Validity of public sector debt assignment conditioned on cedent's tax compliance under Art. 61 O.U.G. 146/2002

Şedinţa publică din data de 14 mai 2025

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 06.07.2023 sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva, jud Caraş-Severin, prin primar, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei 300.000 RON reprezentând cesiunea de creanţă înscrisă în contractul de cesiune nr. x/12.10.2021 înregistrat de pârâtă sub numărul x/13.10.2021 şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 200 din 03.04.2024 Tribunalul Caraş-Severin a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei A. S.R.L. şi a obligat reclamanta la plata sumei de 10.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 482/A din 16.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a fost respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.R.L.

Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că decizia recurată a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 61 din O.U.G. nr. 146/2002. Potrivit recurentei, în ceea ce priveşte analiza îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 61 alin. (2) din O.U.G. nr. 146/2002, momentul efectuării plăţii la care urmează a fi analizată existenţa sau nu a vreunor obligaţii de plată ale cedentului către bugetul de stat, urmează a se raporta la dispoziţiile din Contractul de cesiune, respectiv la data exigibilităţii creanţei, iar nicidecum la voinţa unilaterală a intimatei Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva.

Recurenta redă prevederile art. 1572 şi art. 1578 C. civ. şi arată că la încheierea Contractului de cesiune s-a avut în vedere calitatea specială a debitorului cedat, respectiv cea de instituţie publică, astfel încât a fost acceptat de către pârâtă prin înregistrare şi semnare la data de 13.10.2021.

În opinia recurentei, diferendul din prezenta cauză se conturează în jurul executării contractului de cesiune, respectiv a obligaţiilor de plată ce îi incumbă intimatei-pârâte în calitate de debitor cedat în temeiul contractului valabil încheiat faţă de forţa obligatorie a contractului prevăzută de art. 1270 C. civ.. Or, arată autoarea căii de atac, în interpretarea instanţei de apel, ar însemna că dispoziţiile din contractul de cesiune privind momentul achitării creanţei societăţii recurente, acceptate în mod expres de către intimata-pârâtă, rămân fără vreo aplicabilitate practică, fiind înlocuite de un termen incert, lăsat la latitudinea intimatei care a depăşit aproximativ 2 ani de la data exigibilităţii.

Mai arată recurenta că obligaţia de plată a sumei de 300.000 RON s-a născut în sarcina intimatei la data de 17.10.2021, moment la care creanţa a devenit certă, lichidă şi exigibilă, ca urmare a acceptării de către Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva a facturii nr. x/17.10.2021. Astfel, instanţa de apel nesocoteşte acest detaliu esenţial privind data la care plata trebuia efectuată de către UAT Cornereva, acesta fiind momentul la care trebuia analizată îndeplinirea condiţiei privind existenţa sau inexistenţa unui debit către bugetul de stat al operatorului economic cedent, ceea ce duce la aplicarea nelegală a art. 61 alin. (2) din O.U.G. nr. 146/2002, conchide recurenta.

De asemenea, recurenta susţine că intimata-pârâtă avea obligaţia să solicite certificatul fiscal într-un termen de maximum 10 zile anterior efectuării plăţii. Or, în speţă, precizează recurenta, certificatul de atestare fiscală nr. x/06.12.2021 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, la care a făcut trimitere B., în calitate de administrator judiciar al cedentului C. S.R.L. a fost emis la aproximativ 2 luni după momentul exigibilităţii creanţei, independent de împrejurarea că acest certificat nu a fost emis la solicitarea instituţiei publice, conform dispoziţiilor exprese ale legii şi vizează datoriile societăţii debitoare lider al Asocierii, iar nu Asocierea. Astfel, intimata justifică neîndeplinirea obligaţiei de plată faţă de înregistrarea unui debit către bugetul de stat de către cedent, ulterior momentului exigibilităţii creanţei, cu privire la existenţa şi determinarea căruia chiar aceasta nu a respectat procedura prevăzută de lege, conchide recurenta.

Sub un alt aspect, autoarea recursului invocă greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a prevederilor privind efectuarea plăţii creanţei. În acest sens, arată recurenta, conduita nelegală a intimatei rezultă şi din împrejurarea că aceasta a efectuat plăţi către alte entităţi, prioritar achitării creanţei societăţii recurente, raportându-se la indicaţiile administratorului judiciar al liderului Asocierii C. S.R.L. În continuare, recurenta face trimitere la clauzele prevăzute de art. 2.2 şi art. 2.3 din contractul de cesiune şi concluzionează că intimata nu a procedat la îndeplinirea formalităţilor legale privind efectuarea plăţii şi obţinerea certificatului de atestare fiscală privind eventualele datorii ale cedentului.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă a invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea normelor de drept material reglementate de dispoziţiile art. 61 din O.U.G. nr. 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aceste critici nu vor fi însuşite de Înalta Curte deoarece instanţa de apel a aplicat corect art. 61 din O.U.G. nr. 146/2002, reţinând în mod legal că prin respectivele dispoziţii, legiuitorul a stabilit ca şi condiţie suplimentară pentru validitatea încheierii contractului de cesiune, pe de o parte, acceptul prealabil exprimat în scris de către instituţia publică ce datorează operatorului economic sumele de bani, iar pe de altă parte, este obligatoriu ca operatorul economic să nu aibă obligaţii de plată către bugetul de stat.

Potrivit prevederilor art. 61 din O.U.G. nr. 146/2002:

"(1) Operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituţii publice aferente bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alţi operatori economici sau alte instituţii de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituţiei publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate; (2) Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituţiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic nu are obligaţii de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; (3) Instituţiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care şi-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform art. 112 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plăţii. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru".

Contrar criticii recurentei potrivit căreia intimata a efectuat plăţi către alte entităţi, prioritar achitării creanţei societăţii recurente, instanţa supremă reţine că potrivit prevederilor legale precitate, achitarea către cesionar a sumei care face obiectul cesiunii de creanţe se efectuează numai în situaţia în care operatorul economic cedent nu are obligaţii de plată către bugetul de stat, constatate prin certificat de atestare fiscală de la momentul plăţii.

Or, Înalta Curte constată că, instanţa de apel, făcând o riguroasă aplicare a prevederilor legale prevăzute de art. 61 din O.U.G. nr. 146/2002 la situaţia de fapt, a procedat la o interpretare literală şi logică a acestora şi a constatat în mod corect că în conformitate cu certificatul de atestare fiscală nr. x/06.12.2021 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, la care s-a făcut trimitere prin adresa nr. x (dosarul Tribunalului Caraş-Severin), emisă de B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei C. S.R.L., operatorul economic cedent figura cu obligaţii fiscale în sumă de 880.157 RON, astfel încât intimata pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva a efectuat plata cesiunii în conformitate cu prevederile art. 61 din O.U.G. nr. 146/2002.

Înalta Curte reţine că deşi prin cererea de recurs sunt menţionate prevederile art. 1270, art. 1572 şi art. 1578 C. civ., acestea sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret de ce normele mateiale nu au fost corect applicate.

Pentru aceste considerente, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 482/A din 16 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca nefondat.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.280 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 482/A din 16 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI CORNEREVA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.280 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2025.