reclamantă a arătat că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale privitoare la această răspundere, în raport de starea de fapt stabilită.

66. Prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la 16 septembrie 2024, recurenta a solicitat respingerea excepţiei netimbrării, iar pe fond admiterea recursului.

67. De asemenea, la 3 octombrie 2024 intimata a depus note scrise, însoţite de înscrisuri.

G. Hotărârea instanţei de recurs.

68. Analizând decizia recurată, prin raportare la motivele de recurs, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

69. Criticile privind motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.

Astfel, susţinerea recurentei-pârâte că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor necesitatea parcurgerii procedurii verificării înscrisurilor, încălcând astfel principiul contradictorialităţii şi pe cel al dreptului la apărare, nu poate fi reţinută, deoarece, chiar prin cererea de apel reclamanta-apelantă a menţionat elementele falsului, iar din cuprinsul întrebărilor din interogatoriul administrat în cauză, rezultă că s-a făcut referire şi la acest aspect.

70. Mai mult, elementele falsului au fost avute în vedere şi în expertiza grafoscopică administrată în cadrul dosarului penal care a stat la baza declanşării procesului civil de faţă.

71. Prin urmare, instanţa de apel a procedat la verificarea înscrisurilor cu respectarea procedurii reglementate de art. 302 C. proc. civ., precum şi cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

72. Nici critica cu privire la nediscutarea în contradictoriu a schimbării temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, nu poate fi reţinută.

73. În realitate, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată a fost cel al răspunderii delictuale civile, reglementat de dispoziţiile art. 100 alin. (3) C. civ. - 1864, raportat la dispoziţiile art. 998 - 999 din acelaşi cod.

74. Instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile Legii nr. 656/2002 şi la Norma BNR nr. 3/2002, doar pentru a arăta care sunt normele ce reglementează obligaţiile de serviciu ale prepuşilor pârâtei, legat de existenţa unei fapte ilicite privind îndeplinirea acestor obligaţii de serviciu.

75. Mai mult, chiar reclamanta-intimată a făcut trimitere la aceste dispoziţii legale în cuprinsul cererii de apel.

76. Prin urmare, nu se poate reţine faptul că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., prin schimbarea cauzei juridice, dar nici dispoziţiile privind principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

77. În ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 355 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu ar fi ţinut cont de concluzia expertului contabil, desemnat în cauză, cu privire la faptul că nu ar fi putut răspunde la obiectivul nr. 2 teza finală din raportul de expertiză, din cauza faptului că reclamanta nu a pus la dispoziţie Registrul jurnal şi fişele conturilor contabile, nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, pe de-o parte, aceasta vizează starea de fapt, iar starea de fapt nu poate face obiectul analizei în etapa procesuală a recursului, iar pe de altă parte, instanţa de apel a analizat această situaţie şi a constatat că reclamanta nu a putut pune la dispoziţie aceste documente din cauza faptului că a expirat termenul lor de păstrare, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 82/1991.

78. Recurenta-pârâtă a mai criticat hotărârea instanţei de apel şi din perspectiva faptului că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect prevederile art. 335 alin. (3) C. proc. civ., care instituie o prezumţie judiciară, situaţie în care ar fi trebuit să tragă concluzia că societatea reclamantă a cunoscut operaţiunile ce se desfăşurau pe conturile sale deschise la C., situaţie pe care a încadrat-o ca atrăgând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă nici această critică nu poate fi reţinută, din simpla lecturare a hotărârii instanţei de apel rezultând că aceasta a analizat relaţia de afaceri strânsă între conducerea societăţii-reclamante şi doamna E., concluzionând însă, în mod legal, că în speţă erau incidente dispoziţiile art. 1535 C. civ. - 1864, care impuneau existenţa unui mandat special, iar nu a unui mandat general.

79. Tot legat de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la faptul că instanţa de apel ar fi omis să analizeze împrejurările de fapt, rezultate din rechizitoriul emis în dosarul penal nr. x/2012, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 1 pct. 14, art. 3 şi art. 4 din Regulamentul BNR nr. 2/2005, privind ordinul de plată utilizat în operaţiunile de transfer credit, cu referire la culpa reprezentanţilor reclamantei în desfăşurarea operaţiunilor pe conturile societăţii, nici această critică nu poate fi reţinută, deoarece, pe de o parte, instanţa de apel a analizat aceste aspecte, acest lucru rezultând din parcurgerea considerentelor instanţei de apel, paragrafele 171 - 187, iar pe de altă parte, cerinţa prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este aceea ca hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei, însă, din considerentele deciziei recurate nu rezultă niciuna din aceste situaţii.

80. De asemenea, legat de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi reţinută nici critica privind neanalizarea înscrisurilor din dosarul de insolvenţă cu privire la culpa reprezentanţilor reclamantei în desfăşurarea operaţiunilor societăţii reclamante, precum şi naşterea dreptului la dobânda legală, din lecturarea considerentelor hotărârii recurate, rezultând că instanţa de apel a analizat şi aceste aspecte, însă nu le-a găsit întemeiate.

81. Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 656/2002 şi a Normei BNR nr. 3/2002, nu poate fi reţinută critica recurentei-pârâte cu privire la greşita aplicare a acestor acte normative, pe motiv că instanţa nu a fost învestită cu un asemenea temei juridic, apreciind că respectiva legislaţie se aplică în materia spălării banilor, deoarece, prin referirea la aceste acte normative instanţa de apel nu a schimbat temeiul juridic (cauza acţiunii civile) aceasta făcând referire la respectivele acte normative, cu aplicabilitate generală în materia raporturilor dintre bănci şi clienţii acestora, doar pentru a demonstra existenţa faptei ilicite săvârşite de prepuşii băncii în relaţiile cu reprezentanţii societăţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu reglementate tocmai de respectivele acte normative.

82. În realitate temeiul juridic al acţiunii civile îl constituie răspunderea delictuală civilă, aşa după cum s-a arătat mai sus, în cauză neputând fi vorba despre gestiunea de afaceri, temei juridic care nu a făcut obiectul judecăţii, iar existenţa unui mandat expres acordat doamnei E. de societatea reclamantă, nu a fost dovedit.

83. Afirmaţiile recurentei-reclamante cu privire la atitudinea subiectivă a reprezentanţilor reclamantei, care ar fi cunoscut acte juridice încheiate de persoanele fără calitate sau cel puţin le-ar fi ratificat, precum şi cele referitoare la faptul că banca ar fi depus diligenţele necesare în procedura de procesare a ordinelor de plată, cu respectarea prevederilor legale cuprinse în Regulamentul BNR nr. 2/2005, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci doar afirmaţii privind starea de fapt, astfel încât ele nu pot fi luate în considerare în calea de atac a recursului.

84. Totodată, nu pot fi reţinute criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cumulative ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, reglementate de dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. - 1864, în realitate aceste critici privesc starea de fapt reţinută de instanţa de apel cu privire la fapta ilicită, prejudiciul, vinovăţia pârâtei şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, recurenta neindicând în ce ar consta nelegalitatea considerentelor deciziei recurate sub acest aspect, criticând doar netemeinicia acestora, astfel încât nici aceste critici nu pot fi avute în vedere.

85. Critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1088 C. civ. - 1864 şi a art. 1 din O.G. nr. 9/2000 şi art. 2 din O.G. nr. 13/2011, cu referire la faptul că intimata-reclamantă nu ar avea dreptul la dobândă legală pentru prejudiciul suferit de la data producerii acestuia, ci, eventual de la data rămânerii definitive a hotărârii, nu poate fi reţinută.

Astfel, obligaţia pentru care se solicită dobânda legală are ca obiect o sumă de bani ce trebuia restituită încă din anul 2006, recurenta fiind lipsită de folosinţa banilor încă de la data săvârşirii faptelor ilicite, astfel încât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1088 C. civ. şi dispoziţiilor speciale care reglementează dobânda legală.

86. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 404 A din 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2025.