Prosecutors’ additional leave claim: territorial jurisdiction under Labor Code vs. Code of Civil Procedure prohibition on prosecuting own courts

Şedinţa publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 3.01.2024, sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la acordarea unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018 - 2023, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, pentru reclamanta A.; la acordarea unui număr de 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2019 - 2023, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, pentru reclamanţii B. şi C.; la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii şi a indicelui de inflaţie, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 1178/LM/2024 din 16.12.2024, Tribunalul Bihor a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov.

În esenţă, Tribunalul Bihor a reţinut că cererea formulată de către reclamanţi se încadrează în materia conflictelor de muncă, iar competenţa teritorială privind soluţionarea unor astfel de cereri revine, de regulă, instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, precum şi locul de muncă.

Totodată s-a reţinut că reclamanţii au calitatea de procurori şi au formulat cererea de chemare în judecată pentru obţinerea unor drepturi salariale, astfel încât, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi art. 127 alin. (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile amintite fac trimitere doar la situaţia în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar nu şi la situaţia din prezenta cauză în care pârâţi în cauză sunt două unităţi de parchet.

Pe cale de consecinţă, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor în soluţionarea prezentei cauze şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. de dosar x/2024

Prin sentinţa civilă nr. 385/MAS/2025 din 18 martie 2025, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că pretenţiile reclamanţilor vizează drepturi de natură salarială, iar potrivit normelor de competenţă materială şi teritorială, instituite de dispoziţiile art. 269 Codul muncii, competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Tribunalul a mai a reţinut că faţă de specificul cererii şi faţă de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., competenţa teritorială rămâne una alternativă, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamanţilor.

Instanţa a constatat că nu toţi reclamanţii au domiciliul în circumscripţia Tribunalului Braşov, astfel, sesizând Tribunalul Bihor, instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a căror circumscripţie se află parchetele la care funcţionează, aceasta din urmă este competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Bihor şi Tribunalul Braşov, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă fiind reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamanţii având calitatea procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, prevederi legale reglementate de dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 269, Codul muncii, " (1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi."

Pornind de la acest text de lege, Înalta Curte constată că domiciliul unuia dintre reclamanţi se află în circumscripţia Tribunalului Braşov, sens în care revine acestei instanţe competenţa de soluţionare a cauzei.

În ceea ce priveşte posibila incidenţă în cauză a art. 127 C. proc. civ., a cărui raţiune este asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, Înalta Curte reţine că reclamanţii îndeplinesc funcţia de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, respectiv a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, iar cererea introductivă a fost adresată Tribunalului Bihor, instanţă din circumscripţia Curţi de apel Oradea, învecinată cu Curtea de apel Alba Iulia, în a cărei circumscripţie se află parchetele la care funcţionează reclamanţii.

Or, raportat la aceste date, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cererea reclamanţilor nefiind de competenţa instanţei pe lângă care funcţionează parchetul în care îşi desfăşoară activitatea sau a uneia inferioare.

Dimpotrivă, în cauză, acţiunea în obţinerea drepturilor salariale invocate intră în competenţa de judecată a unei instanţe superioare, mai mare în grad decât instanţa pe lângă care funcţionează parchetul din care fac parte reclamanţii.

Tot astfel, Înalta Curte reţine că în cauză nu este aplicabil nici textul art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., întrucât acesta are în vedere numai ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât or, în pricina în care s-a ivit conflictul calitatea de pârâţi o deţin parchete de pe lângă instanţe.

Ca atare, art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. nu se aplică prin asemănare şi parchetelor de pe lângă instanţe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat astfel că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., privind competenţa facultativă, sunt norme juridice de excepţie, motiv pentru care sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie ori aplicate altor cazuri decât cele prevăzute expres de lege.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2025.